“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați.” — Matei 5, 4.

Plângerea despre care e vorba aici este sincera întristare a inimii din cauza păcatului. Isus zicea: “Și, după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” (Ioan 12, 32.) Și când cineva este atras să-L privească pe Isus, înălțat pe cruce, atunci vede păcătoșenia firii omenești. El vede că păcatul a fost cel care L-a biciuit și L-a răstignit pe Domnul slavei. Vede că, în timp ce a fost iubit cu o iubire de negrăit, viața sa a fost o continuă priveliște de nerecunoștință și răzvrătire. El a părăsit pe cel mai bun Prieten al său și a abuzat de cel mai prețios dar al cerului. L-a răstignit din nou, pentru sine pe Fiul lui Dumnezeu și a străpuns din nou inima aceea însângerată și lovită. Este despărțit de Dumnezeu printr-un abis de păcat, larg, întunecos și adânc; și plânge cu inima zdrobită.CMF 9.2

Cel ce plânge așa “va fi mângâiat”. Dumnezeu ne descoperă vinovăția, ca să putem alerga la Hristos și, prin El, să fim eliberați din robia păcatului, să ne bucurăm de slobozenia fiilor lui Dumnezeu. În sinceră pocăință, putem să venim la piciorul crucii și să depunem poverile noastre.CMF 10.1

Cuvintele Mântuitorului au o solie de mângâiere pentru aceia care trec prin dureri și lipsuri. Întristările noastre nu ies din pământ. Dumnezeu “nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe fiii oamenilor.” (Plângerile lui Ieremia 3, 33.) Când El lasă să vină încercări și greutăți, face aceasta “pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui”. (Evrei 12, 10.) Dacă este primită în credință, încercarea care pare așa de amară și greu de suportat se va dovedi o binecuvântare. Lovitura nemiloasă, care veștejește bucuriile de pe pământ, va fi mijlocul de a ne întoarce privirile spre ceruri. Cât de mulți sunt aceia care nu L-ar fi cunoscut niciodată pe Isus, dacă întristarea nu i-ar fi făcut să caute mângâiere în El!CMF 10.2

Încercările vieții sunt uneltele prin care Dumnezeu îndepărtează necurățiile și asperitățile din caracterul nostru. Tăierea, nivelarea și cizelarea, arderea și lustruirea lor, sunt o lucrare dureroasă. E greu să fii șlefuit pe tocilă. Dar piatra iese astfel pregătită pentru a-și lua locul în templul ceresc. Maestrul nu lucrează cu atâta atenție și grijă la un material fără valoare. Numai pietrele Sale prețioase sunt lustruite ca pentru un palat.CMF 10.3

Domnul va lucra pentru toți aceia care își pun încrederea în El. Vor fi învățate lecții prețioase. Vor fi făcute experiențe prețioase.CMF 11.1

Tatăl nostru ceresc nu-i uită niciodată pe aceia care sunt loviți de întristare. Când “David a suit dealul măslinilor plângând și cu capul acoperit, și mergea cu picioarele goale” (2 Samuel 15, 30), Domnul a privit îndurător asupra lui. David era îmbrăcat în sac și avea mustrări de conștiință. De fapt, semnele exterioare ale umilinței lui mărturiseau despre căința sa. Cu vocea inimii zdrobite și cu lacrimi, el Îi prezenta cazul său lui Dumnezeu și, de aceea, Domnul nu l-a părăsit pe servul Său. Niciodată n-a fost David mai scump inimii Iubirii infinite ca atunci când, biciuit de conștiință, fugea să-și scape viața de dușmanii săi, care fuseseră ațâțați la răzvrătire de propriul său fiu. Domnul zice: “Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te”. (Apocalipsa 3, 19.) Hristos ridică inima zdrobită și înalță sufletul întristat, până când devine locuința Sa.CMF 11.2

Dar când vine asupra noastră strâmtoarea, câți dintre noi nu facem ca Iacov! Noi credem că este mâna unui vrăjmaș și ne luptăm orbește în întuneric, până ce puterile ne părăsesc și nu găsim nici o mângâiere sau liberare. Atingerea divină de la revărsatul zorilor i L-a descoperit lui Iacov pe Acela cu care se luptase, Îngerul legământului; plângând și fiind neputincios, el a căzut pe pieptul Iubirii infinite, ca să primească binecuvântarea după care dorea atât de mult sufletul său. Și noi, la rândul nostru, trebuie să învățăm că încercările sunt spre bine, să învățăm să nu disprețuim pedeapsa Domnului și nici să nu slăbim când suntem mustrați de El.CMF 11.3

“Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!... El face rana și tot El o leagă; El rănește și mâna Lui tămăduiește. De șase ori te va izbăvi de necaz și de șapte ori nu te va atinge răul.” (Iov 5, 17-19.) Isus vine să vindece pe oricine e lovit. Viața de lipsă, chin și suferință, poate fi luminată prin prețioasele descoperiri ale prezenței Sale.CMF 12.1

Dumnezeu nu dorește ca noi să rămânem apăsați sub povara durerii mute, cu inima rănită și zdrobită. El vrea ca noi să ne uităm în sus și să privim scumpa Sa față plină de iubire. Mântuitorul iubit stă alături de mulți oameni ai căror ochi sunt așa de orbiți de lacrimi, încât nu-L pot distinge. El dorește să ne ia de mână, să privim spre El în simplă încredere, dându-I voie să ne conducă. Inima Sa este deschisă pentru necazurile, întristările și încercările noastre. El ne-a iubit cu o iubire veșnică și ne-a înconjurat cu îndurare. Noi putem să ne punem încrederea în El și să medităm la bunătatea Lui toată ziua. El ne va ridica sufletul mai presus de întristările și frământările zilei, în Împărăția păcii.CMF 12.2

Gândiți-vă la aceasta, copii ai suferinței și întristării, și bucurați-vă în nădejde. “Ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră.” (1 Ioan 5, 4.)CMF 12.3

Fericiți sunt și aceia care, împreună cu Isus, plâng durerile lumii și sunt adânc mâhniți din cauza păcatelor ei. Într-un astfel de plâns, nu este amestecat nici un gând egoist. Isus era omul durerilor, îndurând un chin sufletesc așa de mare, încât nici o limbă omenească nu l-ar putea descrie. Spiritul Său era sfâșiat și zdrobit de nelegiuirile oamenilor. El muncea din răsputeri, ca să ușureze lipsurile și suferințele omenirii, și inima Sa era adânc întristată când vedea că mulți refuză să vină la El, ca să aibă viața. Toți urmașii lui Hristos se vor împărtăși de această experiență. Împărtășindu-se de iubirea Sa, ei vor intra în lucrarea Lui pentru mântuirea celor pierduți. Ei iau parte la suferințele lui Hristos și vor lua parte și la slava care se va descoperi. Fiind una cu El în lucrarea Sa și bând împreună cu El din cupa durerilor, ei sunt părtași și la bucuria Sa.CMF 12.4

Prin suferință a căpătat Isus lucrarea de mângâiere. În toate durerile omenirii, El era Cel care suferea. Și “prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.” (Isaia 63, 9; Evrei 2, 18.) Fiecare suflet care a intrat în această lucrare are privilegiul de a se împărtăși de suferințele Sale. “Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos, avem parte și de mângâiere.” (2 Corinteni 1, 5.) Domnul are o milă deosebită pentru cel ce plânge și puterea de a topi inimi, de a câștiga suflete. Iubirea Sa deschide o cale către sufletul rănit și zdrobit și devine un balsam vindecător pentru cei întristați. “Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri ... să ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz.” (2 Corinteni 1, 3-4.)CMF 13.1