Capitolul 39 — “Dați-le voi să mănânce”

Capitol bazat pe textele din Matei 14, 13-21; Marcu 6, 32-44; Luca 9, 10-17; Ioan 6, 1-13.

Hristos se retrăsese cu ucenicii Săi într-un loc liniștit, dar această ocazie rară de liniște a fost curând întreruptă. Ucenicii credeau că s-au retras într-un loc unde nu vor fi tulburați; dar, îndată ce mulțimea a simțit lipsa Învățătorului, a întrebat: “Unde este?” Câțiva observaseră direcția în care plecase Isus cu ucenicii. Mulți au plecat pe uscat, pe când alții au plecat după ei cu corabia. Paștele era aproape și, din locuri apropiate sau depărtate, grupe de pelerini în drumul lor către Ierusalim se adunau să-L vadă pe Isus. Au mai venit pe lângă ei și alții, până când s-au adunat la un loc cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii. Înainte ca Isus să ajungă la țărm, o mare mulțime Îl aștepta. Dar El a coborât fără să fie observat și a rămas câtva timp la o parte cu ucenicii Lui.HLL 364.1

De pe coasta muntelui, El a privit la mulțimea în mișcare și inima Lui s-a umplut de milă. Cu toate că era întrerupt și că I se răpea odihna, nu era lipsit de răbdare. Când S-a uitat la oamenii care veneau mereu, a văzut că acolo era o nevoie mai mare, care trebuia să fie luată în seamă. “I S-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care nu aveau păstor.” Părăsind locul Său retras, a găsit un loc potrivit de unde putea să le dea ajutor. Ei nu primiseră nici un ajutor de la preoți și conducători, dar de la Hristos porneau valuri de viață vindecătoare atunci când îi învăța pe oameni calea mântuirii.HLL 364.2

Oamenii ascultau cuvintele pline de îndurare care porneau cu îmbelșugare de pe buzele Fiului lui Dumnezeu. Ei ascultau cuvintele pline de har, dar atât de clare și de simple, încât erau ca un balsam din Ghilead pentru sufletele lor. Vindecarea dată de mâna Lui dumnezeiască aducea voie bună și viață pentru muribund, ușurare și sănătate pentru bolnavi. În ziua aceea, li s-a părut că cerul s-a coborât pe pământ și nici nu-și dădeau seama câtă vreme trecuse de când nu mai mâncaseră ceva.HLL 365.1

În cele din urmă, ziua s-a sfârșit. Soarele cobora spre apus și, cu toate acestea, lumea rămânea pe loc. Isus lucrase toată ziua fără să mănânce sau să Se odihnească. Era palid de oboseală și de foame, iar ucenicii L-au rugat să înceteze munca. Dar El nu Se putea retrage din mulțimea care se îmbulzea în jurul Lui.HLL 365.2

În cele din urmă, ucenicii au venit la El și au stăruit, spunând că este spre binele oamenilor să fie trimiși acasă. Mulți veniseră de departe și nu mâncaseră nimic de dimineață. În orașele și satele învecinate puteau să cumpere hrană. Dar Isus a zis: “Dați-le voi să mănânce” și, întorcându-se către Filip, a întrebat: “De unde avem să cumpărăm pâine ca să mănânce oamenii aceștia?” A spus lucrul acesta ca să încerce credința acestui ucenic. Filip a privit spre marea aceea de capete și s-a gândit că era cu neputință să se procure hrană pentru a împlini nevoile unei asemenea mulțimi. El a răspuns că pâinile care s-ar fi putut lua cu două sute de dinari nici n-ar ajunge să împartă la fiecare câte puțin. Isus a întrebat ce s-ar fi putut găsi de mâncare la oameni. “Este aici un băiețel”, a zis Andrei, “care are cinci pâini de orz și doi pești; dar ce sunt acestea la atâția?” Isus a cerut să fie aduse la El. Apoi le-a poruncit ucenicilor să așeze oamenii pe iarbă în cete de câte cincizeci sau o sută, pentru a ține ordine și pentru ca toți să fie martori la ceea ce voia să facă. O dată împlinit lucrul acesta, Isus a luat hrana “și, ridicându-și ochii spre cer, a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Au mâncat toți și s-au săturat; și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimituri și cu ce mai rămăsese din pești”.HLL 365.3

El, care arăta oamenilor calea pe care să-și câștige pacea și fericirea, S-a îngrijit de nevoile lor vremelnice în aceeași măsură ca de cele spirituale. Oamenii erau obosiți și slăbiți. Erau acolo mame cu copilași în brațe și copii mici, care se agățau de rochiile lor. Mulți stătuseră ore întregi în picioare. Ei fuseseră atât de profund interesați de cuvintele lui Hristos, încât nici nu se gândiseră să stea jos, iar mulțimea era atât de numeroasă, încât exista primejdia să se calce în picioare. Isus voia să le dea ocazia să se odihnească și i-a invitat să stea jos. În locul acela era iarbă multă și toți se puteau odihni bine.HLL 365.4

Hristos nu a făcut minuni decât atunci când a fost absolut necesar și fiecare minune avea însușirea de a-i conduce pe oameni la pomul vieții, ale cărui frunze sunt pentru vindecarea neamurilor. Hrana modestă, împărțită de mâinile ucenicilor, cuprindea o mare comoară de învățături. Ceea ce se oferise era o hrană simplă, peștii și pâinile de orz erau hrana zilnică a pescarilor din jurul Mării Galileii. Hristos ar fi putut să întindă înaintea oamenilor o masă bogată, dar hrana pregătită numai pentru mulțumirea poftei n-ar fi adus nici o învățătură pentru binele lor. Hristos i-a învățat prin aceasta că proviziile naturale date omului de Dumnezeu fuseseră folosite rău. Și niciodată n-au avut oamenii atâta bucurie la ospețele strălucitoare, pregătite pentru mulțumirea unui gust stricat, cum s-au bucurat acești oameni de odihna și hrana simplă date de Hristos atât de departe de locuințele omenești.HLL 366.1

Dacă oamenii de astăzi ar fi simpli în obiceiurile lor, trăind în armonie cu legile naturii, ca Adam și Eva la început, ar fi mijloace îndestulătoare pentru nevoile familiei omenești. Ar fi mai puține nevoi închipuite și mai multe ocazii de a lucra după voia lui Dumnezeu. Dar egoismul și satisfacerea gusturilor necurate au adus în lume păcatul și mizeria, unul din cauza excesului, iar altul din cauza lipsei.HLL 367.1

Isus n-a căutat să-i atragă pe oameni prin satisfacerea dorinței după belșug. Pentru această mare mulțime, obosită și flămândă după o zi încărcată și plină de încordare, hrana simplă era o asigurare nu numai a puterii Sale, ci și a purtării Sale de grijă pentru nevoile obișnuite ale vieții. Mântuitorul nu le-a făgăduit urmașilor Săi belșugul lumii; hrana lor poate să fie simplă și chiar puțină; partea lor poate să fie sărăcia, dar Cuvântul Lui dă asigurarea că nevoile lor vor fi împlinite, iar El a făgăduit lucruri mai bune decât bunurile pământești, și anume prezența Lui mângâietoare.HLL 367.2

Prin hrănirea celor cinci mii, Isus a ridicat vălul care acoperă lumea naturală și a descoperit puterea care lucrează necontenit pentru binele nostru. În creșterea roadelor pământului, Dumnezeu face în fiecare zi o minune. Aceeași lucrare care s-a produs prin hrănirea mulțimii se realizează pe cale naturală. Oamenii pregătesc pământul și seamănă sămânța, dar viața dată de Dumnezeu este aceea care face să germineze sămânța. Ploaia, aerul și lumina de la Dumnezeu fac să apară “întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.” (Marcu 4, 28.) Dumnezeu hrănește zilnic milioane de ființe cu roadele pământului. Oamenii sunt chemați să conlucreze cu Dumnezeu la îngrijirea semințelor și la facerea pâinii și din cauza aceasta ei pierd din vedere lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu dau lui Dumnezeu slava datorată Numelui Său sfânt. Lucrarea puterii Lui era pusă în seama cauzelor naturale sau a ființelor omenești, în locul lui Dumnezeu este slăvit omul, iar darurile milostive ale lui Dumnezeu sunt rău folosite pentru un scop egoist și ajung un blestem, în loc să fie o binecuvântare. Dumnezeu caută să schimbe toate acestea. El dorește ca priceperea noastră greoaie să fie înviorată, pentru a deosebi bunătatea Lui milostivă, și să-L slăvim pentru lucrarea puterii Sale. El dorește să-L recunoaștem în darurile Sale, pentru ca ele să fie așa cum au fost plănuite, o binecuvântare pentru noi. Tocmai pentru scopul acesta au fost săvârșite minunile lui Hristos.HLL 367.3

După ce mulțimea a fost hrănită, a mai rămas hrană din belșug. Dar El, care are la îndemână toate izvoarele puterii nesfârșite, a zis: “Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic”. Cuvintele acestea însemnau mai mult decât a pune pâinea în coșuri. Învățătura era dublă. Nimic nu trebuie să se piardă. Nu trebuie să lăsăm nefolosite ocaziile trecătoare. Să nu neglijăm nimic ce ar putea fi de folos pentru o ființă omenească. Să se adune tot ce ar putea ajuta la potolirea foamei celor flămânzi de pe pământ. Aceeași grijă să fie și în cele spirituale. Când s-au adunat coșurile cu firimituri, oamenii s-au gândit la prietenii lor de acasă. Doreau ca și ei să aibă parte de pâinea binecuvântată de Hristos. Conținutul coșurilor a fost împărțit acelora din mulțime care doreau și dus prin toate satele din jur. În felul acesta, aceia care luaseră parte la masă urmau să dea și altora pâinea care se cobora din cer, pentru a potoli foamea sufletului. Ei urmau să repete ceea ce învățaseră din lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Nimic nu trebuia să se piardă. Nici un cuvânt despre mântuirea veșnică nu trebuia să cadă la pământ, fără folos.HLL 368.1

Minunea cu pâinile ne învață lecția dependenței de Dumnezeu. Când Hristos a hrănit pe cei cinci mii, hrana nu se găsea la îndemână. În mod evident, Hristos nu avea la dispoziție cele necesare. Iată-L în pustie cu cinci mii de oameni, afară de femei și copii. El nu-i invitase să vină după El; veniseră acolo fără să fi fost chemați sau obligați; dar El știa că, după ce ascultaseră atâta timp învățăturile Lui, oamenii erau flămânzi și obosiți, deoarece și El, asemenea lor, avea nevoie de hrană. Erau departe de casă și noaptea se apropia. Mulți dintre ei nu aveau mijloace ca să-și cumpere hrană. El, care pentru binele lor postise patruzeci de zile în pustie, nu voia ca ei să se întoarcă flămânzi la casele lor. Providența lui Dumnezeu Îl așezase pe Isus acolo unde Se afla, și El era dependent de Tatăl Său ceresc pentru mijloacele care urmau să împlinească nevoile lor.HLL 368.2

Când suntem aduși în situații dificile, trebuie să depindem de Dumnezeu. Trebuie să folosim înțelepciune și chibzuință în orice lucru în viață, pentru ca nu cumva, prin acțiunile noastre necugetate, să ajungem singuri în încercare. Nu trebuie să ne aruncăm în greutăți, neglijând mijloacele rânduite de Dumnezeu și folosind rău darurile pe care El ni le-a dat. Lucrătorii lui Hristos trebuie să asculte necondiționat de învățăturile Lui. Lucrarea este a lui Dumnezeu și, dacă vrem să ducem altora binecuvântarea, trebuie să urmăm planurile Lui. Eul nu trebuie niciodată să fie așezat în centrul atenției, nu trebuie să i se aducă onoruri. Dacă facem planuri după ideile noastre, Domnul ne va lăsa în greșelile noastre. Dar, atunci când urmăm îndrumările Lui și suntem totuși aduși în situații grele, El ne va elibera. Nu trebuie să ne lăsăm pradă descurajării, ci în toate cazurile să căutăm ajutor la Acela care are la îndemână resurse inepuizabile. Adesea vom fi în situații grele și atunci, cu cea mai deplină încredere, trebuie să depindem de Dumnezeu. El va ocroti orice ființă care a ajuns în greutăți din cauză că a ținut stăruitor la calea Domnului.HLL 369.1

Hristos ne-a îndemnat prin profetul Isaia: “Împarte-ți pâinea cu cel flămând” “și satură sufletul lipsit”; “dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău” și “adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost.” (Isaia 58, 7-10.) El ne-a spus: “Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16, 15.) Dar de câte ori nu ne simțim inima grea și credința slăbind, când vedem cât de mari sunt nevoile și cât de slabe sunt mijloacele pe care le avem la îndemână! Asemenea lui Andrei, care privea la cele cinci pâini de orz și la cei doi peștișori, exclamăm: “Ce sunt acestea pentru atâția?” Adesea ezităm, nevrând să dăm tot ce avem, temându-ne să cheltuim și să fim cheltuiți pentru alții. Dar Isus ne-a invitat: “Dați-le voi să mănânce”. Porunca Lui este o făgăduință și în spatele ei se găsește aceeași putere care a hrănit mulțimea de pe malul lacului.HLL 369.2

În lucrarea lui Hristos de a împlini nevoile trecătoare ale mulțimii înfometate, este cuprinsă o învățătură spirituală profundă pentru toți lucrătorii Săi. Hristos a primit de la Tatăl, El a împărțit ucenicilor, aceștia au dat mai departe mulțimii, iar oamenii au dat unii altora. În felul acesta, toți cei care sunt uniți cu Hristos vor primi de la El pâinea vieții, hrana cerească, și o vor împărți altora.HLL 369.3

Cu deplină încredere în Dumnezeu, Isus a luat cele câteva pâini; și cu toate că ele ar fi fost prea puține chiar pentru mica grupă a ucenicilor Săi, El nu i-a chemat să mănânce, ci a început să le împartă, spunându-le să-i servească pe oameni. Hrana s-a înmulțit în mâinile Lui și mâinile ucenicilor întinse către Hristos, care este Pâinea Vieții, nu erau niciodată goale. Cantitatea aceea mică a fost îndestulătoare pentru toți. După ce au fost împlinite nevoile oamenilor, au fost adunate firimiturile, iar Hristos și ucenicii Săi au mâncat împreună din hrana aceasta cerească, atât de prețioasă.HLL 369.4

Ucenicii erau mijlocul de legătură dintre Hristos și oameni. Aceasta trebuie să fie o mare încurajare pentru ucenicii Săi de astăzi. Hristos este marele centru, izvorul a toată puterea. Ucenicii Lui vor primi de la El tot ce le trebuie. Cei mai inteligenți și cei mai spirituali nu pot să dea decât ceea ce au primit. Nu pot să dea nimic de la ei pentru satisfacerea nevoilor sufletului. Noi suntem în stare să dăm altora numai ceea ce primim de la Hristos și nu putem primi decât dacă dăm altora. Dacă vom da altora, atunci vom primi și noi fără încetare și, cu cât dăm mai mult, cu atât primim mai mult. În felul acesta putem să avem credință și încredere, putem primi și putem da.HLL 370.1

Lucrarea de clădire a Împărăției lui Dumnezeu va înainta, cu toate că, după toate aparențele, se mișcă încet și cu toate că neputința noastră atestă dificultatea înaintării. Lucrarea este a lui Dumnezeu și El va da mijloace și va trimite ca ajutoare ucenici sinceri și credincioși, ale căror mâini se vor umple cu hrană pentru mulțimea înfometată. Dumnezeu nu-i părăsește pe aceia care lucrează în iubire pentru a da cuvântul vieții acelora care pier și care, la rândul lor, întind mâinile să primească hrană, ca să poată da și altor inimi înfometate.HLL 370.2

În lucrarea noastră pentru Dumnezeu, există primejdia de a ne încrede prea mult în ceea ce poate face omul cu talentele și iscusința lui. Din cauza aceasta pierdem din vedere pe unicul Maestru-Lucrător. Prea des, cel care lucrează pentru Hristos nu-și dă seama de răspunderea pe care o are. El este în primejdie să lase poverile sale pe seama organizațiilor, în loc să se încreadă în Acela care este izvorul oricărei puteri. Este o mare greșeală să ne încredem în înțelepciunea omenească sau în numărul celor ce lucrează pentru Dumnezeu. Lucrarea cu succes pentru Hristos nu depinde atât de mult de număr sau de talent, cât de curăția scopurilor, de adevărata simplitate a unei credințe pline de zel și care se bizuie cu totul pe puterea lui Dumnezeu. Trebuie să ne asumăm răspunderi personale, trebuie să ne îndeplinim fiecare datoria, trebuie făcute eforturi personale pentru aceia care nu Îl cunosc pe Hristos. În loc să arunci răspunderile personale asupra altuia, pe care-l socotești mai înzestrat decât tine, lucrează potrivit cu propria capacitate.HLL 370.3

Când vi se ridică în inimă întrebarea: “De unde să cumpărăm pâine, ca toți aceștia să poată mânca?”, nu lăsați ca răspunsul vostru să fie răspunsul necredinței. Când ucenicii au auzit îndrumarea dată de Mântuitorul: “Dați-le voi să mănânce”, în mintea lor s-au ivit tot felul de greutăți. Ei au pus întrebarea: “Să mergem prin sate să cumpărăm hrană?” Tot astfel și acum, când oamenii duc lipsă de pâinea vieții, copiii lui Dumnezeu întreabă: “Să trimitem după cineva, care să vină să le dea hrană?” Dar ce a zis Hristos? “Spuneți oamenilor să stea jos”; și i-a hrănit acolo. Tot astfel, când sunteți înconjurați de suflete în nevoie, să știți că Isus este și El prezent acolo. Comunicați cu El. Aduceți pâinile voastre de orz la Isus.HLL 370.4

Mijloacele pe care le avem noi ar părea că nu sunt îndestulătoare pentru lucru; dar, dacă vom porni înainte în credință, având încredere în puterea atotîndestulătoare a lui Dumnezeu, izvoare îmbelșugate se vor deschide în fața noastră. Dacă lucrul este de la Dumnezeu, El Însuși va asigura mijloacele necesare pentru aducerea lui la îndeplinire. El va răsplăti încrederea simplă, cinstită, în El. Puținul care este folosit cu înțelepciune și cu economie în slujba Domnului cerului va crește chiar prin faptul că este împărtășit altora. În mâna lui Hristos, cantitatea cea mică de hrană nu a scăzut până când mulțimea înfometată nu a fost săturată. Dacă mergem la Izvorul puterii cu brațele credinței deschise pentru a primi, vom fi susținuți în lucrarea noastră chiar în împrejurările cele mai descurajatoare și vom fi făcuți în stare să dăm altora pâinea vieții.HLL 371.1

Domnul zice: “Dați, și vi se va da”. “Cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.... Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna din toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună, după cum este scris: ‘A împrăștiat, a dat săracilor,
Neprihănirea lui rămâne în veac.’ Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană, vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.” (Luca 6, 38; 2 Corinteni 9, 6-11.)HLL 371.2