Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru comunitate, vol. 6 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Nevoia lumii

    Când Hristos a văzut gloatele adunându-se în jurul Său, “I S-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor”. Hristos a văzut boala, întristarea, lipsa și degradarea gloatelor care se îngrămădeau în jurul Său. Lui Îi erau prezentate nevoile și durerile omenirii din toată lumea. Printre cei de sus și cei de jos, cei prea onorați și cei prea înjosiți, El vedea suflete care doreau după acele binecuvântări pe care El a venit să le aducă; sufletele care aveau nevoie numai de o cunoaștere a harului Său pentru a deveni supuși ai Împărăției Sale. “Atunci a zis ucenicilor Săi: ‘Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui’”. (Matei 9, 36-38.) Astăzi există aceeași lipsă. Lumea are nevoie de lucrători care să lucreze așa cum a lucrat Hristos pentru cei suferinzi și păcătoși. Într-adevăr, există o mulțime de oameni la care trebuie să se ajungă. Lumea e plină de boală, de suferință, nenorociri și păcat. Ea este plină de aceia cărora trebuie să li se vină în ajutor: slabi, neajutorați, necunoscători, degradați.6M 254.1

    Mulți din tinerii generației acesteia, în mijlocul bisericilor, instituțiilor religioase și familiilor care se numesc creștine, aleg cărarea distrugerii. Prin obiceiuri de necumpătare, ei își atrag boli, iar prin lăcomia de a obține bani pentru satisfacerea poftelor lor păcătoase, ei cad în practici necinstite. Sănătatea și caracterul sunt ruinate. Străini de Dumnezeu și lepădați de societate, aceste biete suflete își dau seama că sunt fără nădejde atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața viitoare. Inima părinților este zdrobită. Oamenii vorbesc despre acești rătăciți ca fiind fără nădejde; dar Dumnezeu privește la ei cu o milă duioasă. El înțelege toate împrejurările care i-au făcut să cadă în ispită. Aceasta este o categorie care cere osteneală.6M 254.2

    În apropiere și în depărtare sunt suflete — nu numai tineri, dar și persoane de toate vârstele — care sunt în sărăcie și nenorocire, afundate în păcate și apăsate de un simțământ de vinovăție. Este lucrarea servilor lui Dumnezeu de a căuta aceste suflete, de a se ruga cu ele și pentru ele și de a le conduce pas cu pas la Mântuitorul.6M 255.1

    Dar aceia care nu recunosc cerințele lui Dumnezeu nu sunt singurii care sunt în nenorocire și care au nevoie de ajutor. În lumea de astăzi, unde domnește egoismul, lăcomia și apăsarea, mulți din adevărații copii ai Domnului sunt în lipsă și în suferință. În locuri umile și mizerabile, înconjurați de sărăcie, boală și vinovăție, mulți își poartă cu răbdare propria lor povară a suferinței și încearcă să-i mângâie pe cei deznădăjduiți și loviți de păcat din jurul lor. Mulți dintre ei sunt aproape necunoscuți bisericilor și predicatorilor; dar ei sunt lumini ale lui Dumnezeu, luminând în mijlocul întunericului. Pentru aceștia, Domnul are o grijă deosebită și-l invită pe poporul Său să-I fie o mână de ajutor în alinarea lipsurilor lor. Oriunde este o comunitate, ar trebui să se dea o atenție deosebită căutării acestei categorii de oameni și să li se slujească.6M 255.2

    Și în timp ce lucrăm pentru săraci, noi trebuie să fim atenți și la cei bogați, ale căror suflete sunt la fel de prețioase înaintea lui Dumnezeu. Hristos lucra pentru toți aceia care voiau să asculte Cuvântul Său. El căuta nu numai pe vameș și pe cel lepădat, dar și pe fariseul bogat și cult, pe nobilul iudeu, ca și pe cârmuitorul roman. Omul bogat are nevoie să se lucreze pentru el cu iubirea și temere de Dumnezeu. Prea adesea el se încrede în bogățiile sale și nu-și dă seama de primejdie. Bunurile lumești, pe care Domnul le-a încredințat oamenilor, sunt prea adesea un izvor de mari ispite. Mii de oameni sunt conduși în felul acesta la satisfacții păcătoase, care îi întăresc în deprinderile de necumpătare și viciu. Printre victimele nenorocite ale lipsei și păcatului se găsesc mulți care au fost cândva oameni bogați. Oameni cu diferite vocații și de diferite poziții în viață au fost biruiți de stricăciunile lumii, de întrebuințarea băuturilor alcoolice, de lăsarea în voia poftelor cărnii și au căzut în ispită. În timp ce aceste persoane căzute trezesc mila și cer ajutorul nostru, nu ar trebui oare să se dea oarecare atenție și celor care încă nu s-au prăbușit în adâncimile acestea, dar care își așează piciorul pe aceeași cărare? Sunt mii de persoane care ocupă locuri de onoare și de folos, dar care se lasă în voia unor obiceiuri care înseamnă ruină pentru suflet și pentru corp. Nu ar trebui oare să se facă cel mai serios efort pentru a-i lumina?6M 255.3

    Slujitori ai Evangheliei, bărbați de stat, scriitori, oameni cu avere și talent, bărbați cu mari capacități în afaceri și puterea de a fi de folos, sunt în primejdie de moarte, deoarece ei nu văd necesitatea unei stricte cumpătări în toate lucrurile. Ei au nevoie de a li se atrage atenția la principiile cumpătării, nu într-un fel strâmt sau arbitrar, ci în lumina marelui plan al lui Dumnezeu pentru omenire. Dacă s-ar putea ca principiile adevăratei cumpătări să fie astfel aduse înaintea lor, sunt foarte mulți din clasele superioare care ar recunoaște valoarea lor și le-ar primi cu toată inima.6M 256.1

    Mai este o altă primejdie la care clasele bogate sunt în mod deosebit expuse și aici, de asemenea, este un câmp pentru lucrarea misionară medicală. Mulțimi de oameni, care sunt prosperi în lume și care niciodată nu se pleacă la formele comune ale viciului, sunt totuși aduse la nimicire prin plăcerea după bogății. Absorbiți de comorile lor pământești, ei sunt insensibili la cerințele lui Dumnezeu și la nevoile semenilor lor. În loc să privească la bogăția lor ca la un dar care să fie folosit spre slava lui Dumnezeu și la înălțarea omenirii, ei privesc la ea ca la un mijloc de satisfacții și slavă deșartă. Ei adaugă casă lângă casă și ogor lângă ogor, își umplu casele cu obiecte de lux, în timp ce lipsa defilează pe străzi și de jur împrejurul lor sunt ființe omenești în mizerie și crimă, în boală și moarte. Aceia care în felul acesta își consacră viața slujirii de sine dezvoltă în ei înșiși nu atributele lui Dumnezeu, ci atributele lui Satana.6M 256.2

    Bărbații aceștia au nevoie de Evanghelie. Ei au nevoie să-și abată privirile de la deșertăciunea celor materiale și să privească la valoarea bogățiilor dăinuitoare. Ei au nevoie să guste bucuria de a da, fericirea de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu.6M 257.1

    Persoane din categoria aceasta sunt adesea cel mai greu de abordat, dar Hristos va deschide căi pe care se va putea ajunge la inima lor. Lucrătorii cei mai înțelepți, cei mai de încredere, cei mai plini de nădejde trebuie să caute aceste suflete. Cu înțelepciunea și tactul născute din iubire divină, cu rafinamentul și curtoazia care vin numai ca urmare a prezenței lui Hristos în suflet, ei trebuie să lucreze pentru aceia care, orbiți de scânteierea bogățiilor pământești, nu văd gloria comorii cerești. Lucrătorii să studieze Biblia cu aceștia, imprimând puternic adevărul în inima lor. Citiți-le cuvintele lui Dumnezeu: “Și voi prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare”. “Așa vorbește Domnul: ‘Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în aceasta găsesc plăcere Eu, zice Domnul’”. “În El avem răscumpărarea, prin sângele lui iertarea păcatelor după bogățiile harului Său”. “Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos”. (1 Corinteni 1, 30; Ieremia 9, 23-24; Efeseni 1, 7; Filipeni 4, 19.)6M 257.2

    Un astfel de apel, făcut în Spiritul lui Hristos, nu va fi socotit necuviincios. El va impresiona mintea multora din clasele înalte ale societății.6M 258.1

    Prin eforturi făcute cu înțelepciune și iubire, mulți oameni bogați pot fi treziți la un simțământ al răspunderii și obligației lor față de Dumnezeu. Atunci când este făcut clar faptul că Domnul așteaptă ca ei, în calitate de reprezentanți ai Lui, să aline suferințele omenirii, mulți vor răspunde și vor da din mijloacele și simpatia lor pentru folosul săracilor. Atunci când în felul acesta mintea le este abătută de la interesele lor egoiste, mulți vor fi determinați să se predea lui Hristos. Cu talanții lor de influență și mijloace, aceștia se vor uni bucuros în lucrarea de binefacere împreună cu umilul misionar care a fost unealta lui Dumnezeu pentru convertirea lor. Printr-o dreaptă folosire a comorii pământești, ei își vor aduna “o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia”. Ei își vor aduna comoara pe care o oferă înțelepciunea, și anume “bogăție și neprihănire nepieritoare”.6M 258.2

    *****

    Prin observarea vieții noastre, oamenii din lume își formează părerea cu privire la Dumnezeu și la religia lui Hristos. Toți aceia care nu-L cunosc pe Hristos au nevoie de a li se prezenta fără încetare înaintea lor înaltele și nobilele principii ale caracterului Lui prin viața acelora care Îl cunosc. A face față acestei nevoi, a duce lumina iubirii lui Hristos în familia celor mari și a celor smeriți, bogați și săraci, este înalta datorie și privilegiul prețios al misionarului medical.6M 258.3

    “Voi sunteți sarea pământului”, spunea Hristos ucenicilor Săi; și în aceste cuvinte, El vorbește și lucrătorilor Săi de azi. Dacă voi sunteți sarea, în voi se găsesc puteri salvatoare, iar virtutea caracterului vostru va avea influență mântuitoare.6M 258.4

    *****

    Cu toate că un om s-ar putea să se fi adâncit în prăpăstiile păcatului, există posibilitatea de a-l salva. Mulți au pierdut simțul realităților veșnice, au pierdut asemănarea lor cu Dumnezeu și aproape nici nu știu că au sau nu un suflet de mântuit. Ei n-au nici credință în Dumnezeu, nici încredere în om. Dar ei pot înțelege și aprecia faptele lor de simpatie și ajutorare practică. Atunci când văd pe cineva care, fără a pretinde laudă sau răsplătire pământească, vine în casa lor dărăpănată, îi ajută pe bolnavi, hrănește pe flămânzi, îmbracă pe cei goi, și cu duioșie îndreaptă atenția tuturor spre Acela pentru a cărui iubire și milă lucrătorul omenesc este numai solul, atunci inima le este mișcată. Se trezește recunoștința. Se aprinde credința. Văd că Dumnezeu Se îngrijește de ei și sunt pregătiți să asculte atunci când li se explică Cuvântul.6M 259.1

    În lucrarea aceasta de refacere se cere un mare și chinuitor efort. Acestor suflete nu trebuie să li se facă comunicări despre doctrine curioase; dar atunci când sunt ajutate fizic, trebuie să le fie prezentat și adevărul pentru timpul de față. Bărbați, femei și tineri au nevoie să vadă Legea lui Dumnezeu, cu cerințele ei larg cuprinzătoare. Nu greutățile, munca sau sărăcia sunt ceea ce degradează omenirea, ci păcatul, călcarea Legii lui Dumnezeu. Eforturile depuse pentru a-i salva pe cei lepădați și degradați nu vor fi de nici un folos, dacă cerințele Legii lui Dumnezeu și nevoia ascultării de El nu sunt imprimate în minte și inimă. Dumnezeu nu a impus nimic ce nu este necesar pentru a lega omenirea de Sine. “Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.... Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii”. “Cât privește legăturile cu oamenii, eu”, spune psalmistul, “după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori”. (Psalmii 19, 7-8; 17, 4.)6M 259.2

    Îngerii ajută în lucrarea aceasta pentru a-i reface pe cei căzuți și pentru a-i aduce înapoi la Acela care și-a dat viața pentru a-i răscumpăra, iar Duhul Sfânt conlucrează cu uneltele omenești pentru a le trezi puterile morale, lucrând asupra inimii, mustrând pe oameni cu privire la păcat, neprihănire și judecată.6M 260.1

    Atunci când copiii lui Dumnezeu se consacră lucrării acesteia, mulți vor apuca mâna întinsă pentru a-i salva. Ei sunt constrânși să se abată de la căile lor rele. Unii dintre cei mântuiți, prin credința în Hristos, se ridică la poziții înalte de slujire și li se încredințează răspunderi în lucrarea de salvare de suflete. Cunosc din experiență nevoile acelora pentru care lucrează și știu cum să-i ajute; știu ce mijloace pot fi mai bine folosite pentru a recâștiga pe cel gata să piară. Ei sunt plini de recunoștință față de Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-au primit; inima le este reînviorată prin iubire, iar energiile lor sunt întărite pentru a înălța pe alții care nu se vor ridica niciodată fără ajutor. Luând Biblia drept călăuză a lor și Duhul Sfânt ca ajutor și Mângâietor al lor, ei văd că o nouă posibilitate de lucru li se deschide în față. Fiecare din aceste suflete, care este adăugat la forța lucrătorilor, prevăzut cu cele necesare și cu învățături pentru a ști cum să salveze suflete pentru Hristos, devine colaborator cu aceia care l-au adus la lumina adevărului. În felul acesta, Dumnezeu este onorat, iar adevărul Lui este făcut să înainteze.6M 260.2

    *****

    Lumea va fi convinsă nu atât de mult prin ceea ce se dă ca învățătură de la amvon, cât prin ceea ce trăiește biserica. Predicatorul vestește teoria Evangheliei, dar evlavia practică a bisericii demonstrează puterea ei.6M 260.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents