Zile De Slujire
În casa pescarului din Capernaum, mama soţiei lui Petru zăcea bolnavă „de friguri mari” (Luca 4,38) şi „au vorbit lui Isus despre ea” (Marcu 1,30). Isus „S-a atins de mâna ei şi au lăsat-o frigurile” (Matei 8, 15), iar ea s-a ridicat şi I-a slujit Mântuitorului şi ucenicilor Săi.SFS 10.5
Vestea aceasta s-a răspândit rapid. Minunea fusese săvârşită în Sabat şi, de teama rabinilor, oamenii nu îndrăzneau să vină să fie vindecaţi până la apusul soarelui. Atunci, locuitorii cetăţii ieşeau din case, din prăvălii, din pieţe şi se înghesuiau să ajungă la locuinţa umilă în care Se adăpostea Isus. Cei bolnavi erau aduşi pe targă, veneau sprijinindu-se în toiag ori erau susţinuţi de prieteni, apropiindu-se încet de Mântuitorul.SFS 10.6
Ore în şir, ei veneau unii după alţii, deoarece nimeni nu ştia dacă aveau să-L mai găsească printre ei şi a doua zi. Nu mai fusese niciodată o zi ca aceasta în Capernaum. Atmosfera răsuna de vocea biruinţei şi de strigătele de eliberare.SFS 11.1
Isus nu-Şi încheia activitatea până ce ultimul suferind nu era tămăduit. Era noaptea târziu când mulţimea se îndepărtă şi se aşternu liniştea peste casa lui Simon. Ziua lungă şi emoţionantă trecuse, iar Isus încerca să Se odihnească. Dar, în timp ce cetatea era cufundată în somn, „pe când era întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo” (Marcu 1,35).SFS 11.2
Dis-de-dimineaţă, Petru şi tovarăşii săi au venit la Isus să-I spună că locuitorii din Capernaum Îl căutau deja. Ei au fost surprinşi să audă cuvintele lui Hristos: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimis.” (Luca 4,43).SFS 11.3
În entuziasmul care îi cuprinsese pe cei din Capernaum, exista pericolul ca scopul misiunii Sale să fie pierdut din vedere. Isus nu era mulţumit să atragă atenţia ca făcător de minuni sau ca vindecător al bolilor trupeşti. El căuta să îi atragă la Sine ca Mântuitor. Oamenii credeau că venise ca împărat pentru a întemeia o împărăţie pământească, însă El dorea să le întoarcă mintea de la cele pământeşti la cele spirituale. Succesul pământesc singur I-ar fi împiedicat lucrarea.SFS 11.4
Admiraţia mulţimii nepăsătoare era în dezacord cu starea Sa sufletească. Autoafirmarea nu avea ce căuta în viaţa Sa. Admiraţia lumii pentru rang, bogăţie sau talent era străină de Fiul omului. Isus nu a folosit niciuna dintre metodele folosite de oameni pentru a câştiga devotamentul sau pentru a stârni admiraţia. Cu secole înainte de naşterea Sa, se profetizase: „El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-1 va face să se audă pe uliţe. Trestia frântă n-o va zdrobi şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.” (Isaia 42,2.3).SFS 11.5
Fariseii căutau superioritatea prin formalismul scrupulos, prin închinarea lor ostentativă şi prin facerea de bine. Ei discutau despre religie pentru a-şi demonstra zelul faţă de aceasta. Disputele dintre grupările opozante erau zgomotoase şi îndelungate şi nu era ceva neaşteptat să auzi pe stradă confruntări gălăgioase şi cuvinte mânioase din partea învăţătorilor legii.SFS 12.1
Viaţa lui Isus era în contrast evident cu toate acestea. Lipseau disputele gălăgioase, închinarea ostentativă şi faptele care să câştige aplauzele. Hristos era ascuns în Dumnezeu, iar Dumnezeu era descoperit în caracterul Fiului Său. Isus dorea ca mintea oamenilor să fie îndreptată spre această descoperire.SFS 12.2
Soarele Neprihănirii nu a răsărit dintr-odată în splendoarea Sa, ca să orbească oamenii cu slava Sa. Stă scris despre Hristos: „El Se iveşte ca zorile dimineţii.” (Osea 6,3). Lumina zilei se revarsă liniştit şi încet asupra pământului, împrăştiind întunericul şi trezind lumea la viaţă. Tot la fel S-a arătat şi Soarele Neprihănirii, „cu tămăduirea... sub aripile Lui” (Maleahi 4,2).SFS 12.3
„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin,
Alesul Meu, în care îşi găseşte plăcere sufletul Meu.”SFS 12.4
(Isaia 42, 1)
„Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab,
un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz,
un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii.”SFS 12.5
(Isaia 25,4)
„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu,
care a făcut cerurile şi le-a întins,
care a întins pământul şi cele de pe el,
care a dat suflare celor ce-l locuiesc
şi suflet celor ce merg pe el.
’Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire
şi te voi lua de mână,
te voi păzi şi te voi pune ca legământ al poporului,
ca să fii Lumina neamurilor,
să deschizi ochii orbilor,
să scoţi din temniţă pe cei legaţi
şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric’.”SFS 13.1
(Isaia 42,5-7)
„Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei,
îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei;
voi preface întunericul în lumină înaintea lor
şi locurile strâmbe în locuri netede.
Iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.”SFS 13.2
(versetul 16)
„Cântaţi Domnului o cântare nouă,
cântaţi laudele Lui până la marginile pământului,
voi, care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea,
ostroave şi locuitorii lor!
Pustia şi cetăţile ei să înalţe glasul!
Satele locuite de Chedar să-şi înalţe glasul!
Locuitorii stâncilor să sară de veselie;
să strige de bucurie din vârful munţilor!
Să dea slavă Domnului
şi să vestească laudele Lui în ostroave!”SFS 13.3
(versetele 10-12)
„Bucuraţi-vă, ceruri, căci Domnul a lucrat!
Răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului!
Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor!
Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri!
Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov,
Şi-a arătat slava în Israel.”SFS 13.4
(Isaia 44,23)
Din temniţa lui Irod, unde stătea dezamăgit şi nedumerit de lucrarea Mântuitorului, Ioan Botezătorul urmărea şi aştepta, după ce trimisese doi dintre ucenicii lui la Isus cu mesajul: „Tu eşti acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” (Matei 11 ,3).SFS 14.1
Mântuitorul nu a răspuns imediat la întrebarea ucenicilor. În timp ce ei aşteptau întrebători ca El să rupă tăcerea, suferinzii veneau la El. Vocea Marelui Medic ajungea la urechea lipsită de auz. Cu un cuvânt sau cu o atingere, deschidea ochii orbilor ca ei să vadă lumina zilei, frumuseţile naturii, feţele prietenilor şi faţa Eliberatorului. Vocea Sa ajungea la urechile muribunzilor, iar ei se ridicau sănătoşi şi viguroşi. Demonizaţii paralizaţi se supuneau la cuvântul Său, nebunia îi părăsea şi I se închinau. Ţăranii şi muncitorii săraci, care erau evitaţi de rabinii ce îi considerau necuraţi, se adunau în jurul Său, iar El le vorbea despre viaţa veşnică.SFS 14.2
Astfel trecea ziua, iar ucenicii lui Ioan vedeau şi auzeau toate acestea. In cele din urmă, Isus i-a chemat la El şi i-a trimis să-i spună lui Ioan ce au văzut şi ce au auzit, adăugând apoi: „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire!” (Matei 11,6). Ucenicii au transmis mesajul şi a fost suficient.SFS 14.3
Ioan şi-a adus aminte de profeţia referitoare la Mesia: „Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi... să mângâi pe toţi cei întristaţi.” (Isaia 61, 1.2). Isus din Nazaret era Cel Făgăduit. Dovezile divinităţii Sale puteau fi văzute în lucrarea Sa pentru cei în suferinţă. Slava Sa era arătată în bunătatea Sa faţă de starea decăzută a omului.SFS 14.4
Lucrările lui Hristos nu numai că Îl declarau ca fiind Mesia, ci ele arătau şi spre modul în care avea să fie întemeiată Împărăţia Sa. Lui Ioan i-a fost descoperit acelaşi adevăr care a ajuns la Ilie în pustiu când „înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Dar Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela” (1 Împăraţi 19, 11.12). După acel foc, Dumnezeu i-a vorbit profetului cu o voce liniştită şi blândă. Aşadar, Isus avea să-Şi îndeplinească lucrarea nu prin răsturnarea tronurilor şi a împărăţiilor, nu cu fast şi etalare, ci prin vorbirea directă la inimile oamenilor, prin manifestarea milei şi a sacrificiului de sine.SFS 14.5
Împărăţia Iui Dumnezeu nu se manifestă în mod ostentativ. Ea se manifesta prin gingăşia Cuvântului Său, prin lucrarea interioară a Duhului Său, prin părtăşia sufletului cu Cel care i-a dat viaţă. Cea mai importantă demonstraţie a puterii ei stă în natura umană adusă la perfecţiunea caracterului lui Hristos.SFS 15.1
Urmaşii lui Hristos trebuie să fie lumina lumii, dar Dumnezeu nu le cere să facă eforturi ca să lumineze. El nu aprobă încercările celor mulţumiţi de sine de a-şi etala superioritatea bunătăţii lor. El doreşte ca sufletele lor să fie îmbibate cu principiile cereşti; apoi, venind în contact cu lumea, ei vor dezvălui lumina din ei. Credincioşia lor statornică în fiecare faptă va fi un mijloc de a răspândi lumină.SFS 15.2