Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Fiice Ale Lui Dumnezeu - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Relația noastră cu Woman's Christian Temperance Union

    Ellen White a apreciat în mod deosebit lucrarea făcută de Woman's Christian Temperance Union (Uniunea pentru temperanță a femeilor creștine). Ea a îndemnat la colaborare între lucrătorii noștri și cei ai acestei asociații, pentru cauza lor vrednică. Principiul acesta al colaborării ar trebui să fie aplicat și în alte domenii ale lucrării umanitare.FD 125.2

    Asocierea cu alte femei în lucrarea temperanței — Woman's Christian Temperance Union este o organizație cu ale cărei eforturi pentru răspândirea principiilor temperanței putem să ne asociem cu toată inima. Mi-a fost dată lumina că noi nu trebuie să stăm deoparte de aceste femei, ci, atâta vreme cât nu trebuie să sacrificăm niciun principiu, trebuie să ne asociem cu ele pe cât este posibil și putem să facem lucrul acesta pentru a închide cu totul localurile în care se servesc băuturi alcoolice. — The Review and Herald, June 18, 1908.FD 125.3

    Colaborați cu Woman's Christian Temperance Union — În acest timp, trebuie să arătăm un interes hotărât față de lucrarea pe care o face Woman's Christian Temperance Union. Nimeni dintre aceia care pretind că iau parte la lucrarea lui Dumnezeu nu ar trebui să-și piardă interesul față de marele scop al acestei organizații în domeniul temperanței. Ar fi bine dacă am invita la adunările noastre de tabără membri ai WCTU pentru a lua parte la activitățile noastre. Acest fapt i-ar ajuta să se familiarizeze cu dovezile credinței noastre și ne-ar deschide calea pentru a ne asocia cu ei în lucrarea de temperanță. Dacă vom face acest lucru, vom ajunge să înțelegem că subiectul temperanței înseamnă mai mult decât au presupus mulți dintre noi. În unele privințe, lucrătorii WCTU sunt cu mult mai avansați decât conducătorii noștri. Domnul are în acea organizație suflete prețioase care ne pot ajuta mult în eforturile noastre de a promova mișcarea pentru temperanță. Educația pe care o au cei din poporul nostru în domeniul adevărului biblic și în domeniul cerințelor Legii lui Iehova le va face în stare pe surorile noastre să le împărtășească susținătorilor nobili ai temperanței acele lucruri care vor fi pentru binele lor spiritual. În felul acesta, va fi creată o asociere și o atitudine de simpatie acolo unde în trecut a existat prejudecată și o înțelegere greșită. — The Review and Herald, October 15, 1914.FD 125.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents