Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Îmbrăcămintea

    Biblia ne învaţă să fim modeşti în îmbrăcăminte. „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios” (1 Timotei 2,9). Astfel sunt interzise etalarea în îmbrăcăminte, culorile ţipătoare şi împodobirea exagerată. Orice mijloc folosit pentru a atrage atenţia spre persoana care îl poartă sau pentru a stârni admiraţia este înlăturat din vestimentaţia modestă prevăzută de Cuvântul lui Dumnezeu.SFS 114.2

    Îmbrăcămintea noastră nu trebuie să fie costisitoare — „nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe” (1 Timotei 2,9).SFS 114.3

    Dumnezeu ne-a dat banii spre administrare. Ei nu ne-au fost daţi ca să-i cheltuim pentru satisfacerea mândriei şi ambiţiei. În mâna copiilor lui Dumnezeu, ei sunt hrană pentru cei flămânzi şi haine pentru cei goi. Ei sunt un refugiu pentru cei oprimaţi, un mijloc de însănătoşire pentru cei bolnavi, un mijloc de predicare a Evangheliei pentru cei săraci. Poţi aduce fericire multor inimi dacă foloseşti cu înţelepciune mijloacele care se cheltuiesc acum pentru a face impresie. Gândeşte-te la viaţa lui Hristos. Studiază caracterul Său şi fii părtaş tăgăduirii de sine manifestate de El.SFS 114.4

    În lumea aşa-zis creştină, se cheltuiesc pe bijuterii şi îmbrăcăminte scumpă şi inutilă banii cu care ar putea fi hrăniţi toţi cei flămânzi şi cu care ar putea fi îmbrăcaţi cei goi. Moda şi dorinţa de etalare consumă mijloacele care ar putea aduce mângâiere celor săraci şi suferinzi. Ele privează lumea de Evanghelia iubirii Mântuitorului. Centrele misionare stagnează. Mulţimi de oameni pier din lipsa învăţăturii creştine. Păgânii de lângă noi şi din ţările străine sunt neînvăţaţi şi nemântuiţi. În vreme ce Dumnezeu a încărcat pământul cu darurile Sale şi i-a umplut vistieriile cu binecuvântările vieţii, în vreme ce El ne-a dăruit o cunoaştere mântuitoare a adevărului Său, ce scuză mai putem aduce pentru faptul că îngăduim ca strigătele văduvei şi orfanului, ale bolnavului şi suferindului, ale celui ignorant şi celui nemântuit să ajungă la ceruri? În ziua judecăţii lui Dumnezeu, când vor fi faţă în faţă cu Cel care Şi-a dat viaţa pentru aceşti nevoiaşi, ce scuză vor mai avea cei care îşi risipesc timpul şi îşi cheltuiesc banii pe poftele pe care Dumnezeu le-a interzis? Să nu le spună Hristos acestora: „Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau... am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.” (Matei 25, 42.43)?SFS 114.5

    Însă îmbrăcămintea noastră, deşi modestă şi simplă, ar trebui să fie de calitate, din material şi culori rezistente şi potrivită pentru slujire. Ea ar trebui aleasă în funcţie de rezistenţa ei, şi nu din dorinţa de etalare. Hainele ar trebui să asigure căldură şi protecţie. Femeia înţeleaptă descrisă în Proverbe „nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu [’cu două rânduri de haine’, trd. engl.]” (Proverbe 31,21).SFS 115.1

    Hainele noastre trebuie să fie curate. Lipsa curăţeniei în îmbrăcăminte este nesănătoasă, şi astfel trupul şi sufletul se întinează. „Voi sunteţi Templul lui Dumnezeu... Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 16.17).SFS 115.2

    În toate privinţele, îmbrăcămintea trebuie să aibă în vedere sănătatea. Dumnezeu doreşte „ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească” - atât sănătatea trupului, cât şi cea a sufletului. Iar noi trebuie să cooperăm cu El deopotrivă pentru sănătatea sufletului şi pentru sănătatea trupului. Ambele sunt susţinute printr-o îmbrăcăminte sănătoasă.SFS 115.3

    Îmbrăcămintea trebuie să aibă farmec, frumuseţe şi simplitate naturală. Hristos ne-a atenţionat împotriva lăudăroşiei vieţii, dar nu şi împotriva farmecului şi frumuseţii naturale. El a arătat spre florile de pe câmp, spre crinii care se desfăceau în puritatea lor şi a spus că „nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei” (Matei 6,29). Astfel, prin lucrurile din natură, Hristos ilustrează frumuseţea valorilor cereşti, farmecul modest, simplitatea, puritatea, adecvarea ce vor face ca vestimentaţia noastră să fie plăcută Lui.SFS 115.4

    El ne îndeamnă să ne înveşmântăm sufletul cu cea mai frumoasă haină. Nicio podoabă exterioară nu poate să se compare ca valoare şi frumuseţe cu acel „duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3,4).SFS 116.1

    Pentru cei care fac din principiile Mântuitorului un ghid, cât de preţioase sunt cuvintele făgăduinţei Lui:SFS 116.2

    „Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? (...) Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi...? Nu vă îngrijoraţi dar zicând:’ . . .Cu ce ne vom îmbrăca?’... Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6,28-33)SFS 116.3

    „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26,3)SFS 116.4

    Ce diferenţă faţă de oboseala, neliniştea, boala şi nefericirea rezultate din legea modei! În ce contradicţie se află multe dintre stilurile de îmbrăcăminte recomandate de modă cu principiile date în Scriptură! Gândeşte-te la stilurile care s-au impus în ultimele sute de ani sau chiar numai în ultimele decade. Când nu erau la modă, câte dintre ele n-au fost considerate lipsite de modestie; câte n-au fost declarate inadecvate pentru o femeie distinsă, temătoare de Dumnezeu şi care se respectă!SFS 116.5

    Schimbările în vestimentaţie făcute doar de dragul modei nu sunt aprobate de Cuvântul lui Dumnezeu. Schimbarea stilului şi împodobirea complicată şi costisitoare irosesc timpul şi mijloacele celor bogaţi şi risipesc capacităţile minţii şi ale sufletului. Ele încarcă clasele mijlocii şi sărace cu o povară grea. Mulţi, care abia reuşesc să îşi câştige traiul şi care şi-ar putea confecţiona singuri haine simple, sunt obligaţi să apeleze la croitor ca să fie la modă. De multe ori, fete sărace renunţă la lenjeria de corp călduroasă de dragul unei rochii la modă şi plătesc cu viaţa. Multe altele, râvnind la etalarea şi eleganţa celor bogaţi, au fost ademenite să calce pe cărarea necinstei şi a ruşinii. Multe cămine sunt private de binecuvântări, mulţi bărbaţi ajung la infracţiuni şi la faliment pentru a satisface cererile extravagante ale soţiei sau copiilor.SFS 116.6

    Multe femei, forţate să-şi pregătească pentru ele şi pentru copiii lor costumele cerute de modă, sunt condamnate la o corvoadă nesfârşită. Multe mame, cu nervii slăbiţi şi cu degetele tremurânde, trudesc până noaptea târziu ca să adauge la hainele copiilor lor podoabe ce nu ajută cu nimic la sănătatea, la confortul şi adevărata lor frumuseţe. De dragul modei, ele îşi sacrifică sănătatea şi acea pace a sufletului atât de importante pentru corecta îndrumare a copiilor. Cultivarea capacităţilor minţii şi inimii este neglijată. Dezvoltarea sufletului este împiedicată.SFS 117.1

    Mama nu mai are timp să studieze principiile dezvoltării fizice, ca să cunoască cum să aibă grijă de sănătatea copiilor ei. Ea nu mai are timp să slujească nevoilor lor mintale şi spirituale, să simtă împreună cu ei în micile lor dezamăgiri şi încercări sau să se bucure împreună cu ei de lucrurile care îi interesează şi îi preocupă.SFS 117.2

    Aproape imediat ce vin pe lume, copiii sunt supuşi influenţei modei. Ei aud mai multe despre îmbrăcăminte decât despre Mântuitorul lor. Ei le observă pe mamele lor urmărind cu mai multă seriozitate pozele din revistele de modă decât Biblia. Etalarea hainelor este tratată ca şi cum ar fi mai importantă decât dezvoltarea caracterului. Părinţii şi copiii sunt privaţi de ceea ce este cel mai bun, cel mai plăcut şi adevărat în viaţă. De dragul modei, ei pierd ocazia de a se pregăti pentru viaţa viitoare.SFS 117.3

    Duşmanul a tot ceea ce e bun a fost cel care a stârnit inventarea permanentelor schimbări în modă. Nu-şi doreşte nimic mai mult decât întristarea şi mâhnirea lui Dumnezeu prin aducerea fiinţelor umane la nefericire şi ruină. Una dintre metodele prin care el îndeplineşte cel mai eficient acest lucru este moda care şubrezeşte trupul, slăbeşte mintea şi piperniceşte sufletul.SFS 117.4

    Foarte multe femei sunt nervoase şi îngrijorate fiindcă nu se bucură de aerul curat, care face ca sângele lor să fie curat, şi nici de libertatea de mişcare, ce trimite prin vene sânge abundent, dâruindu-le viaţă, sănătate şi energie. Multe femei s-au îmbolnăvit grav, deşi s-ar fi putut bucura de sănătate, şi multe au murit, deşi ar fi putut să trăiască atât cât le-ar fi fost dat dacă s-ar fi îmbrăcat în conformitate cu principiile sănătăţii şi dacă ar fi făcut mişcare multă în aer liber.SFS 117.5

    Pentru ca îmbrăcămintea să fie potrivită, trebuie studiate cu atenţie nevoile fiecărei părţi a corpului. Trebuie luate în considerare clima, mediul, starea de sănătate, vârsta şi profesia. Fiecare articol de îmbrăcăminte trebuie să fie astfel încât să poată fi îmbrăcat cu uşurinţă şi nu trebuie să împiedice nici circulaţia sângelui şi nici respiraţia. Toate hainele ar trebui să fie suficient de lejere, astfel încât să se poată ridica odată cu ridicarea braţelor.SFS 118.1

    Femeile cu o sănătate şubredă îşi pot înlesni în mare măsură însănătoşirea printr-o îmbrăcăminte practică şi prin mişcare. După ce s-au îmbrăcat corespunzător activităţilor în aer liber, ele ar trebui să facă mişcare, la început cu grijă, dar crescând treptat numărul exerciţiilor în funcţie de rezistenţa lor. Astfel, multe îşi pot recăpăta sănătatea şi pot contribui la activităţile acestei vieţi.SFS 118.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents