Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Deuteronomul 33

    1 Iată binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvântat pe copiii lui Israel, înainte de moartea lui. RCCV — Deuteronomul 33:1

    2 El a zis: „Domnul a venit din Sinai și a răsărit peste ei din Seir, a strălucit din muntele Paran și a ieșit din mijlocul zecilor de mii de sfinți, având în dreapta Lui focul Legii. RCCV — Deuteronomul 33:2

    3 Da, El iubește popoarele; toți sfinții sunt în mâna Ta. Ei au stat la picioarele Tale, au primit cuvintele Tale. RCCV — Deuteronomul 33:3

    4 Moise ne-a dat Legea, moștenirea adunării lui Iacov. RCCV — Deuteronomul 33:4

    5 El era împărat în Israel, când se adunau căpeteniile poporului și semințiile lui Israel. RCCV — Deuteronomul 33:5

    6 Trăiască Ruben și să nu moară, și bărbații lui să fie mulți la număr!” RCCV — Deuteronomul 33:6

    7 Iată ce a zis despre Iuda: „Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda și adu-l la poporul lui. Puternice să-i fie mâinile, și să-i fii în ajutor împotriva vrăjmașilor lui!” RCCV — Deuteronomul 33:7

    8 Despre Levi a zis: „Tumim și Urim au fost încredințați bărbatului sfânt, pe care L-ai ispitit la Masa și cu care Te-ai certat la apele Meriba.” RCCV — Deuteronomul 33:8

    9 Levi a zis despre tatăl său și despre mama sa: „Nu i-am văzut!” Și despre frații lui: „Nu vă cunosc!” Iar de copii n-a vrut să mai știe. Căci ei păzesc Cuvântul Tău și țin legământul Tău; RCCV — Deuteronomul 33:9

    10 ei învață pe Iacov poruncile Tale, și pe Israel Legea Ta; ei pun tămâie sub nările Tale și ardere de tot pe altarul Tău. RCCV — Deuteronomul 33:10

    11 „Binecuvântă tăria lui, Doamne! Primește lucrarea mâinilor lui! Frânge șalele potrivnicilor lui, și vrăjmașii lui să nu se mai scoale!” RCCV — Deuteronomul 33:11

    12 Despre Beniamin a zis: „El este preaiubitul Domnului, el va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti întotdeauna și se va odihni între umerii Lui.” RCCV — Deuteronomul 33:12

    13 Despre Iosif a zis: „Țara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, roua, cele mai bune ape care sunt jos, RCCV — Deuteronomul 33:13

    14 cele mai bune roade ale soarelui, cele mai bune roade ale fiecărei luni, RCCV — Deuteronomul 33:14

    15 cele mai bune roade din munții cei vechi, cele mai bune roade de pe dealurile cele veșnice, RCCV — Deuteronomul 33:15

    16 cele mai bune roade ale pământului și din tot ce cuprinde el. Bunăvoința Celui ce S-a arătat în rug să vină peste capul lui Iosif, pe creștetul capului domnului fraților lui! RCCV — Deuteronomul 33:16

    17 El are frumusețea întâiului născut al taurului; coarnele lui sunt cum sunt coarnele bivolului; cu ele va împunge pe toate popoarele, până la marginile pământului: ele sunt zecile de mii ale lui Efraim, ele sunt miile lui Manase.” RCCV — Deuteronomul 33:17

    18 Despre Zabulon a zis: „Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale, și tu, Isahar, de corturile tale! RCCV — Deuteronomul 33:18

    19 Ei vor chema popoarele pe munte; acolo, vor aduce jertfe de dreptate, căci vor suge bogăția mării, și comorile ascunse în nisip.” RCCV — Deuteronomul 33:19

    20 Despre Gad a zis: „Binecuvântat să fie cine lărgește pe Gad: Gad se odihnește ca un leu și sfâșie la brațe și capete. RCCV — Deuteronomul 33:20

    21 El a ales cea dintâi parte a țării, căci acolo stă ascunsă moștenirea legiuitorului; el a mers cu fruntașii poporului, a adus la îndeplinire dreptatea Domnului și poruncile Lui față de Israel.” RCCV — Deuteronomul 33:21

    22 Despre Dan a zis: „Dan este un pui de leu, care s-aruncă din Basan.” RCCV — Deuteronomul 33:22

    23 Despre Neftali a zis: „Neftali, sătul de bunăvoință și copleșit cu binecuvântări de la Domnul, ia în stăpânire partea de apus și miazăzi!” RCCV — Deuteronomul 33:23

    24 Despre Așer a zis: „Binecuvântat să fie Așer între copiii lui Israel! Plăcut să fie fraților lui și să-și înmoaie piciorul în untdelemn! RCCV — Deuteronomul 33:24

    25 Zăvoarele tale să fie de fier și de aramă, și puterea ta să țină cât zilele tale! RCCV — Deuteronomul 33:25

    26 Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ți vină în ajutor, trece cu măreție pe nori. RCCV — Deuteronomul 33:26

    27 Dumnezeul cel Veșnic este un loc de adăpost, și sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaș dinaintea ta și a zis: „Nimicește-l.” RCCV — Deuteronomul 33:27

    28 Israel este fără frică în locuința lui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o țară plină de grâu și de must, și cerul lui picură roua. RCCV — Deuteronomul 33:28

    29 Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, Scutul care îți dă ajutor și sabia care te face slăvit? Vrăjmașii tăi vor face pe prietenii înaintea ta, și tu vei călca peste înălțimile lor.” RCCV — Deuteronomul 33:29

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents