Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Mica 2

    1 Vai de cei ce cugetă nelegiuirea și făuresc rele în așternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. RCCV — Mica 2:1

    2 Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om și casa lui, pe om și moștenirea lui. RCCV — Mica 2:2

    3 De aceea, așa vorbește Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care nu vă veți feri grumajii, și nu veți mai umbla cu capul atât de sus, căci vremurile vor fi rele. RCCV — Mica 2:3

    4 În ziua aceea, veți ajunge de pomină, veți boci și veți zice: „S-a isprăvit! Suntem pustiiți cu desăvârșire! Partea de moștenire a poporului meu trece în mâna altuia! Vai! cum mi-o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmașului…!” RCCV — Mica 2:4

    5 De aceea nu vei avea pe nimeni care să întindă frânghia de măsurat pentru sorțul tău, în adunarea Domnului. RCCV — Mica 2:5

    6 „Nu prorociți!”, zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!” RCCV — Mica 2:6

    7 „Este Domnul atât de grabnic la mânie, casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra?” – Da, cuvintele Mele sunt prielnice celui ce umblă cu neprihănire! RCCV — Mica 2:7

    8 De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaș; voi răpiți mantaua de pe hainele celor ce trec liniștiți și n-au gust de război. RCCV — Mica 2:8

    9 Voi izgoniți din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luați pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor. RCCV — Mica 2:9

    10 Sculați-vă și plecați, căci aici nu este odihnă pentru voi; căci, din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice. RCCV — Mica 2:10

    11 Da, dacă ar veni un om cu vânt și minciuni și ar zice: „Îți voi proroci despre vin și despre băuturi tari!”, acela ar fi un proroc pentru poporul acesta! RCCV — Mica 2:11

    12 Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămășița lui Israel, îi voi aduna ca pe niște oi dintr-un staul, ca pe o turmă în pășunea ei, așa că va fi o mare zarvă de oameni. RCCV — Mica 2:12

    13 Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă și vor ieși pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor, și Domnul va fi în fruntea lor.” RCCV — Mica 2:13

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents