Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii către tineret - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Adevăratele motive în slujire

    Sunt mulți care mărturisesc că sunt creștini, dar nu sunt uniți cu Hristos. Viața lor de zi cu zi, spiritul lor mărturisesc că Hristos nu este în ei nădejdea slavei. Pe ei nu te poți baza, nu sunt de încredere. Ei sunt nerăbdători să-și reducă slujirea la un minim de efort, dar cu recompense maxime. Numele de “slujitor” se aplică fiecărui om, pentru că suntem cu toții slujitori și ar fi bine să vedem ce model alegem pentru aceasta. Este modelul necredincioșiei sau al loialității?SCT 229.2

    Este o dispoziție generală printre slujitori de a face cât de mult posibil? Sau e mai degrabă moda care predomină, de a te strecura și a scăpa de lucru cât de repede se poate și de a obține salarii cu un efort minim? Scopul lor nu este acela de a fi cât mai muncitori, cât mai serioși cu putință, ci de a-și primi remunerația. Cei care practică slujirea față de Hristos ar trebui să nu uite îndemnul apostolului Pavel: “Robilor, ascultați în toate lucrurile pe stăpânii voștri pământești; nu numai când sunteți sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăție de inimă, ca unii care vă temeți de Domnul. Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos.”SCT 229.3

    Cei care intră în lucrare ca “spectatori” vor descoperi că lucrarea lor nu poate suporta inspecția oamenilor sau a îngerilor. Lucrul esențial pentru o lucrare de succes este cunoștința de Dumnezeu, pentru că această cunoștință le va da principiile solide ale binelui, va conferi un spirit nobil, neegoist, la fel ca al Mântuitorului căruia Îi servim. Credincioșia, economia, purtarea de grijă, perfecțiunea ar trebui să caracterizeze întreaga noastră lucrare, oriunde ne-am afla, în bucătărie sau în atelier, într-un birou al unei publicații, în domeniul sanitar, în colegiu sau oriunde suntem angajați în ogorul Domnului. “Cel care este credincios în lucrurile mici este credincios și în cele mari; cine este nedrept în lucrurile mici va fi și în cele mari.” — The Review and Herald, 22 septembrie, 1891.SCT 230.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents