Pregătirea Pentru Viaţă

Nu ni se poate reaminti îndeajuns faptul că sănătatea nu este întâmplătoare. Ea este rezultatul ascultării de lege. Acest lucru îl recunosc concurenţii care participă la curse de atletism şi la confruntări fizice. Aceştia se pregătesc cu cea mai mare minuţiozitate. Ei se supun unui antrenament complet şi unei discipline stricte. Orice obicei al trupului este adaptat cu grijă. Ei ştiu că neglijenţa, nepăsarea ori extremele, care duc la slăbirea sau pierderea vreunui organ sau a vreunei funcţii a corpului, sunt o garanţie a înfrângerii.SFS 49.1

Cu cât mai importantă este o astfel de meticulozitate pentru ca succesul în lupta vieţii să fie garantat. Nu suntem implicaţi în simulări. Ne aflăm într-un război care are consecinţe veşnice. Ne confruntăm cu duşmani nevăzuţi. Îngerii răi încearcă să ia în stăpânire fiecare fiinţă umană. Ceea ce dăunează sănătăţii nu numai că diminuează vigoarea trupului, ci tinde să micşoreze puterile mintale şi morale. Prin îngăduirea oricăror practici nesănătoase, deosebirea binelui de rău devine mai dificilă şi, în consecinţă, împotrivirea faţă de rău, aproape imposibilă. Acele practici duc la creşterea pericolului de a eşua şi de a fi înfrânt.SFS 49.2

„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul” (1 Corinteni 9, 24)? În războiul în care suntem implicaţi, vor birui toţi cei care se vor autodisciplina prin supunerea faţă de principiile drepte. Aplicarea în detaliu a acestor principii este considerată adesea ca fiind neimportantă - o problemă prea banală ca să merite atenţie. Dar, având în vedere pericolul în care ne aflăm, nimic din ceea ce trebuie să facem nu e prea neînsemnat. Fiecare faptă se adaugă în balanţa care va hotărî biruinţa sau înfrângerea. Scriptura ne îndeamnă: „Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!” (1 Corinteni 9,24).SFS 49.3

În cazul primilor noştri părinţi, dorinţa nestăpânită a avut ca rezultat pierderea Edenului. Cumpătarea în toate lucrurile are de a face cu restaurarea Edenului mai mult decât îşi dau seama oamenii.SFS 49.4

Arătând spre tăgăduirea de sine de care dau dovadă participanţii la jocurile din Grecia antică, apostolul Pavel scrie: „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9,25-27).SFS 50.1

Progresul reformei depinde de recunoaşterea clară a adevărului fundamental. În vreme ce pericolul se ascunde pe de o parte în filozofia îngustă, iar pe de altă parte în legalismul dur şi rece, există un şi mai mare pericol în liberalismul uşuratic. Temelia oricărei reforme durabile este Legea lui Dumnezeu. Trebuie să prezentăm cu claritate şi să evidenţiem nevoia de supunere faţă de Legea aceasta. Principiile ei trebuie înfăţişate oamenilor. Ele sunt la fel de veşnice şi de neînduplecat ca şi Dumnezeu Însuşi.SFS 50.2

Unul dintre cele mai deplorabile efecte ale căderii în păcat a fost pierderea puterii omului de a se controla. Doar prin redobândirea acestei puteri se poate progresa în mod real.SFS 50.3

Pentru clădirea caracterului, este nevoie ca trupul, mintea şi sufletul să se dezvolte concomitent. Din acest motiv, vrăjmaşul sufletelor îşi concentrează puterea de a ispiti asupra diminuării şi degradării capacităţilor fizice. Succesul lui în această privinţă duce la supunerea faţă de rău a întregii fiinţe. Tendinţele corpului nostru, dacă acesta nu se află sub stăpânirea unei puteri superioare, vor avea cu siguranţă ca rezultat distrugerea şi moartea.SFS 50.4

Trupul trebuie adus la supunere. Puterile superioare ale fiinţei trebuie să deţină controlul. Patimile trebuie supuse voinţei, iar aceasta, la rândul ei, trebuie supusă lui Dumnezeu. Puterea nobilă a raţiunii, sfinţită prin harul divin, trebuie să ne conducă viaţa.SFS 50.5

Cerinţele lui Dumnezeu trebuie asimilate în conştiinţă. Bărbaţilor şi femeilor trebuie să li se reamintească despre datoria de a se stăpâni pe ei înşişi, de nevoia de neprihănire, de independenţa faţă de orice poftă înjositoare şi de orice obicei necurat. Ei trebuie să înţeleagă faptul că toate puterile minţii şi ale trupului sunt darul lui Dumnezeu şi trebuie păstrate în cea mai bună condiţie pentru lucrarea Sa.SFS 50.6

În vechile ceremonii care simbolizau Evanghelia, jertfele care aveau vreun cusur nu puteau fi aduse pe altarul lui Dumnezeu. Jertfa care Îl reprezenta pe Hristos trebuia să fie fără pată. Cuvântul lui Dumnezeu arată că aceasta este o ilustrare a ceea ce trebuie să fie copiii Săi - „o jertfă vie”, „sfântă şi fără prihană”, „plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12,1; Efeseni 5,27).SFS 50.7

Fără puterea divină, nu poate avea loc nicio schimbare veritabilă. Barierele puse de oameni în calea tendinţelor înnăscute şi cultivate nu sunt decât bancuri de nisip în calea valurilor. Până când viaţa lui Hristos nu devine putere dătătoare de viaţă pentru noi, nu vom putea să ne împotrivim ispitelor care ne asaltează din interior şi din exterior.SFS 51.1

Hristos a venit în această lume şi a împlinit Legea lui Dumnezeu pentru ca omul să poată dobândi stăpânirea totală asupra înclinaţiilor care degradează sufletul. Ca Medic al sufletului şi trupului, El ne oferă biruinţă asupra poftelor provocatoare. El ne-a pus la dispoziţie tot ce era nevoie pentru ca omul să obţină un caracter desăvârşit.SFS 51.2

Când o persoană se predă lui Hristos, mintea sa este adusă sub controlul legii, dar această lege împărătească este cea care pronunţă eliberarea captivului. Prin unirea cu Hristos, omul devine liber. Supunerea faţă de voia Lui înseamnă refacerea deplină a naturii umane.SFS 51.3

Ascultarea de Dumnezeu înseamnă eliberarea din robia păcatului, izbăvirea de patimile şi impulsurile omeneşti. Astfel, omul obţine puterea de a fi biruitor asupra lui însuşi, asupra înclinaţiilor lui, asupra căpeteniilor şi domniilor, asupra „stăpânitorilor întunericului acestui veac” şi asupra „duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6,12).SFS 51.4

Nicăieri nu este mai folositoare această învăţătură şi niciunde nu va avea un rezultat mai bun ca în familie. Părinţii sunt cei care pun temelia obiceiurilor şi caracterului copiilor lor. Reforma trebuie să înceapă prin prezentarea principiile Legii lui Dumnezeu care guvernează sănătatea fizică şi morală. Arătaţi-le că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singura protecţie împotriva relelor care duc lumea la distrugere. Părinţilor trebuie să li se arate clar responsabilităţile, nu numai faţă de ei înşişi, ci şi faţă de copiii lor. Ei le dau copiilor lor un exemplu fie de ascultare, fie de nelegiuire. Prin exemplul lor şi prin îndrumările lor, se hotărăşte destinul membrilor familiei lor. Copiii vor fi ceea ce părinţii vor face din ei.SFS 51.5

Dacă părinţii ar putea fi ajutaţi să prevadă rezultatele acţiunilor lor şi dacă ar putea vedea cum, prin exemplul şi îndrumările date, ei perpetuează şi dezvoltă capacitatea de a păcătui sau capacitatea de a deveni neprihănit, în viaţa lor ar avea loc cu siguranţă o schimbare. Mulţi ar părăsi tradiţiile şi obiceiurile şi ar accepta principiile divine de vieţuire.SFS 52.1