Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ieremia 46

    1 Cuvântul Domnului spus prorocului Ieremia asupra neamurilor: RCCV — Ieremia 46:1

    2 asupra Egiptului, împotriva oștii lui Faraon Neco, împăratul Egiptului, care era lângă râul Eufratului, la Carchemiș, și care a fost bătută de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: RCCV — Ieremia 46:2

    3 „Pregătiți scutul și pavăza și mergeți la luptă; RCCV — Ieremia 46:3

    4 înhămați caii și încălecați, călăreți; arătați-vă cu coifurile voastre, lustruiți-vă sulițele, îmbrăcați-vă cu platoșa!… RCCV — Ieremia 46:4

    5 Ce văd? Li-e frică, dau înapoi; vitejii lor sunt bătuți: fug fără să se mai uite înapoi… Groaza se răspândește în toate părțile, zice Domnul. RCCV — Ieremia 46:5

    6 Cel mai iute nu scapă prin fugă, cel mai viteaz nu poate scăpa! La miazănoapte, pe malurile Eufratului, se clatină și cad! RCCV — Ieremia 46:6

    7 Cine este acela care înaintează ca Nilul și ale cărui ape se rostogolesc ca râurile? RCCV — Ieremia 46:7

    8 Este Egiptul. El se umflă ca Nilul, și apele lui se rostogolesc ca râurile. El zice: „Mă voi sui, voi acoperi țara, voi nimici cetățile și pe locuitorii lor.” RCCV — Ieremia 46:8

    9 Suiți-vă, cai! Năpustiți-vă, care! Să iasă vitejii cei din Etiopia și din Put care mânuiesc scutul și cei din Lud care mânuiesc și întind arcul! RCCV — Ieremia 46:9

    10 Această zi este a Domnului Dumnezeului oștirilor; este o zi de răzbunare, în care Se răzbună El pe vrăjmașii Săi. Sabia mănâncă, se satură și se îmbată cu sângele lor. Căci Domnul Dumnezeul oștirilor are o jertfă în țara de la miazănoapte, pe malurile Eufratului. RCCV — Ieremia 46:10

    11 Suie-te în Galaad și adu leac alinător, fecioară, fiica Egiptului! Degeaba întrebuințezi atâtea leacuri, căci nu este vindecare pentru tine! RCCV — Ieremia 46:11

    12 Neamurile aud de rușinea ta și este plin pământul de strigătele tale; căci războinicii se poticnesc unul de altul, cad cu toții laolaltă.” RCCV — Ieremia 46:12

    13 Iată cuvântul spus de Domnul către prorocul Ieremia despre venirea lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, ca să lovească țara Egiptului: RCCV — Ieremia 46:13

    14 „Dați de știre în Egipt, dați de veste la Migdol și vestiți la Nof și la Tahpanes! Ziceți: „Scoală-te, pregătește-te, căci sabia mănâncă în jurul tău!” RCCV — Ieremia 46:14

    15 Pentru ce ți-au căzut vitejii tăi? Nu pot să țină piept, căci Domnul îi răstoarnă! RCCV — Ieremia 46:15

    16 El face pe mulți să se poticnească; cad unul peste altul și zic: „Haidem să ne întoarcem la poporul nostru, în țara noastră de naștere, departe de sabia nimicitorului!” RCCV — Ieremia 46:16

    17 Acolo strigă: „Faraon, împăratul Egiptului, nu este decât un pustiu, căci a lăsat să treacă clipa potrivită.” RCCV — Ieremia 46:17

    18 Pe viața Mea! – zice Împăratul al cărui nume este Domnul oștirilor: Ca Taborul printre munți, cum înaintează Carmelul în mare, așa va veni. RCCV — Ieremia 46:18

    19 Fă-ți calabalâcul pentru robie, locuitoare, fiica Egiptului! Căci Noful va ajunge un pustiu, va fi pustiit, și nu va mai avea locuitori. RCCV — Ieremia 46:19

    20 Egiptul este o juncană foarte frumoasă… Nimicitorul vine de la miazănoapte peste ea… RCCV — Ieremia 46:20

    21 Simbriașii lui de asemenea sunt ca niște viței îngrășați în mijlocul lui. Dar și ei dau dosul, fug toți fără să poată ține piept. Căci vine peste ei ziua nenorocirii lor, ziua pedepsirii lor! RCCV — Ieremia 46:21

    22 I se aude glasul ca fâșâitul unui șarpe! Căci ei înaintează cu o oștire și vin cu topoare împotriva lui ca niște tăietori de lemne. RCCV — Ieremia 46:22

    23 Tăiați-i pădurea, zice Domnul, măcar că este fără capăt! Căci sunt mai mulți decât lăcustele și nu-i poți număra! RCCV — Ieremia 46:23

    24 Fiica Egiptului este acoperită de rușine și este dată în mâinile poporului de la miazănoapte.” RCCV — Ieremia 46:24

    25 Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, zice: „Iată, voi pedepsi pe Amon din No, pe faraon și Egiptul, pe dumnezeii și împărații lui, pe faraon și pe cei ce se încred în el. RCCV — Ieremia 46:25

    26 Îi voi da în mâinile celor ce vor să-i omoare, în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâinile slujitorilor lui. După aceea însă Egiptul va fi locuit ca în zilele de altădată, zice Domnul. RCCV — Ieremia 46:26

    27 Iar tu, robul Meu Iacov, nu te teme și nu te înspăimânta, Israele! Căci te voi izbăvi din pământul depărtat și-ți voi izbăvi sămânța din țara în care este roabă. Iacov se va întoarce iarăși, va locui liniștit și fără teamă și nu-l va mai tulbura nimeni. RCCV — Ieremia 46:27

    28 Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; căci Eu sunt cu tine. Voi nimici toate neamurile printre care te-am împrăștiat, dar pe tine nu te voi nimici; ci te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.” RCCV — Ieremia 46:28

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents