Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Isaia 17

    1 Prorocie împotriva Damascului. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături; RCCV — Isaia 17:1

    2 cetățile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre pășune turmelor care se culcă nestingherite acolo. RCCV — Isaia 17:2

    3 S-a isprăvit cu cetățuia lui Efraim și s-a sfârșit cu împărăția Damascului; dar rămășița Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oștirilor. RCCV — Isaia 17:3

    4 În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, și grăsimea cărnii lui va pieri. RCCV — Isaia 17:4

    5 Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul, și brațul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim; RCCV — Isaia 17:5

    6 vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.” RCCV — Isaia 17:6

    7 În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; RCCV — Isaia 17:7

    8 nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteii și la stâlpii închinați soarelui. RCCV — Isaia 17:8

    9 În ziua aceea, cetățile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure și de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi un pustiu! RCCV — Isaia 17:9

    10 Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale și nu ți-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ți-ai sădit răsaduri plăcute și ai sădit butuci străini. RCCV — Isaia 17:10

    11 Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, și în curând i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei, și durerea este fără leac. RCCV — Isaia 17:11

    12 Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc niște ape puternice. RCCV — Isaia 17:12

    13 Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munți la suflarea vântului, ca țărâna luată de vârtej. RCCV — Isaia 17:13

    14 Seara, vine o prăpădenie neașteptată, și până dimineața, nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie și soarta celor ce ne jefuiesc. RCCV — Isaia 17:14

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents