Toți să aibă o parte în lucrarea lui Dumnezeu
Surorile noastre pot să facă mult — Surorile noastre nu fac aproape nimic, în comparație cu ce ar putea să facă. Domnul Hristos cercetează viața și caracterul pentru a găsi roade și descoperă că mulți așa-ziși creștini sunt ca smochinul neroditor — nu au nimic altceva decât frunze. Surorile pot să lucreze în mod eficient pentru a găsi persoane care să se aboneze la publicațiile noastre periodice, aducând astfel lumina pentru multe minți. Surorile noastre pot face lucrarea de distribuire a broșurilor și cea de colportaj la fel de bine ca frații.FD 115.4
Satana este preocupat de acest departament în lucrarea lui, răspândind o literatură care înjosește moralitatea și otrăvește mintea tinerilor. Publicațiile necredincioșilor sunt răspândite pretutindeni în țară. De ce nu ar fi fiecare membru al bisericii la fel de profund interesat de răspândirea publicațiilor care înnobilează mintea oamenilor și le prezintă adevărul în mod direct? Aceste broșuri și reviste sunt pentru iluminarea lumii și au fost adesea mijlocul de convertire a sufletelor. Publicațiile noastre seamănă acum semințele Evangheliei și constituie mijlocul de a aduce la fel de multe suflete la Hristos ca și cuvântul predicat. Biserici întregi au fost aduse la existență ca rezultat al răspândirii publicațiilor.FD 115.5
Fiecare ucenic al lui Hristos poate să îndeplinească o parte în lucrarea aceasta. Faceți ca foile volante, broșurile, revistele și cărțile să ajungă peste tot. Oriunde mergeți, luați cu voi un pachet de broșuri alese, pe care să le puteți oferi când aveți ocazia. Vindeți ce puteți, împrumutați-le sau oferiți-le gratuit, atunci când situația pare să necesite acest lucru. Veți vedea rezultate semnificative. — The Review and Herald, June 10, 1880.FD 116.1
Asigurați-vă că lucrați pentru Isus — Surorile noastre nu sunt scuzate de la îndeplinirea unei părți în lucrarea lui Dumnezeu. Oricine a gustat Cuvântul Său cel bun și puterile veacului viitor are de făcut o lucrare serioasă într-un anumit domeniu în via Domnului. Surorile noastre pot avea grijă să aibă mâinile mereu ocupate cu confecționarea unor mici obiecte frumoase pentru a-și ornamenta casa ori pentru a le oferi în dar prietenilor lor. Dar, oricât de multe ar fi obiectele acestea oferite, pot fi ele puse pe temelia de stâncă? Oare va privi Isus toată această muncă depusă pentru ornamentare ca pe o jertfă vie adusă pentru El? Le va spune El celor ce au lucrat astfel: „Știu faptele tale, osteneala ta și … că ai suferit din pricina Numelui Meu”? — The Review and Herald, May 31, 1887.FD 116.2
Toți pot să facă o lucrare în cămin — Surorile noastre au fost prea dispuse să se scuze că nu pot purta răspunderi care solicită gândire și o exercitare serioasă a minții, totuși tocmai aceasta este disciplina de care au nevoie pentru desăvârșirea experienței creștine. Ele pot să lucreze în domeniul misionar, manifestând un interes personal pentru distribuirea de broșuri și reviste care reprezintă corect credința noastră. Nu toți pot să lucreze la distanță, dar toți pot să facă o lucrare în cămin.…FD 116.3
În calitate de creștini, ar trebui să fim conștienți fără încetare că timpul nostru, puterea și abilitatea noastră au fost cumpărate cu un preț infinit. Noi nu ne aparținem nouă înșine, așa încât să folosim timpul pentru satisfacerea fanteziei și mândriei noastre. În calitate de copii ai luminii, noi trebuie să răspândim lumina asupra altora. Ar trebui să ne străduim să vedem cum putem să-L slăvim cel mai bine pe Dumnezeu, cum putem să lucrăm pentru salvarea și binecuvântarea sufletelor pentru care a murit Hristos. Când lucrăm pentru a aduce binecuvântare altora, vom acumula putere și curaj pentru sufletele noastre și vom primi aprobarea lui Dumnezeu. În aceste zile, sute dintre surorile noastre ar putea să lucreze, dacă ar dori.…FD 116.4
Cei care nu fac nimic acum ar trebui să meargă să lucreze. Fiecare soră care se declară a fi un copil al lui Dumnezeu ar trebui să simtă că are cu adevărat responsabilitatea de a-i ajuta pe cei care sunt în apropierea ei. Cea mai nobilă dintre toate realizările poate fi obținută printr-o renunțare efectivă la sine și prin interesul manifestat pentru binele altora. — The Review and Herald, December 12, 1878.FD 117.1
Semănați de-a lungul apelor — Dacă surorile noastre ar petrece în rugăciune stăruitoare și în studiul Cuvântului Său timpul dăruit de Domnul, El le-ar da înțelepciune cerească pentru a ști cum să lucreze prin harul dat lor de Dumnezeu ca să salveze sufletele celor din jurul lor. Surorile noastre ar putea să înceapă cu lucrarea misionară în propriul cămin, apoi ar ști cum să lucreze cu înțelepciune pentru vecini. Dacă ar fi interesate de acest fel de lucrare, ele ar putea să semene semințele adevărului. Trebuie să semănăm de-a lungul apelor, deși nu știm care dintre semințe va da rod, aceasta sau aceea. Acest fel de lucrare merită să fie făcută, deoarece rezultatele ei durează cât veșnicia. Ea este reprezentată prin faptul de a pune la temelie aur, argint și pietre prețioase — materiale care nu sunt perisabile, ci durează cât veșnicia. Cea dintâi lucrare pentru fiecare dintre noi este consacrarea personală față de Dumnezeu. — The Review and Herald, November 6, 1888.FD 117.2