Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru comunitate, vol. 6 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Pregătirea pentru Sabat

    Chiar la începutul poruncii a patra, Domnul a zis: “Adu-ți aminte”. El știa că în mulțimea grijilor și a încurcăturilor, omul ar fi ispitit să se scuze să împlinească toate cerințele legii sau să piardă din vedere sfânta lui însemnătate. De aceea El a zis: “Adu-ți aminte de ziua Sabatului ca s-o sfințești.” (Exod 20, 8.)6M 353.3

    În tot cursul săptămânii, noi trebuie să avem în minte ziua de Sabat și să facem pregătiri pentru ținerea ei potrivit poruncii. Nu trebuie să ținem Sabatul numai ca pe o problemă legală. Noi trebuie să înțelegem influența lui spirituală asupra tuturor problemelor vieții. Toți care privesc Sabatul ca un semn între ei și Dumnezeu, arătând că El este Dumnezeu care-i sfințește, vor reprezenta principiile cârmuirii Lui. Ei vor aduce legile împărăției Sale în viața lor zilnică. Zilnic, rugăciunea lor va fi ca sfințirea Sabatului să odihnească asupra lor. În fiecare zi, ei vor avea tovărășia lui Hristos și vor da pe față desăvârșirea caracterului Său. În fiecare zi, lumina lor va strălucii în fața altora în fapte bune.6M 353.4

    În tot ce aparține succesului lucrării lui Dumnezeu, cele dintâi biruințe trebuie să fie câștigate în viața de familie. Aici trebuie să înceapă pregătirea pentru Sabat. În tot cursul săptămânii, părinții să-și aducă aminte că familia lor trebuie să fie o școală în care copii trebuie să fie pregătiți pentru curțile de sus. Cuvintele lor trebuie să fie cuvinte curate, drepte. Nici un cuvânt pe care copii lor n-ar trebui să-l audă nu trebuie să le scape de pe buze. Spiritul să fie păstrat liber de mânie. Părinților, trăiți în cursul săptămânii ca în fața unui Dumnezeu sfânt, care v-a dat copii pe care să-i creșteți pentru El. Creșteți pentru El mica biserică din familia voastră, pentru ca în Sabat toți să fie pregătiți să se închine în Sanctuarul Domnului. În fiecare dimineață și în fiecare seară, înfățișați-i pe copiii voștri lui Dumnezeu ca moștenire a Lui răscumpărată în sângele Său. Învățați-i că este datoria și privilegiul lor cel mai mare să-L iubească pe Dumnezeu și să-I slujească.6M 354.1

    Părinții ar trebui să aibă îndeosebi grijă de a face din abordarea lui Dumnezeu un mijloc instructiv de învățătură pentru copii lor. Pasaje din Scriptură ar trebui să fie mult mai des pe buzele lor, în mod deosebit acele pasaje care pregătesc inima pentru serviciul religios. Adesea, ar fi bine să se repete cuvintele prețioase: “Da, suflete încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.” (Psalmii 62, 5.)6M 354.2

    Atunci când ne aducem aminte în felul acesta de Sabat, nu se va îngădui ca cele trecătoare să se întindă peste cele spirituale. Nici o îndatorire care aparține celor șase zile de lucru nu va fi lăsată pe seama Sabatului. În cursul săptămânii, energiile noastre nu vor fi istovite în lucrări trecătoare, așa că, în ziua în care Domnul S-a odihnit, noi să fim prea obosiți pentru a ne consacra în slujba Lui.6M 354.3

    În timp ce pregătirea pentru Sabat trebuie să se facă în tot timpul săptămânii, vinerea trebuie să fie ziua specială de pregătire. Prin Moise Domnul a spus copiilor lui Israel: “Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert, și păstrați până a doua zi dimineața cea ce va rămâne!” “Poporul se risipea și o strângea (mana), o măcina la râșniță, sau o pisa într-o piuă, o fierbea în oală și făcea turte din ea”. (Exod 16, 23; Numeri 11, 8.) Era ceva de făcut pentru pregătirea pâinii trimise din cer pentru copii lui Israel. Domnul le-a spus că lucrarea aceasta trebuie făcută vinerea, în ziua de pregătire. Aceasta a fost o punere la probă pentru ei. Dumnezeu dorea ca să vadă dacă ei vor sfinți sau nu Sabatul.6M 354.4

    Îndrumarea aceasta din gura lui Iehova este pentru învățătura noastră. Biblia este o călăuză desăvârșită și, dacă paginile ei sunt studiate cu rugăciune de inimi doritoare de a înțelege, nimeni nu are nevoie să rătăcească în problema aceasta.6M 355.1

    Mulți au nevoie de învățătură cu privire la felul în care să vină la adunare pentru serviciul din Sabat. Ei nu trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu în haine obișnuite purtate în cursul săptămânii. Toți ar trebui să aibă un costum special pentru Sabat, care să fie purtat când participă la serviciul divin în casa lui Dumnezeu. În timp ce n-ar trebui să ne conformăm modei acestei lumi, noi nu trebuie să fim nepăsători cu privire la înfățișarea noastră exterioară. Noi trebuie să fim curați și bine îngrijiți, însă fără podoabe. Copii lui Dumnezeu să fie curați și pe dinafară și pe dinăuntru.6M 355.2

    Vinerea, pregătirea pentru Sabat să fie terminată. Vedeți ca toată îmbrăcămintea să fie pregătită și toată pregătirea hranei să fie gata. Ghetele să fie lustruite și baia să fie făcută. Este cu putință a face lucrul acesta. Dacă faceți din lucrul acesta o regulă, puteți realiza toate acestea. Sabatul nu trebuie să fie folosit pentru reperarea hainelor, pentru gătitul mâncării, pentru căutarea de plăceri sau pentru ori care altă ocupație lumească. Înainte de apusul soarelui, ori ce ocupație lumească să fie lăsată de o parte și toate revistele lumești să fie date la o parte. Părinților, Explicați lucrarea voastră, cum și scopul ei, copiilor voștri și puneți-i să ia parte la pregătirea pentru ținerea Sabatului potrivit cu cele spuse de poruncă.6M 355.3

    Voi trebuie să apărați cu gelozie granițele Sabatului. Aduceți-vă aminte că fiecare moment este un timp sfânt și consacrat. Ori de câte ori este cu putință, cei care au personal în slujba lor ar trebui să dea lucrătorilor lor liber în orele de vineri de la prânz până la începutul Sabatului. Dați-le timp de pregătire, pentru ca ei să poată întâmpina ziua Domnului cu mintea liniștită. Printr-un astfel de procedeu, voi nu veți suferi nici o pagubă, nici chiar în cele trecătoare.6M 356.1

    Mai este și o altă lucrare ce trebuie să primească atenție în ziua pregătirii. În ziua aceasta trebuie să fie îndepărtate ori ce fel de neînțelegeri dintre frați, fie în familie, fie în comunitate. Ori ce amărăciune, mânie și răutate să fie alungate din suflet. Cu un spirit umil, “mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați”. (Iacov 5, 16.)6M 356.2

    Înainte de a începe Sabatul, atât minte, cât și trupul trebuie să fie retrase de la treburile lumești. Dumnezeu a pus Sabatul Său la sfârșitul celor șase zile de lucru pentru ca oamenii să se poată opri și să vadă ce au câștigat în cursul săptămânii în ce privește pregătirea pentru împărăția cea curată, care nu îngăduie nici un călcător de lege să intre în ea. Ar trebui ca, în fiecare Sabat, să ne facem socoteala în sufletul nostru pentru a vedea dacă săptămâna care s-a terminat ne-a adus câștig sau pagubă spirituală.6M 356.3

    Dacă sfințim Sabatul Domnului, aceasta înseamnă mântuirea veșnică. Dumnezeu spune: “Voi cinsti pe cine mă cinstește”. (1 Samuel 2, 30.)6M 356.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents