Capitolul 5 — Rugăciunea Domnului

“Iată cum trebuie să vă rugați.” — Matei 6, 9.

Rugăciunea domnească a fost dată de două ori de Mântuitorul, prima dată mulțimii, în Predica de pe Munte, și a doua oară, la câteva luni după aceea, numai ucenicilor. Ucenicii plecaseră pentru scurtă vreme de lângă Domnul, iar la întoarcere L-au găsit cufundat în comuniune cu Dumnezeu. Fără să țină seama de prezența lor, El continua să Se roage cu voce tare. Fața Mântuitorului era luminată de o strălucire cerească. El părea a fi chiar în prezența Celui nevăzut, iar în cuvintele Sale era o putere vie, deoarece vorbea cu Dumnezeu.CMF 102.1

Inimile ucenicilor care ascultau erau adânc mișcate. Ei au observat cât de des petrecea El ore lungi în singurătate, în comuniune cu Tatăl Său. El Își petrecea zilele, slujind mulțimilor care se îngrămădeau în jurul Lui și dezvăluind gândurile perfide ale rabinilor. Munca aceasta neîncetată Îl istovea adesea așa de mult, încât mama și frații Săi, și chiar ucenicii Săi, se temeau că-și va primejdui viața. Dar, când Se întorcea de la orele de rugăciune, care încheiau obositoarea zi, ei vedeau că fața Sa era plină de pace și un suflu de reînviorare părea că străbate ființa Sa. El venea zi după zi, de la orele petrecute cu Dumnezeu, ca să le aducă oamenilor lumina din ceruri. Ucenicii ajunseseră să facă o legătură între orele Sale de rugăciune și puterea cuvintelor Sale. Acum, când ascultau rugăciunea Sa fierbinte, inimile lor erau pline de respect și smerenie. Când El a încetat să Se mai roage, pătrunși de marea lor lipsă, ucenicii I-au zis: “Doamne, învață-ne să ne rugăm.” (Luca 11, 1.)CMF 102.2

Isus nu le-a dat un nou model de rugăciune, ci o repetă pe aceea pe care le-o spusese mai înainte: “Trebuie să pricepeți ce v-am dat mai înainte. Rugăciunea aceea are un înțeles adânc, pe care încă nu l-ați pătruns”.CMF 103.1

Totuși, Mântuitorul nu ne mărginește numai la folosirea acestor cuvinte. Ca Unul care este strâns legat de omenirea aceasta, El prezintă rugăciunea Sa ideală — cuvinte așa de simple, că pot fi folosite și pricepute chiar de un copilaș, și totuși atât de cuprinzătoare, încât însemnătatea lor nu poate fi niciodată cuprinsă, nici chiar de mințile cele mai agere. Suntem îndemnați să venim înaintea Tatălui cu prinosul nostru de mulțumire, să Îi facem cunoscute dorințele noastre, să ne mărturisim păcatele și să cerem harul Său, potrivit cu făgăduința Sa.CMF 103.2