Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Corrected Cornilescu Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    2Împăraţi 13

    1 În al douăzeci și treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit șaptesprezece ani. RCCV — 2Împăraţi 13:1

    2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârșit aceleași păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, și nu s-a abătut de la ele. RCCV — 2Împăraţi 13:2

    3 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și i-a dat în mâinile lui Hazael, împăratul Siriei, și în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împărații aceștia. RCCV — 2Împăraţi 13:3

    4 Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea sub care ținea împăratul Siriei pe Israel, RCCV — 2Împăraţi 13:4

    5 și Domnul a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor și au locuit în corturile lor ca mai înainte. RCCV — 2Împăraţi 13:5

    6 Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască; s-au dedat și ei la ele, și chiar idolul Astarteii stătea încă în picioare la Samaria. RCCV — 2Împăraţi 13:6

    7 Din tot poporul lui Ioahaz, Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreți, zece care și zece mii de pedeștri; căci împăratul Siriei îi prăpădise și-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare. RCCV — 2Împăraţi 13:7

    8 Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el și isprăvile lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel? RCCV — 2Împăraţi 13:8

    9 Ioahaz a adormit cu părinții săi, și l-au îngropat la Samaria. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioas. RCCV — 2Împăraţi 13:9

    10 În al treizeci și șaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit șaisprezece ani. RCCV — 2Împăraţi 13:10

    11 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, și s-a dedat la ele ca și el. RCCV — 2Împăraţi 13:11

    12 Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui și războiul pe care l-a avut cu Amația, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel? RCCV — 2Împăraţi 13:12

    13 Ioas a adormit cu părinții săi. Și pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împărații lui Israel. RCCV — 2Împăraţi 13:13

    14 Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe fața lui și a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel și călărimea lui.” RCCV — 2Împăraţi 13:14

    15 Elisei i-a zis: „Ia un arc și săgeți!” Și a luat un arc și niște săgeți! RCCV — 2Împăraţi 13:15

    16 Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta.” Și după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile împăratului RCCV — 2Împăraţi 13:16

    17 și a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit.” Și a deschis-o. Elisei a zis: „Trage.” Și a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.” RCCV — 2Împăraţi 13:17

    18 Elisei a mai zis: „Ia săgeți.” Și a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Lovește în pământ!” Și a lovit de trei ori, apoi s-a oprit. RCCV — 2Împăraţi 13:18

    19 Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el și a zis: „Trebuia să lovești de cinci sau șase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori.” RCCV — 2Împăraţi 13:19

    20 Elisei a murit și a fost îngropat. În anul următor, au intrat în țară niște cete de moabiți. RCCV — 2Împăraţi 13:20

    21 Și, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete și au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei și a înviat și s-a sculat pe picioare. RCCV — 2Împăraţi 13:21

    22 Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieții lui Ioahaz. RCCV — 2Împăraţi 13:22

    23 Dar Domnul S-a îndurat de ei și a avut milă de ei, Și-a întors fața spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac și Iacov, n-a vrut să-i nimicească, și până acum nu i-a lepădat de la fața Lui. RCCV — 2Împăraţi 13:23

    24 Hazael, împăratul Siriei, a murit, și în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad. RCCV — 2Împăraţi 13:24

    25 Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetățile luate de Hazael de la Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori și a luat înapoi cetățile lui Israel. RCCV — 2Împăraţi 13:25

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents