Eva, mama tuturor

Geneza 1 și 2

Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului și toată oștirea lor, prin suflarea gurii Lui.” „Căci El zice și se face, poruncește și ce poruncește ia ființă”. (Psalmii 33, 6.9.) „Tu ai așezat pământul pe temeliile lui și niciodată nu se va clătina”. (Psalmii 104, 5.) Când a ieșit din mâna Creatorului său, pământul era nespus de frumos. Oștirea îngerească privea scena cu încântare și se bucura la vederea minunatelor lucrări ale lui Dumnezeu.FD 21.2

După ce a fost adus la existență pământul, cu bogăția vieții animale și vegetale, a fost adus pe scena acțiunii divine omul, coroana lucrării Creatorului, cel pentru care a fost pregătit frumosul pământ. Lui i s-a dat stăpânire peste tot ce puteau să cuprindă ochii lui cu privirea, pentru că „Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească... peste tot pământul...»”. Astfel, „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său ... parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut”. (Geneza 1, 26.27.) Aici este prezentată în mod clar originea neamului omenesc, iar raportul divin este atât de clar, încât nu lasă nicio posibilitate pentru concluzii greșite. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Aici nu este nicio taină. Nu există niciun temei pentru a presupune că omul a evoluat printr-un proces lent și treptat de dezvoltare, de la formele inferioare de viață animală sau vegetală. O astfel de învățătură înjosește marea lucrare a Creatorului, coborând-o la nivelul concepțiilor omenești înguste. Oamenii sunt atât de porniți să-L excludă pe Dumnezeu de la conducerea universului, încât l-au înjosit pe om, jefuindu-l de demnitatea originii sale. Acela care a așezat lumile înstelate în înălțime și a colorat cu o îndemânare plină de delicatețe florile de pe câmp, care a umplut cerul și pământul cu minunățiile puterii Sale, atunci când a sosit timpul să încoroneze glorioasa Lui lucrare, să așeze în mijlocul ei pe cineva care să stea ca stăpân al frumosului pământ, nu a dat greș în a crea o ființă vrednică de mâinile care i-au dat viață. Genealogia neamului nostru omenesc, așa cum ne este dată prin inspirație, ne duce înapoi la originea sa, nu la o linie de germeni, moluște și patrupede în dezvoltare, ci la Marele Creator. Deși făcut din țărână, Adam a fost „fiul lui Dumnezeu”.…FD 21.3

Omul urma să poarte chipul lui Dumnezeu atât în înfățișarea exterioară, cât și în caracter.… El era sfânt și fericit, purtând chipul lui Dumnezeu și trăind în ascultare deplină de voința Sa.FD 22.1

Când a ieșit din mâna Creatorului său, omul avea o statură înaltă și o simetrie perfectă. Chipul lui avea culoarea îmbujorată a sănătății și strălucea de lumina vieții și a bucuriei. Înălțimea staturii lui Adam era mult mai mare decât a oamenilor care locuiesc astăzi pe pământ. Eva era puțin mai mică de statură, totuși înfățișarea ei era nobilă și plină de frumusețe. Perechea fără păcat nu purta niciun veșmânt artificial — ei erau îmbrăcați cu un acoperământ de lumină și slavă, așa cum poartă îngerii. Atâta vreme cât au trăit în ascultare de Dumnezeu, acest acoperământ de lumină a continuat să-i înveșmânteze….FD 22.2

Dumnezeu Însuși i-a dat lui Adam un tovarăș. El i-a făcut „un ajutor potrivit pentru el”, un ajutor care să-i corespundă, potrivit să fie tovarășul său și care putea fi una cu el în iubire și simpatie. Eva a fost creată dintr-o coastă luată de la Adam, semnificând faptul că ea nu trebuia să stăpânească asupra lui, ca fiind capul, dar nici să fie călcată în picioare ca inferioară, ci să stea lângă el ca egală, să fie iubită și ocrotită de el. O parte din bărbat, os din oasele lui și carne din carnea lui, ea era cel de-al doilea eu al său, înfățișând strânsa unire și atașamentul plin de afecțiune care trebuie să existe în această legătură. „Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește și îl îngrijește”. (Efeseni 5, 29.) „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup.”…FD 22.3

Creațiunea era acum completă. „Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor.” „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune.” Edenul înflorise pe pământ. Adam și Eva aveau cale liberă la pomul vieții. Nicio pată a păcatului și nicio umbră a morții nu întinau minunata creațiune. „Stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și ... toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”. (Iov 38, 7.)FD 23.1

Primii noștri părinți, deși creați nevinovați și sfinți, nu erau în afara posibilității de a face răul. Dumnezeu i-a făcut agenți morali liberi, capabili să aprecieze înțelepciunea și bunătatea caracterului Său, precum și dreptatea cerințelor Sale și, în deplină libertate, să asculte sau să nu asculte de El. Ei aveau să se bucure de comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții îngeri, dar, înainte de a fi în siguranță pe vecie, credincioșia lor trebuia să fie pusă la încercare.…FD 23.2

Dacă Îi rămâneau credincioși lui Dumnezeu, Adam și tovarășa lui aveau să poarte răspunderea conducerii pământului. Lor le-a fost dat un control nelimitat asupra oricărei ființe vii. Leul și mielul se jucau împreună în pace în jurul lor și se întindeau împreună la picioarele lor. Păsărelele fericite zburau fără teamă în jurul lor și, când cântecele lor pline de voioșie se înălțau spre lauda Creatorului, Adam și Eva se uneau cu ele în a aduce mulțumiri Tatălui și Fiului.…FD 23.3

Îngerii o avertizaseră pe Eva să aibă grijă să nu se despartă de soțul ei în timp ce erau ocupați cu lucrul lor de fiecare zi din grădină; lângă el, ea urma să fie mai puțin în pericol de a fi ispitită decât dacă ar fi fost singură. Dar, absorbită de îndeletnicirea ei plăcută, fără să-și dea seama, s-a îndepărtat de lângă el.… Ea s-a trezit deodată privind la pomul opritFD 23.4

cu o curiozitate amestecată cu admirație. Fructul era foarte frumos, iar ea se întreba în sinea ei de ce oare Dumnezeu nu le îngăduise să mănânce din el. Acum era ocazia favorabilă pentru ispititor. Ca și cum ar fi fost în stare să priceapă ce se petrecea în mintea ei, el i s-a adresat: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină?»”…FD 24.4

Ispititorul sugera că avertizarea divină nu avea să fie adusă la îndeplinire în mod real, ci era destinată numai să-i intimideze.…FD 24.1

Eva a crezut sincer cuvintele lui Satana, dar credința aceasta nu a scutit-o de pedeapsa păcatului. Ea a nesocotit cuvintele lui Dumnezeu, și acesta a dus-o la cădere. În ziua judecății, oamenii nu vor fi condamnați pentru că au crezut cu sinceritate o minciună, ci pentru că nu au crezut adevărul, pentru că au neglijat ocazia de a afla care este adevărul.…FD 24.2

Când a văzut că „pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea”, [Eva] „a luat deci din rodul lui și a mâncat”. (Geneza 3, 6.) Fructul era delicios la gust și, pe când mânca din el, a avut senzația că simte o putere înviorătoare și și-a imaginat că intră într-un stadiu mai înalt al existenței. Fără teamă, a luat și a mâncat. Acum, după ce păcătuise, Eva a devenit un agent al lui Satana în lucrarea de ruinare a soțului ei. Într-o stare de încântare nenaturală și ciudată, cu mâinile pline de fructele oprite, ea l-a căutat și i-a povestit tot ce se întâmplase.FD 24.3

O expresie de întristare s-a așternut pe fața lui Adam. El părea uimit și alarmat. La cuvintele Evei, el a răspuns că acesta trebuie să fie vrăjmașul împotriva căruia fuseseră avertizați și că, prin hotărârea divină, ea trebuia să moară. Ca răspuns, ea l-a îndemnat să mănânce, repetând cuvintele șarpelui, care spusese că sigur nu vor muri. Ea considera că lucrul acesta trebuie să fie adevărat, pentru că nu simțea nicio dovadă a dizgrației lui Dumnezeu, ci, din contră, simțea o influență plăcută, fascinantă și înălțătoare, care făcea ca fiecare însușire să vibreze de un nou suflu de viață, la fel ca — așa credea ea — la mesagerii cerești. FD 24.4

Adam a înțeles că tovarășa lui călcase porunca lui Dumnezeu, nesocotind singura interdicție care le fusese pusă ca test al credincioșiei și al iubirii lor. În mintea sa, a avut loc o luptă teribilă. El deplângea faptul că îi îngăduise Evei să rătăcească departe de el. Dar acum fapta fusese săvârșită și el trebuia să fie despărțit de aceea a cărei societate fusese bucuria lui. Cum avea el să suporte lucrul acesta?...FD 24.5

El s-a hotărât să împărtășească soarta ei — dacă ea trebuia să moară, el avea să moară împreună cu ea. În definitiv, gândea el, nu cumva erau adevărate cuvintele spuse de șarpele cel înțelept? Eva era în fața lui, tot atât de frumoasă și, aparent, tot atât de nevinovată ca înainte de acest act de neascultare. Ea manifesta o iubire mai mare față de el decât până atunci. Niciun semn al morții nu a apărut în ființa ei și el s-a hotărât să înfrunte consecințele. A luat fructul și l-a mâncat repede. — Patriarchs and Prophets, 44-57 (1890).FD 25.1

Dacă nu ar fi fost niciodată neascultători de Creatorul lor, dacă ar fi rămas pe calea unei ascultări desăvârșite, Adam și Eva ar fi putut să-L cunoască și să-L înțeleagă mai bine pe Dumnezeu. Dar, când au ascultat vocea ispititorului și au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, lumina veșmintelor nevinovăției cerești s-a îndepărtat de la ei, iar prin îndepărtarea veșmintelor nevinovăției, ei s-au înfășurat în hainele întunecate ale necunoașterii lui Dumnezeu. Lumina cea clară și desăvârșită care îi înconjurase până atunci iluminase orice lucru de care se apropiau, dar, lipsiți de lumina cerească, urmașii lui Adam nu au mai putut să observe caracterul lui Dumnezeu în lucrurile create de El. — The Review and Herald, November 8, 1898.FD 25.2