“Ea nu s-a prăbușit pentru că avea temelia zidită pe stâncă.” — Matei 7, 25.

Norodul fusese adânc mișcat de cuvintele Domnului. Frumusețea dumnezeiască a principiilor adevărului îi atrăsese pe toți, iar solemnele avertizări ale Domnului Hristos veniseră la ei ca vocea cercetătoare de inimi a lui Dumnezeu. Cuvintele Sale izbiseră la rădăcină ideile și părerile lor vechi. Ca să asculte de învățătura Sa, se cerea o schimbare în toate deprinderile lor de a gândi și lucra. Aceasta avea să îi aducă în conflict cu învățătorii lor religioși, deoarece însemna răsturnarea întregului sistem pe care rabinii îl înălțaseră timp de veacuri. De aceea, cu toate că inimile ascultătoare fuseseră mișcate de cuvintele Sale, puțini erau gata să le accepte ca îndrumare în viață.CMF 147.1

Isus a sfârșit învățătura de pe Munte cu o ilustrație care prezenta uimitor de riguros însemnătatea faptului de a pune în practică cuvintele pe care El le rostise. În mijlocul mulțimilor care se îmbulzeau în jurul Mântuitorului, erau mulți care își petrecuseră viața pe lângă Marea Galileii. În timp ce ședeau pe coasta muntelui, ascultând cuvintele Domnului Hristos, ei puteau să vadă văile și râpele prin care șuvoaiele de munte își găseau drum spre mare. În timpul verii, aceste șuvoaie dispăreau adesea cu totul, lăsând în urma lor numai un vad uscat și plin de nisip. Dar când vântul iernii bătea peste coline, râurile deveneau torente amenințătoare și turbate, ieșind uneori din matcă și măturând totul în calea lor. Atunci, colibele înălțate de țărani în poienile înverzite, în aparență ferite de orice primejdie, erau târâte la vale. Dar sus, pe coline, se vedeau case clădite în întregime din piatră și multe din ele rezistaseră sute de ani furtunilor. Casele acestea fuseseră ridicate cu trudă și greutate. Nu era ușor să ajungi până la ele și așezarea lor apărea mai puțin atrăgătoare decât câmpia înverzită. Dar ele aveau temelia pusă pe stâncă, iar vântul, valurile și furtuna izbeau în ele în zadar.CMF 147.2

Ca și ziditorii acestor case de pe stâncă, zicea Isus, este și acela care va primi cuvintele Sale și își va face din ele temelia caracterului și a vieții. Cu veacuri mai înainte, profetul Isaia scrisese: “Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.” (Isaia 40, 8.) Și Petru, la multă vreme după rostirea Predicii de pe Munte, citând aceste cuvinte ale profetului Isaia, zicea: “Acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” (1 Petru 1, 25.) Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru dăinuitor, pe care-l cunoaște lumea aceasta. El este temelia cea sigură. “Cerurile și pământul vor trece”, zicea Domnul, “dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24, 35.)CMF 148.1

Marile principii ale Legii, izvorâte din însăși natura lui Dumnezeu, sunt cuprinse în cuvintele Domnului Hristos de pe Munte. Oricine clădește pe ele, clădește pe Hristos, Stânca veacurilor. Primind Cuvântul, Îl primim pe Hristos. Și numai aceia care primesc astfel cuvintele Sale, clădesc pe El. “Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este în Isus Hristos.” (1 Corinteni 3, 11.) “Nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Faptele Apostolilor 4, 12.) Hristos, Cuvântul, descoperirea lui Dumnezeu — manifestarea caracterului Său, a Legii Sale, a iubirii Sale, a vieții Sale — este singura temelie pe care putem clădi un caracter durabil. Noi clădim pe Hristos, dacă ascultăm de Cuvântul Său. Nu este neprihănit cel care are doar plăcere de neprihănire, ci acela care împlinește neprihănirea. Sfințenia nu este numai o răpire sufletească; ea este rezultatul supunerii noastre față de Dumnezeu; ea înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc. Când copiii lui Israel au tăbărât la hotarele țării făgăduite, nu era de ajuns din partea lor să aibă o cunoaștere oarecare despre Canaan sau să cânte cântările Canaanului. Numai lucrul acesta n-avea să le dea dreptul să stăpânească viile și livezile de măslini din țara cea minunată. Ei puteau să pună stăpânire pe ea numai prin ocupație, conformându-se condițiilor, dând dovadă de credință vie în Dumnezeu, însușindu-și făgăduințele Sale, în timp ce trebuia să asculte de îndrumările Sale.CMF 148.2

Religia înseamnă a împlini cuvintele lui Hristos nu pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu, ci din cauză că, deși cu totul nevrednici, am primit darul iubirii Sale. Hristos întemeiază mântuirea omului nu pe simpla mărturisire, ci pe credința care se dovedește prin faptele de neprihănire. Ce se așteaptă din partea urmașilor lui Hristos este să și facă, nu numai să zică. Caracterul se formează prin acțiune. “Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8, 14.) Nu sunt fii ai lui Dumnezeu aceia ale căror inimi sunt atinse de Spiritul lui Dumnezeu, nici aceia care se predau când și când puterii Sale, ci aceia care sunt călăuziți de El.CMF 149.1

Vreți să fiți urmași ai lui Hristos și nu știți cum să începeți? Vă aflați în întuneric și nu știți cum să găsiți lumina? Umblați potrivit cu lumina pe care o aveți. Hotărâți-vă să împliniți ce cunoașteți din Cuvântul Său. Când primiți Cuvântul în credință, acesta vă va da putere să ascultați. Dacă luați aminte la lumina pe care o aveți, o lumină și mai mare se va revărsa asupra voastră. Voi clădiți pe Cuvântul lui Dumnezeu și caracterul vostru va fi format după chipul caracterului lui Hristos.CMF 150.1

Hristos, adevărata temelie, este o piatră vie; viața Sa este împărtășită tuturor acelora care clădesc pe El. “Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească.” (1 Petru 2, 5.) “În El, toată clădirea bine închegată crește ca să fie un templu sfânt în Domnul.” (Efeseni 2, 21.) Pietrele ajung să fie una cu temelia, pentru că aceeași viață locuiește în toate. Nici o furtună nu poate dărâma clădirea aceasta,CMF 150.2

“Căci cine împărtășește viața lui Dumnezeu,
va trece prin toate cu El.”CMF 150.3

Dar orice zidire înălțată pe o altă temelia decât aceea a Cuvântului lui Dumnezeu se va prăbuși. Cel care, asemenea iudeilor din zilele Domnului Hristos, clădește pe temelia ideilor și părerilor omenești, pe formele și ceremoniile născocite de mintea omenească sau pe alte lucrări, pe care le poate face fără să aibă nevoie de harul lui Hristos, înalță casa caracterului său pe nisip nesigur. Furtunile grozave ale ispitelor vor mătura și îndepărta temelia de nisip și vor lăsa casa lui ca o epavă pe țărmurile vremii.CMF 150.4

“De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu.... Voi face din neprihănire o lege și din dreptate o cumpănă și grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului și apele vor îneca adăpostul minciunii.” (Isaia 28, 16-17.)CMF 151.1

Dar astăzi harul este pus în slujba celui păcătos. “Pe viața Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți, voi, casa lui Israel?” (Ezechiel 33, 11.) Glasul care vorbește celui nepocăit din zilele noastre este glasul Aceluia care, cu inima plină de durere, văzând cetatea pe care o iubea, a exclamat: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi și n-ați vrut! Iată că vi se lasă casa pustie.” (Luca 13, 34-35.) În Ierusalim, Isus vedea un simbol al lumii care lepădase și disprețuise harul Său. El plângea, o, inimă împietrită, pentru tine! Chiar atunci când lacrimile lui Isus curgeau, cu ocazia Predicii de pe Munte, Ierusalimul ar fi putut să se întoarcă și să scape de o așa soartă. Încă puțină vreme, Darul cerului aștepta ca această cetate să-L primească. Tot așa, iubite suflet, Isus încă îți vorbește, cu accente pline de iubire. “Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 20.) “Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni 6, 2.)CMF 151.2

Voi, care vă puneți nădejdea în voi înșivă, clădiți pe nisip. Dar încă nu este prea târziu ca să scăpați de ruina care vă amenință. Înainte de a izbucni furtuna, alergați la temelia cea sigură. “De aceea așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Iată pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, piatra din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi.’.” (Isaia 28, 16.) “Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți, toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.” (Isaia 45, 22.) “Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor, Eu te sprijine cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41, 10.) “Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați, în veci de veci.” (Isaia 45, 17.)CMF 152.1