Relațiile dintre casele de editură

Prin simbolul viței și al ramurilor ei, este ilustrată legătura Domnului Hristos cu urmașii Săi și legătura urmașilor Săi între ei. Ramurile sunt toate legate între ele și, cu toate acestea, fiecare are o individualitate care nu se pierde în cealaltă. Toate au o legătură comună cu vița și depind de ea în ceea ce privește viața, creșterea și rodnicia lor. Ele nu se pot susține una pe alta. Fiecare pentru sine trebuie să fie legată cu butucul viței. Și în timp ce ramurile se aseamănă între ele, prezintă totuși și diversitate. Unitatea constă din unirea lor comună cu vița și prin fiecare, cu toate că nu în același fel, se manifestă viața viei.7M 171.1

Imaginea aceasta cuprinde o învățătură nu numai pentru creștini în mod individual, dar și pentru instituțiile care sunt angajate în slujba lui Dumnezeu. În relațiile lor unele cu altele, fiecare trebuie să-și păstreze individualitatea. Unirea între ele vine în urma unirii cu Domnul Hristos. În El, fiecare instituție este unită cu fiecare din celelalte, deși identitatea uneia nu se contopește în aceea a alteia.7M 171.2

Adesea s-a insistat asupra faptului că interesele cauzei lui Dumnezeu ar fi promovate printr-o fuzionare a caselor noastre de editură, aducându-le pe toate sub o singură administrație. Dar Domnul mi-a arătat că lucrul acesta nu trebuie să aibă loc. Nu este planul Său acela de a centraliza puterea în mâinile câtorva persoane sau să aducă o instituție sub controlul alteia.7M 171.3

Mi-a fost arătat că, la începuturile ei, lucrarea noastră era ca un râuleț mic, mic de tot. Profetului Ezechiel i-a fost arătată înfățișarea apelor care izvorăsc “de sub pragul casei, dinspre răsărit”, “înspre partea de miazăzi a altarului”. Citiți Ezechiel 47. Îndeosebi remarcați versetul 8: “El mi-a zis: ‘Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit, se pogoară în câmpie, și se varsă în mare și, revărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.’” Așa mi-a fost arătată lucrarea noastră ca întinzându-se la răsărit și la apus, spre insulele mării și spre toate părțile lumii. Pe măsură ce lucrarea se întinde, vor fi de administrat interese mari. Lucrarea nu trebuie să fie concentrată în vreun loc oarecare. Înțelepciunea omenească susține că e mai convenabil să dezvolți lucrarea acolo unde ea a ajuns la maturitate și influență, dar în direcția aceasta s-au făcut greșeli. Ceea ce dă tărie și ajută la dezvoltare e purtarea de poveri. Iar pentru lucrătorii din diferite localități, a-i libera de răspunderi înseamnă a-i pune acolo unde caracterul să le rămână nedezvoltat, iar puterile să le fie reprimate și slăbite. Lucrarea este a Domnului și nu e voia Lui ca puterea și eficiența să fie concentrate în vreun loc oarecare. Fiecare instituție să rămână independentă, realizând planul lui Dumnezeu sub conducerea Lui.7M 171.4