Iochebed, mama lui Moise

Exodul 2

Împăratul [Egiptului] și sfetnicii lui speraseră să-i supună pe israeliți prin munci grele și, în acest fel, să facă să li se micșoreze numărul și să zdrobească spiritul lor independent. Pentru că nu au reușit să-și ajungă scopul, ei au recurs la măsuri și mai crude. Au fost emise ordine, către femeile a căror ocupație le dădea posibilitatea să aducă la îndeplinire acele porunci, să ucidă la naștere copiii evrei de parte bărbătească. Satana era inspiratorul acestui plan. El știa că, din mijlocul poporului Israel, se va ridica un eliberator și, inspirându-l pe împărat să poruncească nimicirea copiilor lor, el spera să anuleze planul divin. Dar femeile s-au temut de Dumnezeu și nu au îndrăznit să execute porunca aceea nemiloasă. Domnul a aprobat purtarea lor și le-a făcut să prospere. Împăratul, supărat că planul său nu reușise, a făcut ca porunca să fie mai aspră și mai cuprinzătoare. Întreaga națiune a fost chemată să vâneze și să ucidă victimele neajutorate. „Atunci, Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: «Să aruncați în râu pe orice băiat care se va naște și să lăsați pe toate fetele să trăiască.»”FD 31.1

În timp ce acest decret era în deplină vigoare, lui Amram și Iochebed, israeliți evlavioși din seminția lui Levi, li s-a născut un fiu. Copilul era „frumos” și părinții, crezând că timpul eliberării lui Israel se apropiase și că Dumnezeu va ridica un eliberator pentru poporul Său, s-au hotărât să nu îngăduie uciderea copilului. Credința în Dumnezeu le-a întărit inimile și „nu s-au lăsat înspăimântați de porunca împăratului”. (Evrei 11, 23.) — Patriarchs and Prophets, 242 (1890).FD 31.2

Când acest decret nemilos era în deplină vigoare, s-a născut Moise. Mama lui l-a ascuns atâta vreme cât a putut să fie în siguranță, apoi a pregătit un coșuleț din trestie, l-a uns cu smoală, pentru ca apa să nu poată intra în mica barcă, și l-a pus lângă malul apei, în timp ce sora lui Moise urma să se plimbe pe lângă apă cu o aparentă indiferență. Ea urmărea cu nerăbdare să vadă ce se va întâmpla cu frățiorul ei.FD 31.3

Îngerii, de asemenea, vegheau ca niciun rău să nu se abată asupra bebelușului neajutorat, care fusese pus acolo de o mamă iubitoare și încredințat în grija lui Dumnezeu prin rugăciunile ei stăruitoare amestecate cu lacrimi. Acești îngeri au îndrumat pașii fiicei lui Faraon spre râu, chiar lângă locul unde se afla micuțul străin nevinovat. Atenția ei a fost atrasă de bărcuța ciudată și a trimis-o pe una dintre slujnicele ei să o aducă la ea. Când a dat la o parte acoperitoarea acelei bărcuțe neobișnuite, ea a văzut un copilaș frumos — „era un băiețaș care plângea. I-a fost milă de el”. Ea a știut că o mamă evreică duioasă folosise acest mijloc neobișnuit pentru a salva viața copilașului ei pe care îl iubea mult și a hotărât îndată să-l adopte ca fiu al ei. Sora lui Moise a venit imediat și a întrebat: „Să mă duc să-ți chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ți alăpteze copilul?” Iar fiica lui Faraon i-a spus să se ducă. — The Spirit of Prophecy 1:162, 163 (1870).FD 31.4

Iochebed era femeie și era sclavă. Partea ei în această viață era umilă, povara ei era grea. Dar, cu excepția Mariei din Nazaret, lumea nu a primit prin nicio altă femeie o binecuvântare mai mare. Știind că, în curând, copilul avea să-i fie luat din grijă pentru a trece în custodia celor care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu, ea s-a străduit cât mai serios să-i lege sufletul de cer. Ea a căutat să-i sădească în inimă iubirea și loialitatea față de Dumnezeu. Lucrarea a fost împlinită cu credincioșie. Nicio influență ulterioară nu l-a putut face pe Moise să renunțe la acele principii ale adevărului, miezul învățăturilor pe care mama lui simțise că are datoria să i le dea și lecția vieții ei. — Education, 61 (1903).FD 32.1