Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru comunitate, vol. 7 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Luați-vă timp să vorbiți cu Dumnezeu

    Mi s-au dat instrucțiuni speciale cu privire la pastorii noștri. Nu e voia lui Dumnezeu ca ei să caute să se îmbogățească. Ei n-ar trebui să se angajeze în întreprinderi lumești, deoarece aceasta îi descalifică să dea cele mai bune puteri ale lor lucrurilor spirituale. Dar e nevoie ca ei să primească un salariu care să fie îndestulător pentru întreținerea lor și a familiilor lor. Nu trebuie să se îngrămădească atâtea poveri asupra lor, încât să nu poată da atenția cuvenită bisericii din propria lor familie, deoarece e datoria lor specială să educe pe propriii lor copii pentru Domnul.7M 250.1

    E o mare greșeală aceea de a ține un pastor continuu la lucru în probleme administrative, mergând din loc în loc și stând până noaptea târziu participând la ședințe de consilii administrative și de comitet. Aceasta aduce asupra lui oboseală și descurajare. Slujitorii Evangheliei ar trebui să aibă timp să se odihnească, să obțină din Cuvântul lui Dumnezeu hrana bogată a pâinii vieții. Ei ar trebui să aibă timp să bea cupe de mângâiere înviorătoare din râul de apă vie.7M 250.2

    Pastorii și profesorii trebuie să-și aducă aminte că Dumnezeu îi consideră răspunzători să-și ofere serviciul în măsura celei mai bune capacități a lor, de a aduce în lucrarea lor cele mai bune puteri ale lor. Ei nu trebuie să ia asupra lor datorii care sunt în conflict cu lucrarea pe care le-a dat-o Dumnezeu.7M 250.3

    Când pastorii și profesorii, sub presiunea poverii răspunderii financiare, urcă la amvon sau intră în sala de clasă cu creierul obosit și cu nervii încordați peste măsură, ce altceva se poate aștepta de la ei decât ca să se folosească foc obișnuit în locul focului sfânt, aprins de Dumnezeu? Eforturile chinuitoare și dezlânate dezamăgesc pe ascultător și dăunează vorbitorului. El n-a avut timp să-L caute pe Domnul, n-a avut timp să ceară în credință ungerea Duhului Sfânt.7M 250.4

    Pentru ca eforturile lucrătorilor lui Dumnezeu să poată avea succes, ei trebuie să primească harul și eficiența pe care numai El le poate da. “Cereți și veți căpăta” (Ioan 16, 24) este făgăduința. Atunci, pentru ce să nu se ia timp de a cere, de a deschide mintea la apelurile Duhului Sfânt, pentru ca sufletul să poată fi reînviorat de o proaspătă revărsare de viață? Domnul Hristos însuși a petrecut mult timp în rugăciune. Ori de câte ori avea prilej, El Se ducea la o parte pentru a fi singur cu Dumnezeu. Când ne plecăm înaintea lui Dumnezeu în rugăciune umilă, El așează un cărbune aprins de pe altar pe buzele noastre, sfințindu-le pentru lucrarea de a da oamenilor adevărul biblic.7M 251.1

    Am fost instruită să le spun conlucrătorilor mei: Dacă vreți să aveți comorile bogate ale cerului, trebuie să aveți comuniune tainică cu Dumnezeu. Dacă nu faceți aceasta, sufletul vostru va fi tot atât de lipsit de Duhul Sfânt cum erau lipsite de rouă și de ploaie dealurile Ghilboa. Când vă zoriți de la un lucru la altul, când aveți atât de mult de făcut, încât nu vă puteți lua timp să vorbiți cu Dumnezeu, cum puteți aștepta să aveți putere la lucrul vostru?7M 251.2

    Motivul pentru care mulți dintre predicatorii noștri țin discursuri searbăde și fără viață este acela că îngăduie ca o mulțime de lucruri de natură lumească să le ocupe timpul și atenția. Dacă nu are loc o continuă creștere în har, vom fi lipsiți de cuvinte potrivite în lucrarea noastră. Stați de vorbă cu propria voastră inimă și apoi stați de vorbă cu Dumnezeu. Dacă nu faceți lucrul acesta, străduințele voastre vor fi fără rod, și aceasta datorită grabei și dezordinei nesfinte.7M 251.3

    Pastori și profesori, faceți ca lucrarea voastră să fie parfumată din belșug cu har spiritual. Nu o faceți să fie ceva obișnuit prin faptul că o amestecați cu lucruri obișnuite. Mergeți înainte și în sus. Curățiți-vă de orice întinăciune a cărnii și a spiritului, desăvârșind sfințenia în temere de Domnul.7M 251.4

    Avem nevoie să fim zilnic convertiți. Rugăciunile noastre ar trebui să fie mai călduroase; atunci ele vor fi mai eficiente. Convingerea noastră că Duhul lui Dumnezeu va fi cu noi ar trebui să fie din ce în ce mai puternică, făcându-ne curați și sfinți, tot așa de drepți și de frumos mirositori ca și cedrul din Liban.7M 251.5

    *****

    Slujitorii Evangheliei trebuie să-și păstreze slujba neatinsă de tot ce este lumesc sau politic, folosindu-și tot timpul și toate talentele pentru eforturile creștine.7M 252.1

    *****

    A fixa un pastor într-un loc, dându-i răspunderea problemelor administrative legate de lucrarea bisericii, nu e ceva care să conducă la spiritualitatea lui. A face lucrul acesta nu este în armonie cu planul biblic, așa cum este el schițat în capitolul al șaselea din Faptele Apostolilor. Studiați planul acesta, deoarece este aprobat de Dumnezeu. Țineți-vă de Cuvântul Domnului.7M 252.2

    *****

    Acela care ține sus Cuvântul vieții nu trebuie să îngăduie ca prea multe poveri să fie așezate asupra lui. El trebuie să-și ia timp să studieze Cuvântul și să se cerceteze pe sine. Dacă cercetează cu amănunțime propria sa viață și se predă pe sine Domnului, el va înțelege mai bine cum să pătrundă lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu.7M 252.3

    *****

    În loc să alegem lucrul care ne place nouă mai mult și să refuzăm să facem ceva ce frații noștri cred că noi ar trebui să facem, noi trebuie să întrebăm: “Doamne, ce vrei să fac?” În loc de a trasa calea pe care înclinația firească ne îndeamnă s-o urmăm, noi trebuie să ne rugăm: “Învață-mă, Doamne, calea Ta și povățuiește-mă pe cărarea cea dreaptă”. (Psalmii 27, 11.)7M 252.4

    *****

    Amănunte financiare ale lucrării în oraș

    Pastorii noștri ar trebui să se deprindă să lase la o parte problemele administrative și financiare. De repetate ori am fost instruită că aceasta nu e lucrarea pastorilor. Ei nu trebuie să fie greu împovărați cu amănuntele financiare nici chiar ale lucrării din oraș, ci să fie pregătiți să viziteze locurile unde s-a trezit un interes pentru solie și îndeosebi să participe la adunările noastre în tabără. Când aceste lucrări sunt în curs, lucrătorii noștri nu trebuie să creadă că ei trebuie să rămână în orașe pentru a vedea de afacerile legate de diferitele ramuri ale lucrării din oraș; și nici nu trebuie să se grăbească să plece de la adunările în tabără pentru a face o astfel de lucrare.7M 252.5

    Cei care poartă răspunderea conferințelor noastre ar trebui să găsească oameni de afaceri care să aibă grijă de problemele financiare ale lucrării din oraș. Dacă astfel de oameni nu pot fi găsiți, atunci să se prevadă înlesniri pentru a forma bărbați care să poarte aceste poveri.7M 253.1

    *****

    Financiari consacrați

    N-ar fi trebuit ca instituțiile scandinave să fie în situația în care sunt și n-ar fi în poziția aceasta dacă frații noștri din America ar fi făcut, cu ani de zile mai înainte, ceea ce ar fi trebuit să facă. Un bărbat cu experiență în probleme de afaceri, cu cunoștințe practice în lucrarea de contabilitate, ar fi trebuit să fie trimis în Europa ca să se îngrijească de ținerea socotelilor în instituțiile noastre de acolo. Și dacă aceasta ar fi cerut mai mult decât un singur om, ar fi trebuit să fie trimiși mai mult decât unul. În felul acesta, s-ar fi cruțat mii și mii de dolari.7M 253.2

    Astfel de bărbați ar trebui să fie întrebuințați în lucrarea noastră din America — bărbați consacrați lui Dumnezeu, bărbați care cunosc principiile cerului și care s-au deprins să umble cu Dumnezeu. Dacă astfel de bărbați ar fi supravegheat problemele financiare ale conferințelor și instituțiilor noastre, astăzi ar fi belșug de bani în tezaur; iar instituțiile noastre ar fi acum în situația în care a spus Dumnezeu că ar trebui să fie — aceea de a ajuta lucrarea prin lepădarea de sine și prin sacrificiu de sine.7M 253.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents