Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    FapteleApostolilor 10

    1 În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită „Italiana”. RCCV — FapteleApostolilor 10:1

    2 Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. RCCV — FapteleApostolilor 10:2

    3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis: „Cornelie!” RCCV — FapteleApostolilor 10:3

    4 Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: „Ce este, Doamne?” Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele. RCCV — FapteleApostolilor 10:4

    5 Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru. RCCV — FapteleApostolilor 10:5

    6 El găzduiește la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.” RCCV — FapteleApostolilor 10:6

    7 Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale și un ostaș cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul; RCCV — FapteleApostolilor 10:7

    8 și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope. RCCV — FapteleApostolilor 10:8

    9 A doua zi, când erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperișul casei, pe la ceasul al șaselea. RCCV — FapteleApostolilor 10:9

    10 L-a ajuns foamea și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. RCCV — FapteleApostolilor 10:10

    11 A văzut cerul deschis și un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, coborându-se și slobozindu-se în jos pe pământ. RCCV — FapteleApostolilor 10:11

    12 În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și târâtoare de pe pământ și păsările cerului. RCCV — FapteleApostolilor 10:12

    13 Și un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie și mănâncă.” RCCV — FapteleApostolilor 10:13

    14 „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” RCCV — FapteleApostolilor 10:14

    15 Și glasul i-a zis iarăși a doua oară: „Ce a curățat Dumnezeu, să nu numești spurcat.” RCCV — FapteleApostolilor 10:15

    16 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, și îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăși la cer. RCCV — FapteleApostolilor 10:16

    17 Pe când Petru nu știa ce să creadă despre înțelesul vedeniei pe care o avusese, iată că, oamenii trimiși de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă RCCV — FapteleApostolilor 10:17

    18 și au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis și Petru, găzduiește acolo. RCCV — FapteleApostolilor 10:18

    19 Și, pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; RCCV — FapteleApostolilor 10:19

    20 scoală-te, coboară-te și du-te cu ei fără șovăire, căci Eu i-am trimis.” RCCV — FapteleApostolilor 10:20

    21 Petru deci s-a coborât și a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutați; ce pricină vă aduce?” RCCV — FapteleApostolilor 10:21

    22 Ei au răspuns: „Sutașul Corneliu, om drept și temător de Dumnezeu și vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înștiințat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui și să audă cuvintele pe care i le vei spune.” RCCV — FapteleApostolilor 10:22

    23 Petru deci i-a chemat înăuntru și i-a găzduit. RCCV — FapteleApostolilor 10:23

    24 A doua zi, s-a sculat și a plecat cu ei. L-au însoțit și câțiva frați din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aștepta cu rudele și prietenii de aproape, pe care-i chemase. RCCV — FapteleApostolilor 10:24

    25 Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat. RCCV — FapteleApostolilor 10:25

    26 Dar Petru l-a ridicat și a zis: „Scoală-te, și eu sunt om!” RCCV — FapteleApostolilor 10:26

    27 Și, vorbind cu el, a intrat în casă și a găsit adunați pe mulți. RCCV — FapteleApostolilor 10:27

    28 „Știți”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoțească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. RCCV — FapteleApostolilor 10:28

    29 De aceea am venit fără cârtire când m-ați chemat; vă întreb, dar, cu ce gând ați trimis după mine?” RCCV — FapteleApostolilor 10:29

    30 Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; și iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare RCCV — FapteleApostolilor 10:30

    31 și a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, și Dumnezeu Și-a adus aminte de milosteniile tale. RCCV — FapteleApostolilor 10:31

    32 Trimite, dar, la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru; el găzduiește în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare; când va veni el, îți va vorbi.” RCCV — FapteleApostolilor 10:32

    33 Am trimis îndată la tine, și bine ai făcut că ai venit. Acum, dar, toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui.” RCCV — FapteleApostolilor 10:33

    34 Atunci Petru a început să vorbească și a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, RCCV — FapteleApostolilor 10:34

    35 ci că, în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El. RCCV — FapteleApostolilor 10:35

    36 El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel și le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor. RCCV — FapteleApostolilor 10:36

    37 Știți vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan; RCCV — FapteleApostolilor 10:37

    38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul; căci Dumnezeu era cu El. RCCV — FapteleApostolilor 10:38

    39 Noi suntem martori a tot ce a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. RCCV — FapteleApostolilor 10:39

    40 Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate, RCCV — FapteleApostolilor 10:40

    41 nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat din morți. RCCV — FapteleApostolilor 10:41

    42 Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți. RCCV — FapteleApostolilor 10:42

    43 Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” RCCV — FapteleApostolilor 10:43

    44 Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul. RCCV — FapteleApostolilor 10:44

    45 Toți credincioșii tăiați împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste Neamuri. RCCV — FapteleApostolilor 10:45

    46 Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: RCCV — FapteleApostolilor 10:46

    47 „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” RCCV — FapteleApostolilor 10:47

    48 Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei. RCCV — FapteleApostolilor 10:48

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents