Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    1Corinteni 11

    1 Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos. RCCV — 1Corinteni 11:1

    2 Vă laud că în toate privințele vă aduceți aminte de mine și că țineți învățăturile întocmai cum vi le-am dat. RCCV — 1Corinteni 11:2

    3 Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Hristos. RCCV — 1Corinteni 11:3

    4 Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește capul său. RCCV — 1Corinteni 11:4

    5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. RCCV — 1Corinteni 11:5

    6 Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar, dacă este rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. RCCV — 1Corinteni 11:6

    7 Bărbatul nu este dator să-și acopere capul, pentru că el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. RCCV — 1Corinteni 11:7

    8 În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; RCCV — 1Corinteni 11:8

    9 și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. RCCV — 1Corinteni 11:9

    10 De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. RCCV — 1Corinteni 11:10

    11 Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. RCCV — 1Corinteni 11:11

    12 Căci, dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu. RCCV — 1Corinteni 11:12

    13 Judecați voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită? RCCV — 1Corinteni 11:13

    14 Nu vă învață chiar și firea că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung, RCCV — 1Corinteni 11:14

    15 pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului. RCCV — 1Corinteni 11:15

    16 Dacă iubește cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei și nici bisericile lui Dumnezeu. RCCV — 1Corinteni 11:16

    17 Vă dau aceste învățături, dar nu vă laud pentru că vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți mai răi. RCCV — 1Corinteni 11:17

    18 Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniți la adunare, între voi sunt dezbinări. Și în parte o cred, RCCV — 1Corinteni 11:18

    19 căci trebuie să fie și partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiți buni. RCCV — 1Corinteni 11:19

    20 Când vă adunați, dar, în același loc, nu este cu putință să mâncați Cina Domnului. RCCV — 1Corinteni 11:20

    21 Fiindcă atunci când stați la masă, fiecare se grăbește să-și ia cina adusă de el, înaintea altuia; așa că unul este flămând, iar altul este beat. RCCV — 1Corinteni 11:21

    22 Ce? N-aveți case pentru ca să mâncați și să beți acolo? Sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu și vreți să faceți de rușine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privința aceasta nu vă laud. RCCV — 1Corinteni 11:22

    23 Căci am primit de la Domnul ce v-am învățat; și anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. RCCV — 1Corinteni 11:23

    24 Și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și a zis: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” RCCV — 1Corinteni 11:24

    25 Tot astfel, după Cină, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veți bea din el.” RCCV — 1Corinteni 11:25

    26 Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului, până va veni El. RCCV — 1Corinteni 11:26

    27 De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului. RCCV — 1Corinteni 11:27

    28 Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuși, și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. RCCV — 1Corinteni 11:28

    29 Căci cine mănâncă și bea își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului. RCCV — 1Corinteni 11:29

    30 Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi, și nu puțini dorm. RCCV — 1Corinteni 11:30

    31 Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați. RCCV — 1Corinteni 11:31

    32 Dar, când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți odată cu lumea. RCCV — 1Corinteni 11:32

    33 Astfel, frații mei, când vă adunați să mâncați, așteptați-vă unii pe alții. RCCV — 1Corinteni 11:33

    34 Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunați spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni. RCCV — 1Corinteni 11:34

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents