Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    6—Nevoia Lucrătorului

    Ajutor În Viaţa Zilnică

    Există o elocvenţă cu mult mai impresionantă decât elocvenţa cuvintelor, şi anume viaţa liniştită şi consecventă a unui creştin curat şi sincer. Ceea ce este un om are o mai mare influenţă decât ceea ce spune el.SFS 145.1

    Aprozii care au fost trimişi la Isus s-au întors spunând că niciodată nu a mai vorbit vreun om ca El — pentru că niciodată nu a mai trăit vreun om ca El. Dacă viaţa Sa ar fi fost altfel, nu ar fi vorbit aşa. Cuvintele Sale erau încărcate cu putere de convingere fiindcă veneau dintr-o inimă curată şi sfântă, plină de iubire şi compasiune, bunăvoinţă şi adevăr.SFS 145.2

    Caracterul şi experienţa proprie hotărăsc ce influenţă vom avea asupra celorlalţi. Pentru a-i convinge pe alţii de puterea harului lui Dumnezeu, trebuie ca noi înşine să-i cunoaştem puterea în inima şi în viaţa noastră. Evanghelia pe care o prezentăm pentru mântuirea sufletelor trebuie să fie Evanghelia prin care sufletul nostru a fost mântuit. Doar printr-o credinţă vie în Hristos ca Mântuitor personal putem să ne facem simţită influenţa într-o lume sceptică. Ca să scoatem păcătoşii din vârtejul rapid, picioarele noastre trebuie să fie bine aşezate pe Stâncă - Isus Hristos.SFS 145.3

    Simbolul creştinismului nu este un semn exterior, ca purtarea unei cruci, ci este ceea ce dezvăluie unirea dintre om şi Dumnezeu. Prin puterea harului Său manifestat în transformarea caracterului, lumea va fi convinsă că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca Mântuitor al ei. Nicio altă influenţă care poate înconjura sufletul omenesc nu are o astfel de putere ca influenţa unei vieţi altruiste. Argumentul cel mai puternic în favoarea Evangheliei este creştinul iubitor şi care simte împreună cu ceilalţi.SFS 145.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents