Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru biserică 9 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Condițiile ca o rugăciune să primească răspuns

    Ca să fie curățiți și să rămână curați, adventiștii de ziua a șaptea trebuie să aibă Duhul Sfânt în inimile și în familiile lor. Domnul mi-a descoperit că, atunci când Israelul de astăzi se va umili înaintea Lui și își va curăța templul sufletului de orice întinare, El va auzi rugăciunile lor înălțate în favoarea celor bolnavi și va binecuvânta folosirea remediilor date de El pentru boli. Atunci când, în credință, instrumentul omenesc face tot ce îi stă în putere pentru a combate boala, folosind metodele de tratament simple, pe care le-a prevăzut Dumnezeu, eforturile lui vor fi binecuvântate de Dumnezeu.9M 164.1

    Dacă, după ce a primit atât de multă lumină, poporul lui Dumnezeu va mai cultiva deprinderi rele și îngăduință de sine, refuzând să facă o reformă, va suferi consecințele sigure ale încălcării legii. Dacă sunt hotărâți să-și satisfacă apetitul pervertit cu orice preț, Dumnezeu nu-i va salva în mod miraculos de consecințele îngăduirii poftelor. Ei vor „zăcea în dureri” (Isaia 50,11).9M 164.2

    Cei care aleg să se încumete, spunând: „Domnul m-a vindecat și nu trebuie să-mi restrâng dieta; pot să mănânc și să beau după cum îmi place”, nu după multă vreme vor avea nevoie — și pentru trup, și pentru suflet — de puterea vindecătoare a lui Dumnezeu. Pentru că Domnul v-a vindecat în mila Sa, nu trebuie să considerați că vă puteți atașa de practicile lumii de îngăduință de sine. Faceți așa cum a poruncit Hristos după lucrarea Sa de vindecare: „Du-te și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8,11). Apetitul nu trebuie să fie dumnezeul vostru.9M 164.3

    Prin Cuvântul Său, Domnul le-a făgăduit israeliților din vechime că, dacă ei aveau să se alipească de El și să împlinească cerințele Lui, El avea să-i păzească de toate bolile de felul celor cu care îi lovise pe egipteni; dar această făgăduință a fost dată cu condiția ascultării. Dacă ar fi ascultat de instrucțiunile pe care le primiseră și ar fi profitat de avantajele lor, israeliții ar fi fost, pentru lume, o lecție intuitivă în ceea ce privește sănătatea și prosperitatea. Israeliții nu au ajuns să împlinească planul lui Dumnezeu și, astfel, nu au primit binecuvântările care ar fi putut să fie ale lor. Dar în Iosif și Daniel, în Moise și Ilie și în mulți alții, noi avem exemple nobile cu privire la rezultatele adevăratului plan de viețuire. Și astăzi, o credincioșie asemănătoare va conduce la rezultate asemănătoare. Pentru noi este scris: „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2,9).9M 165.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents