Capitolul 76 — Iuda

Istoria vieții lui Iuda ne prezintă sfârșitul trist al unei vieți care ar fi putut fi onorată de Dumnezeu. Dacă ar fi murit mai înainte de ultima lui călătorie la Ierusalim, Iuda ar fi fost privit ca un om vrednic de a ocupa un loc între cei doisprezece apostoli, unul a cărui lipsă ar fi fost foarte mult simțită. Repulsia cu care a fost privit de-a lungul veacurilor n-ar fi existat, dacă însușirile caracterului său n-ar fi fost manifestate la încheierea istoriei vieții sale. Dar caracterul său a fost descoperit lumii cu un scop: ca să fie o avertizare pentru toți aceia care, asemenea lui, ar trăda misiunea sacră încredințată lor.HLL 716.1

Cu puțin timp înainte de Paște, Iuda și-a reînnoit legăturile pe care le avea cu preoții, pentru a-L da pe Domnul Hristos în mâinile lor. S-a convenit atunci ca Mântuitorul să fie arestat în unul din locurile Sale de meditație și rugăciune. De la ospățul din casa lui Simon, Iuda avusese ocazia să reflecteze asupra faptelor pe care se legase să le aducă la îndeplinire, dar planul său nu s-a schimbat. Pentru treizeci de arginți — prețul unui sclav, el a dat rușinii și morții pe Domnul slavei.HLL 716.2

Din fire, Iuda avea o puternică iubire de bani; dar el nu fusese totdeauna atât de corupt ca să poată face o faptă ca aceasta. El nutrise spiritul cel rău al avariției până când acesta a devenit motivul dominant al vieții sale. Iubirea lui pentru Mamona a fost mai mare decât iubirea pentru Domnul Hristos. Devenind rob al acestui viciu, el s-a predat lui Satana și avea să fie târât adânc în păcat.HLL 716.3

Iuda se alăturase ucenicilor atunci când mulțimile Îl urmau pe Domnul Isus. Învățătura Mântuitorului le-a mișcat inimile în timp ce ascultau uimiți cuvintele Lui rostite în sinagogă, la marginea mării sau pe munte. Iuda i-a văzut pe bolnavi, pe schilozi și pe orbi venind în număr mare la Domnul Isus din orașe și sate. I-a văzut pe muribunzi aduși la picioarele Sale. A fost martor al lucrărilor minunate ale Mântuitorului, manifestate în vindecarea celor bolnavi, în eliberarea de demoni și învierea din morți. A simțit chiar în persoana sa dovada puterii Domnului Hristos. A recunoscut învățăturile Domnului Hristos ca fiind superioare tuturor celor pe care le auzise vreodată. Îl iubea pe Marele Învățător și dorea să fie cu El. Avea dorința să fie schimbat în caracterul și viața sa, nădăjduind să experimenteze acest lucru prin legătura sa cu Domnul Hristos. Mântuitorul nu l-a respins pe Iuda. El i-a dat un loc printre cei doisprezece. I-a încredințat lucrarea unui evanghelist. I-a dat puterea de a vindeca pe bolnavi și de a scoate demonii. Dar Iuda n-a ajuns să se predea pe deplin Domnului Hristos. El n-a renunțat la ambițiile lui lumești sau la iubirea de bani. În timp ce a acceptat poziția de slujitor al Domnului Hristos, el nu s-a supus puterii divine modelatoare. Considera că putea să aibă propria judecată și propriile păreri, cultivând predispoziția de a critica și acuza.HLL 716.4

Iuda era foarte mult apreciat de către ucenici și avea o mare influență asupra lor. Chiar el avea o părere foarte bună despre sine și îi privea pe frații săi ca fiindu-i mult inferiori în judecată și iscusință. Ei nu-și dau seama de ocaziile pe care le au, gândea el, și nici nu profită de împrejurările ce li se oferă. Biserica nu va prospera niciodată cu astfel de conducători limitați. Petru era impulsiv; el ar fi acționat fără prea multă judecată. Ioan, care strângea adevărurile ce porneau de pe buzele Domnului Hristos, era considerat de Iuda ca fiind un om de afaceri nepriceput. Matei, a cărui pregătire l-a învățat exactitatea în toate lucrurile, era foarte grijuliu atunci când era vorba de cinste, medita totdeauna la cuvintele Domnului Hristos și era atât de absorbit de ele, încât, considera Iuda, nu mai inspira încredere atunci când era vorba să facă lucruri iscusite și larg cuprinzătoare. În acest fel, Iuda i-a categorisit pe toți ucenicii și se felicita pentru faptul că biserica ar fi ajuns adesea în încurcături și necazuri, dacă n-ar fi fost iscusința lui de administrator. Iuda se considera cel mai capabil, neputând fi depășit de nimeni. După părerea lui, el constituia o onoare pentru cauza bisericii și totdeauna se prezenta astfel.HLL 717.1

Însă Iuda era orb față de propriile slăbiciuni de caracter, iar Domnul Hristos l-a așezat acolo unde avea să aibă ocazia să le vadă și să se corecteze. Fiind casier pentru ucenici, avea datoria să se îngrijească de nevoile micului grup și să acorde ajutorul necesar celor săraci. La Paște, în camera de sus, când Domnul Isus i-a zis: “Ce ai să faci, fă repede” (Ioan 13, 27), ucenicii gândeau că El îi ceruse să cumpere cele necesare pentru nevoile praznicului sau să dea ceva celor săraci. Slujind altora, Iuda ar fi putut să-și dezvolte un spirit neegoist. Dar, în timp ce asculta zilnic învățăturile Domnului Hristos și era martor al vieții Sale neegoiste, Iuda s-a lăsat în voia dispozițiilor sale spre lăcomie. Sumele mici, care treceau prin mâinile lui, erau o continuă ispită. Deseori, când făcea un mic serviciu pentru Domnul Hristos sau folosea din timpul său pentru scopuri religioase, el se plătea din acest fond sărăcăcios. În ochii săi, aceste pretexte serveau ca scuză pentru acțiunile sale; dar înaintea lui Dumnezeu era un hoț.HLL 717.2

Declarația mereu repetată a Domnului Hristos că Împărăția Sa nu era din lumea aceasta l-a iritat pe Iuda. El făcuse un plan și se aștepta ca Domnul Isus să lucreze după el. El plănuise ca Ioan Botezătorul să fie eliberat din închisoare. Dar, vai, Ioan a fost lăsat să fie decapitat. Iar Domnul Hristos, în loc să-și revendice drepturile Sale regale și să răzbune moartea lui Ioan, S-a retras cu ucenicii Săi într-un loc la țară. Iuda dorea o atitudine mult mai agresivă. Considera că, dacă Domnul Isus nu i-ar împiedica pe ucenici să-și aducă la îndeplinire planurile lor, lucrarea ar fi mult mai plină de succes. El a reținut vrăjmășia crescândă a conducătorilor iudei și a văzut faptul că cerința lor n-a fost ascultată, atunci când au cerut un semn din ceruri din partea Domnului Hristos. Inima lui era deschisă necredinței, iar vrăjmașul adăuga gânduri de îndoială și revoltă. De ce oare Domnul Isus Se ocupa atât de mult de ceea ce era așa de descurajator? De ce oare prevestea El încercări și persecuții pentru Sine și pentru ucenicii Săi? Perspectiva de a avea un loc de frunte în noua împărăție l-a făcut pe Iuda să sprijine cauza lui Isus. Oare să fie dezamăgit în speranțele lui? Iuda nu respingea ideea că Domnul Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar avea îndoieli și căuta să găsească vreo explicație a lucrărilor Sale minunate.HLL 718.1

În ciuda învățăturilor Mântuitorului, Iuda avansa mereu ideea că Domnul Hristos va domni ca împărat în Ierusalim. Cu ocazia hrănirii celor cinci mii, el a încercat să realizeze acest lucru. Atunci, Iuda a ajutat la împărțirea hranei mulțimii flămânde. El a avut ocazia să vadă binele ce-i stătea în putere să-l facă în favoarea altora. A simțit satisfacția pe care o ai totdeauna în slujba lui Dumnezeu. A ajutat la aducerea la Hristos a bolnavilor și suferinzilor din mulțime. A văzut câtă alinare, câtă bucurie și fericire aducea în inimile omenești puterea vindecătoare a Răscumpărătorului. El ar fi putut să înțeleagă metodele de lucru ale Domnului Hristos. Dar era orbit de propriile dorințe egoiste. Iuda a fost primul care să folosească entuziasmul declanșat de minunea înmulțirii pâinilor. El a fost acela care a pus la cale planul de a-L lua cu forța pe Domnul Isus și a-L face împărat. Năzuințele lui erau foarte înalte, dar dezamăgirea i-a fost amară.HLL 718.2

Cuvântarea Domnului Hristos în sinagogă cu privire la pâinea vieții a fost punctul de cotitură în istoria vieții lui Iuda. El a auzit cuvintele: “Adevărat, adevărat, vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului, și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viață în voi înșivă.” (Ioan 6, 53.) El a văzut că Domnul Hristos oferea mai degrabă bunuri spirituale decât bunuri lumești. El considera că poate vedea departe și că a ajuns la înțelegerea faptului că Isus nu va avea onoruri și nu va putea da urmașilor Săi poziții înalte. El s-a hotărât să nu se unească atât de strâns cu Hristos, încât să nu se mai poată desface. El va veghea. Și a vegheat.HLL 719.1

Din acel moment, el a început să exprime îndoieli care îi puneau pe ucenici în încurcătură. Semăna controverse și sentimente ce duceau în rătăcire, repetând argumentele exprimate de către cărturari și farisei împotriva susținerilor Domnului Hristos. Toate necazurile mici și mari, supărările, greutățile și aparentele piedici în calea înaintării Evangheliei erau interpretate de Iuda ca dovezi împotriva temeiniciei ei. El aducea texte din Sfânta Scriptură care nu aveau nici o legătură cu adevărurile pe care le prezenta Domnul Hristos. Aceste texte, scoase din contextul lor, îi puneau pe ucenici în încurcătură și făceau să crească descurajarea, care-i cuprindea adesea. Totuși, toate acestea au fost făcute de Iuda într-un astfel de mod, încât să apară că era un om conștiincios. Și în timp ce ucenicii căutau dovezi care să confirme cuvintele Marelui Învățător, Iuda îi conducea aproape imperceptibil pe un alt drum. Și astfel, într-un mod foarte religios și în aparență foarte înțelept, el prezenta problemele într-o lumină diferită de aceea în care le prezentase Domnul Hristos, alăturând cuvintelor Lui un înțeles pe care El niciodată nu-l dăduse. Sugestiile lui ațâțau totdeauna dorințe ambițioase după realizări pământești, îndepărtându-i astfel pe ucenici de la lucrurile importante cărora aceștia trebuiau să le acorde atenția cuvenită. Neînțelegerile cu privire la cine să fie mai mare dintre ei erau în mare măsură generate de Iuda.HLL 719.2

Când Domnul Isus i-a prezentat tânărului bogat condițiile uceniciei, lui Iuda nu i-a plăcut acest lucru. El a considerat că se făcuse o greșeală. Dacă astfel de oameni, ca acest conducător, ar fi putut să fie uniți cu credincioșii, atunci ei ar fi ajutat susținând cauza lui Hristos. Dacă Iuda ar fi fost primit cel puțin ca sfătuitor, gândea el, atunci ar fi putut da sugestii avantajoase pentru dezvoltarea neînsemnatei biserici. Principiile și metodele sale ar fi fost diferite întrucâtva de cele ale Domnului Hristos, dar în aceste lucruri el se considera mai înțelept decât Domnul Hristos.HLL 719.3

În tot ceea ce Domnul Hristos le spunea ucenicilor Săi era ceva cu care Iuda nu era de acord în inima sa. Sub influența sa, aluatul neascultării își făcea foarte repede lucrarea. În toate acestea, ucenicii n-au văzut pe adevăratul vinovat; dar Domnul Isus a văzut că Satana îi transmitea lui Iuda atributele sale și, în felul acesta, deschidea o cale prin care să-i poată influența și pe ceilalți ucenici. Cu un an înainte de trădarea Sa, Domnul Hristos spusese cu privire la aceasta: “Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.” (Ioan 6, 70.)HLL 720.1

Cu toate acestea, Iuda nu manifesta o opoziție fățișă față de învățăturile Mântuitorului și nici nu părea că le pune la îndoială. El n-a dat pe față o atitudine de murmurare, până la momentul ospățului din casa lui Simon. Când Maria a uns picioarele Mântuitorului, Iuda și-a manifestat tendințele spre lăcomie. Fiind mustrat de Domnul Hristos, spiritul său se revoltă. Mândria rănită și dorința de răzbunare au rupt stăvilarele și lăcomia nutrită atât de mult a pus stăpânire pe el. Aceasta va fi experiența tuturor acelora care continuă să se joace cu păcatul. Elementele de decădere cărora nu li se rezistă și asupra cărora nu s-a câștigat biruința răspund ispitirii lui Satana, iar sufletul este robit, supus voinței lui.HLL 720.2

Iuda însă nu era cu totul împietrit. Chiar după ce se angajase în două rânduri să-L vândă pe Mântuitorul, el a mai avut ocazii să se pocăiască. La cina de Paște, Domnul Hristos și-a dovedit divinitatea, dând în vileag scopul vânzătorului. Cu gingășie, El nu l-a trecut cu vederea pe Iuda atunci când a slujit ucenicilor. Dar ultimul apel al harului a rămas fără răspuns. Apoi, cazul lui Iuda a fost hotărât și picioarele pe care Domnul Hristos le-a spălat au plecat să aducă la îndeplinire lucrarea vânzătorului.HLL 720.3

Iuda socotea că, dacă Domnul Hristos avea să fie crucificat, atunci evenimentul trebuia să aibă loc. Partea sa în trădarea Mântuitorului n-ar fi schimbat rezultatul. Dar, dacă Domnul Hristos nu trebuia să moară, atunci el nu făcea decât să-L forțeze să Se elibereze. Orice s-ar întâmpla, Iuda avea să câștige ceva de pe urma trădării lui. El a socotit că face o afacere iscusită vânzându-L pe Domnul său.HLL 720.4

Cu toate acestea, Iuda nu credea că Domnul Hristos va îngădui ca El să fie arestat. Vânzându-L, planul său era de a-I da o lecție. El intenționa să joace un rol care să-L facă pe Mântuitorul mai atent de aici înainte și să-l trateze cu respectul cuvenit. Iuda însă nu știa că a dat morții pe Domnul Hristos. De câte ori, când Mântuitorul învăța în parabole, cărturarii și fariseii nu fuseseră înfrânți prin ilustrațiile Lui uimitoare! De câte ori nu se osândiseră singuri! Adesea, când adevărul pătrunsese în inimile lor, ei erau plini de furie și luau pietre ca să arunce în El; dar mereu și mereu El scăpase. Deoarece El a scăpat din așa de multe curse, cu siguranță, gândea Iuda, că nu va îngădui să fie prins.HLL 720.5

Iuda s-a hotărât să facă o încercare. Dacă într-adevăr Domnul Hristos era Mesia, atunci poporul, pentru care El făcuse atât de mult, se va strânge în jurul Său și-L va proclama împărat. Aceasta va face ca multe minți, care până acum au fost nehotărâte, să se hotărască o dată pentru totdeauna. Iuda avea să aibă meritul de a-L fi așezat pe Împărat pe tronul lui David. Faptul acesta avea să-i asigure o poziție de frunte în noua împărăție, după Domnul Hristos.HLL 721.1

Falsul ucenic își îndeplini partea în vinderea lui Isus. În grădină, când le-a spus conducătorilor mulțimii: “Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneți mâna pe el!” (Matei 26, 48), el era pe deplin convins că Domnul Hristos va scăpa din mâinile lor. Apoi, dacă ei ar fi aruncat vina asupra lui, el putea să le spună: “Nu v-am spus să-L țineți bine?”HLL 721.2

Iuda privi la cei care-L prindeau pe Domnul Hristos, acționând la cuvintele lui și legându-L strâns. Plin de uimire, el văzu că Mântuitorul a îngăduit să fie legat și dus. Nerăbdător, el L-a urmat din grădină până la judecarea Lui în fața conducătorilor iudei. În fiecare moment, aștepta ca El să-și uimească vrăjmașii, apărând înaintea lor ca Fiu al lui Dumnezeu, făcând fără efect toate comploturile și toată puterea lor. Cum însă ceasurile treceau, unul după altul, și Domnul Hristos Se supunea tuturor abuzurilor ce au fost îngrămădite asupra Lui, o teamă teribilă veni asupra vânzătorului pentru faptul că a vândut pe Învățătorul său, ca să fie dat morții.HLL 721.3

Cum judecata se apropia de sfârșit, Iuda n-a mai putut îndura tortura conștiinței sale vinovate. Deodată, o voce răgușită a răsunat din sala de judecată, făcând ca un fior de groază să pună stăpânire pe toate inimile: “Este nevinovat, cruță-L, Caiafa!”HLL 721.4

Făptura înaltă a lui Iuda era văzută acum făcându-și loc prin mulțimea înmărmurită. Fața sa era palidă și descompusă și stropi mari de sudoare se vedeau pe fruntea lui. Repezindu-se spre scaunul de judecată, el a aruncat jos, înaintea marelui preot, monedele de argint ce fuseseră prețul vânzării Domnului său. Apucând nerăbdător haina lui Caiafa, îl imploră să-L elibereze pe Isus, declarând că nu făcuse nimic vrednic de moarte. Mâniat, Caiafa îl îndepărtă, dar rămase încurcat, neștiind ce să spună. Perfidia preoților a fost dată pe față. Era evident că ei îl mituiseră pe ucenic ca să-și vândă Învățătorul.HLL 721.5

“Am păcătuit”, strigă din nou Iuda, “căci am vândut sânge nevinovat.” Dar marele preot, recâștigându-și stăpânirea de sine, răspunse batjocoritor: “Ce ne pasă nouă? Treaba ta.” (Matei 27, 4.) Preoții fuseseră dispuși să facă din Iuda unealta lor; dar îi disprețuiau josnicia. Când el a venit la ei ca să-și mărturisească vina, l-au luat în râs.HLL 722.1

Iuda s-a aruncat apoi la picioarele Domnului Hristos, recunoscându-L ca Fiu al lui Dumnezeu și rugându-L să se elibereze. Mântuitorul nu i-a reproșat nimic vânzătorului Său. El știa că Iuda nu se pocăise; mărturisirea sa era stoarsă din sufletul său vinovat de sentimentul îngrozitor al condamnării și al judecății viitoare, dar el nu simțea o durere profundă și zdrobitoare de inimă pentru că vânduse pe Fiul nevinovat al lui Dumnezeu și că se lepădase de Sfântul lui Israel. Cu toate acestea, Domnul Hristos n-a rostit nici un cuvânt de condamnare. El a privit cu multă milă la Iuda și a spus: “Pentru ceasul acesta am venit în lume”.HLL 722.2

Un murmur de surprindere străbătu adunarea. Cu uimire, ei au văzut răbdarea Domnului Hristos față de vânzătorul Său. Din nou îi cuprinse convingerea că acest Om era mai mult decât un muritor. Dar, dacă El era Fiul lui Dumnezeu, se întrebau ei, de ce nu-și desface legăturile și nu triumfă asupra acuzatorilor Săi?HLL 722.3

Iuda s-a convins că toate stăruințele lui erau zadarnice și a fugit din sala de judecată exclamând: “E prea târziu! E prea târziu!” El simțea că nu va putea trăi să-L vadă pe Isus crucificat și, în disperarea lui, s-a dus și s-a spânzurat.HLL 722.4

Mai târziu, în aceeași zi, pe drumul de la sala de judecată a lui Pilat la Golgota, s-a produs o întrerupere a strigătelor și batjocurilor mulțimii nelegiuite, care Îl ducea pe Domnul Hristos la locul răstignirii. Pe când treceau pe lângă un loc retras, ei au văzut, la rădăcina unui copac uscat, trupul lui Iuda. A fost o priveliște dintre cele mai dezgustătoare, cutremurătoare. Greutatea corpului său rupsese frânghia cu care se spânzurase de copac. În cădere, trupul său fusese mutilat în mod oribil, iar câinii mâncau acum din el. Resturile lui au fost repede îngropate, ca să nu se mai vadă, dar mulțimea batjocorea mai puțin acum și multe fețe palide dădeau pe față gândurile ce se frământau înăuntru. Se părea că răsplata începea să fie dată acelora care se făceau vinovați de sângele lui Isus.HLL 722.5