Capitolul 14 — “Noi am găsit pe Mesia”

Capitol bazat pe textele din Ioan 1, 19-51.

Ioan Botezătorul predica și boteza la Betabara, dincolo de Iordan. Nu departe de locul acesta, Dumnezeu oprise pe vremuri apele râului până a trecut Israel. Tot în apropiere fusese dărâmată cetatea Ierihon de oștile cerești. Amintirea acestor evenimente era acum împrospătată și făcea ca solia lui Ioan Botezătorul să prezinte un interes deosebit. Oare Acela, care în timpurile de demult făcuse atâtea minuni, nu Își va arăta din nou puterea pentru eliberarea lui Israel? Astfel de gânduri frământau inima oamenilor care zilnic se îngrămădeau pe malurile Iordanului.HLL 132.1

Predicarea lui Ioan ajunsese să pună stăpânire cu atâta putere asupra națiunii, încât a atras atenția autorităților religioase. Primejdia revoltei făcea ca romanii să vadă cu ochi bănuitori orice adunare mai mare și, de aceea, orice lucru care ar fi prevestit vreo răscoală a poporului deștepta temerile conducătorilor iudei. Ioan nu recunoscuse autoritatea Sinedriului și nu ceruse autorizația acestuia pentru lucrarea pe care o făcea. El îi mustrase pe toți la fel, pe conducători și pe conduși, pe farisei și pe saduchei. Cu toate acestea, lumea îl urma plină de entuziasm. Interesul pentru lucrarea lui părea a crește fără încetare. Cu toate că nu avusese nici o legătură cu el, Sinedriul socotea că Ioan, fiind un învățător public, se găsea sub jurisdicția sa.HLL 132.2

Acest consiliu era format din membri aleși din preoțime și dintre conducătorii și învățătorii neamului. De obicei, președintele era marele preot. Toți membrii trebuiau să fie înaintați în vârstă, deși nu prea bătrâni, oameni învățați, cunoscători nu numai în ale credinței și istoriei iudeilor, ci și în ale științei în general. Trebuiau să fie fără cusur fizic, să fie căsătoriți și să aibă copii, ceea ce-i făcea mai potriviți pentru a-i înțelege și a-i ajuta pe ceilalți. Locul lor de întâlnire era într-o sală din incinta Templului din Ierusalim. În zilele de independență ale iudeilor, Sinedriul era instanța supremă a neamului, având autoritate pământească și ecleziastică. Deși acum era supus guvernatorilor romani, încă mai exercita o influență puternică atât în cele civile, cât și în cele religioase.HLL 133.1

Sinedriul nu mai putea să întârzie cercetarea lucrării lui Ioan. Unii încă își mai aminteau descoperirea dată lui Zaharia în templu și profeția tatălui, care arătase pe copilul lui ca înainte-vestitor al lui Mesia. În urma tulburărilor și schimbărilor din cei treizeci de ani trecuți, lucrurile acestea se pierduseră în mare parte din vedere. Acum ele veneau din nou în minte, prin mișcarea adusă de lucrarea lui Ioan.HLL 133.2

De multă vreme nu mai fusese un profet în Israel; de multă vreme nu se mai văzuse o reformă ca aceea care se producea acum. Chemarea la mărturisire de păcate părea ceva nou și uimitor. Mulți conducători n-ar fi vrut să meargă să asculte chemările și mustrările lui Ioan, ca nu cumva să fie siliți să dezvăluie tainele vieții lor. Cu toate acestea, predica lui era o proclamare deschisă a lui Mesia. Se știa bine că cele șaptezeci de săptămâni din profeția lui Daniel, în care se cuprindea și venirea lui Mesia, aproape se sfârșiseră și toți așteptau cu nerăbdare să aibă parte de timpul acela mult dorit de glorie națională. Atât de mare era entuziasmul poporului, încât Sinedriul urma să fie obligat în curând să aprobe sau să respingă lucrarea lui Ioan. Puterea lui asupra poporului începuse să scadă. Menținerea poziției lui devenea o problemă serioasă. Sperând să găsească o soluție, Sinedriul a trimis la Iordan o delegație de preoți și de leviți, ca să discute cu noul învățător.HLL 133.3

O mulțime de oameni erau adunați și ascultau cuvintele lui când au sosit trimișii. Cu un aer de stăpânitori, anume plănuit ca să-i impresioneze pe oameni și să-l facă pe profet să țină seama de ei, rabinii îngâmfați se apropiau. Plină de respect și chiar de teamă, mulțimea le-a făcut loc să treacă. Acești bărbați însemnați, îmbrăcați în haine bogate, plini de îngâmfare pentru rangul și puterea lor, s-au oprit în fața profetului din pustieHLL 133.4

“Cine ești tu?” au întrebat ei.HLL 134.1

Știind ce aveau ei în gând, Ioan răspunse: “Nu sunt eu Hristosul”.HLL 134.2

“Dar cine ești? Ești Ilie?”HLL 134.3

“Nu sunt!”HLL 134.4

“Ești proorocul?”HLL 134.5

“Nu.”HLL 134.6

“Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?”HLL 134.7

“Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Neteziți calea Domnului, cum a zis proorocul Isaia.”HLL 134.8

Pasajul amintit de Ioan este din frumoasa profeție a lui Isaia: “Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiți bine Ierusalimului și strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită.... Un glas strigă: Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii și strâmtorile în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea.” (Isaia 40, 1-5.)HLL 134.9

Pe vremuri, când un împărat călătorea printr-o parte mai puțin umblată din împărăția lui, o ceată de oameni mergea înaintea trăsurii, ca să niveleze ridicăturile și să astupe gropile, pentru ca împăratul să poată călători în siguranță și fără nici o piedică. Acest obicei este folosit de profet pentru a ilustra lucrarea Evangheliei. “Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate.” Când Duhul lui Dumnezeu, cu minunata Lui putere de redeșteptare, atinge sufletul, El face ca mândria omenească să se plece. Plăcerea, poziția și puterea omenească sunt socotite ca fiind fără valoare. “Izvodirile minții și orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu”, sunt răsturnate și orice gând este făcut “rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10, 5.) Atunci umilința și iubirea gata de sacrificiu, care sunt așa de puțin apreciate de oameni, sunt puse mai presus de toate celelalte lucrări. Aceasta este lucrarea Evangheliei, din care face parte și solia lui Ioan.HLL 135.1

Rabinii au întrebat mai departe: “Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?” Cuvântul “proorocul” se referea la Moise. Iudeii ajunseseră la părerea că Moise trebuia să învie din morți și să fie înălțat la cer. Ei nu știau că el înviase deja. Când Ioan Botezătorul și-a început lucrarea, mulți au crezut că el poate să fie Moise, care a înviat din morți, deoarece părea să cunoască în amănunțime profețiile și istoria lui Israel.HLL 135.2

De asemenea, se credea că, înainte de venirea lui Mesia, se va arăta Ilie. Ioan s-a referit la această așteptare, pe care a respins-o, dar cuvintele lui aveau un înțeles mai adânc. Mai târziu, Isus a spus cu privire la Ioan: “Dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină.” (Matei 11, 14.) Ioan a venit în spiritul și puterea lui Ilie, ca să facă o lucrare precum a făcut-o și Ilie. Dacă iudeii l-ar fi primit, lucrul acesta s-ar fi împlinit pentru ei. Dar ei n-au primit solia lui. Pentru ei, el nu era Ilie. El nu putea să împlinească pentru ei lucrarea pentru care venise.HLL 135.3

Mulți dintre cei adunați la Iordan fuseseră de față la botezul lui Isus; dar numai câțiva observaseră semnul care se dăduse atunci. În timpul lunilor precedente ale lucrării lui Ioan Botezătorul, mulți au refuzat să dea ascultare chemării lui la pocăință. În urma acestui lucru, inima lor se împietrise și mintea lor se întunecase. Când Cerul a mărturisit pentru Isus la botezul Lui, ei n-au înțeles nimic. Ochii care niciodată nu se îndreptaseră în credință către Cel Nevăzut n-au văzut descoperirea slavei lui Dumnezeu; urechile care niciodată nu ascultaseră de glasul Lui nu au auzit cuvintele mărturiei. La fel se întâmplă și acum. Deseori prezența lui Hristos și a îngerilor slujitori se manifestă în adunările oamenilor și cu toate acestea mulți nu știu acest lucru. Ei nu simt nimic deosebit. Doar unora li se descoperă prezența Mântuitorului. Pace și bucurie străbat în inima lor. Ei sunt mângâiați, încurajați și binecuvântați.HLL 136.1

Delegații din Ierusalim îl întrebaseră pe Ioan: “De ce botezi?” Și acum așteptau răspunsul. Deodată, când privirea lui se îndrepta asupra mulțimii, ochii i s-au aprins, fața i-a fost luminată și întreaga lui făptură a fost zguduită de o emoție profundă. Întinzând mâna, el strigă: “Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți. El este Acela care vine după mine, și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor.” (Ioan 1, 26.27.)HLL 136.2

Mesajul era clar și hotărât, așa că putea fi dat ca răspuns Sinedriului. Cuvintele lui Ioan nu se puteau aplica decât la Cel de atâta vreme făgăduit. Mesia era în mijlocul lor. Plini de uimire, preoții și mai marii începură să privească împrejurul lor, cu speranța că Îl vor descoperi pe Acela despre care vorbise Ioan. Dar nu L-au putut deosebi din mulțime.HLL 136.3

Când, la botez, Ioan L-a numit pe Isus “Mielul lui Dumnezeu”, o nouă lumină venise asupra lucrării lui Mesia. Gândul profetului s-a îndreptat spre cuvintele lui Isaia: “Ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” (Isaia 53, 7.) În săptămânile următoare, Ioan a cercetat cu un nou interes profețiile și învățăturile privitoare la serviciul jertfelor. El n-a deosebit cu claritate cele două faze ale lucrării lui Hristos — de jertfă care suferă și de Împărat care biruie, — dar a văzut că venirea Lui are o mai mare însemnătate decât aceea pe care o înțelegeau preoții și poporul. Când L-a văzut pe Isus în mulțime, la întoarcerea Lui din pustie, Ioan aștepta plin de încredere ca El să facă un semn care să dovedească adevăratul Său caracter. Era nerăbdător să audă o declarație din partea Mântuitorului cu privire la misiunea Sa; dar nu s-a rostit nici un cuvânt, nu s-a dat nici un semn. Isus n-a răspuns la cuvintele prin care Ioan Botezătorul Îl făcea cunoscut, ci S-a amestecat printre ucenicii lui Ioan și n-a dat nici un semn vizibil al deosebitei Lui lucrări și n-a luat nici o măsură pentru a Se face cunoscut.HLL 136.4

A doua zi, Ioan L-a văzut pe Isus venind. Învăluit de lumina slavei lui Dumnezeu, profetul a întins mâna, declarând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam: După mine vine un om care este înaintea mea.... Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie cunoscut lui Israel.... Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El. Eu nu-L cunoșteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: ‘Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se și oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt’. Și eu am văzut lucrul acesta și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 1, 29-34.)HLL 137.1

Era acesta Hristosul? Plini de teamă și uimire, oamenii priveau la Acela care fusese declarat ca Fiu al lui Dumnezeu. Ei fuseseră adânc mișcați de cuvintele lui Ioan. El le vorbise în Numele lui Dumnezeu. Ei îl ascultaseră zi după zi când le mustra păcatele și în fiecare zi se întărea în ei convingerea că el era trimis de cer. Dar cine era Acest “mai mare ca Ioan Botezătorul”? În îmbrăcămintea și în purtarea Lui nu se vedea nimic după care cineva să-L socotească un om de rang mare. După înfățișare, era un om simplu, îmbrăcat ca și ei, în haine umile de om sărac.HLL 137.2

