Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru comunitate, vol. 6 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Redeșteptarea lucrării de colportaj

    Importanța lucrării de colportaj a fost totdeauna prezentată înaintea mea. În ultima vreme, acestei lucrări nu i s-a acordat importanța pe care i-o acordaseră aceia care au făcut din ea principala lor preocupare. Colportori au fost chemați de la lucrarea lor evanghelistică pentru a se angaja într-o altă lucrare. Acest lucru n-ar trebui să se întâmple. Mulți dintre colportorii noștri, dacă sunt cu adevărat convertiți și consacrați, pot săvârși mai mult în ramura aceasta decât în oricare alta, pentru a duce adevărul prezent înaintea oamenilor.6M 329.1

    Noi avem Cuvântul lui Dumnezeu pentru a arăta că sfârșitul este aproape. Lumea trebuie să fie avertizată și, ca niciodată mai înainte, trebuie să fim împreună lucrători cu Hristos. Nouă ne-a fost încredințată lucrarea de avertizare. Noi trebuie să fim canale de lumină pentru lume, dând altora lumina pe care o primim de la Marele purtător de lumină. Cuvintele și faptele tuturor oamenilor trebuie să fie puse la încercare. Să nu dăm înapoi acum. Ceea ce trebuie să fie făcut pentru avertizarea lumii trebuie să fie făcut fără întârziere. Lucrarea de colportaj să nu fie lăsată să lâncezească. Cărțile care cuprind lumina cu privire la adevărul prezent să fie prezentate la cât mai mulți oameni cu putință.6M 329.2

    Președinții conferințelor noastre și ai altor locuri de răspundere au o datorie de îndeplinit în privința aceasta, pentru ca diferitele ramuri de lucrare să poată primi o egală atenție. Colportorii trebuie învățați și formați pentru a face lucrarea cerută, de a vinde cărțile, cuprinzând adevărul prezent de care oamenii au nevoie. În lucrarea aceasta este nevoie să se angajeze oameni cu o profundă experiență creștină, oameni cu mintea bine echilibrată, oameni puternici și bine educați. Domnul dorește ca în lucrarea de colportaj să se angajeze aceia care sunt în stare să-i învețe pe alții, care pot să trezească în tineri promițători un interes pentru această lucrare, conducându-i să intre în lucrarea cu cărți și să o facă cu succes. Unii au talentul, educația și experiența care îi vor face în stare să educe tineretul pentru lucrarea de colportaj în așa fel, încât să se poată face mult mai mult decât se face acum.6M 329.3

    Aceia care au obținut experiență în lucrarea aceasta au o datorie specială de îndeplinit, anume aceea de a-i învăța pe alții. Educați, educați-i, educați pe tineri și tinere pentru a vinde cărțile pe care Domnul, prin Duhul Său cel Sfânt, i-a îndemnat pe servii Săi să le scrie. Dumnezeu dorește ca noi să fim credincioși în a-i învăța pe aceia care primesc adevărul, ca ei să creadă cu un scop și să lucreze în mod inteligent în felul Domnului. Persoanele lipsite de experiență trebuie să fie puse în legătură cu lucrătorii cu experiență, pentru ca ele să poată învăța cum să lucreze. Trebuie să-L caute pe Dumnezeu cu cea mai mare râvnă. Aceștia pot face o bună lucrare în colportaj, dacă vor asculta de cuvintele: “Ia seama la tine însuți și la învățătură”. (1 Timotei 4, 16.) Aceia care dau dovadă că sunt cu adevărat convertiți și care pornesc la lucrarea de colportaj vor vedea că ea constituie cea mai bună pregătire pentru alte ramuri de lucrare misionară.6M 330.1

    Dacă aceia care cunosc adevărul îl vor trăi, se vor găsi metode pentru a-i întâlni pe oameni acolo unde sunt ei. Providența lui Dumnezeu a fost aceea care, la începuturile bisericii creștine, i-a împrăștiat pe sfinți în locuri îndepărtate, trimițându-i afară din Ierusalim, în multe părți ale lumii. Ucenicii lui Hristos nu au stat în Ierusalim sau în cetățile din împrejurimi, ci au mers dincolo de granițele propriei lor țări, pe marile căi de comunicație, căutând ce era pierdut, ca să-i poată aduce la Dumnezeu. Astăzi, Domnul dorește să vadă lucrarea Sa dusă mai departe în multe locuri. Noi nu trebuie să mărginim lucrarea numai la câteva localități.6M 330.2

    Noi nu trebuie să-i descurajăm pe frații noștri, slăbindu-le mâinile, așa încât să nu fie făcută lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facă prin ei. Să nu se ia prea mult timp cu pregătirea lor pentru a face lucrare misionară. Învățătura este necesară, dar toți să-și aducă aminte că Hristos este Marele Învățător și Izvorul a toată înțelepciunea. Tineri și bătrâni să se consacre lui Dumnezeu, să intre în lucrare și să meargă înainte, lucrând în smerenie, sub controlul Duhului Sfânt. Cei care au fost la școală trebuie să meargă în câmp și să pună în practică cunoștințele pe care le-au câștigat. Dacă colportorii vor face aceasta, folosindu-și capacitatea pe care le-a dat-o Dumnezeu, căutând sfat de la El și combinând lucrarea de vânzare de cărți cu lucrarea personală pentru oameni, talentele lor vor crește prin întrebuințare și ei vor învăța multe lecții practice, pe care nu ar fi fost cu putință să le învețe la școală. Educația obținută pe această cale practică poate fi numită pe drept cuvânt educație superioară.6M 330.3

    Nu există o lucrare mai înaltă ca aceea de colportaj evanghelistic, deoarece ea cuprinde în sine îndeplinirea celor mai înalte datorii morale. Aceia care se angajează în lucrarea aceasta au totdeauna nevoie să fie sub controlul Duhului lui Dumnezeu. Nu trebuie să aibă loc o înălțare a eului. Ce are oricare dintre voi fără ca să fi primit de la Hristos? Noi trebuie să tragem împreună cu funiile la fel de întinse. Numai aceia care trăiesc rugăciunea lui Hristos, punând-o în viața practică, vor trece cu bine prin încercarea ce are să vină peste lumea întreagă. Aceia care se înalță pe sine se așează sub puterea lui Satana, pregătindu-se să primească înșelăciunile lui. Cuvântul Domnului pentru poporul Său este ca noi să înălțăm stindardul din ce în ce mai sus. Dacă ascultăm de glasul Lui, El va lucra împreună cu noi, și eforturile noastre vor fi încoronate cu succes. În lucrarea noastră, noi vom primi bogate binecuvântări de sus și ne vom strânge o comoară lângă tronul lui Dumnezeu.6M 331.1

    Dacă am ști ce e în fața noastră, n-am fi atât de încrezători în lucrarea Domnului. Trăim în timpul zguduirii, timpul în care tot ce poate fi zguduit va fi zguduit. Domnul nu-i va scuza pe aceia care cunosc adevărul dacă nu ascultă, în cuvânt și în faptă, de poruncile Sale. Dacă nu facem nici un efort să câștigăm suflete la Hristos, vom fi trași la răspundere pentru lucrarea pe care am fi putut să o facem, dar nu am făcut-o din cauza leneviei noastre spirituale. Aceia care aparțin Împărăției Domnului trebuie să lucreze cât se poate de serios pentru salvarea sufletelor. Ei trebuie să-și facă partea pentru a așeza și sigila legea între ucenici.6M 331.2

    Planul lui Dumnezeu este ca lumina pe care El a dat-o cu privire la Scripturi să strălucească în raze clare și luminoase; și este datoria colportorilor noștri să depună un efort puternic și unit, pentru ca planul lui Dumnezeu să fie realizat. Înaintea noastră stă o lucrare mare și importantă. Vrăjmașul sufletelor își dă seama de lucrul acesta și folosește toate mijloacele care-i stau în putere pentru a-i face pe colportori să se ocupe de vreo altă ramură de lucrare. Această ordine a lucrurilor trebuie să fie schimbată. Dumnezeu îi cheamă pe colportori înapoi la lucrul lor. El cheamă voluntari, care își vor pune la lucru toate energiile și priceperea, ajutând oriunde se ivește ocazia. Domnul îl invită pe fiecare să-și facă partea, potrivit cu priceperea lui. Cine va răspunde la invitație? Cine va porni să lucreze cu înțelepciune și har, și în dragostea lui Hristos, pentru cei din apropiere și din depărtare? Cine va sacrifica tihna și plăcerea și se va duce în locurile rătăcirii, superstiției și întunericului, lucrând cu râvnă și stăruință, rostind adevărul în cuvinte simple, rugându-se cu credință și făcând lucrare din casă în casă? Cine va merge astăzi afară din tabără, plin de puterea Duhului Sfânt, purtând ocara de dragul lui Hristos, explicând oamenilor Scripturile și chemându-i la pocăință?6M 332.1

    Dumnezeu are lucrători ai Săi în toate timpurile. Chemării ceasului de față i se răspunde prin venirea omului. Așa că atunci când glasul dumnezeiesc strigă: “Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?”, răspunsul va fi: “Iată-mă, trimite-mă”. (Isaia 6, 8.) Aceia care lucrează în mod efectiv în ramura colportajului să simtă că ei fac lucrarea Domnului, slujind sufletelor care nu cunosc adevărul pentru timpul acesta. Ei dau semnalul de alarmă la drumuri și la garduri, pentru a pregăti un popor pentru ziua cea mare a Domnului, care urmează să vină atât de curând asupra lumii. Noi nu avem timp de pierdut. Trebuie să încurajăm lucrul acesta. Cine va merge acum cu publicațiile noastre? Domnul va da pricepere pentru lucrare oricărui bărbat sau femeie care va conlucra cu puterea divină. Tot ce se cere, ca talent, curaj, stăruință, credință și tact, va veni atunci când ei îmbracă armura. O mare lucrare trebuie făcută în lumea noastră, și uneltele omenești vor răspunde cu siguranță la cerere. Lumea trebuie să audă avertizarea. Când vine chemarea: “Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?”, răspundeți clar și lămurit: “Iată-mă, trimite-mă”.6M 332.2

    *****

    “Dimineața seamănă-ți sămânța, și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi ce va izbuti, aceasta, sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune”. (Eclesiastul 11, 6.)6M 333.1

    *****

    Alegerea colportorilor. Unii sunt mai bine adaptați decât alții pentru a face o anumită lucrare; de aceea nu e corect să crezi că oricine poate să fie un colportor. Unii nu se pot adapta la această lucrare; dar, din cauza aceasta, ei nu trebuie să fie considerați ca necredincioși sau lipsiți de bunăvoință. Dumnezeu nu este irațional în cerințele Lui. Biserica este ca o grădină în care sunt felurite flori, fiecare cu particularitățile ei. Deși în multe privințe toate pot fi diferite unele de altele, totuși fiecare are valoarea ei aparte.6M 333.2

    *****

    Dumnezeu nu așteaptă ca, având în vedere diferitele lor temperamente, poporul Său să fie pregătit pentru oricare lucrare și pentru orice loc. Toți să-și aducă aminte că sunt felurite însărcinări. Nu este lucrarea nici unui om aceea de a prescrie lucrarea altui om, contrar propriei sale convingeri cu privire la datorie. E drept a da sfat și a sugera planuri; dar oricare om trebuie lăsat liber să caute îndrumare de la Dumnezeu, căruia Îi aparține și căruia Îi servește.6M 334.1

    *****

    Pregătire pentru lucrarea de pastor. Unii bărbați, pe care Dumnezeu i-a chemat la lucrarea de predicatori, au pornit la lucru în câmp, în calitate de colportori. Am fost instruită că aceasta este o excelentă pregătire, dacă scopul lor este de a răspândi lumină, de a duce adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu direct în cercul familiei. În conversație, se va deschide o cale, pentru ca ei să vorbească despre religia Bibliei. Dacă se pornește în lucrare așa cum ar trebui, vor fi vizitate familii, se va da pe față duioșie și iubire pentru suflete, iar rezultatul va fi un mare bine. Aceasta va fi o excelentă experiență pentru toți aceia care au în vedere lucrarea de predicare.6M 334.2

    Aceia care se pregătesc pentru lucrarea de predicare nu se pot angaja în nici o altă ocupație care să le dea o experiență atât de cuprinzătoare ca lucrarea de colportaj.6M 334.3

    *****

    Suportarea greutăților. Acela care în lucrarea sa întâlnește încercări și ispite va trage folos din experiențele acestea, învățând să se sprijine mai hotărât pe Dumnezeu. În fiecare moment, el trebuie să-și dea seama de dependența sa.6M 334.4

    Nici o plângere nu trebuie să fie cultivată în inima sa sau să fie rostită cu buzele sale. Când are succes, el nu trebuie să-și atribuie sieși nici o glorie, deoarece succesul său se datorează lucrării îngerilor lui Dumnezeu asupra inimii. El să-și aducă aminte că, atât în timp de încurajare, cât și în timp de descurajare, solii cerești sunt totdeauna alături de el. El trebuie să recunoască bunătatea Domnului, lăudându-L cu voie bună.6M 334.5

    Hristos a lăsat la o parte slava Sa și a venit pe pământul acesta ca să sufere pentru păcătoși. Dacă întâlnim greutăți în lucrarea noastră, să privim la El, care este Începătorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Atunci nu ne vom lăsa și nici nu vom fi descurajați. Vom îndura greutăți ca buni ostași ai lui Isus Hristos. Aduceți-vă aminte ce spune El cu privire la oricare adevărat credincios: “Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 5, 9.)6M 335.1

    *****

    O experiență valoroasă. Acela care pornește la lucrarea de colportaj așa cum ar trebui, să fie atât educator, cât și elev. În timp ce încearcă să-i învețe pe alții, el însuși trebuie să învețe să facă lucrarea unui evanghelist. Când colportorii merg în câmp cu inimi umile, plini de activitate zeloasă, ei vor găsi multe ocazii de a rosti un cuvânt la timp unor suflete gata să moară în descurajare. După ce au lucrat pentru aceste suflete nevoiașe, ei vor fi gata să spună: “Odinioară erați întuneric; dar acum sunteți lumină în Domnul”. (Efeseni 2, 8.) Atunci când văd purtarea păcătoasă a altora, ei pot să zică: “Așa erați unii dintre voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți, în Numele Domnului Isus Hristos, și prin Duhul Dumnezeului nostru”. (1 Corinteni 6, 11.)6M 335.2

    Aceia care lucrează pentru Dumnezeu vor da piept cu descurajarea, dar ei au totdeauna făgăduința: “Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. (Matei 28, 20.) Dumnezeu va da o experiență minunată celor care vor zice: “Cred făgăduința Ta; nu mă voi lăsa și nu voi fi descurajat”.6M 335.3

    Raportarea. Cei care câștigă o astfel de experiență, lucrând pentru Domnul, să scrie un raport al acestei lucrări pentru revistele noastre, pentru ca și alții să poată fi încurajați. Colportorul să povestească despre bucuria și binecuvântarea pe care a primit-o în lucrarea lui, ca evanghelist. Rapoartele acestea ar trebui să găsească un loc în revistele noastre, deoarece influența lor este foarte vastă. În biserică, ele vor fi ca un parfum plăcut, o mireasmă de viață spre viață. În felul acesta, se vede că Dumnezeu lucrează împreună cu aceia care conlucrează cu el.6M 336.1

    *****

    Exemplul în reforma sanitară. În legătura voastră cu necredincioșii, nu îngăduiți să fiți abătuți de la principiile cele drepte. Dacă luați loc la masa lor, mâncați cumpătat și numai hrană ce nu tulbură mintea. Feriți-vă de necumpătare. Voi nu vă puteți îngădui să vă slăbiți puterile mintale sau fizice, ca nu cumva să nu mai fiți în stare să deosebiți lucrurile spirituale. Păstrați-vă mintea astfel încât Dumnezeu să o poată impresiona cu adevărurile cele prețioase ale Cuvântului Său.6M 336.2

    În felul acesta, veți avea influență asupra altora. Mulți caută să corecteze viața altora, atacând ceea ce ei consideră obiceiuri rele. Ei se duc la aceia pe care îi cred greșiți și le scot la iveală defectele, dar nu depun eforturi serioase spre a îndruma cu tact mintea spre principiile cele drepte. Adesea, o astfel de purtare nu izbutește să aibă rezultatele dorite. Căutând să-i corectăm pe alții, prea adesea trezim combativitatea lor și, în felul acesta, facem mai mult rău decât bine. Nu-i urmăriți pe alții pentru a le arăta defectele sau viciile. Învățați-i prin exemplul personal. Tăgăduirea de sine și biruința voastră asupra apetitului să fie o ilustrare a ascultării de principiile drepte. Viața voastră să dea dovadă de influența sfințitoare și înnobilatoare a adevărului.6M 336.3

    Dintre toate darurile acordate de Dumnezeu oamenilor, nici unul nu e mai prețios ca darul vorbirii. Dacă e sfințit prin Duhul Sfânt, el este o putere spre bine. Prin vorbire, noi convingem și înduplecăm, ne rugăm și-L lăudăm pe Dumnezeu; și tot prin ea, exprimăm gânduri valoroase despre iubirea Răscumpărătorului. Printr-o dreaptă folosire a darului vorbirii, colportorul poate semăna în multe inimi semințele prețioase ale adevărului.6M 337.1

    *****

    Integritate în afaceri. Lucrarea șchiopătează, pentru că principiile Evangheliei nu sunt ascultate de aceia care pretind a fi urmași ai lui Hristos. Felul dezordonat în care unii colportori, atât bătrâni, cât și tineri, și-au săvârșit lucrarea, arată că ei mai au lucruri importante de învățat. Mi-a fost arătat că mult lucru s-a făcut la voia întâmplării. Unii s-au deprins cu obiceiuri defectuoase, și deficiența aceasta a fost adusă în lucrarea lui Dumnezeu. Societățile misionare de tractate au fost implicate adânc în datorii, din cauză că unii colportori nu și-au plătit datoriile. Colportorilor li s-a părut că sunt rău tratați, dacă li se cere să plătească pe loc cărțile primite de la casa de editură. Dar a cere plata imediat este singura cale de a face afaceri.6M 337.2

    *****

    Lucrurile trebuie să fie în așa fel aranjate, încât colportorii să aibă de ajuns cele necesare traiului, fără să fie nevoie să rețină ce nu-i al lor. Această ușă a ispitei trebuie să fie închisă și ferecată. Oricât de onest ar putea fi un colportor, în lucrarea lui se vor ivi împrejurări, care vor fi pentru el o grea ispită.6M 337.3

    *****

    Lenevia și indolența nu sunt fructe care cresc în pomul creștin. Nici un suflet nu poate să practice abuzul și necinstea când se ocupă de bunurile Domnului și să rămână fără vină înaintea lui Dumnezeu. Toți cei care fac aceasta Îl tăgăduiesc prin fapte pe Hristos. În timp ce mărturisesc că păzesc și-i învață pe alții Legea lui Dumnezeu, ei dau greș în a păstra principiile ei.6M 337.4

    Bunurile Domnului trebuie să fie mânuite cu credincioșie. Domnul i-a înzestrat pe oameni cu viață, sănătate și cu puterea de a raționa; El le-a dat putere fizică și mintală pentru a fi puse la lucru; și n-ar trebui oare ca darurile acestea să fie folosite cu credincioșie și cu sârguință spre slava Numelui Său? S-au gândit frații noștri că trebuie să dea socoteală pentru talanții dați în stăpânirea lor? Au administrat ei cu înțelepciune bunurile Domnului sau au cheltuit cu nepăsare averea Lui și sunt notați în cer ca servi necredincioși? Mulți cheltuiesc banii Domnului în așa-numitele petreceri zgomotoase; ei nu câștigă experiență în tăgăduirea de sine, ci își cheltuiesc banii pe lucruri deșarte și dau greș în a purta crucea pe urmele lui Hristos. Mulți care au avut privilegii prețioase, ocazii date de Dumnezeu, și-au irosit viața și acum sunt în suferință și lipsă.6M 338.1

    Dumnezeu cere să se facă îmbunătățiri hotărâte în diferitele ramuri ale lucrării. Afacerile în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie caracterizate prin cea mai mare precizie și exactitate. Nu s-a dat pe față un efort ferm și hotărât pentru a realiza reforme absolut trebuincioase.6M 338.2

    *****

    Cunoașterea cărților lor. Colportorii ar trebui să cunoască bine cartea pe care ei o plasează și să fie în stare să atragă atenția asupra capitolelor ei importante.6M 338.3

    *****

    Lucrarea de colportor. Colportorul ar trebui să ducă cu el tratate, broșuri și cărticele, pe care să le dea celor care nu pot să cumpere. În felul acesta, adevărul poate fi introdus în multe familii.6M 338.4

    *****

    Sârguință. Când pornește la lucru, colportorul nu ar trebui să îngăduie să fie abătut, ci ar trebui ca, în chip inteligent, să se țină de lucru cu toată sârguința. Și, cu toate acestea, în timp ce face lucrarea de colportaj, el nu ar trebui să fie nepăsător față de ocaziile de a ajuta sufletele care caută lumină și care au nevoie de mângâierea Scripturilor. Dacă colportorul umblă împreună cu Dumnezeu, dacă cere în rugăciune înțelepciunea cerească, pentru ca să poată face bine și numai bine în lucrarea sa, el va fi ager, ca să discearnă ocaziile sale și nevoile sufletelor cu care vine în contact. El va folosi cât mai bine cu putință ocaziile de a atrage suflete la Hristos. În spiritul lui Hristos, el va fi gata să spună un cuvânt celui care este obosit.6M 339.1

    *****

    Prin sârguință în colportaj, prin credincioșie în a prezenta crucea de pe Golgota, colportorul își dublează puterile de a se face de folos. Dar în timp ce prezentăm metode de lucru, noi nu putem trasa o linie de la care să nu se poată face nici o abatere și în limitele căreia toți trebuie să se miște, deoarece împrejurările schimbă cazurile. Dumnezeu va impresiona pe aceia a căror inimă este deschisă pentru adevăr și care doresc după călăuzire. El va spune instrumentului Său omenesc: “Vorbește cutăruia sau cutăruia despre iubirea lui Isus”. Îndată ce numele lui Isus este menționat cu iubire și gingășie, îngerii lui Dumnezeu se apropie pentru a înmuia și supune inima.6M 339.2

    Colportorii trebuie să fie cercetători sârguincioși, învățând cum să procedeze, pentru ca lucrarea lor să aibă succes; și, în timp ce sunt astfel ocupați, să țină ochii, urechile și înțelegerea lor deschise pentru a putea primi înțelepciune de la Dumnezeu, pentru a putea ști cum să-i ajute pe aceia care pier din lipsă de cunoaștere a lui Hristos. Fiecare lucrător să-și concentreze energiile și să-și folosească puterile pentru cea mai înaltă dintre slujiri — aceea de a-i scăpa pe oameni din cursa lui Satana și de a-i lega de Dumnezeu, prinzând strâns lanțul dependenței prin Isus Hristos de tronul înconjurat de curcubeul făgăduinței.6M 339.3

    *****

    Asigurarea succesului. O mare și bună lucrare s-ar putea face prin colportajul evanghelistic. Domnul le-a dat oamenilor tact și capacități. Acelora care folosesc spre slava Lui aceste talente încredințate lor, țesând în țesătură principiile Bibliei, li se va da succes. Noi trebuie să ne rugăm și să lucrăm, punându-ne încrederea în Acela care nu ne va lăsa niciodată.6M 340.1

    *****

    Colportorii evangheliști trebuie să se consacre pentru a fi lucrați de Duhul Sfânt. Ei, prin rugăciune stăruitoare, trebuie să se prindă de puterea care vine de la Dumnezeu, încrezându-se în El printr-o credință vie. Marea și eficienta Lui influență va fi cu fiecare lucrător sincer și credincios.6M 340.2

    După cum Dumnezeu binecuvântează pe predicator și pe evanghelist în eforturile lor de a așeza adevărul înaintea oamenilor, tot astfel El îl va binecuvânta și pe colportorul credincios.6M 340.3

    *****

    Lucrătorul smerit și eficient, care în mod ascultător răspunde la chemarea lui Dumnezeu, poate fi sigur că primește ajutor dumnezeiesc. O răspundere atât de mare și de sfântă înalță prin ea însăși caracterul. Ea cheamă la lucru cele mai alese însușiri mintale, iar continua lor întrebuințare întărește și curăță mintea și inima. Influența asupra vieții personale, ca și asupra vieții altora, este incalculabilă.6M 340.4

    Spectatorii nepăsători poate că nu apreciază lucrarea voastră sau nu-i văd importanța. Ei o socotesc, poate, o afacere păguboasă, o viață de muncă și sacrificiu de sine, lipsită de orice mulțumire. Dar servul lui Isus o vede în lumina ce strălucește de la cruce. Sacrificiile sale i se par mai mici în comparație cu acelea ale binecuvântatului Domn, și el e bucuros să umble pe urmele Lui. Succesul ostenelilor Sale îi acordă bucuria cea mai curată și este cea mai bogată răsplătire pentru o viață de muncă plină de răbdare.6M 340.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents