Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Psalm 45

    1 (Către mai marele cântăreților. De cântat cum se cântă: „Crinii”. Un psalm al fiilor lui Core. O cântare. O cântare de dragoste.) Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! RCCV — Psalm 45:1

    2 Tu ești cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. RCCV — Psalm 45:2

    3 Războinic viteaz, încinge-ți sabia, podoaba și slava – RCCV — Psalm 45:3

    4 da, slava ta! – Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândețea și neprihănirea, și dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate! RCCV — Psalm 45:4

    5 Săgețile tale sunt ascuțite: sub tine vor cădea popoare, și săgețile tale vor străpunge inima vrăjmașilor împăratului. RCCV — Psalm 45:5

    6 Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veșnic; toiagul de domnie al Împărăției Tale este un toiag de dreptate. RCCV — Psalm 45:6

    7 Tu iubești neprihănirea și urăști răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarășii Tăi de slujbă. RCCV — Psalm 45:7

    8 Smirna, aloea și casia îți umplu de miros plăcut toate veșmintele; în casele tale împărătești de fildeș te înveselesc instrumentele cu corzi. RCCV — Psalm 45:8

    9 Printre preaiubitele tale sunt fete de împărați; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir. RCCV — Psalm 45:9

    10 Ascultă, fiică, vezi și pleacă-ți urechea; uită pe poporul tău și casa tatălui tău! RCCV — Psalm 45:10

    11 Și atunci împăratul îți va pofti frumusețea. Și, fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale. RCCV — Psalm 45:11

    12 Și fiica Tirului și cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoința ta. RCCV — Psalm 45:12

    13 Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărătești; ea poartă o haină țesută cu aur. RCCV — Psalm 45:13

    14 Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef și urmată de fete, însoțitoarele ei, care sunt aduse la tine. RCCV — Psalm 45:14

    15 Ele sunt duse în mijlocul bucuriei și veseliei și intră în casa împăratului. RCCV — Psalm 45:15

    16 Copiii tăi vor lua locul părinților tăi; îi vei pune domni în toată țara. RCCV — Psalm 45:16

    17 Din neam în neam îți voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele. RCCV — Psalm 45:17

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents