Capitolul 28 — Levi-Matei
Dintre toți slujbașii romani ai Palestinei, cei mai nesuferiți erau vameșii. Faptul că birurile erau impuse de o putere străină era totdeauna o iritare pentru iudei, deoarece le amintea despre pierderea independenței lor. Afară de aceasta, cei care adunau birurile nu se mulțumeau să fie numai agenți ai opresiunii romane; ei căutau ca prin înșelăciune să se îmbogățească în dauna oamenilor. Un iudeu care primea această slujbă de la romani era privit ca unul care a trădat onoarea neamului său. El era disprețuit ca un apostaziat și așezat pe cea mai de jos treaptă a societății.HLL 272.1
Din clasa aceasta făcea parte Levi-Matei, care, după cei patru ucenici de la Ghenezaret, a fost următorul care a fost chemat în slujba lui Hristos. Fariseii îl judecaseră pe Matei după ocupația lui, dar Isus a văzut în omul acesta o inimă deschisă pentru a primi adevărul. Matei ascultase învățăturile Mântuitorului. Când Spiritul convingător al lui Dumnezeu îi descoperise păcătoșenia, el a dorit să caute ajutor la Hristos; dar fusese obișnuit cu purtarea exclusivistă a rabinilor și nu se așteptase ca Marele Învățător să-l bage în seamă.HLL 272.2
Într-o zi, stând la masa lui, vameșul L-a văzut pe Isus apropiindu-Se. Mare i-a fost uimirea când a auzit spunându-i-se cuvintele: “Vino după Mine”.HLL 273.1
Matei “a lăsat totul, s-a sculat și a mers după El”. N-a fost nici o ezitare, nici o îndoială, nici un gând pentru faptul că el urma să schimbe ocupația lui bănoasă cu sărăcia și greutățile. Îi era de ajuns că avea să fie împreună cu Isus, că putea asculta cuvintele Lui și că se putea uni cu El în lucrare.HLL 273.2
Așa se întâmplase și cu ucenicii chemați mai înainte. Când Isus i-a invitat pe Petru și pe tovarășii lui să-L urmeze, ei au părăsit îndată corăbiile și plasele lor. Unii dintre acești ucenici aveau prieteni care depindeau de sprijinul lor; dar, când au primit chemarea Mântuitorului, n-au ezitat și n-au întrebat: “Cum voi trăi și cum îmi voi întreține familia?” Ei au ascultat chemarea; și când, mai târziu, Isus i-a întrebat: “Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva?”, ei au răspuns: “De nimic.” (Luca 22, 35.)HLL 273.3
Pentru Matei în bogăția lui, ca și pentru Andrei și Petru în sărăcia lor, a venit aceeași încercare; fiecare dintre ei s-a consacrat la fel. În clipa succesului, când plasele erau pline de pești și când pornirile vieții vechi erau foarte puternice, Isus i-a chemat pe ucenici de la mare să părăsească totul pentru lucrarea Evangheliei. În felul acesta este încercat fiecare suflet, pentru a dovedi dacă dorința pentru bunurile trecătoare e mai tare decât dorința după comuniune cu Hristos.HLL 273.4
Principiile au întotdeauna cerințe severe. Nici un om nu poate să aibă succes în serviciul lui Dumnezeu, dacă nu e cu toată inima la lucru și dacă nu socotește toate lucrurile o pierdere pentru a ajunge la înalta cunoaștere a lui Hristos. Nici un om care își face rezerve nu poate fi ucenic al lui Hristos, cu atât mai puțin colaborator al Lui. Când un om prețuiește mântuirea cea mare, atunci jertfirea de sine care s-a dat pe față în viața lui Hristos se va vedea și în viața lui. Oricare ar fi drumul pe care El îi conduce, ei vor fi bucuroși să-L urmeze.HLL 273.5
Chemarea lui Matei de a fi unul dintre ucenicii lui Hristos a dat naștere la o mare mânie. Ca un învățător în ale credinței să aleagă un vameș pentru a fi unul dintre ajutoarele lui apropiate era o jignire la adresa obiceiurilor religioase, sociale și naționale. Făcând apel la prejudecățile poporului, fariseii nădăjduiau să schimbe curentul sentimentelor poporului împotriva lui Isus.HLL 273.6
Între vameși se crease un foarte mare interes. Inimile lor erau atrase către Învățătorul divin. În bucuria noii sale situații de ucenic al Domnului, Matei dorea să-L prezinte pe Isus și foștilor lui colegi. Ca urmare, el a dat o masă mare la el acasă, unde și-a adunat rudele și prietenii. Nu numai că între ei se găseau vameși, dar erau și alții cu o purtare îndoielnică și care erau disprețuiți de vecinii lor mai evlavioși.HLL 273.7
Masa aceea a fost dată în onoarea lui Isus și El nu a stat la îndoială dacă să primească această invitație amabilă. Știa că lucrul acesta va jigni partida fariseilor și Îl va compromite în fața oamenilor, dar acțiunile Lui nu erau influențate de considerente politice. Pentru El, lucrurile exterioare nu aveau nici o valoare. Ceea ce Îi mișca inima era un suflet însetat după apa vieții.HLL 274.1
Isus a stat ca un oaspete onorat la masa vameșilor, arătând, prin simpatie și amabilitate, că recunoștea demnitatea ființei umane, iar oamenii doreau să devină vrednici de încrederea Lui. Cuvintele Lui cădeau cu putere binecuvântată și dătătoare de viață asupra inimii lor însetate. Noi imbolduri erau deșteptate și acești lepădați ai societății își dădeau seama că este cu putință să trăiască o viață nouă.HLL 274.2
La adunări ca acestea, nu puțini au fost mișcați de învățătura Mântuitorului și aceștia L-au mărturisit numai după înălțare. Când S-a revărsat Duhul Sfânt și trei mii de oameni s-au convertit într-o zi, între ei se găseau mulți care auziseră adevărul prima dată la masa vameșilor, iar unii dintre ei au ajuns vestitori ai Evangheliei. Chiar pentru Matei, pilda dată de Isus la masă a fost o învățătură neștearsă. Vameșul disprețuit a devenit unul dintre cei mai devotați evangheliști, urmându-L îndeaproape pe Mântuitorul în lucrarea Lui.HLL 274.3
Când au auzit că Isus Se află la masa dată de Matei, rabinii au folosit ocazia pentru a-L acuza. Dar ei au ales să lucreze prin ucenici. Deșteptându-le prejudecățile, sperau să-i înstrăineze de Domnul. Ei foloseau tactica de a-L acuza pe Hristos față de ucenici și pe ucenici față de Hristos, îndreptându-și săgețile acolo unde puteau să rănească mai rău. Aceasta este calea prin care a lucrat Satana chiar de la despărțirea de cer și toți aceia care încearcă să dea naștere la neînțelegeri și înstrăinare sunt stăpâniți de spiritul lui.HLL 275.1
“Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?” Întrebau rabinii invidioși.HLL 275.2
Isus n-a așteptat răspunsul ucenicilor la această învinuire, ci a replicat El Însuși: “Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”. Fariseii pretindeau că sunt sănătoși în ce privește spiritul și că n-au nevoie de medic, în timp ce socoteau că vameșii și neamurile mor din cauza bolilor sufletului. Prin urmare, nu era lucrarea Lui ca Medic să meargă la aceia care aveau nevoie de ajutorul Său?HLL 275.3
Deși aveau gânduri înalte despre ei înșiși, fariseii erau de fapt într-o stare mai rea decât a acelora pe care îi disprețuiau. Vameșii erau mai puțin stăpâniți de bigotism și mulțumire de sine și din cauza aceasta erau mai deschiși față de influența adevărului. Isus le-a zis rabinilor: “Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’” În felul acesta a arătat că, deși ei pretindeau că sunt propovăduitorii Cuvântului lui Dumnezeu, erau cu totul necunoscători ai spiritului lui.HLL 275.4
Pentru o vreme, fariseii au fost aduși la tăcere, dar numai pentru a deveni și mai hotărâți în vrăjmășia lor. Ei au căutat pe ucenicii lui Ioan Botezătorul și au încercat să-i ațâțe împotriva Mântuitorului. Fariseii aceștia nu primiseră lucrarea lui Ioan Botezătorul. Cu dispreț vorbiseră despre viața lui abstinentă, despre obiceiurile lui simple, despre îmbrăcămintea lui aspră și îl declaraseră fanatic. Pentru că le demascase fățărnicia, ei se împotriviseră cuvintelor lui și începuseră să ridice poporul împotriva lui. Duhul lui Dumnezeu mișcase inima acestor batjocoritori, convingându-i de păcat; dar ei lepădaseră sfatul lui Dumnezeu și declaraseră că Ioan era stăpânit de un demon.HLL 275.5
Când Isus a venit și S-a amestecat cu oamenii, mâncând și bând la mesele lor, L-au acuzat că bea și mănâncă. Dar tocmai aceia care acuzau erau ei înșiși vinovați. După cum Dumnezeu este rău înfățișat de Satana, care Îi pune în seamă atributele lui, tot așa și trimișii Domnului au fost prezentați greșit de acești oameni nelegiuiți.HLL 276.1
Fariseii nu voiau să ia în considerație că Isus mânca împreună cu vameșii și cu păcătoșii pentru a aduce lumina cerului acelora care erau în întuneric. Ei nu voiau să vadă că fiecare cuvânt dat de Învățătorul divin era o sămânță vie, care ar putea să încolțească și să aducă roade pentru slava lui Dumnezeu. Ei se hotărâseră să nu primească lumina; cu toate că se împotriviseră lucrării lui Ioan Botezătorul, erau acum gata să caute prietenia ucenicilor lui, nădăjduind să-și asigure colaborarea lor împotriva lui Isus. Ei Îl reprezentau pe Isus ca distrugând vechile tradiții și puneau în contrast evlavia aspră a lui Ioan Botezătorul cu felul în care Isus mânca împreună cu vameșii și păcătoșii.HLL 276.2
Ucenicii lui Ioan erau în vremea aceasta într-o mare întristare. Era tocmai înainte de a merge ei la Isus cu solia de la Ioan. Învățătorul iubit era în închisoare și ei își petreceau zilele în jale. Isus nu încerca să-l elibereze pe Ioan, ba dădea impresia că aruncă dispreț asupra învățăturii lui. Dacă Ioan fusese trimis de Dumnezeu, pentru ce trăiau Isus și ucenicii Lui o viață așa de deosebită?HLL 276.3
Ucenicii lui Ioan nu înțelegeau clar lucrarea lui Hristos; ei socoteau că acuzațiile fariseilor trebuie să aibă temei. Ei țineau multe din rânduielile date de rabini și chiar nădăjduiau să fie îndreptățiți prin faptele legii. Postul era practicat de iudei ca fiind o faptă de merit și cei mai stăruitori dintre ei posteau de două ori pe săptămână. Fariseii și ucenicii lui Ioan tocmai posteau, când cei din urmă au venit la Isus cu întrebarea: “De ce noi și fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?”HLL 276.4
Isus le-a răspuns cu multă bunătate. El n-a încercat să le corecteze concepția greșită cu privire la post, ci numai să-i lămurească în ceea ce privește lucrarea Sa. Și El a făcut lucrul acesta folosindu-Se de aceeași imagine de care se folosise Ioan Botezătorul când L-a mărturisit pe Isus. Ioan spusese: “Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: și această bucurie, care este a mea, este deplină.” (Ioan 3, 29.) Nu se putea ca ucenicii lui Ioan să nu-și aducă aminte de cuvintele învățătorului lor atunci când Isus, folosind aceeași ilustrație, le-a zis: “Oare puteți face pe nuntași să postească în timpul cât mirele este cu ei?”HLL 276.5
Prințul cerului era în mijlocul poporului Său. Fusese dat lumii cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Bucurie pentru săraci, deoarece Hristos venise să-i facă moștenitori ai Împărăției Lui. Bucurie pentru bogați, căci El voia să-i învețe cum să câștige bogățiile veșnice. Bucurie pentru neînvățați, deoarece El voia să-i facă înțelepți pentru mântuire. Bucurie pentru învățați, căci El voia să le dezvăluie taine mai adânci decât cele pătrunse de ei; adevăruri ascunse de la întemeierea lumii urmau să fie desfășurate în fața oamenilor prin lucrarea Mântuitorului.HLL 277.1
Ioan Botezătorul se bucurase să-L privească pe Mântuitorul. Ce ocazie de bucurie pentru ucenicii care aveau privilegiul de a umbla și a vorbi zilnic cu Maiestatea cerului! Acesta nu era un timp de jelire și de post. Ei trebuiau să-și deschidă inima pentru a primi lumina slavei Lui, pentru a fi în stare să reverse lumină asupra acelora care se găseau în întuneric și în umbra morții.HLL 277.2
Tabloul zugrăvit de cuvintele lui Hristos era strălucit, dar peste ei zăcea o umbră deasă, pe care numai ochiul Lui o putea întrezări: “Vor veni zile”, a zis El, “când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile”. Când ei urmau să vadă că Domnul lor este trădat și răstignit, ucenicii aveau să jelească și să postească. În ultimele Sale cuvinte din camera de sus, El le-a zis: “Peste puțină vreme nu Mă veți mai vedea; apoi iarăși peste puțină vreme Mă veți vedea”. “Adevărat, adevărat vă spun, că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura; vă veți întrista, iar întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16, 19.20.)HLL 277.3
La învierea Lui din mormânt, întristarea lor urma să se preschimbe în bucurie. După înălțare, urma ca El să nu mai fie de față în persoană; dar prin Mângâietorul avea să fie mereu cu ei, și atunci nu trebuiau să-și mai petreacă timpul plângând. Satana ar fi dorit ca atunci ei să dea lumii impresia că fuseseră înșelați și dezamăgiți; dar, prin credință, ei aveau să privească la Sanctuarul de sus, unde Isus slujea pentru ei; aveau să-și deschidă inimile pentru Duhul Sfânt, reprezentantul Său, și să se bucure în lumina prezenței Sale. Cu toate acestea, aveau să vină zile de încercări și ispite, când ei urmau să fie aduși în conflict cu mai marii acestei lumi și cu conducătorii împărăției întunericului; atunci când Hristos nu va fi personal cu ei și când ei nu vor fi în stare să simtă pe Mângâietorul, atunci va fi mai potrivit pentru ei să postească.HLL 277.4
Fariseii căutau să se mândrească prin ținerea strictă a formelor, în timp ce inima lor era plină de invidie și ceartă. “Iată”, zice Scriptura, “postiți ca să vă ciorovăiți și să vă certați, ca să bateți răutăcios cu pumnul; nu postiți cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. Oare acesta este postul plăcut Mie? Să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig, și să se culce pe sac și cenușă? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului?” (Isaia 58, 4.5.)HLL 278.1
Adevăratul post nu este numai o slujbă făcută de formă. Scriptura descrie astfel postul ales de Dumnezeu: “Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug”; dă “mâncarea ta celui flămând” și “satură sufletul lipsit.” (Versetul 6.10.) Aici se arată adevăratul spirit și adevăratul caracter al lucrării lui Hristos. Întreaga viață a fost un sacrificiu de sine pentru salvarea lumii. Fie că postea în pustietatea ispitirii sau mânca la masa lui Matei împreună cu vameșii, Își dădea viața pentru mântuirea celor pierduți. Nu în plângere deșartă, nu doar într-o umilire trupească și în mulțimea jertfelor se dă pe față adevăratul spirit de devoțiune, ci în predarea de bunăvoie a eului în slujba lui Dumnezeu și a omului.HLL 278.2
Continuându-și răspunsul dat ucenicilor lui Ioan, Isus a rostit o parabolă, zicând: “Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic ca să-l pună la o haină veche; altminteri rupe și haina cea nouă și nici peticul luat de la ea nu se potrivește la cea veche”. Solia lui Ioan Botezătorul nu trebuia să fie amestecată cu tradiția și superstițiile. Încercarea de a amesteca pretențiile fariseilor cu evlavia lui Ioan nu făcea decât să arate și mai mult prăpastia dintre ele.HLL 278.3
Nici principiile învățăturii lui Hristos nu puteau să fie unite cu formele fariseismului. Hristos nu urma să acopere prăpastia creată de învățăturile lui Ioan. El urma să arate și mai clar deosebirea dintre ce era vechi și ce era nou. Isus a ilustrat mai departe lucrul acesta, zicând: “Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă și burdufurile se prăpădesc”. Burdufurile care se foloseau ca vase pentru a pune vinul nou se uscau după câtva timp și se scorojeau și nu mai erau bune de folosit pentru acest scop. În această ilustrație familiară, Isus arăta starea conducătorilor iudei. Preoții, cărturarii și mai marii își urmăreau neabătuți șirul de ceremonii și tradiții. Inima lor se strânsese ca burdufurile de vin uscate, cu care El îi comparase. Atâta timp cât ei se mulțumeau cu o religie legalistă, era cu neputință să ajungă depozitarii adevărului viu al cerului. Ei gândeau că e îndestulătoare neprihănirea personală și nu doreau ca un element nou să fie adus la religia lor. Ei nu priveau bunăvoința lui Dumnezeu față de oameni ca pe ceva care vine din afară, ci o uneau cu meritul propriu adus de faptele lor bune. Credința care lucrează prin iubire și care curăță sufletul nu putea să găsească teren comun cu religia fariseilor, formată din ceremoniile și rânduielile omenești. Efortul de a uni învățăturile lui Isus cu religia existentă avea să fie zadarnic. Adevărul vital al lui Dumnezeu, ca și vinul în fermentare, urma să prăpădească burdufurile vechi și stricate ale tradiției fariseice.HLL 278.4
Fariseii se socoteau prea înțelepți pentru a mai avea nevoie de învățătură, prea neprihăniți pentru a mai avea nevoie de mântuire, prea onorați pentru a mai avea nevoie de onoarea care vine de la Hristos. Mântuitorul S-a îndepărtat de ei pentru a găsi pe alții, doritori de a primi solia cerului. În pescarii neînvățați, în vameșul din piață, în femeia din Samaria, în oamenii de rând care Îl ascultau cu plăcere, El a găsit noile Sale vase pentru vinul cel nou. Instrumentele care urmează să fie folosite în lucrarea Evangheliei sunt acele suflete care primesc cu bucurie lumina trimisă de Dumnezeu. Aceștia sunt agenții Lui pentru a duce lumii cunoștința adevărului. Dacă prin harul lui Hristos copiii Săi vor deveni vase noi, El îi va umple cu vinul cel nou.HLL 279.1
Învățătura lui Hristos, deși era reprezentată prin vinul cel nou, nu era o doctrină nouă, ci descoperirea aceleia care se dăduse la început. Dar, pentru farisei, adevărul lui Dumnezeu își pierduse semnificația și frumusețea de la început. Învățătura lui Hristos era pentru ei, aproape în toate privințele, ceva nou și era nerecunoscută și neștiută de ei.HLL 279.2
Isus a atras atenția asupra faptului că învățătura falsă are puterea să distrugă capacitatea de a aprecia și de a dori adevărul. “Nimeni”, a zis El, “după ce a băut vin vechi, nu voiește vin nou, căci zice: ‘Este mai bun cel vechi’”. Tot adevărul care se dăduse lumii prin patriarhi și profeți strălucea într-o frumusețe nouă în cuvintele lui Hristos. Dar cărturarii și fariseii nu doreau vinul cel nou atât de prețios. Până când nu se goleau de tradițiile vechi, de obiceiurile și practicile lor, ei nu mai aveau loc pentru învățăturile lui Hristos în minte și în inimă. Ei se agățau de formele moarte și se îndepărtau de adevărul cel viu și de puterea lui Dumnezeu.HLL 279.3
Tocmai lucrul acesta a adus ruina iudeilor și va aduce ruina multor oameni din zilele noastre. Mii de oameni fac aceeași greșeală pe care au făcut-o fariseii pe care Hristos i-a mustrat la masa lui Matei. Decât să renunțe la vreo idee cultivată cu plăcere sau să părăsească vreun idol al părerilor proprii, mulți refuză adevărul care coboară de la Tatăl luminii. Ei se încred în propria persoană și se bazează pe înțelepciunea lor și nu-și dau seama de sărăcia lor spirituală. Ei stăruie să fie salvați printr-un mijloc care să le dea ocazia să facă vreo lucrare însemnată. Când văd că nu este posibil să amestece eul în lucrare, ei leapădă mântuirea oferită.HLL 280.1
O religie a formelor niciodată nu poate să conducă sufletele la Hristos; căci este o religie lipsită de iubire, lipsită de Hristos. Postul și rugăciunea care vin dintr-un spirit doritor de a se îndreptăți sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Adunarea solemnă pentru rugăciune, șirul ceremoniilor religioase, umilința exterioară, sacrificiile impunătoare arată că acela care face astfel de lucruri se consideră neprihănit și având drept la cer; dar totul este o amăgire. Faptele noastre nu pot să plătească niciodată mântuirea.HLL 280.2
Cum era în zilele lui Hristos, așa este și astăzi. Fariseii nu-și cunosc lipsa spirituală. Lor li se spune: “Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol; te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale.” (Apocalipsa 3, 17.18.) Credința și iubirea sunt aurul curățit prin foc. Dar, în viața multora, aurul și-a pierdut strălucirea și comoara cea scumpă a fost pierdută. Îndreptățirea lui Hristos este pentru ei ca un veșmânt nepurtat, ca o fântână neatinsă. Lor li se spune: “Ce am împotriva ta este că ți-ai pierdut dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” (Apocalipsa 2, 4.5.)HLL 280.3
“Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.” (Psalmii 51, 17.) Omul trebuie să fie golit de eul lui înainte de a putea fi, în înțelesul deplin al cuvântului, un credincios în Isus. Când s-a renunțat la eu, Domnul poate face din om o făptură nouă. Vase noi pot să cuprindă vin nou. Iubirea lui Hristos îl va însufleți pe credincios cu o viață nouă. În acela care privește la Începătorul și Desăvârșitorul credinței noastre, se va manifesta caracterul lui Hristos.HLL 280.4