Capitolul 25 — Chemarea la mare

Capitol bazat pe textele din Matei 4, 18-22; Marcu 1, 16-20; Luca 5, 1-11.

Se lumina de ziuă deasupra Mării Galileii. Ucenicii, obosiți de o noapte de muncă neroditoare, încă se mai aflau în corăbiile lor, pe lac. Isus venise să petreacă o oră de liniște lângă apă. Spera ca în zorii zilei să poată găsi puțină odihnă, departe de mulțimea care Îl urma zi după zi. Dar n-a trecut mult și oamenii au început să se adune în jurul Lui. Numărul lor a crescut cu repeziciune, astfel încât El era asaltat din toate părțile. Între timp, ucenicii au sosit la țărm. Pentru a scăpa de îmbulzeala mulțimii, Isus S-a urcat în corabia lui Petru și i-a spus să o îndepărteze puțin de mal. De aici, Isus putea să fie mai bine văzut și auzit de toți și, din barcă, a început să învețe mulțimea adunată la țărm.HLL 244.1

Ce priveliște era aceasta pentru îngeri; slăvitul lor Conducător stătea într-o corabie de pescari, legănată într-o parte și alta de valurile fără odihnă, predicând vestea cea bună a mântuirii mulțimii care asculta îmbulzindu-se pe malul apei! Acela care era Proslăvitul cerului le dezvăluia oamenilor de rând lucrurile mari ale Împărăției Sale. Cu toate acestea, nu s-ar fi găsit un loc mai potrivit pentru lucrarea Lui. Lacul, munții, câmpiile întinse, lumina soarelui care se revărsa pe pământ, totul Îi punea la îndemână mijloace de a ilustra învățăturile Sale și de a le imprima în minte. Și nici o învățătură a lui Hristos nu a fost rostită fără să aducă rod. Fiecare solie pornită de pe buzele Lui atingea o inimă, ca un cuvânt al vieții veșnice.HLL 244.2

Cu fiecare clipă, se aduna pe țărm tot mai multă lume. Bătrâni sprijinindu-se în toiegele lor, săteni vânjoși veniți de la munte, pescari veniți de la munca lor pe lac, negustori și rabini, bogați și învățați, bătrâni și tineri, aducând pe bolnavii și pe suferinzii lor, se îmbulzeau să asculte cuvintele Învățătorului divin. Proorocii au privit înainte la scene de felul acesta și au scris:HLL 245.1

“Țara lui Zabulon și țara lui Neftali,
Înspre mare, dincolo de Iordan,
Galilea Neamurilor,
Norodul acesta, care zăcea în întuneric,
A văzut o mare lumină;
Și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții,
A răsărit lumina.”HLL 245.2

Afară de mulțimea de pe țărmurile Ghenezaretului, Isus mai avea în minte, când ținea predica la mare, și pe alți ascultători. Privind de-a lungul veacurilor, i-a văzut pe cei credincioși ai Lui duși la închisoare și la judecată, în singurătate, în ispită și în suferință. Fiecare scenă de bucurie, de luptă sau de disperare era deschisă de El. În cuvintele pe care le rostea celor adunați, El spunea și celorlalte suflete cuvinte potrivite, care aveau să fie solie de mângâiere în întristare, de speranță în încercare, de lumină cerească în întuneric. Prin Duhul Sfânt, glasul acela care vorbea din corabia pescarului pe Marea Galileii urma să fie auzit rostind pace inimii omenești din timpul sfârșitului.HLL 245.3

O dată încheiată cuvântarea, Isus S-a întors către Petru și l-a rugat să depărteze corabia la adânc și să arunce mrejele pentru pescuire. Dar Petru era descurajat. Toată noaptea nu prinsese nimic. Cât fusese singur, se gândise la soarta lui Ioan Botezătorul, care zăcea singur în închisoare. Se gândise la ceea ce îi aștepta pe Isus și pe urmașii Lui, la rezultatul slab al lucrării din Iudea și la răutatea preoților și rabinilor. Până și ocupația pe care o avea nu-l mai slujea și, în timp ce se uita la mrejele goale, viitorul i se arăta întunecat și plin de descurajare. “Învățătorule”, a zis el, “toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic; dar, la Cuvântul Tău, voi arunca mrejele.”HLL 245.4

Noaptea era singurul timp favorabil pentru pescuit cu năvoadele în apa limpede a lacului. După ce muncise din greu toată noaptea fără succes, părea fără nădejde să arunce năvoadele ziua; dar Isus dăduse poruncă și iubirea pentru Domnul lor i-a făcut pe ucenici să asculte. Simon și fratele lui au coborât mrejele. Când au încercat să le scoată, era așa de mult pește în ele, încât începeau să se rupă. Au fost nevoiți să-i cheme pe Iacov și pe Ioan în ajutor. După încărcarea peștelui, amândouă corăbiile erau atât de pline, încât amenințau să se scufunde.HLL 246.1

Dar Petru nu se gândea la belșug sau la corăbii. Minunea aceasta, care le întrecea pe toate cele la care fusese martor, era pentru el manifestarea puterii dumnezeiești. În Isus L-a văzut pe Acela care ținea sub stăpânirea Sa toată natura. Prezența dumnezeirii dăduse pe față cât era el de păcătos. Iubirea pentru Învățătorul, rușinea pentru necredința lui, recunoștința pentru îndurarea lui Hristos și, mai presus de toate, simțul necurăției personale în fața infinitei purități l-au copleșit. În timp ce tovarășii lui puneau la loc sigur peștele din mreje, Petru a căzut la picioarele Mântuitorului și I-a zis: “Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos”.HLL 246.2

Era prezența aceleiași sfințenii dumnezeiești, care îl făcuse pe profetul Daniel să cadă ca mort înaintea îngerului lui Dumnezeu. El zicea: “Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă”. Tot astfel s-a întâmplat când Isaia a privit slava Domnului; el a exclamat: “Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate ... și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor.” (Daniel 10, 8; Isaia 6, 5.) Natura umană, cu slăbiciunea și păcatul ei, ajunsese față în față cu desăvârșirea dumnezeirii și el se simțea cu totul nedemn și nesfânt. La fel s-au petrecut lucrurile cu toți cei cărora li s-a îngăduit să vadă măreția și maiestatea lui Dumnezeu.HLL 246.3

Petru a zis: “Pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos”, dar s-a agățat de picioarele lui Isus, simțind că nu poate să fie despărțit de El. Mântuitorul i-a răspuns: “Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”. Lui Isaia i s-a încredințat solia dumnezeiască după ce și-a dat seama de sfințenia lui Dumnezeu și de nevrednicia sa. Petru a primit chemarea în lucrarea lui Hristos numai după ce a fost dus la lepădare de sine și la dependență desăvârșită de puterea dumnezeiască.HLL 246.4

Până la data aceasta, nici unul dintre ucenici nu se unise deplin cu Isus ca împreună-lucrător cu El. Ei fuseseră martori la multe minuni ale Lui și ascultaseră învățătura Lui; dar nu părăsiseră cu totul ocupațiile lor de mai înainte. Închiderea lui Ioan Botezătorul fusese pentru ei o amară dezamăgire. Dacă așa se întâmplase cu lucrarea lui Ioan, speranța pentru Învățătorul lor era foarte mică, deoarece toți conducătorii religioși se uniseră împotriva Lui. În împrejurările acestea, era bine pentru ei să se întoarcă pentru un timp scurt la pescuit. Dar acum Isus i-a chemat să părăsească viața de mai înainte și să se unească pentru totdeauna cu El. Petru a primit chemarea. Ajungând la țărm, Isus i-a chemat și pe ceilalți trei ucenici: “Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. Îndată ei au lăsat totul și L-au urmat.HLL 246.5

Înainte de a le cere să părăsească mrejele și corăbiile lor de pescuit, Isus le-a dat asigurarea că Dumnezeu le va împlini toate nevoile. Folosirea corăbiei lui Petru pentru lucrarea Evangheliei a fost bogat răsplătită. El, care este “bogat ... pentru toți cei ce-L cheamă”, a zis: “Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.” (Romani 10, 12; Luca 6, 38.) Cu măsura aceasta a răsplătit El lucrarea ucenicilor. Orice sacrificiu făcut pentru lucrarea Lui va fi răsplătit după “nemărginita bogăție a harului Său.” (Efeseni 3, 20; 2, 7.)HLL 249.1

În timpul acelei nopți triste pe lac, atunci când au fost despărțiți de Hristos, ucenicii au fost greu apăsați de necredință și obosiți de munca fără reușită. Dar prezența Lui le-a aprins iarăși credința și le-a adus bucurie și izbândă. Așa se întâmplă și cu noi; despărțiți de Hristos, lucrarea noastră este neroditoare și e ușor să ajungem la neîncredere și nemulțumire. Dar, când El este aproape, iar noi lucrăm sub conducerea Lui, ne bucurăm văzând dovada puterii Lui. Lucrarea lui Satana este aceea de a descuraja sufletul; lucrarea lui Hristos este de a inspira credință și nădejde.HLL 249.2

Învățătura profundă pe care minunea le-a dat-o ucenicilor este, de asemenea, o învățătură și pentru noi, și anume că Acela, al cărui Cuvânt poate să adune peștii din mare, poate să impresioneze și inimile oamenilor și să-i atragă cu funiile iubirii Sale, așa încât slujitorii Săi să poată ajunge “pescari de oameni”.HLL 249.3

Pescarii aceștia din Galilea erau oameni umili și neînvățați; dar Hristos, Lumina lumii, era în stare să le dea putere din belșug, în vederea lucrării pentru care fuseseră aleși. Mântuitorul n-a disprețuit educația, deoarece, atunci când e cârmuită de iubirea lui Dumnezeu și consacrată în slujba Lui, cultura intelectuală este o binecuvântare. Dar El a lăsat la o parte pe înțelepții timpului Său, deoarece ei erau atât de încrezători în sine, încât nu puteau să aibă milă de suferințele oamenilor și să devină împreună-lucrători cu Omul din Nazaret. În bigotismul lor, socoteau ca o batjocură să fie învățați de Hristos. Domnul Isus caută conlucrarea acelora care vor să devină mijloace desăvârșite pentru transmiterea fără încetare a harului Său. Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l învețe toți aceia care vor să devină lucrători împreună cu Dumnezeu este lecția neîncrederii în sine; atunci sunt pregătiți să li se dea caracterul lui Hristos. Acesta nu se poate primi prin educație în școlile cele mai înalte. Este rodul înțelepciunii, care se poate primi numai de la Învățătorul ceresc.HLL 249.4

Isus a ales pescari needucați, deoarece ei nu fuseseră școliți în tradițiile și obiceiurile greșite din vremea lor. Erau oameni cu daruri înnăscute și erau umili și gata să primească învățătură — oameni pe care El îi putea educa pentru lucrarea Sa. Pe căile obișnuite ale vieții, sunt mulți oameni care duc cu răbdare povara muncii lor zilnice, dar care nu-și dau seama că au anumite capacități care, dacă ar fi puse la lucru, i-ar ridica la același nivel cu oamenii cei mai onorați ai lumii. E nevoie de atingerea unei mâini iscusite pentru a trezi facultăți adormite. Isus a chemat oameni de felul acesta pentru a fi conlucrătorii Lui și le-a dat privilegiul de a fi împreună cu El. Oamenii mai mari ai lumii n-au avut niciodată un asemenea învățător. La sfârșitul educației date de Mântuitorul, ucenicii nu mai erau neștiutori și inculți. Ei deveniseră asemenea Lui la minte și la caracter, iar oamenii și-au dat seama că fuseseră împreună cu Isus.HLL 250.1

Lucrarea cea mai înaltă a educației nu este de a da numai cunoștințe, ci de a împărtăși acea energie dătătoare de viață, care este primită prin legătura dintre o minte și altă minte, dintre o inimă și altă inimă. Numai viața poate să dea viață. Ce privilegiu minunat au avut ei să fie în legătură zilnică, timp de trei ani, cu acea viață dumnezeiască, de la care a pornit orice impuls dătător de viață, care a binecuvântat lumea! Mai presus decât tovarășii lui, Ioan, ucenicul iubit, s-a predat puterii acestei minunate iubiri. El spune: “Viața a fost arătată și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată”. “Noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har.” (1 Ioan 1, 2; Ioan 1, 16.)HLL 250.2

Apostolii Domnului nostru nu aveau nimic care să aducă slavă persoanei lor. Era evident că succesul lucrării lor se datora numai lui Dumnezeu. Viața acestor oameni, caracterul pe care și l-au format și lucrarea cea mare pe care Dumnezeu a adus-o la îndeplinire prin ei constituie o dovadă puternică de ceea ce va face El pentru aceia care sunt ascultători și gata de a învăța.HLL 250.3

Acela care Îl iubește mai mult pe Hristos va face cel mai mult bine. Nelimitată va fi eficiența celui care, dând eul la o parte, dă prilej Duhului Sfânt să lucreze asupra inimii și trăiește o viață deplin consacrată lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor suporta disciplina necesară fără să se plângă și fără să slăbească pe cale, Dumnezeu îi va învăța în fiecare oră și în fiecare zi. El dorește să descopere îndurarea Sa. Dacă poporul Său va îndepărta piedicile, El va revărsa apele mântuirii ca niște râuri bogate, care să curgă prin canale omenești. Dacă oamenii cu viață umilă ar fi fost încurajați să facă tot binele pe care l-ar putea face, dacă nu s-ar fi așezat asupra lor mâini care să le înăbușe zelul, ar fi fost o sută de lucrători pentru Hristos acolo unde astăzi nu e decât unul.HLL 250.4

Dumnezeu îi ia pe oameni așa cum sunt și le face educația pentru lucrarea Sa, dacă se supun Lui. Duhul lui Dumnezeu, primit în suflet, va înviora toate puterile. Sub conducerea Duhului Sfânt, mintea care s-a predat fără rezervă lui Dumnezeu se dezvoltă în chip armonios și este întărită să înțeleagă și să împlinească cerințele lui Dumnezeu. Caracterul slab și nehotărât se transformă într-un caracter plin de putere și de statornicie. Consacrarea continuă produce o legătură atât de strânsă între Isus și ucenicii Lui, încât creștinul devine asemenea Lui la minte și la caracter. Prin legătura cu Hristos, el va avea vederi mai clare și mai cuprinzătoare. Puterea lui de înțelegere va fi mai pătrunzătoare, judecata lui mai echilibrată. Cel ce dorește să fie în slujba lui Hristos este atât de înviorat de puterea dătătoare de viață a Soarelui Neprihănirii, încât poate să aducă mai multă roadă pentru slava lui Dumnezeu.HLL 251.1

Oamenii care au cea mai înaltă educație în arte și știință au luat învățături prețioase de la creștinii cu viața smerită, pe care lumea i-a socotit neînvățați. Dar acești neînsemnați ucenici primiseră o educație în cea mai înaltă școală. Ei au stat la picioarele Aceluia care a vorbit cum “n-a vorbit un om niciodată”.HLL 251.2