Cazul lui Ahab — o avertizare

Sub stăpânirea nelegiuită a lui Ahab, Israel s-a îndepărtat de Dumnezeu și și-a pervertit căile înaintea Lui. „Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toți cei care fuseseră înaintea lui. Și, ca și cum ar fi fost puțin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă și pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul Sidoniților, și a slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui. A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal pe care l-a zidit la Samaria, și a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decât toți împărații lui Israel care fuseseră înaintea lui, ca să mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel.”3M 262.2

Ahab era slab în ceea ce privește puterea morală. El nu avea o considerație înaltă pentru lucrurile sacre; era egoist și lipsit de principii. Unirea lui prin căsătorie cu o femeie care avea o fire hotărâtă și un temperament impulsiv și care era devotată idolatriei, a făcut din amândoi niște agenți speciali ai lui Satana, pentru a duce poporul lui Dumnezeu în idolatrie și într-o teribilă apostazie. Firea hotărâtă a Izabelei a modelat caracterul lui Ahab. Firea lui egoistă a fost incapabilă să aprecieze îndurările lui Dumnezeu față de poporul Său și să-și recunoască obligația pe care o avea înaintea lui Dumnezeu, ca păzitor și conducător al lui Israel. Frica de Dumnezeu slăbea tot mai mult în Israel, cu fiecare zi. Semnele blasfematoare ale idolatriei lor oarbe puteau fi văzute pretutindeni în mijlocul Israelului lui Dumnezeu. Nu era niciunul care să îndrăznească să le dea pe față viețile și să se ridice în mod deschis împotriva idolatriei blasfematoare care domnea pretutindeni. Altarele lui Baal și preoții lui Baal, care aduceau jertfe soarelui, lunii și stelelor, se vedeau pretutindeni. Consacraseră temple și crânguri în care se închinau înaintea lucrării mâinilor omenești. Binecuvântările pe care Dumnezeu le dăduse poporului Său nu le trezeau nicio recunoștință față de Dătător. Toate darurile cerului — pâraiele cristaline, șuvoaiele de apă vie, roua delicată, aversele de ploaie care împrospătau pământul și făceau ca ogoarele să rodească îmbelșugat — toate acestea erau atribuite bunăvoinței zeilor lor.3M 262.3

Sufletul credinciosului Ilie era plin de mâhnire. Era indignat și gelos pentru slava lui Dumnezeu. Vedea că Israel se cufundase într-o înfricoșătoare apostazie. Iar când i-au venit în minte lucrurile mărețe pe care le făcuse Dumnezeu pentru ei, a fost copleșit de durere și de uimire. Toate acestea fuseseră uitate de majoritatea poporului. S-a prezentat înaintea Domnului și, cu sufletul sfâșiat de durere, a mijlocit pentru ca poporul să fie salvat, chiar prin judecăți, dacă era nevoie. S-a rugat ca Dumnezeu să nu dea poporului nerecunoscător rouă și ploaie, comorile cerului, pentru ca Israelul apostaziat să privească în zadar către zeii lui, către idolii lui din aur, din lemn și din piatră, către soare, lună și stele, ca să ude și să hrănească pământul și să-l facă să rodească din belșug. Domnul i-a spus lui Ilie că i-a ascultat rugăciunea și că nu va da rouă și nici ploaie peste poporul Său, până când acesta nu se va întoarce la El cu pocăință.3M 263.1