Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Psalm 69

    1 (Către mai marele cântăreților. De cântat ca și „Crinii”. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi amenință apele viața. RCCV — Psalm 69:1

    2 Mă afund în noroi și nu mă pot ține; am căzut în prăpastie, și dau apele peste mine. RCCV — Psalm 69:2

    3 Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu. RCCV — Psalm 69:3

    4 Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulți decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași; trebuie să dau înapoi ce n-am furat. RCCV — Psalm 69:4

    5 Dumnezeule, Tu cunoști nebunia mea, și greșelile mele nu-Ți sunt ascunse. RCCV — Psalm 69:5

    6 Să nu rămână de rușine, din pricina mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne Dumnezeul oștirilor! Să nu roșească de rușine, din pricina mea, cei ce Te caută, Dumnezeul lui Israel! RCCV — Psalm 69:6

    7 Căci pentru Tine port eu ocara, și îmi acoperă fața rușinea. RCCV — Psalm 69:7

    8 Am ajuns un străin pentru frații mei și un necunoscut pentru fiii mamei mele. RCCV — Psalm 69:8

    9 Căci râvna Casei Tale mă mănâncă, și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea. RCCV — Psalm 69:9

    10 Plâng și postesc, și ei mă ocărăsc. RCCV — Psalm 69:10

    11 Mă îmbrac cu sac, și ei mă batjocoresc. RCCV — Psalm 69:11

    12 Cei ce stau la poartă vorbesc de mine, și cei ce beau băuturi tari mă pun în cântece. RCCV — Psalm 69:12

    13 Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău! RCCV — Psalm 69:13

    14 Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmașii mei și din prăpastie! RCCV — Psalm 69:14

    15 Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adâncul și să nu se închidă groapa peste mine! RCCV — Psalm 69:15

    16 Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ți privirile spre mine RCCV — Psalm 69:16

    17 și nu-Ți ascunde fața de robul Tău! Căci sunt în necaz: grăbește de m-ascultă! RCCV — Psalm 69:17

    18 Apropie-Te de sufletul meu și izbăvește-l! Scapă-mă, din pricina vrăjmașilor mei! RCCV — Psalm 69:18

    19 Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face; toți potrivnicii mei sunt înaintea Ta. RCCV — Psalm 69:19

    20 Ocara îmi rupe inima, și sunt bolnav; aștept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul. RCCV — Psalm 69:20

    21 Ei îmi pun fiere în mâncare, și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet. RCCV — Psalm 69:21

    22 Să li se prefacă masa într-o cursă, și liniștea într-un laț! RCCV — Psalm 69:22

    23 Să li se întunece ochii, și să nu mai vadă, și clatină-le mereu coapsele! RCCV — Psalm 69:23

    24 Varsă-Ți mânia peste ei, și să-i atingă urgia Ta aprinsă! RCCV — Psalm 69:24

    25 Pustie să le rămână locuința, și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor! RCCV — Psalm 69:25

    26 Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferințele celor răniți de Tine. RCCV — Psalm 69:26

    27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, și să n-aibă parte de îndurarea Ta! RCCV — Psalm 69:27

    28 Să fie șterși din Cartea Vieții, și să nu fie scriși împreună cu cei neprihăniți! RCCV — Psalm 69:28

    29 Eu sunt nenorocit și sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice! RCCV — Psalm 69:29

    30 Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări, și prin laude Îl voi preamări. RCCV — Psalm 69:30

    31 Lucrul acesta este mai plăcut Domnului decât un vițel cu coarne și copite! RCCV — Psalm 69:31

    32 Nenorociții văd lucrul acesta, și se bucură; voi, care căutați pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima! RCCV — Psalm 69:32

    33 Căci Domnul ascultă pe cei săraci și nu nesocotește pe prinșii Lui de război. RCCV — Psalm 69:33

    34 Să-L laude cerurile și pământul, mările și tot ce mișună în ele! RCCV — Psalm 69:34

    35 Căci Dumnezeu va mântui Sionul și va zidi cetățile lui Iuda; ele vor fi locuite și luate în stăpânire; RCCV — Psalm 69:35

    36 sămânța robilor Lui le va moșteni, și cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele. RCCV — Psalm 69:36

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents