SCRISORI

(scrise în 10, 12, 16 și 17 mai 1876)

În 1973, Ellen G. White Estate a obținut o colecție de aproximativ 2000 de scrisori, scrise între anii 1860 și 1899. Destinatara acestor scrisori a fost Lucinda Hall, una dintre prietenele cele mai apropiate ale lui Ellen White, și ele au fost scrise de adventiști bine cunoscuți, cum ar fi James și Ellen White, Kellogg, Loughborough, Amadon și Haskell. Istoria modului în care colecția a ajuns la White Estate a fost relatată de pastorul Arthur White în Review and Herald din 16 august 1973.FD 183.1

În colecție se aflau 48 de scrisori necunoscute anterior, scrise de Ellen White. Majoritatea sunt scrisori de genul veștilor pe care un prieten le scrie altui prieten. Totuși Ellen a considerat-o pe Lucinda mai mult decât o prietenă obișnuită. În 14 iulie 1875, ea a scris:FD 183.2

„Aș dori să te pot vedea, Lucinda. (…) Cât de mult mi-ai lipsit în călătoria aceasta. Nu pentru că nu am prieteni, ci pentru că, după familia mea, tu ești cea mai dragă și mai apropiată persoană și te simt ca și cum ai aparține familiei mele și ai fi sânge din sângele meu.” — Letter 48, 1875FD 183.3

Datorită apropierii deosebite de Lucinda, Ellen White și-a deschis inima față de ea ca prietenă, vorbindu-i despre unele probleme de familie într-o serie de patru scrisori, scrise între 10 și 17 mai 1876. Dacă luăm în considerare situația cu care se confrunta în acea vreme, gestul acesta a fost foarte natural și omenesc din partea lui Ellen White. [264] Totuși, la numai o zi după ce a scris a treia scrisoare, ea s-a răzgândit cu privire la ceea ce făcuse. În ultima din această serie, datată 17 mai 1876, Ellen White a început astfel:FD 183.4

„Îmi pare rău că ți-am scris scrisorile precedente. Indiferent care au fost simțămintele mele, nu trebuie să te necăjesc pe tine cu ele. Arde toate scrisorile mele, iar eu nu îți voi mai relata niciunul dintre lucrurile care îmi creează dificultăți. (…) Nu mă voi mai face vinovată de exprimarea vreunui cuvânt, indiferent care ar fi circumstanțele. Tăcerea în toate situațiile neplăcute și dificile a fost întotdeauna o binecuvântare pentru mine. Când m-am îndepărtat de la practica aceasta, am regretat foarte mult.” — Letter 67, 1876FD 183.5

Totuși Lucinda nu a distrus scrisorile, așa cum i s-a cerut. Astfel, ele au ajuns în posesia Fundației White în 1973. Fundația le-a pus deoparte, neștiind cum să trateze aceste patru scrisori, și nu le-a pus în arhiva obișnuită. De atunci, unii au sugerat că White Estate ar fi trebuit să ardă scrisorile, în armonie cu cererea inițială a lui Ellen White. Totuși alții au considerat că scrisorile ar trebui să fie păstrate din două motive:FD 183.6

1) Situația cu care se confruntă White Estate este diferită de aceea cu care s-a confruntat Lucinda Hall. Lucinda a fost cea căreia i s-a cerut să ardă scrisorile. Având în vedere că ea nu a făcut acest lucru, Consiliul de Administrație al Fundației White trebuie să trateze cererea în lumina actualei situații. Criticii ar putea să acuze fundația pentru distrugerea nu numai a acestor scrisori, ci și a altor scrisori și manuscrise.FD 183.7

2) Raportul cu privire la felul în care Ellen White s-a comportat într-o perioadă extrem de dificilă din viața ei ar putea fi de folos pentru oamenii care se confruntă cu situații similare în zilele noastre.FD 184.1

Pentru că mulți sunt conștienți de situația familială cu care se confrunta Ellen White în acea vreme și cu speranța că alții care trec prin situații similare în zilele noastre ar putea găsi încurajare în aceste scrisori, ele au fost puse la dispoziție în acest material împreună cu explicațiile corespunzătoare care contribuie la înțelegerea lor.FD 184.2