Capitolul 116 — Ospitalitatea creștină

Am fi mult mai fericiți și mai folositori dacă viața noastră de familie și relațiile sociale ar fi guvernate de blândețea și simplitatea lui Hristos. În loc să muncim din greu pentru a etala și a stârni admirația sau invidia vizitatorilor, ar trebui să ne străduim să-i facem pe toți cei din jurul nostru fericiți prin voioșia, simpatia și dragostea noastră. Oaspeții să vadă că tindem și ne străduim să ne conformăm voinței lui Hristos. Să vadă în noi, deși partea noastră este umilă, un spirit de mulțumire și recunoștință. Atmosfera specifică unui adevărat cămin creștin este cea de pace și liniște. Un astfel de exemplu nu va fi fără efect....SCT 342.1

În eforturile noastre cu privire la confortul și fericirea oaspeților noștri, nu trebuie să uităm de obligațiile pe care le avem față de Dumnezeu. Ora de rugăciune nu trebuie neglijată pentru nici un motiv. Nu vorbiți și nu vă amuzați în timp ce susțineți că sunteți prea obosiți pentru a vă mai bucura de timpul dedicat devoțiunii. A face acest lucru înseamnă a-I oferi lui Dumnezeu o jertfă schilodită. La un ceas timpuriu al serii, când putem să ne rugăm fără grabă și în armonie, ar trebui să prezentăm rugămințile noastre și să înălțăm vocile noastre în laude pline de fericire și recunoștință la adresa lui Dumnezeu.SCT 342.2

Toți cei care-i vizitează pe creștini să vadă că ora de rugăciune este cea mai prețioasă, cea mai sfântă și cea mai fericită oră din zi. Aceste momente de devoțiune exercită o influență purificatoare și înălțătoare asupra celor ce participă la ele. Aduc pace și o odihnă binemeritată sufletului. — The Review and Herald, 29 noiembrie, 1887.SCT 342.3