Capitolul 7 — Ca un prunc

Capitol bazat pe textele din Luca 2, 39.40.

Isus și-a petrecut copilăria și tinerețea într-un sătuleț de munte. Nu exista loc pe pământ care nu ar fi fost onorat prin prezența Sa. Palatele regilor s-ar fi bucurat de privilegiul de a-L primi ca oaspete. Dar El a trecut pe lângă casele bogate, curțile împărătești și vestitele lăcașuri ale științei, ca să-și stabilească locuința în modestul și disprețuitul Nazaret.HLL 68.1

Minunat în semnificația lui este scurtul raport biblic cu privire la copilăria și tinerețea Sa: “Iar Pruncul creștea și Se întărea; era plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El”. În lumina strălucitoare a înfățișării Tatălui Său, “Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” (Luca 2, 52.) Mintea Sa era activă și pătrunzătoare, cu o gândire și o înțelepciune ce depășeau vârsta Sa. Pe lângă acestea, caracterul Său era armonios. Puterile minții și ale corpului se dezvoltau treptat, urmând legile naturale ale copilăriei.HLL 68.2

În copilărie, Isus a dat dovadă de o drăgălășenie deosebită în purtare. Mâinile Sale binevoitoare erau totdeauna gata să-i ajute pe alții. Manifesta o răbdare pe care nimic nu o putea tulbura și o credincioșie care niciodată nu sacrifica integritatea. Neclintit ca o stâncă în privința principiilor, viața Sa dădea pe față gingășia amabilității neegoiste.HLL 68.3

Mama Domnului Isus urmărea cu multă seriozitate dezvoltarea puterilor Lui și vedea în caracterul Lui chipul desăvârșirii. Cu mare bucurie căuta să încurajeze mintea Lui ageră și receptivă. Prin Duhul Sfânt, ea primea înțelepciune ca să conlucreze cu ființele cerești la creșterea acestui copil, care putea recunoaște numai pe Dumnezeu ca Tată al Său.HLL 69.1

Încă din timpuri foarte vechi, credincioșii din Israel acordaseră multă grijă educației tineretului. Domnul dăduse îndrumări ca din pruncie copiii să fie învățați despre bunătatea și măreția Sa, așa cum se descoperea mai ales în Legea Sa și cum se vedea în viața poporului Israel. Cântarea, rugăciunea și învățăturile din Sfintele Scripturi trebuiau să fie adaptate pentru mintea de copil. Tații și mamele trebuiau să-și învețe copiii că Legea lui Dumnezeu este expresia caracterului Său și că, atunci când primesc principiile Legii în inimă, chipul lui Dumnezeu se întipărește în mintea și sufletul lor. Mare parte din învățătură era dată oral; dar tinerii învățau să și citească scrierile ebraice, iar sulurile de pergament ale Scripturilor Vechiului Testament erau deschise pentru studiul lor.HLL 69.2

În zilele Domnului Hristos, orașul sau cetatea care nu se îngrijea de educația religioasă a tinerilor era socotită ca fiind sub blestemul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, învățătura se ocupa mai mult de forme. Tradiția înlocuise în mare parte Sfintele Scripturi. Adevărata educație i-ar fi determinat pe tineri “să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-L găsească bâjbâind.” (Faptele Apostolilor 17, 27.) Dar învățătorii iudei acordau atenție lucrurilor care priveau ceremoniile. Mintea era încărcată de învățături care nu-i erau de folos celui care le învăța și care nu vor fi recunoscute de școala mai înaltă din curțile cerești. Experiența care se obține printr-o acceptare personală a Cuvântului lui Dumnezeu nu avea loc în sistemul lor de educație. Absorbiți de cele din afară, elevii nu găseau momente de liniște pentru a le trăi singuri cu Dumnezeu. Ei nu auzeau glasul Lui vorbindu-le în inimă. În căutarea lor după cunoștință, s-au îndepărtat de Izvorul înțelepciunii. Lucrurile de seamă ale slujirii lui Dumnezeu erau neglijate. Principiile Legii era întunecate. Ceea ce se considera ca fiind educație superioară era cea mai mare piedică în calea realei dezvoltări. Sub educația dată de rabini, puterile tinerilor erau înăbușite. Mințile lor deveneau confuze și înguste.HLL 69.3

Copilul Isus nu a învățat la școlile sinagogilor. Mama Lui i-a fost primul învățător omenesc. Din gura ei și din scrierile profeților, El a învățat despre lucrurile cerești. Chiar cuvintele pe care El Însuși i le spusese lui Moise pentru Israel le învăța acum de pe genunchii mamei Sale. Trecând de la vârsta copilăriei la aceea a tinereții, El nu a studiat la școlile rabinilor, nu avea nevoie să obțină educația din astfel de izvoare, deoarece Dumnezeu era învățătorul Său.HLL 70.1

Întrebarea pusă în timpul lucrării Mântuitorului: “Cum are omul acesta învățătură, căci n-a învățat niciodată?” nu arată că Isus nu știa să citească, ci numai faptul că El nu primise o educație rabinică. (Ioan 7, 15.) Deoarece El și-a obținut cunoștința așa cum o putem obține și noi, cunoașterea profundă a Sfintelor Scripturi arată câtă stăruință a depus El în anii tinereții Sale pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. În fața Lui se desfășura și marea bibliotecă a lucrurilor create de Dumnezeu. El, care făcuse toate lucrurile, studia acum învățăturile pe care mâna Sa le scrisese pe pământ, pe apă și pe bolta cerului. Departe de căile nesfinte ale lumii, El a adunat comori de știință din natură. El a studiat viața plantelor, viața animalelor și viața omului. Chiar din anii tinereții Sale, a fost stăpânit de o singură țintă: să trăiască pentru a-i face pe alții fericiți. Pentru lucrul acesta, El a găsit resurse în natură; în timp ce studia viața plantelor și viața animalelor, noi idei de căi și mijloace Îi veneau în minte. El putea mereu să scoată ilustrații din lucrurile văzute, prin care să prezinte Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Parabolele, prin care, în timpul slujirii Sale, Îi plăcea să-și predea lecțiile despre adevăr, arată cât de deschisă era mintea Sa față de influențele naturii și cu cât interes adunase El învățăturile spirituale din lucrurile vieții de toate zilele.HLL 70.2

În felul acesta, I s-a dezvăluit lui Isus importanța Cuvântului și lucrărilor lui Dumnezeu, în timp ce El Se străduia să înțeleagă cauza lucrurilor. El era ajutat de ființe cerești și cultiva cugete și legături sfinte. De la prima scânteiere de inteligență, El creștea necontenit în har spiritual și în cunoașterea adevărului.HLL 70.3

Fiecare copil poate dobândi cunoștințe așa cum a dobândit Isus. Atunci când căutăm să-L cunoaștem pe Tatăl ceresc din Cuvântul Său, îngerii se vor apropia de noi, mintea ne va fi întărită, iar caracterul nostru va fi înălțat și înnobilat. Trebuie să ne asemănăm tot mai mult cu Mântuitorul nostru. Iar când privim frumusețea și măreția din natură, inima noastră începe să-L caute pe Dumnezeu. În timp ce spiritul este umplut de respect, sufletul este reînviorat prin intrarea în legătură cu Cel veșnic, prin lucrările Sale. Comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune dezvoltă facultățile intelectuale și morale, iar puterile spirituale se întăresc atunci când cultivăm gânduri asupra lucrurilor spirituale.HLL 70.4

Viața Domnului Isus a fost trăită în deplină armonie cu Dumnezeu. Cât a fost copil, El a gândit și a vorbit ca un copil; dar nici o urmă de păcat nu a întinat chipul lui Dumnezeu din El. Cu toate acestea, n-a fost scutit de ispite. Locuitorii din Nazaret erau proverbiali din cauza stricăciunii lor. Proasta reputație, pentru care erau în general cunoscuți, se vede din întrebarea lui Natanael: “Poate ieși ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1, 46.) Isus a fost pus în locuri unde caracterul Său avea să fie probat. Era necesar ca El să vegheze necontenit pentru a-și păstra curăția. A fost supus la toate luptele pe care trebuie să le ducem și noi, pentru ca să ne fie o pildă în copilărie, tinerețe și maturitate.HLL 71.1

Satana era neobosit în eforturile lui de a-L birui pe Copilul din Nazaret. Din primii ani ai vieții Sale, Isus a fost apărat de îngeri cerești, dar, cu toate acestea, viața Sa a fost o continuă luptă împotriva puterilor întunericului. Faptul că ar putea exista pe pământ o viață nepângărită de păcat era un afront și o groază pentru prințul întunericului. El nu a lăsat nici un mijloc nefolosit pentru a-L prinde în cursă pe Isus. Nici un copil omenesc nu va fi vreodată chemat să trăiască o viață sfântă în mijlocul unei lupte tot atât de înverșunate cu ispita cum a fost Mântuitorul nostru.HLL 71.2

Părinții lui Isus erau săraci și depindeau de truda lor zilnică. El era obișnuit cu sărăcia, sacrificiul de sine și lipsuri. Experiența aceasta I-a fost de folos. În viața Sa de muncă nu existau clipe de lenevie care să invite ispita. Nu au existat ore lipsite de o preocupare, care să deschidă calea pentru legături corupătoare. Pe cât a fost cu putință, El a închis ușa în fața ispititorului. Nici câștigul, nici plăcerea, nici laudele, nici mustrările nu L-au putut determina să consimtă la o faptă rea. Era înțelept în a discerne răul și puternic pentru a-i rezista.HLL 72.1

Hristos a fost singurul om fără păcat care a locuit vreodată pe pământ, cu toate că aproape treizeci de ani El a trăit printre locuitorii stricați din Nazaret. Faptul acesta este o mustrare pentru aceia care consideră că, pentru a trăi o viață curată, ei depind de loc, de avere sau de belșug. Ispita, sărăcia și greutățile sunt adevărata disciplină necesară pentru dezvoltarea curăției și tăriei de caracter.HLL 72.2

Isus a trăit într-o casă țărănească și, cu credincioșie și voioșie, și-a îndeplinit partea în purtarea poverilor familiei. El fusese Conducătorul cerului și îngerii se desfătaseră în împlinirea cuvântului Său; acum, El era un lucrător harnic, un Fiu ascultător și iubitor. El a învățat o meserie și cu propriile mâini lucra în atelierul de dulgherie împreună cu Iosif. În îmbrăcămintea simplă a unui muncitor obișnuit, El mergea pe străzile târgușorului, ducându-Se și venind de la lucrul Său umil. El nu a folosit puterea Sa dumnezeiască pentru a-și micșora poverile sau pentru a-și ușura munca.HLL 72.3

În timp ce Isus a muncit în copilărie și tinerețe, mintea și corpul Său s-au dezvoltat. El nu și-a folosit puterile fizice cu nepăsare, ci în așa fel ca să fie păstrate în sănătate, pentru a putea face cea mai bună lucrare în orice privință. El nu voia să fie imperfect, nici chiar în mânuirea uneltelor. El era desăvârșit atât ca lucrător, cât și în caracter. Prin exemplul Său, ne-a învățat că avem datoria să fim harnici, că lucrarea noastră trebuie să fie îndeplinită cu precizie și perfecțiune și că o astfel de lucrare este onorabilă. Exercițiul, care învață mâinile să fie folositoare și-i formează pe tineri să-și ducă partea din poverile vieții dă putere fizică și dezvoltă orice însușire. Toți trebuie să găsească ceva de făcut, care să fie de folos pentru ei înșiși și de ajutor pentru alții. Dumnezeu a rânduit munca pentru a fi o binecuvântare și numai muncitorul harnic găsește adevărata glorie și bucurie a vieții. Aprobarea lui Dumnezeu rămâne cu o iubitoare asigurare asupra copiilor și tinerilor care își îndeplinesc partea cu bucurie, împărtășind poverile tatălui și ale mamei. Astfel de copii vor intra în viață ca membri folositori ai societății.HLL 72.4

În tot timpul vieții Sale pe pământ, Isus a fost un lucrător zelos și statornic. El Se aștepta să realizeze mult, de aceea a lucrat mult. După ce a intrat în lucrarea Sa, El a zis: “Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze.” (Ioan 9, 4.) Isus nu S-a sustras de la griji și răspunderi, așa cum fac mulți care pretind că sunt urmași ai Săi. Tocmai pentru că încearcă să ocolească aceste lucruri sunt așa de mulți slabi și incapabili. Ei pot să aibă însușiri prețioase și plăcute, dar sunt fără râvnă și aproape că nu sunt buni de nimic atunci când au de înfruntat greutăți sau piedici de învins. Încrederea și râvna, statornicia și tăria de caracter manifestate în Hristos trebuie să se dezvolte și în noi, prin aceeași disciplină pe care El a suportat-o. Și harul pe care El l-a primit ne va fi dat și nouă.HLL 73.1

Tot timpul cât a trăit printre oameni, Mântuitorul nostru a împărtășit soarta celor săraci. Din propria viață cunoștea grijile și poverile lor și putea să-i mângâie și să-i încurajeze pe toți lucrătorii umili. Aceia care au o adevărată concepție despre învățătura pe care ne-o dă viața Sa nu vor considera niciodată că trebuie să se facă o deosebire între clase, că bogații trebuie să fie onorați mai mult decât săracii valoroși.HLL 73.2

Isus a pus tact și voie bună în lucrarea Sa. Se cere multă răbdare și spiritualitate pentru a introduce religia Bibliei în viața de familie și în activitatea zilnică, pentru ca în ocupațiile vremelnice ochiul să poată rămâne ațintit numai la mărirea lui Dumnezeu. Și în această privință Hristos a fost un ajutor. El niciodată n-a fost așa de împovărat de griji lumești, încât să nu aibă timp sau preocupare pentru lucrurile cerești. Deseori Își exprima bucuria inimii, cântând psalmi și melodii cerești. Deseori locuitorii din Nazaret Îi auzeau vocea înălțându-se în laude și mulțumiri către Dumnezeu. El întreținea legătura cu cerul prin cântec; iar când tovarășii Săi se plângeau de oboseala muncii, ei erau înviorați de sublimele melodii ieșite de pe buzele Sale. Imnurile Sale de laudă păreau că izgonesc pe îngerii cei răi și, asemenea fumului de tămâie, umpleau locul cu mireasmă. Mintea ascultătorilor Săi era transportată din exilul ei pământesc către căminul ceresc.HLL 73.3

Isus era izvorul harului vindecător pentru lume și, în tot timpul acelor ani pe care i-a petrecut retras la Nazaret, viața Sa se revărsa în râuri de iubire și de bunătate. Bătrânii, cei întristați și împovărați de păcat, copiii la joacă în bucuria lor nevinovată, micile creaturi din crânguri, animalele răbdătoare, purtătoare de poveri — toată suflarea era mai fericită datorită prezenței Sale. El, al cărui cuvânt puternic susținea lumile, Se apleca să aline o pasăre rănită. Nimic nu rămânea neobservat de El, nimic față de care să nu binevoiască să dea ajutor.HLL 74.1

Astfel, în timp ce creștea în înțelepciune și statură, Isus Se făcea tot mai plăcut și înaintea lui Dumnezeu, și înaintea oamenilor. El atrăgea simpatia tuturor inimilor, arătându-Se în stare să-i iubească pe toți. Atmosfera de nădejde și curaj care-L înconjura Îl făcea o binecuvântare în orice casă. Și adesea, în sinagogă, în ziua de Sabat, El era invitat să citească învățătura din profeți și inimile ascultătorilor tresăltau atunci când o nouă lumină strălucea puternic din cuvintele binecunoscute ale textului sacru.HLL 74.2

Cu toate acestea, Isus Se ferea de îngâmfare. În toți anii cât a stat la Nazaret, El n-a dezvăluit nimic din puterea Sa făcătoare de minuni. El n-a căutat poziții și nu și-a atribuit titluri. Viața Sa liniștită și simplă și chiar tăcerea Sfintelor Scripturi cu privire la prima parte a vieții Sale ne învață o lecție importantă. Cu cât viața copilului este mai liniștită și mai simplă, cu cât este mai liberă de emoții artificiale și mai în armonie cu natura, cu atât mai favorabilă este ea dezvoltării fizice și mintale, precum și tăriei spirituale.HLL 74.3

Isus este exemplul nostru. Sunt mulți care se ocupă cu interes de perioada slujirii Sale publice, în timp ce trec cu vederea învățăturile ce decurg din primii Săi ani. Dar tocmai în viața Sa de familie El este model pentru toți copiii și toți tinerii. Mântuitorul a consimțit să Se coboare în sărăcie, pentru ca să ne învețe cât de aproape putem umbla cu Dumnezeu, chiar și atunci când avem de dus o viață umilă. El a trăit pentru a mulțumi, onora și proslăvi pe Tatăl Său în lucrurile obișnuite ale vieții. Lucrarea Sa a început prin binecuvântarea lucrului umil al meseriașilor care trudeau pentru pâinea lor zilnică. El îndeplinea lucrarea lui Dumnezeu tot atât de mult atunci când lucra la tejgheaua dulgherului, ca și atunci când făcea minuni pentru mulțime. Și fiecare tânăr care urmează exemplul lui Hristos de credincioșie și ascultare în familia Lui umilă își poate însuși aceleași cuvinte spuse despre El de către Tatăl, prin Duhul Sfânt: “Iată robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu.” (Isaia 42, 1.)HLL 74.4