Perioada de timp cuprinsă în volumul șapte

Volumul șapte al Mărturiilor pentru comunitate (Testimonies) a fost publicat mai târziu, în 1902, la numai doi ani după publicarea volumului șase; dar în aceste câteva luni a avut loc o dezvoltare epocală, în mod deosebit în reorganizarea lucrării noastre denominaționale.7M 3.1

În anul 1863, cu treizeci și opt de ani mai înainte, a fost organizată Conferința Generală, cu șase conferințe, toate în Statele Unite. Erau atunci treizeci de pastori întăriți prin binecuvântare și lucrători biblici, slujind celor 3.500 de membri, organizați în 125 de comunități. La data aceea, nu exista nici o școală a adventiștilor de ziua a șaptea, nici un sanatoriu, ci numai o singură casă de editură și tipografie a bisericii.7M 3.2

Fiecare decadă, în scurgerea vremii, a marcat o dublare a numărului de membri și de lucrători angajați în lucrare, precum și începutul unor noi direcții ale eforturilor care se făceau. La începutul secolului lucrarea a crescut, ajungând de proporții mondiale. Raportul statistic al anului 1900 arată că a fost tipărită literatură în treizeci și nouă de limbi, de către treisprezece case de editură și tipografii. Cinci sute de pastori întăriți prin binecuvântare și o mie de alți lucrători în diferite ramuri de activitate din cadrul bisericii slujeau celor 66.000 de credincioși, ce erau membri, în 1892 ai unor comunități organizate. Acestea erau grupate în patruzeci și cinci de conferințe și patruzeci și două de misiuni. În Australia, ca și în Europa, conferințele erau cuprinse în Uniuni de Conferințe, recent organizate.7M 3.3

O dată cu dezvoltarea lucrării de publicații și cu începutul interesului pentru lucrarea medicală și educațională și începutul lucrării școlii de Sabat, au fost organizate instituții autonome care să se îngrijească de aceste ramuri ale lucrării. Exista, deci, Organizația Internațională a școlii de Sabat, a Lucrării Misionare și a Asociațiilor Libertății Religioase, pe lângă diferite alte asociații de publicații și educaționale. Lucrarea Misiunii Externe era condusă de către Comitetul Misiunii Externe. Deși interesul acestor diferite organizații era comun, fiecare acționa ca o unitate distinctă și separată, având birourile sediilor răspândite în toată America. În ceea ce privește sediul Comitetului pentru Misiunea Externă, a fost ales orașul New York, datorită avantajelor existenței unui larg centru al liniilor maritime de navigație. În cazul Asociației școlii de Sabat, Oakland, California, cei care-l conduceau au considerat că era un centru potrivit. Lucrarea Libertății Religioase era condusă din Chicago, Illinois, iar Lucrarea Medicală Misionară, din Battle Creek, Michigan.7M 3.4

Nu era greu să vezi că biserica, în dezvoltarea ei naturală, a depășit cu mult condițiile originare din 1863. Era necesar să se facă unele schimbări. Comitetul Conferinței Generale era alcătuit din doisprezece membri, dintre care patru locuiau în Battle Creek. Cum puteau acești oameni să se îngrijească de lucrarea ce creștea foarte repede și care acum era mondială în scopurile ei? Toate conferințele și misiunile din lumea întreagă, Uniunile de Conferințe Australiană și Europeană, erau învățate să privească direct la Conferința Generală pentru conducere. Nu este de mirare că nevoile unor câmpuri erau neglijate sau că în unele cazuri administrarea acestora era lipsită de eficiență. Probleme multiple din unele ramuri ale lucrării părea că au fost scăpate din mâini, având în vedere faptul că ele creșteau în mod disproporțional și mergeau pe linia unei organizații independente create de ei înșiși.7M 4.1

Acestea erau împrejurările în aprilie 1901, când Ellen G. White, întoarsă recent din Australia, în Statele Unite, a luat cuvântul la deschiderea sesiunii Conferinței Generale. Ea a făcut apel la o completă reorganizare a lucrării, subliniind în mod deosebit nevoia unei distribuiri a responsabilităților. În timp ce nevoile erau vizibile, rezolvarea unei astfel de lucrări era o problemă complicată. Acum, chemarea la acțiune fiind adresată, cu oameni având o largă viziune și credință și cu inițiativă, lucrarea Conferinței Generale a fost reorganizată. Mai întâi, a fost adoptat planul pentru Uniunea de Conferințe, care a fost inaugurat în Australia și apoi în Europa. Lucrul acesta a eliberat administrația Conferinței Generale de multe probleme de amănunt care puteau și trebuia să fie rezolvate pe plan local. În al doilea rând, s-a pus baza înființării ca departamente a diferitelor organizații autonome ale bisericii, ca de exemplu publicațiile, lucrarea medicală, școala de Sabat și lucrarea educațională, în administrarea Conferinței Generale În al treilea rând, Comitetul Conferinței Generale a fost mult lărgit și a devenit reprezentativ pentru întregul câmp mondial și pentru toate ramurile lucrării.7M 4.2

Unele ramuri sau departamente ale Conferinței Generale au fost reorganizate foarte repede. Departamentele școlii de Sabat, Educației și Libertății Religioase au fost aduse în curând la existență. Pentru alte ramuri ale lucrării, a fost nevoie de timp, iar în unele cazuri, numai când dezastrul a lovit, atunci s-a văzut necesitatea unei schimbări. Pentru lucrarea mondială, a fost necesar ca procedeul acesta al reorganizării să se fixeze bine în mintea bărbaților și femeilor implicate în această lucrare pentru a schimba filozofia lor cu privire la marea lucrare în care aceștia erau angajați. La data Sesiunii Conferinței Generale din 1901, se părea că Sanatoriul din Battle Creek a atins apogeul dezvoltării lui și, împreună cu instituțiile lui satelit, constituia o mare parte a lucrării adventiștilor de ziua a șaptea. Era clar faptul că liderii lui începuseră să aibă viziunea unei mari lucrări medicale misionare, chiar nedenominațională în caracter, și care așa cum gândeau ei, avea să eclipseze în curând lucrarea bisericii adventiste de ziua a șaptea.7M 5.1

Apoi, în 18 februarie 1902, s-a produs primul dezastru. Principala clădire a Sanatoriului din Battle Creek a ars până la temelii. În timp ce se făceau aranjamente pentru o imediată reconstruire a clădirii, experiența focului împreună cu sfaturile Spiritului Profetic, care au ajuns în mâinile lucrătorilor în următoarele câteva luni, au făcut ca mulți să vadă mai clar adevăratul loc al lucrării medicale misionare, ca o parte distinctivă, dar integrală a lucrării bisericii. S-a făcut apel la o extindere și înființare de multe centre medicale misionare, nu prea mari sau ambițioase în scopurile lor.7M 5.2

În acest cadru au fost scrise articolele servei Domnului, care sunt cuprinse în secțiunea “Lucrarea în Sanatoriul nostru”. Ele au fost incluse în volumul șapte, astfel încât ele să continue să slujească bisericii.7M 6.1

În primii ani, când Review and Herald și Pacific Press, au fost înființate, a fost necesar să avem utilaje competitive pentru a produce literatură necesară și la un preț moderat. Dar în primele zile, la început, astfel de întreprinderi nu erau folosite tot timpul numai pentru lucrări strict denominaționale. Pentru ca mașinile tipografiei să fie utilizate optim, tipografiile noastre au acceptat să lucreze și tipărituri comerciale. Astfel de lucrări mergeau de la tipărirea rechizitelor de birou și formulare, până la tipărirea de cărți legate. Aceste lucrări erau bine plătite și au ajutat financiar aceste instituții și personalul lor să se mențină având o bază financiară sănătoasă.7M 6.2

Dar aceste tipărituri comerciale au ridicat o seamă de probleme. Au fost aduse și acceptate pentru publicare manuscrise ale unor cărți care nu aveau un caracter înălțător. O parte a acestei literaturi conținea serioase erori doctrinale, iar altele, pentru alte motive, erau în mod categoric dăunătoare. Aceste situații au atins apogeul în timpul scrierii volumului șapte. Birourile editurilor au primit solii din partea Spiritului Profetic, care arătau primejdiile unei astfel de lucrări, chemând la o reformă. Apoi, de asemenea, de-a lungul anilor, pe măsură ce lucrarea bisericii avea să continue să se dezvolte, avea să vină timpul când toate utilajele și personalul urma să fie necesare numai pentru lucrarea bisericii. Dar, din nefericire, aceste solii nu și-au adus pe deplin roadele până când, atât Review and Herald, cât și Pacific Press, n-au fost distruse de foc în anii ce au urmat. Făcându-se planuri ca lucrarea să fie reluată în clădiri reconstruite, conducătorii au pășit în credință, consacrând noile clădiri și echipamentul lor numai pentru tipărirea literaturii bisericii. Ei au procedat astfel în lumina sfaturilor pe care le găsim în volumul șapte, care au avut o influență modelatoare asupra lucrării noastre de publicații din toată lumea.7M 6.3

În drumul său de la St. Helena, California, la Battle Creek, Michigan, pentru a lua parte la sesiunea Conferinței Generale din 1901, sora White a mers pe drumul sudului, oprindu-se la Nashville spre a inspecta nou înființata casă de editură și pentru a vizita unele dintre noile școli din acele părți. Aceste instituții au fost înființate, în mare măsură, datorită apelurilor ei publicate în paginile revistei Review and Herald, pentru începutul unei mari și întinse lucrări în sud. Sfaturile ei i-au inspirat și călăuzit pe aceia care susțineau și îngrijeau de lucrare, deși la data aceea, când scria, serva Domnului se afla în Australia. Ea avea acum privilegiul de a vizita aceste centre și de a vedea cu ochii ei cele ce se realizaseră.7M 7.1

Cunoscând acum câmpul de lucru și nevoile lui, având descoperiri cu privire la noile perspective ale lucrării, sora White a fost îndemnată să facă apel atât pentru un mai mare număr de lucrători angajați, cât și pentru membri laici care să pătrundă în statele din sud și să folosească ocaziile existente pentru răspândirea soliei, luptând cu problemele de conducere ale lucrării, atât printre albi, cât și printre oamenii de culoare. Aceste apeluri mișcătoare, scrise în perioada acestor doi ani, formează o importantă parte a volumului șapte. Ele au determinat unele familii, nu puține la număr, să se mute în marele ținut al sudului pentru a vesti solia printr-o viețuire liniștită și evlavioasă și printr-un evanghelism activ. Un bogat seceriș al acestei semănări se vede și astăzi.7M 7.2

În timp ce adventiștii de ziua a șaptea, în experiența de la început, practicau și învățau reforma în stilul lor de viață, ei au mers înainte în dezvoltarea acestei reforme, producând alimente sănătoase, unele din acestea luând locul articolelor dăunătoare din alimentație, iar altele ajutând la procurarea unei hrane apetisante și echilibrate. Eforturile și învățăturile adventiștilor de ziua a șaptea au pus bazele unui mare interes pentru alimentele pe bază de cereale, care s-a dezvoltat în anii care au urmat, deși lucrarea de fabricare a acestor alimente, în mare măsură, nu mai este în mâinile noastre. Încă din timpul volumului șapte noi aveam în funcțiune un număr de centre de producerea alimentelor sănătoase, iar în unele orașe aveam restaurante unde se serveau alimente sănătoase. Mai multe capitole din volumul șapte dau sfaturi cu privire la această lucrare, cerând ca aceasta să fie astfel condusă, încât să producă o influență puternică pentru solia distinctivă pe care acest popor o vestește lumii.7M 7.3

Soliile din perioada volumului șapte marchează, de asemenea, chemarea de înaintare a lucrării în orașe. Deși acestea aveau să fie urmate de alte apeluri urgente ce au apărut în anii următori, nevoile marilor noastre orașe au fost aduse pentru prima dată în atenția poporului nostru, în mod general, în secțiunea de la începutul acestui volum. Lucrarea ce trebuia făcută nu se limita numai la lucrătorii conferinței. Trebuia ca membrii laici să fie atrași într-o lucrare mereu crescândă în marile centre ale populației. Un program evanghelistic de amploare avea să înceapă și să continue mulți ani.7M 8.1

Când volumul a fost publicat, adventiștii de ziua a șaptea conduceau o lucrare activă de mai bine de o jumătate se secol. Trecerea anilor a făcut ca un număr de lucrători să fie nevoiți să-și scoată armura și să depună poverile. Aceștia au sacrificat totul și au lucrat la zidirea cauzei lui Dumnezeu, dar acum, când a venit timpul ca ei să lase lucrul și să îngăduie mâinilor tinere să ridice poverile, nu exista nici o reglementare pentru susținerea lor. Nevoia și remediul i-au fost în mod clar descoperite servei Domnului și, în soliile sale de încheiere a volumului șapte, ea prezintă, în cuvinte pline de sensibilitate, responsabilitatea bisericii față de bătrânii ei lucrători. Rezultatele apelului ei, pentru un fond din care să se poarte de grijă și să se răspundă nevoilor acestor lucrători ieșiți la pensie, se vede astăzi în planul pentru susținerea pensionarilor, care a fost adus la existență la câțiva ani după publicarea acestui volum.7M 8.2

Astfel, volumul șapte prezintă numai câteva învățături pentru diferite ramuri de activitate, sfaturile lui principale fiind mult și profund cuprinzătoare și aducând roade bogate.7M 8.3

Editorii.