Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Temperanţă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 2 — Trupul — un templu

    Răspunderea creștinului — “Nu știți”, întreabă Pavel, “că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: și așa sunteți voi”. Omul este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, capodopera Sa, creat pentru un țel înalt și sfânt; și Dumnezeu dorește să scrie legea Sa în orice colț al tabernacolului uman. Fiecare nerv și fiecare mușchi, fiecare capacitate fizică sau intelectuală trebuie păstrate curate.Te 142.1

    Dumnezeu vrea ca trupul omenesc să fie un templu pentru Duhul Său. Cât de solemnă este, atunci, răspunderea oricărui suflet!... Cât de mulți sunt cei care, binecuvântați cu inteligență și rațiune, pe care ar trebui să le folosească spre slava lui Dumnezeu, își degradează voit sufletul și trupul! Viața lor este o continuă partidă de supraexcitare. Meciuri de crichet și fotbal, curse de cai le absorb toată atenția. Blestemul alcoolului, cu cortegiul lui de suferințe, pângărește templul lui Dumnezeu.... Prin folosirea alcoolului și tutunului, oamenii înjosesc viața care le-a fost dată pentru țeluri înalte și sfinte. Practicile lor sunt definite prin simbolurile uscăturilor, plevei și miriștei. Capacitățile lor, date de Dumnezeu, sunt pervertite, iar simțurile degradate, pentru a sluji dorințele unei minți senzuale.Te 142.2

    Băutorul se vinde pe sine pentru un pahar de otravă. Satana preia controlul asupra rațiunii lui, asupra sentimentelor și conștiinței lui. Un astfel de om nimicește templul lui Dumnezeu. Consumul de ceai ajută la împlinirea acestei lucrări. Și totuși, cât de mulți sunt cei care pun acești agenți nimicitori pe mesele lor!Te 142.3

    Nici un drept de lezare a vreunui organ al minții sau al trupului — Nici un om nu are vreun drept de a-și forma obiceiuri care slăbesc activitatea sănătoasă a vreunui organ al minții sau al trupului. Acela care-și pervertește puterile pângărește Templul Duhului Sfânt. Domnul nu va face o minune pentru restabilirea sănătății celor care continuă să folosească droguri ce degradează într-atât sufletul, mintea și trupul, încât lucrurile sfinte nu mai sunt apreciate. Cei care se lasă pradă folosirii tutunului și alcoolului nu au apreciere față de intelectul lor. Ei nu realizează valoarea facultăților pe care li le-a dat Dumnezeu și lasă ca puterile să li se reducă și să le decadă.Te 142.4

    Dumnezeu dorește ca toți aceia care cred în El să simtă necesitatea perfecționării. Orice capacitate încredințată trebuie dezvoltată. Nimic nu trebuie neglijat. Ca zidire și lucrare a mâinilor lui Dumnezeu, omul se află sub controlul Lui în toată puterea cuvântului; și, cu cât Îl cunoaște mai bine pe Creatorul lui, cu atât va fi considerată mai sacră viața de către om....Te 143.1

    Dumnezeu cere de la copiii Lui să ducă o viață curată și sfântă. Pentru ca noi să atingem acest standard, El a dat pe Fiul Său. El a asigurat tot ce trebuie pentru a-l face pe om în stare să trăiască nu pentru satisfacții primitive, ca ale animalelor care pier, ci pentru Dumnezeu și împărăția cerului....Te 143.2

    Dumnezeu ține o evidență — Pedeapsa fizică pentru nesocotirea legilor naturii va apărea sub forma bolii, a fizicului ruinat și a morții înseși. Dar, de asemenea, va fi ținut în amănunțime un bilanț al lui Dumnezeu. El ține cont de orice lucrare, fie bună, fie rea, iar în ziua judecății, fiecare om va primi potrivit lucrării lui. Orice călcare a legilor vieții fizice este o călcare a legilor lui Dumnezeu, iar pedeapsa va urma fiecăreia dintre aceste călcări de legi.Te 143.3

    Casa trupului omenesc, zidirea lui Dumnezeu, necesită o pază strânsă și vigilentă.... Viața fizică trebuie atent cunoscută, cultivată și dezvoltată, pentru ca, prin oameni, natura divină să poată fi descoperită în plinătatea ei. Dumnezeu așteaptă de la oameni să-și folosească inteligența pe care le-a dat-o și să folosească orice capacitate a rațiunii lor pentru El. Ei trebuie să acorde conștiinței supremația care i-a fost hărăzită. Capacitățile intelectuale și fizice, împreună cu sentimentele, trebuie astfel cultivate, încât să poată atinge eficiența maximă. — The Review and Herald, 6 noiembrie, 1900.Te 143.4

    Conduși de o conștiință iluminată — Apostolul Pavel scrie: “Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați, dar, în așa fel, ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.” — The Signs of the Times, 2 octombrie, 1907.Te 144.1

    Pavel amintește aici de concursurile de alergări, cu care corintenii erau familiarizați. Concurenții de la aceste probe erau supuși celei mai severe discipline, pentru a fi buni în încercarea puterii lor. Dieta lor era simplă. Mâncărurile complicate și vinul le erau interzise. Hrana lor era foarte atent aleasă. Ei studiau pentru a ști ce se potrivea cel mai bine menținerii lor în formă și activi și pentru a le fi asigurată vigoarea și rezistența fizică, necesare solicitării la maximum a forțelor. Orice îngăduință ce ar fi tins spre slăbirea capacităților lor fizice era interzisă. — The Signs of the Times, 27 ianuarie, 1909.Te 144.2

    Dacă oameni păgâni, neaflați sub controlul unei conștiințe iluminate și care nu aveau în vedere temerea de Dumnezeu, au fost gata să se supună privațiunii și disciplinei pregătirii, refuzându-și orice îngăduință ce ducea la slăbirea forțelor, doar pentru o cunună făcută din material pieritor și pentru aplauzele mulțimii, cu cât mai mult ar trebui cei care aleargă pentru cursa creștină, în speranța nemuririi și a admiterii în cer, să fie dispuși să renunțe la stimulentele nesănătoase și îngăduințele ce degradează moralul, slăbesc intelectul și aduc puterile nobile în supunere față de poftele primitive și față de pasiuni.Te 144.3

    Mulțimi de oameni urmăresc acest joc al vieții, care constituie lupta creștinului. Și aceasta nu este totul. Împăratul universului, împreună cu miliardele de îngeri din cer sunt spectatori la această cursă, privind cu emoție să vadă cine va învinge, cine va câștiga cununa de slavă, care nu se veștejește. Cu mare interes, Dumnezeu și îngerii din cer notează renunțarea și sacrificiul de sine și eforturile epuizante ale celor care se angajează să alerge în cursa creștină. Răsplata dată fiecărui om va fi proporțională cu perseverența și seriozitatea cu care el își onorează participarea la marea înfruntare.Te 144.4

    La jocurile la care se referă Pavel, unul singur putea să-și asigure premiul. Dar în cursa creștină, spune apostolul, “...alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg”. La sfârșitul cursei, noi nu vom fi dezamăgiți. Pentru cei care se conformează deplin condițiilor din Cuvântul lui Dumnezeu și care au conștiința propriei răspunderi față de păstrarea vigorii fizice și a activității organismului, pentru a putea dispune de o minte echilibrată și un moral sănătos, alergarea nu este nesigură. Ei pot obține toți premiul, câștigând și purtând cununa slavei nemuritoare, care nu se veștejește niciodată....Te 145.1

    Făgăduințe pentru învingător — Lumea nu trebuie să ne fie criteriu. Este la modă îngăduința apetitului față de mâncăruri bogate și extravagante și stimulente nenaturale, dezvoltându-se astfel înclinațiile primitive și afectându-se creșterea și dezvoltarea facultăților morale. Nu există nici o încurajare pentru vreunul din fiii sau vreuna din fiicele lui Adam că vor putea învinge în bătălia creștinului, dacă nu se hotărăsc să practice temperanța în toate lucrurile. Dacă vor face lucrul acesta, ei nu se vor lupta ca unul care dă cu pumnul în vânt.Te 145.2

    Dacă creștinii își mențin trupul în stăpânire, aducându-și toate poftele și pasiunile sub controlul unei conștiințe iluminate, simțindu-se datori față de Dumnezeu și de aproapele lor să asculte de legile care guvernează viața și sănătatea, vor avea binecuvântarea unei vigori intelectuale și trupești; ei vor avea putere morală pentru a se angaja în luptă împotriva lui Satana și, în Numele Celui care a învins pofta pentru ei, ar putea fi mai mult decât biruitori, în contul lor. Această luptă este deschisă pentru toți care se vor angaja în ea. — The Signs of the Times, 2 octombrie, 1907.Te 145.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents