Capitolul 15 — La nunta din Cana
Isus nu și-a început lucrarea săvârșind vreo faptă deosebită în fața Sinedriului din Ierusalim. La o întâlnire familială dintr-un mic sat galilean, puterea Lui s-a manifestat pentru a contribui la bucuria unei sărbători de nuntă. În felul acesta, și-a arătat iubirea față de oameni și dorința de a lucra pentru fericirea lor. În pustia ispitei, El băuse un pahar de durere. După aceea, a venit să le dea oamenilor un pahar de fericire, ca, prin binecuvântarea Lui, să sfințească relațiile din viața oamenilor.HLL 144.1
De la Iordan, Isus S-a reîntors în Galilea. La data aceea, urma să aibă loc o nuntă în Cana, un sătuleț nu departe de Nazaret; mirii erau rude cu Iosif și cu Maria; și Isus, aflând despre această adunare în familie, S-a dus la Cana, unde a fost invitat să rămână la masă împreună cu ucenicii Săi.HLL 144.2
Din nou S-a întâlnit cu mama Sa, de care Se despărțise de câtva timp. Maria auzise de cele petrecute la Iordan, la botezul Lui. Veștile fuseseră duse până la Nazaret și i-au readus în minte scenele care timp de mulți ani fuseseră ascunse în inimă. Ca toți ceilalți din Israel, Maria fusese profund mișcată de lucrarea lui Ioan Botezătorul. Ea își aducea aminte de profeția dată la nașterea lui. Auzind acum că el s-a întâlnit cu Isus, speranțele ei s-au reaprins.HLL 144.3
Dar mai ajunsese la ea și vestea că Isus plecase în mod tainic în pustie și inima ei era cuprinsă de prevestiri tulburătoare.HLL 145.1
Din ziua în care auzise cuvintele îngerului în casa ei din Nazaret, Maria căutase să adune toate dovezile că Isus era Mesia. Viața lui blândă și neegoistă o asigura că El nu putea fi decât Cel trimis de Dumnezeu. Cu toate acestea, avusese unele îndoieli și dezamăgiri și aștepta acum cu mult dor să vadă clipa în care slava Lui urma să se descopere. Moartea o despărțise de Iosif, care împărtășise cu ea cunoștința și taina nașterii lui Isus. Acum nu mai avea cui să-i spună nădejdile și temerile ei. Cele două luni trecute fuseseră pline de întristare. Era despărțită de Isus, în a cărui iubire găsea mângâiere; se gândea mereu la cuvintele lui Simeon: “Sufletul tău va fi străpuns de o sabie” (Luca 2, 35) și și-a amintit de cele trei zile de durere, când crezuse că L-a pierdut pe Isus pentru totdeauna; și cu inima plină de nerăbdare aștepta reîntoarcerea Lui.HLL 145.2
La nuntă, L-a întâlnit tot ca pe un fiu bun și serviabil. Cu toate acestea, nu mai era același. Fața Lui era schimbată. Păstra încă urmele unei lupte pe care o dusese în pustie și o nouă expresie de demnitate și de putere dădea dovadă despre misiunea Lui cerească. Împreună cu El era un grup de tineri, ai căror ochi Îl urmăreau cu respect și care Îl numeau “Învățător”. Aceștia i-au povestit Mariei ce văzuseră și auziseră la botez și prin alte locuri. Ei au încheiat, declarând: “Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege și prooroci.” (Ioan 1, 45.)HLL 145.3
Când oaspeții s-au adunat, părea că mulți sunt preocupați de lucruri foarte importante. O emoție ascunsă stăpânea adunarea. Grupuri mici discutau în șoaptă, dar cu interes vădit și priviri întrebătoare se îndreptau spre Fiul Mariei. Când a auzit cuvintele ucenicilor cu privire la Isus, Maria s-a bucurat la gândul că speranțele pe care le nutrise ea atâta vreme nu erau zadarnice. Totuși ar fi trebuit ca ea să fie mai mult decât om ca să nu se fi amestecat în această bucurie sfântă și o urmă de mândrie și afecțiune de mamă. Când a văzut privirile îndreptate spre Isus, ar fi dorit ca El să le dea o dovadă celor adunați acolo că era într-adevăr Cel onorat de Dumnezeu. Ea spera că se va ivi prilejul ca El să facă o minune în fața lor.HLL 145.4
Obiceiul timpului era ca petrecerea de nuntă să țină mai multe zile. De data aceasta, înainte ca petrecerea să ia sfârșit, s-a observat că nu mai era vin. Constatarea aceasta a adus multă îngrijorare familiei. Era un lucru neobișnuit ca la asemenea ocazii să nu fie vin și lipsa lui ar fi fost un semn de lipsă de ospitalitate. Fiind rudă cu tinerii, Maria ajutase la pregătirile pentru masă și acum I-a spus lui Isus: “Nu mai au vin”. Aceste cuvinte sunau ca o rugăminte ca El să le împlinească lipsa. Dar Isus a răspuns: “Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul”.HLL 145.5
Răspunsul acesta, pe cât ni se pare nouă de aspru, nu exprimă răceală sau lipsă de politețe. Felul în care Mântuitorul S-a adresat mamei Sale era după felul în care se vorbea în Orient. Așa se vorbea față de persoanele cărora voia cineva să le arate respect. Orice faptă a vieții pământești a lui Hristos era în armonie cu învățătura pe care El Însuși o dăduse: “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.” (Exod 20, 12.) Pe cruce, ultima dată când El a dovedit milă față de mama Sa, a vorbit la fel când a lăsat-o în grija celui mai iubit ucenic al Său. Atât la nuntă, cât și pe cruce, iubirea exprimată prin glasul, privirea și gesturile Lui tălmăcea cuvintele Sale.HLL 146.1
Când în copilărie a mers la templu, unde I s-a descoperit taina misiunii Sale, Hristos i-a spus Mariei: “Nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2, 49.) Cuvintele acestea prezentau cheia întregii Sale vieți și lucrări. Totul era secundar față de misiunea Lui, lucrarea cea mare de răscumpărare, pentru împlinirea căreia venise în lume. Acum a repetat învățătura. Exista primejdia ca Maria să creadă că legăturile ei cu Isus i-ar da anumite drepturi asupra Lui, că până la un anumit punct putea să-L îndrume în misiunea Sa. Timp de treizeci de ani, El fusese față de ea un fiu supus și iubitor, și iubirea Lui nu se schimbase; dar acum trebuia să aibă grijă de lucrarea Tatălui Său. Ca Fiu al Celui Preaînalt și Mântuitor al lumii, nici o legătură pământească nu trebuia să-L oprească de la lucrarea Lui sau să-L influențeze în purtare. El trebuia să rămână liber pentru a face voia lui Dumnezeu. Trebuie să învățăm și noi lucrul acesta. Cerințele lui Dumnezeu sunt mai presus chiar decât legăturile omenești de rudenie. Nici o atracție pământească nu trebuie să ne abată picioarele de pe calea pe care El ne îndeamnă să mergem.HLL 146.2
Singura nădejde de scăpare pentru neamul nostru este în Hristos; Maria nu putea găsi mântuire decât prin Mielul lui Dumnezeu. În ea însăși, nu avea nici un merit. Legătura ei cu Isus nu o așeza într-o poziție spirituală deosebită de a oricărei alte ființe omenești. Lucrul acesta voiau să-l spună cuvintele Mântuitorului. El a făcut să se vadă bine deosebirea dintre legătura Lui cu ea ca Fiu al omului și ca Fiu al lui Dumnezeu. Legăturile de rudenie dintre ei nu o așeza în nici un caz pe aceeași treaptă cu El.HLL 147.1
Cuvintele “Nu Mi-a sosit încă ceasul” arată că fiecare faptă din viața de pe pământ a lui Hristos era o împlinire a planului care exista din zilele veșniciei. Înainte ca El să vină pe pământ, s-a aflat în fața Lui planul desăvârșit în toate amănuntele. Însă, în timp ce trăia printre oameni, El era călăuzit pas cu pas de voința Tatălui. El nu S-a dat înapoi de a lucra la timpul hotărât. Cu aceeași supunere, El a așteptat până la venirea timpului.HLL 147.2
Spunându-i Mariei că încă nu I-a venit ceasul, Isus a dat un răspuns gândurilor ei nemărturisite — un răspuns la așteptările pe care ea le nutrea, ca tot poporul din care ea făcea parte. Ea spera că El Se va descoperi ca Mesia și va lua în stăpânire tronul lui Israel. Dar nu venise încă timpul. Isus primise soarta omului nu ca împărat, ci ca un “Om al durerii și obișnuit cu suferința”.HLL 147.3
Dar, cu toate că nu înțelegea bine lucrarea lui Hristos, Maria se încredea în El fără nici o rezervă. Isus a dat un răspuns credinței ei. Cea dintâi minune a fost săvârșită pentru a onora încrederea Mariei și pentru a întări credința ucenicilor Săi. Ucenicii urmau să întâmpine multe și grele ispite la necredință. Pentru ei, profețiile erau foarte clare și nu mai putea fi loc de discuție asupra faptul că Isus era Mesia. Ei se așteptau ca învățătorii religioși să-L primească pe Isus cu o încredere chiar mai mare decât a lor. Ei spuneau tuturor ce lucrări minunate săvârșise Hristos și ce convingeri aveau ei despre misiunea Lui; dar erau surprinși și dezamăgiți de necredința, de multele prejudecăți și de vrăjmășia față de Isus, pe care le dădeau pe față preoții și rabinii. Cele dintâi minuni ale Mântuitorului i-au întărit pe ucenici, ca să poată rezista acestei împotriviri.HLL 147.4
Fără a fi cumva tulburată de cuvintele lui Isus, Maria le-a zis celor ce slujeau la masă: “Să faceți orice vă va zice”. Ea a făcut tot ce putea pentru a pregăti calea pentru lucrarea lui Isus.HLL 148.1
La intrare, se aflau șase vase mari de piatră și Isus le-a spus slujitorilor să le umple cu apă. Așa s-a făcut. Apoi, pentru că aveau nevoie imediat de vin, Isus a zis: “Scoateți acum și aduceți nunului”. În locul apei, cu care fuseseră umplute vasele, a început atunci să curgă vin. Nici nunul, nici oaspeții nu aflaseră că se sfârșise vinul. Când a gustat din băutura adusă de slujitori, nunul a constatat că era mult mai bună decât cea pe care o avuseseră mai înainte și că se deosebea foarte mult de aceea servită la începutul mesei. Îndreptându-se spre mire, i-a spus: “Orice om pune la masă întâi vinul ce bun și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun, dar tu ai ținut vinul cel bun până acum”.HLL 148.2
După cum oamenii servesc întâi vinul cel bun și după aceea pe cel rău, la fel face și lumea cu darurile ei. Ceea ce oferă poate să fie plăcut ochiului și să încânte simțurile, dar în cele din urmă se dovedește a fi nesatisfăcător. Vinul se schimbă în amărăciune și veselia se schimbă în întristare. Ceea ce s-a început cu cântece și veselie se încheie cu oboseală și dezgust. În schimb, darurile lui Isus sunt totdeauna noi și proaspete. Ospățul pe care El îl oferă sufletului nu e niciodată lipsit de mulțumire și bucurie. Fiecare dar nou mărește capacitatea primitorului de a aprecia și a se bucura de binecuvântările Domnului. El dă har peste har. La El nu poate fi lipsă. Dacă rămâi în El, faptul că astăzi ai primit un dar bogat îți asigură primirea unuia și mai bogat mâine. Cuvintele lui Isus către Natanael exprimă legea purtării lui Dumnezeu față de fiii credinței. Cu fiecare nouă descoperire a iubirii Sale, El spune inimii primitoare: “Crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” (Ioan 1, 50.)HLL 148.3
Darul lui Hristos la nuntă era un simbol. Apa reprezenta botezul în moartea Lui, vinul arăta sângele Lui care avea să se verse pentru păcatele lumii. Apa cu care au fost umplute vasele era adusă de mâini omenești, dar numai cuvântul lui Hristos a fost în stare să-i dea putere dătătoare de viață. Tot astfel stau lucrurile cu ceremoniile care țintesc către moartea Mântuitorului. Numai prin puterea lui Hristos, care lucrează prin credință, ele ajung să hrănească sufletul.HLL 148.4
Cuvintele lui Hristos au asigurat cele necesare pentru sărbătoare. Tot atât de îmbelșugat este harul Său, care șterge nelegiuirile oamenilor și care înnoiește și susține viața spirituală.HLL 149.1
La cea dintâi sărbătoare la care El a luat parte împreună cu ucenicii, Isus le-a dat paharul care simboliza lucrarea Lui pentru mântuirea lor. La cea din urmă cină, le-a dat din nou paharul în instituirea acelei orânduiri sfinte, prin care urma să fie vestită moartea Lui “până va veni El.” (1 Corinteni 11, 26.) Iar întristarea ucenicilor când s-au despărțit de Domnul lor a fost alungată de făgăduința că se vor întâlni din nou, căci le-a zis: “De acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua când îl voi bea cu voi nou, în Împărăția Tatălui Meu.” (Matei 26, 29.)HLL 149.2
Vinul pe care l-a făcut Isus la nuntă era must din struguri, la fel ca acela pe care l-a dat ucenicilor Săi ca un simbol al sângelui Său. Acesta e vinul despre care amintește Isaia când vorbește de vinul nou “în strugure” și zice: “Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el.” (Isaia 65, 8.)HLL 149.3
Însuși Hristos a vorbit în Vechiul Testament, când l-a înștiințat pe Israel că “vinul este batjocoritor, băuturile sunt gălăgioase, oricine se îmbată cu ele nu este înțelept.” (Proverbe 20, 1.) De aceea El n-a dat nimănui asemenea băuturi. Satana îi ispitește pe oameni să folosească lucruri care întunecă rațiunea și slăbesc puterile spirituale, dar Hristos ne învață să ținem în supunere josnicia firii noastre. Toată viața Lui a fost o pildă de lepădare de sine. Pentru ca să înfrângem puterea poftei, El a suferit pentru noi cea mai grea încercare pe care o poate suferi omul. Hristos a fost Acela care a dat îndrumarea ca Ioan Botezătorul să nu bea nici vin, nici băutură îmbătătoare. Tot El a ordonat o abstinență asemănătoare pentru soția lui Manoah. El a mai pronunțat și un blestem asupra omului care va da o băutură îmbătătoare semenului său. Hristos nu și-a contrazis învățătura. Vinul nefermentat, făcut de El pentru oaspeții de la nuntă, a fost o băutură sănătoasă și înviorătoare. Efectul ei a fost acela că a pus din nou gustul în armonie cu un apetit sănătos.HLL 149.4
Când au observat calitatea vinului, oaspeții au început să vorbească despre el și să pună întrebări, așa că slujitorii au început să povestească minunea. Ei au fost câtva timp așa de mult mirați de lucrul acesta, încât nici nu s-au gândit la Acela care făcuse minunea. Când L-au căutat în cele din urmă, au descoperit că Se retrăsese atât de liniștit, încât nici ucenicii Lui nu observaseră aceasta.HLL 149.5
Atenția oaspeților s-a îndreptat atunci către ucenici. Pentru prima dată, ei au avut ocazia să dea mărturie despre credința lor în Isus. Ei au povestit ce au văzut și au auzit la Iordan și în inima multora s-a aprins nădejdea că Dumnezeu a ridicat un Mântuitor pentru poporul Său. Vestea despre această minune s-a răspândit peste tot prin partea locului și a mers până la Ierusalim. Cu un interes nou, preoții și bătrânii au cercetat profețiile care arătau spre venirea lui Hristos. Oamenii doreau să știe care este misiunea acestui nou învățător, care se ivise între ei în chip așa de puțin pretențios.HLL 150.1
Lucrarea lui Hristos era într-un contrast izbitor cu aceea a bătrânilor iudei. Atenția pe care o dădeau tradiției și formelor făcuse să dispară orice urmă de libertate în cugetare și acțiune. Ei trăiau într-o continuă groază de a nu se întina. Pentru ca să nu se atingă de cei “necurați”, trăiau retrași nu numai față de neamuri, ci și față de marea mulțime a celor de un neam cu ei, necăutând nici să le vină în ajutor, nici să le câștige prietenia. Stăruind necontenit numai asupra acestor lucruri, mintea li se pipernicise, iar cercul vieții lor devenise foarte strâmt. Pilda lor încuraja egoismul și intoleranța în toate clasele neamului lor.HLL 150.2
Isus și-a început lucrarea de reformă, intrând în strânse legături de iubire cu oamenii. În timp ce arăta cel mai mare respect față de Legea lui Dumnezeu, El mustra evlavia plină de pretenții a fariseilor și căuta să-i elibereze pe oameni de rânduielile fără rost cu care erau legați. El căuta să dărâme barierele care despărțeau diferitele clase ale societății, ca să-i poată aduna pe oameni ca membri ai aceleiași familii. Participarea Lui la nuntă era plănuită pentru a face primul pas către această țintă.HLL 150.3
Dumnezeu îl îndrumase pe Ioan Botezătorul să locuiască în pustie, ca să poată fi ferit de influența preoților și rabinilor și să fie pregătit pentru o lucrare deosebită. Dar viața sa aspră și izolată nu avea să fie un model de urmat pentru toți oamenii. Nici Ioan nu le-a spus ascultătorilor lui să-și lase ocupațiile de mai înainte. El le-a poruncit să aducă dovezi că s-au pocăit, că sunt credincioși față de Dumnezeu acolo unde i-a chemat El.HLL 150.4
Isus mustra îngăduința de sine sub toate formele ei, dar era cât se poate de sociabil. El Se bucura de ospitalitatea tuturor claselor, vizitând familii de bogați și de săraci, de învățați și de neînvățați și căutând să înalțe gândurile lor de la lucrurile obișnuite ale vieții la cele spirituale și veșnice. El n-a îngăduit risipa și nici o umbră de ușurătate lumească n-a pătat conduita Sa; cu toate acestea, Se bucura de scenele de fericire nevinovată și, prin prezența Lui, a aprobat adunările de societate. Nunta la iudei era o ocazie impresionantă și bucuriile ei nu erau neplăcute pentru Fiul omului. Luând parte la nuntă, Isus a onorat căsătoria ca pe o instituție divină.HLL 150.5
Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, legătura căsătoriei este folosită pentru a reprezenta unirea sfântă și iubitoare dintre Hristos și poporul Său. Pentru Isus, bucuria sărbătorii de nuntă vorbea despre desfătarea ce va domni în ziua când El Își va aduce mireasa în casa Tatălui și când cei răscumpărați și Răscumpărătorul vor sta la masa de la nunta Mielului. El zice: “Cum se bucură mirele de mireasa lui, așa Se va bucura Dumnezeul tău de tine”. “Nu te vor mai numi ‘Părăsită’.... Ci te vor numi ‘Plăcerea Mea este în ea’ ... căci Domnul Își pune plăcerea în tine”. “Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Isaia 62, 5.4; Țefania 3, 17.) Când i s-a dat o viziune asupra lucrurilor cerești, apostolul Ioan a scris: “Am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zice: ‘Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărățească. Să ne bucurăm. Să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului, soția Lui s-a pregătit’.... ‘Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului.’” (Apocalipsa 19, 6.7.9.)HLL 151.1
Isus vedea în orice persoană un om căruia trebuia să-i fie prezentată chemarea la Împărăția Lui. El câștiga inima oamenilor, trăind între ei ca Unul care le dorea binele. El îi căuta pe străzi, prin case, pe corăbii, în sinagogă, pe țărmurile lacului și la ospățul de nuntă. Stătea de vorbă cu ei la ocupațiile lor zilnice și Se interesa de nevoile lor pământești. El aducea învățătura Lui în familii, făcându-le ca în casa lor să simtă influența prezenței Lui dumnezeiești. Iubirea puternică pe care o arăta față de fiecare om ajuta la câștigarea inimilor. Adesea, Se retrăgea prin munți pentru rugăciune liniștită, dar aceasta era o pregătire pentru activitatea Lui între oamenii ocupați cu grijile vieții. Totdeauna revenea din acele locuri de liniște pentru ca din nou să-i vindece pe cei bolnavi, să-i învețe pe cei neștiutori și să sfărâme lanțurile celor înrobiți de Satana.HLL 151.2
Tot prin legături personale și prin viețuire laolaltă făcea Isus și educația ucenicilor. Uneori îi învăța stând între ei pe coasta muntelui; alteori le descoperea tainele Împărăției lui Dumnezeu lângă mare sau mergând cu ei pe cale. El nu ținea predici, cum fac oamenii astăzi. Oriunde inimile erau deschise să primească solia dumnezeiască, El desfășura adevărurile planului de mântuire. El nu le-a poruncit ucenicilor Lui să facă un anumit lucru, ci le-a spus: “Urmați-Mă”. În călătoriile prin sate și orașe, îi lua cu El ca să poată vedea cum îi învață pe oameni. El făcea ca interesele lor să fie unite cu ale Sale, iar ei se uneau cu El la lucru.HLL 152.1
Pilda lui Hristos, care era preocupat de ceea ce îi interesa pe oameni, ar trebui să fie urmată de toți aceia care vestesc Cuvântul Lui și de toți aceia care primesc Evanghelia harului Său. Noi nu trebuie să renunțăm la legătura cu societatea. Nu trebuie să ne separăm de ceilalți oameni. Pentru a lucra cu toate clasele, trebuie să-i găsim pe oameni acolo unde sunt. Rareori ne vor căuta din proprie inițiativă. Nu numai de la amvon e atinsă inima oamenilor de adevărul dumnezeiesc. Mai este un alt câmp de lucru, poate mai umil, dar îmbelșugat și roditor, și anume în căsuța celor umili și în palatul celor mari; acolo ni se dă ospitalitate și în adunările pentru bucurii sociale nevinovate.HLL 152.2
Ca ucenici ai lui Hristos, noi nu trebuie să ne amestecăm în lume numai din dorința de a avea plăceri și de a ne uni cu ea la nebunii. Asemenea legături nu pot aduce decât rău. Niciodată nu trebuie să aprobăm păcatul prin cuvintele sau prin faptele noastre, prin tăcerea sau prin prezența noastră. Oriunde am merge, trebuie să ducem cu noi pe Isus și să descoperim și altora cât de scump este Mântuitorul nostru. Dar aceia care caută să-și apere credința, ascunzând-o între ziduri de piatră, pierd ocazii prețioase de a face binele. Prin legăturile sociale, creștinismul vine în contact cu lumea. Toți aceia care au primit lumina dumnezeiască trebuie să lumineze cărarea acelora care nu cunosc lumina vieții.HLL 152.3
Toți trebuie să devenim martori pentru Isus. Puterea legăturilor sociale, sfințită prin harul lui Hristos, trebuie să fie dezvoltată pentru a câștiga suflete pentru Mântuitorul. Să facem astfel, încât lumea să vadă că noi nu suntem absorbiți în mod egoist numai de interese proprii, ci dorim să dăm și altora din binecuvântările și privilegiile noastre. Să-i facem să vadă că religia noastră nu ne face insensibili sau pretențioși. Toți aceia care susțin că L-au găsit pe Hristos să lucreze ca El pentru binele oamenilor.HLL 152.4
Niciodată n-ar trebui să dăm lumii impresia falsă că cei ce sunt creștini sunt oameni posomorâți și nefericiți. Dacă ochii noștri sunt ațintiți la Isus, vom vedea pe Răscumpărătorul cel atât de milostiv și vom prinde lumina feței Sale. Oriunde domnește Duhul Lui, acolo se găsește pacea. Și acolo va fi și bucurie, deoarece există o încredere liniștită și sfântă în Dumnezeu.HLL 152.5
Hristos este bucuros când urmașii Lui dovedesc că, deși sunt oameni, sunt totuși părtași de natură dumnezeiască. Ei nu sunt statui, ci bărbați și femei vii. Inima lor, înviorată de roua harului divin, se deschide și se lărgește în fața Soarelui Neprihănirii. Prin fapte luminate de iubirea lui Hristos, ei reflectă asupra celorlalți lumina care strălucește asupra lor.HLL 153.1