“Să nu jurați nicidecum.” — Matei 5, 34.

Motivul pentru care se dă această poruncă este: să nu jurăm “nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este așternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea Marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poți face un singur păr alb sau negru”.CMF 66.1

Toate lucrurile vin de la Dumnezeu. Noi nu avem nimic pe care să nu-l fi primit; mai mult, nu avem nimic care să nu fi fost cumpărat pentru noi, prin sângele Domnului Hristos. Tot ce avem ajunge la noi, purtând pecetea crucii, și fiind cumpărat cu sânge mai prețios decât orice, pentru că este viața lui Dumnezeu. Prin urmare, nu dispunem de nici un lucru asupra căruia să avem dreptul de garanție că ne vom ține cuvântul.CMF 66.2

Iudeii credeau că porunca a treia oprește folosirea în chip ușuratic a numelui lui Dumnezeu, dar își închipuiau că sunt liberi să folosească alte jurăminte. Rostirea unui jurământ era ceva obișnuit între ei. Prin Moise, li se interzisese să jure strâmb, dar ei aveau o mulțime de mijloace de a scăpa de obligația impusă de un jurământ. Nu se temeau să se dedea la ceea ce de fapt însemna profanare, nici nu se dădeau înapoi de la călcarea jurământului, atâta timp cât se putea găsi un pretext meșteșugit, care să-i pună la adăpost de lege.CMF 66.3

Isus a osândit practicile lor, declarând că obiceiul lor de a jura era o călcare a poruncii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Mântuitorul n-a oprit cu desăvârșire folosirea jurământului în justiție, în care Dumnezeu este luat ca martor că ceea ce se spune este adevărul curat. Isus Însuși, cu prilejul judecării Sale înaintea Sinedriului, n-a refuzat să dea mărturie sub jurământ. Marele preot I-a zis: “Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Isus a răspuns: “Tu ai zis”, adică “Da, sunt!” (Matei 26, 63-64.) Dacă, în Predica de pe Munte, ar fi osândit jurământul înaintea instanțelor judecătorești, Hristos, l-ar fi mustrat pe marele preot cu ocazia judecării Sale, iar în felul acesta, pentru binele urmașilor Săi, ar fi întărit propria Sa învățătură. Sunt foarte mulți oameni care nu se tem să-i înșele pe semenii lor, dar au fost învățați și impresionați de Duhul lui Dumnezeu că e ceva îngrozitor să-L mintă pe Făcătorul lor. Atunci când sunt puși să jure, ei își dau seama că nu dau mărturie numai înaintea oamenilor, ci și înaintea lui Dumnezeu; că, dacă dau o mărturie mincinoasă, aceasta se face înaintea Aceluia care citește în inimă și care cunoaște exact adevărul. Cunoașterea judecăților îngrozitoare, care au urmat acest păcat, are o influență de înfrânare asupra lor.CMF 66.4

Dar, dacă este cineva care poate să mărturisească cu hotărâre sub jurământ, apoi acesta este creștinul adevărat. El trăiește continuu ca și în prezența lui Dumnezeu, știind că orice gând este descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de a face; și, când i se cere să facă aceasta înaintea Legii, este drept ca el să-L ia pe Dumnezeu ca martor că ceea ce spune este adevărul și numai adevărul.CMF 67.1

Isus a mers mai departe și a statornicit o regulă care înlătură jurământul. El învață că adevărul exact trebuie să fie legea vorbirii. “Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da și nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău”.CMF 67.2

Aceste cuvinte osândesc toate acele fraze fără înțeles și de umplutură, care sunt vecine cu profanarea. Ele condamnă complimentele înșelătoare, ocolirea adevărului, frazele lingușitoare, exagerările, falsurile în comerț, care sunt atât de obișnuite în societate și în lumea afacerilor. Ele mai învață că nici un om care încearcă să pară ceea ce nu este, sau ale cărui cuvinte nu exprimă adevăratele simțăminte ale inimii sale, nu poate fi numit sincer.CMF 68.1

Dacă aceste cuvinte ale Domnului ar fi luate în seamă, ele ar pune capăt bănuielilor rele și neplăcutelor vorbiri de rău; pentru că, vorbind despre faptele și motivele altuia, cine poate fi sigur că spune exact adevărul? Cât de deseori mândria, patima, ura personală, colorează impresia făcută! O privire, un cuvânt, chiar un accent al vocii, pot fi însuflețite de neadevăr. Și faptele pot să fie în așa fel înfățișate, încât să dea o impresie greșită. Și “ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău”.CMF 68.2

Tot ce fac creștinii trebuie să fie transparent ca lumina soarelui. Adevărul este de la Dumnezeu; înșelăciunea, în oricare din miliardele ei de forme, este de la Satana, și oricine se îndepărtează în vreun fel oarecare de linia cea dreaptă a adevărului se vinde singur puterii celui rău. Totuși, nu este un lucru ușor să spui exact adevărul. Nu putem să spunem adevărul, dacă nu cunoaștem adevărul. Și cât de adesea se întâmplă că păreri preconcepute, scăpări din minte, o cunoaștere incompletă, greșeli de judecată, ne împiedică să avem o dreaptă înțelegere a lucrurilor cu care avem de-a face. Noi nu putem să rostim adevărul, dacă mințile noastre nu sunt călăuzite continuu de Acela care este Adevărul.CMF 68.3

Prin sfântul apostol Pavel, Domnul Hristos ne îndeamnă: “Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har”. (Coloseni 4, 6.) “Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.” (Efeseni 4, 29.) În lumina acestor texte din Sfânta Scriptură, se poate vedea cum cuvintele rostite de Domnul, pe Munte, osândesc vorbirea glumeață, ușuratică și nerușinată. Ele cer ca vorbirea noastră să fie nu numai sinceră, ci și curată.CMF 68.4

Aceia care au învățat de la Hristos nu vor lua deloc parte “la lucrările neroditoare ale întunericului”. (Efeseni 5, 11.) În vorbire, ca și în viață, ei vor fi simpli, cinstiți și credincioși, căci se pregătesc pentru societatea celor sfinți, în gura cărora “nu s-a găsit minciună”. (Apocalipsa 14, 5.)CMF 69.1