În mulțime se găseau câțiva care, la botezul lui Hristos, văzuseră slava lui Dumnezeu și auziseră glasul Lui. Dar de atunci fața lui Isus se schimbase foarte mult. La botezul Lui, Îi văzuseră chipul transfigurat de lumina cerească; acum palid, epuizat și slăbit, a fost recunoscut doar de profetul Ioan.HLL 137.3

Dar, în timp ce priveau la El, oamenii au văzut fața Lui plină de milă dumnezeiască, amestecată cu o putere de care era conștient. Orice privire a ochilor, orice trăsătură a feței avea pecetea umilinței și expresivitatea unei iubiri de nedescris. El părea înconjurat de o atmosferă a influenței spirituale. În timp ce gesturile Lui erau liniștite și nepretențioase, El îi impresiona pe oameni cu simțământul unei puteri ascunse, dar care nu putea să fie în totul acoperită. Acesta să fie Cel așteptat de Israel atâta vreme?HLL 137.4

Isus a venit în umilință și sărăcie ca să ne poată fi atât model, cât și Mântuitor. Dacă S-ar fi arătat în strălucire împărătească, atunci cum ne-ar fi putut învăța umilința? Cum ar fi putut prezenta adevăruri atât de tăioase ca acelea din Predica de pe Munte? Unde ar mai fi fost nădejdea celor umili în viață, dacă Isus venea să locuiască între oameni ca împărat?HLL 138.1

Cu toate acestea, mulțimii i se părea că nu e cu putință ca Acela pe care-L arăta Ioan să fie îndeplinitorul visurilor lor înalte. De aceea, mulți au fost dezamăgiți și foarte încurcați.HLL 138.2

Cuvintele pe care preoții și rabinii ar fi vrut așa de mult să le audă, că Isus va așeza iarăși împărăția lui Israel, n-au fost rostite. Un asemenea împărat căutaseră și așteptaseră ei, un asemenea împărat ar fi fost primit cu brațele deschise. Dar pe unul care voia să așeze în inima lor o împărăție a păcii și a neprihănirii nu voiau să-L primească.HLL 138.3

A doua zi, când aproape de el se aflau doi ucenici, Ioan L-a văzut din nou pe Isus în mijlocul oamenilor. Fața profetului s-a luminat din nou de slava Celui Nevăzut, când a strigat: “Iată Mielul lui Dumnezeu”. Cuvintele au mișcat inima ucenicilor. Ei nu le înțelegeau pe deplin. Ce însemna numele pe care I-l dăduse Ioan — “Mielul lui Dumnezeu”? Ioan nu lămurise.HLL 138.4

Lăsându-l pe Ioan, ei s-au dus să-L caute pe Isus. Unul dintre aceștia doi era Andrei, fratele lui Simon; celălalt era Ioan evanghelistul. Aceștia au fost cei dintâi ucenici ai lui Hristos. Mânați de o putere căreia nu i se puteau împotrivi, ei au mers după Isus — nerăbdători de a vorbi cu El și cu toate acestea îngroziți și tăcuți, pierduți în grozava întrebare: Este acesta Mesia?HLL 138.5

Isus știa că ucenicii merg după El. Ei erau primele roade ale lucrării Sale și în inima dumnezeiescului Învățător era bucurie când aceste ființe au răspuns harului Său. Cu toate acestea, întorcându-Se, El a întrebat numai atât: “Ce căutați?” El voia să le dea prilejul să se întoarcă sau să-și spună dorința.HLL 138.6

De un singur lucru își dădeau ei seama. O singură persoană umplea gândurile lor. Ei au strigat: “Rabi, unde locuiești?” În cele câteva vorbe pe care le puteau schimba pe marginea drumului, ei nu puteau să primească ceea ce doreau. