Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru comunitate, vol. 6 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Probleme administrative

    Pe cât este cu putință, adunările noastre în tabără ar trebui să fie în totul consacrate intereselor spirituale. Ele n-ar trebui să fie făcute ocazii pentru tratarea problemelor administrative sau de afaceri.6M 44.1

    La adunările în tabără, sunt adunați lucrători din toate părțile câmpului și s-ar părea că ar fi o ocazie bine venită pentru a trata diferitele probleme administrative, legate de diferitele ramuri ale lucrării, și pentru instruirea lucrătorilor din diferite departamente. Toate aceste diferite interese sunt importante, dar, dacă sunt luate în considerare cu prilejul adunării în tabără, atunci ne mai rămâne puțin timp pentru a ne ocupa de legătura practică a adevărului cu sufletul. Predicatorii sunt abătuți de la lucrarea lor de zidire a copiilor lui Dumnezeu în prea sfânta credință; iar adunarea în tabără nu realizează scopul final pentru care a fost rânduită. Se țin adunări care pe mulți oameni nu-i interesează și, dacă ar putea asista la toate, ei ar pleca obosiți, și nu înviorați și câștigați. Mulți sunt dezamăgiți pentru faptul că nu s-au realizat așteptările lor, acelea de a primi ajutor de la adunarea în tabără. Aceia care au venit pentru a primi lumină și putere, se întorc la căminele lor cu puțin mai bine pregătiți decât erau înainte de a participa la adunare, să lucreze în familiile și în comunitățile lor.6M 44.2

    Problemele administrative ar trebui să fie cercetate de cei anume rânduiți pentru lucrarea aceasta. Și, pe cât cu putință, ele ar trebui să fie duse înaintea oamenilor la un alt timp decât la adunarea în tabără. Instrucțiuni cu privire la colportaj, la lucrarea școlii de Sabat și la lucrarea cercurilor misionare, ar trebui să fie date în comunitățile locale sau în adunări anume rânduite. Același lucru se aplică cu privire la cursurile de gătit. Deși aceste lucruri sunt cât se poate de nimerite și la locul lor, ele nu ar trebui să ocupe timpul cu ocazia adunărilor noastre în tabără.6M 44.3

    Președinții de Conferințe și predicatorii ar trebui să se dedice intereselor spirituale ale poporului, și de aceea ei ar trebui să fie scuzați de la munca de rutină, necesară la o asemenea adunare. Predicatorii ar trebui să fie gata să lucreze ca învățători și conducători în lucrarea din tabără, când ocazia o cere, dar ei nu trebuie să se istovească. Ei ar trebui să se simtă înviorați și să fie într-o stare voioasă a minții, deoarece aceasta este de cea mai mare însemnătate pentru binele suprem al adunării. Ei ar trebui să fie în stare să rostească cuvinte de îmbărbătare și încurajare și să lase ca semințele adevărului spiritual să cadă pe terenul inimilor cinstite, pentru a răsări și a aduce rod valoros.6M 45.1

    Predicatorii ar trebui să-i învețe pe oameni cum să vină la Domnul și cum să-i conducă și pe alții la El. Trebuie să fie adoptate metode, să fie făcute planuri prin care standardul să fie înălțat, iar oamenii să fie învățați cum pot fi curățați de nelegiuire și înălțați prin aderarea la principii curate și sfinte.6M 45.2

    Trebuie să se ia timp pentru cercetarea inimii și pentru cultivarea sufletului. Când mintea este ocupată cu probleme administrative, în mod necesar trebuie să fie o sărăcie de putere spirituală. Evlavia personală, adevărata credință și sfințenie a inimii să fie păstrată înaintea minții până când oamenii își dau seama de importanța lor.6M 45.3

    Noi trebuie să avem puterea lui Dumnezeu în adunările noastre de tabără, căci altminteri nu vom fi în stare să biruim împotriva vrăjmașului sufletelor. Hristos zice: “Fără Mine nu puteți face nimic”.6M 45.4

    Aceia care se strâng în adunările în tabără trebuie să fie pătrunși de gândul că scopul adunărilor este acela de a ajunge la o experiență creștină mai înaltă, de a înainta în cunoașterea de Dumnezeu, de a fi întăriți cu vigoare spirituală, iar dacă nu ne dăm seama de lucrul acesta, adunările vor fi pentru noi neroditoare.6M 45.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents