În smerenia lui Hristos

Nicio ființă omenească nu trebuie să caute să lege alte ființe omenești de sine, ca și când ar trebui să dețină controlul asupra lor, să le spună să facă un lucru și să le interzică să facă altul, poruncindu-le, dictându-le și acționând ca un ofițer în fața unei companii de soldați. Acesta era modul în care se purtau preoții și conducătorii din timpul lui Hristos, dar nu aceasta este calea cea bună. După ce adevărul a produs impresie asupra inimilor și oamenii au acceptat învățăturile lui, ei trebuie să fie tratați ca fiind proprietatea lui Hristos, nu a vreunui om. Legându-le mintea de tine, îi determini să se deconecteze de la Izvorul înțelepciunii și al îndestulării lor. Ei trebuie să depindă întru totul de Dumnezeu; doar astfel pot crește în har.9M 146.2

Oricât de mare ar fi pretenția unui om în ceea ce privește cunoștințele și înțelepciunea pe care le are, dacă nu primește învățătura de la Duhul Sfânt, el este peste măsură de ignorant în cele spirituale. Este nevoie ca el să-și dea seama de pericolul în care se află și de lipsa lui de eficiență și să se lege cu totul de Singurul care poate să păstreze sufletele care au fost încredințate grijii Sale și să le umple cu Duhul Său și cu o dragoste neegoistă unul pentru celălalt, făcându-le în stare să dea mărturie că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să-i salveze pe păcătoși. Cei care sunt cu adevărat convertiți se vor strânge laolaltă în unitate creștină. Să nu fie nicio dezbinare în biserica lui Dumnezeu, nicio autoritate neînțeleaptă exercitată asupra acelora care acceptă adevărul. Blândețea lui Hristos trebuie să se vadă în tot ce este spus sau făcut.9M 146.3

Hristos este temelia oricărei biserici adevărate. Avem această făgăduință de neschimbat, că prezența și protecția Sa vor fi date celor credincioși ai Săi, care merg după sfatul Său. Până la sfârșitul timpului, Hristos trebuie să fie cel dintâi. El este sursa vieții și a puterii, a neprihănirii și a sfințeniei. Și El este toate acestea pentru cei care poartă jugul Său și care învață de la El cum să fie blânzi și smeriți.9M 147.1

Datoria și bucuria oricărei slujiri este să-L înalțe pe Hristos înaintea oamenilor. Acesta este scopul oricărei lucrări adevărate. Faceți să fie văzut Hristos, iar eul să se ascundă înapoia Lui. Acesta este sacrificiul de sine care are valoare. Acesta este sacrificiul de sine pe care Dumnezeu îl primește. „Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: ‘Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite’.” (Isaia 57,15)9M 147.2