Cei care disprețuiesc mustrarea

Apostolul Pavel afirmă clar că experiența israeliților în călătoriile lor a fost înregistrată în raportul biblic spre folosul celor care trăiesc în acest timp al istoriei lumii, al celor peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Noi nu considerăm că pericolele în care ne aflăm sunt cu ceva mai mici decât cele în care se aflau evreii, ci, dimpotrivă, că sunt mai mari. Vor exista ispite de a fi invidioși și de a cârti și vor fi răzvrătiri fățișe, așa cum ne este relatat despre Israelul din vechime. Întotdeauna va exista un spirit care să se ridice împotriva mustrării păcatelor și a greșelilor. Dar oare să tacă glasul de mustrare din această cauză? Dacă va tăcea, nu ne vom afla într-o situație mai bună decât cea a diferitelor confesiuni religioase din țara noastră care se tem să se atingă de greșelile și de păcatele predominante ale poporului. 3M 358.2

Celor pe care Dumnezeu i-a pus deoparte ca slujitorii ai neprihănirii le revine solemna responsabilitate de a mustra păcatele poporului. Pavel i-a poruncit lui Tit: „Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te disprețuiască.” Vor exista întotdeauna unii care îl vor disprețui pe cel care îndrăznește să mustre păcatul, dar sunt momente când mustrarea trebuie să fie dată. Pavel îl îndeamnă pe Tit să mustre cu asprime o anumită categorie de oameni, pentru ca aceștia să poată fi sănătoși în credință. Bărbați și femei cu firi diferite, care ajung să lucreze împreună în comunitatea bisericii, au fiecare propriile caracteristici și defecte. Pe măsură ce acestea se accentuează, ei vor avea nevoie de mustrare. Dacă aceia care sunt așezați în poziții importante nu sunt mustrați niciodată, nu sunt atenționați niciodată, în curând se va ajunge la o stare de lucruri descurajatoare, care Îl va dezonora pe Dumnezeu. Dar cum să fie dată mustrarea? Tot apostolul ne răspunde: „Cu toată blândețea și învățătura.” Principiul trebuie să-i fie prezentat cu putere celui care are nevoie de mustrare, dar niciodată greșelile poporului lui Dumnezeu nu trebuie să fie tratate cu indiferență, nu trebuie să fie ignorate.3M 359.1

Vor fi bărbați și femei care vor disprețui mustrarea și ale căror sentimente se vor ridica mereu împotriva ei. Nu ne face plăcere să ni se vorbească despre greșelile noastre. Aproape în toate cazurile unde mustrarea este necesară, vor exista unii care vor trece în totalitate cu vederea faptul că Duhul Domnului a fost întristat și lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută de rușine. Aceștia îi vor compătimi pe cei care merită mustrarea, deoarece le-au fost rănite simțămintele personale. Toată această compasiune nesfințită îi așază pe compătimitori în poziția de a se face părtași la vina celui mustrat. În nouă cazuri din zece, dacă cel mustrat ar fi fost lăsat să-și simtă greutatea propriilor greșeli, poate că ar fi ajuns să le vadă și să se îndrepte. Dar compătimitorii nesfințiți, care se amestecă în toate, interpretează cu totul greșit motivele celui care dă mustrarea și natura acelei mustrări și, astfel, compătimindu-l pe cel mustrat, îl determină să creadă că a fost cu adevărat nedreptățit și să se răzvrătească împotriva celui care nu și-a făcut decât datoria. Cei care se achită cu credincioșie de datoriile neplăcute, având simțământul responsabilității lor față de Dumnezeu, vor primi binecuvântările Sale. Dumnezeu le cere slujitorilor Săi să fie întotdeauna serioși și stăruitori în a face voia Sa. În însărcinarea pe care i-o dă, apostolul îl îndeamnă pe Timotei: „Propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp; mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.”3M 359.2

Evreii nu erau dispuși să se supună îndrumărilor și restricțiilor date de Domnul. Ei voiau să-și urmeze propria cale, să asculte de îndemnurile minții lor și să nu fie conduși decât de judecata lor. Dacă ar fi fost lăsați să facă astfel, lui Moise nu i-ar mai fi fost adresată nicio plângere; dar atunci când li se puneau restricții, nu-și găseau liniștea.3M 360.1

Dumnezeu dorește ca aceia care sunt poporul Lui să fie disciplinați și să acționeze în armonie, să vadă cu aceiași ochi și să aibă același gând, aceeași judecată. Pentru a ajunge la această stare de lucruri, sunt multe de făcut. Inima firească trebuie să fie supusă și transformată. Dumnezeu dorește ca în biserică să existe mereu o mărturie vie. Va fi nevoie de mustrare și de sfătuire și va trebui ca unii să fie certați cu asprime, dacă este cazul. Auzim acest pretext: „O, dar eu sunt atât de sensibil, nu pot suporta nici cea mai mică remarcă!” Dacă aceste persoane ar prezenta corect cazul, ar spune: „Sunt atât de încăpățânat, atât de independent, atât de îngâmfat, încât nu vreau să mi se spună ce să fac; nu vreau să fiu mustrat. Pretind dreptul de a gândi cu capul meu; am dreptul să cred și să vorbesc așa cum îmi place.” Domnul nu dorește ca noi să renunțăm la individualitatea noastră. Dar care om poate să aprecieze corect cât de departe trebuie dusă această chestiune a independenței personale?3M 360.2

Petru îi îndeamnă pe frații lui: „Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci «Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”.” Și apostolul Pavel îi îndeamnă pe frații lui din Filipi la unitate și la armonie: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.” Și din nou Pavel își îndeamnă frații: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” Scriindu-le efesenilor, el spune: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.”3M 360.3

Istoria israeliților ne arată marele pericol al amăgirii. Mulți nu sunt conștienți de propria păcătoșenie și nici nu cunosc harul iertător. Ei se află în întunericul firii pământești, supuși ispitelor și unei mari amăgiri. Ei sunt departe de Dumnezeu și, cu toate acestea, sunt foarte satisfăcuți de propria viață, în timp ce Dumnezeu este dezgustat de purtarea lor. Această categorie de oameni va fi întotdeauna în conflict cu îndemnurile Duhului lui Dumnezeu, în special când este vorba despre mustrare. Ei nu vor să fie deranjați. Din când în când au temeri egoiste și intenții bune și uneori îi cuprinde neliniștea și sunt convinși de păcat, însă nu au o experiență profundă, deoarece nu s-au prins cu putere de Stânca veșnică. Această grupă nu vede niciodată necesitatea mărturiei directe, clare. Păcatul nu li se pare peste măsură de păcătos pentru motivul evident că ei nu umblă în lumină, după cum Hristos este în lumină.3M 361.1

Mai este o categorie a celor care au avut o mare lumină și au fost convinși de păcat într-un mod special, care au avut o experiență autentică în ceea ce privește lucrările Duhului lui Dumnezeu, dar numeroasele ispite ale lui Satana i-au biruit. Ei nu apreciază lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Nu ascultă avertizările și mustrările venite din partea Duhului lui Dumnezeu. Ei se află sub condamnare. Unii ca aceștia se vor împotrivi întotdeauna mărturiei directe, deoarece aceasta îi condamnă.3M 361.2

Dumnezeu dorește ca poporul Său să fie unit, să vadă cu aceiași ochi și să aibă același gând, aceeași judecată. Lucrul acesta nu se poate realiza fără ca în biserică să existe o mărturie vie, clară, directă. Rugăciunea lui Hristos a fost ca ucenicii Săi să poată fi una, așa cum El și Tatăl sunt una. „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una, Eu în ei și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.”3M 361.3

_______________________________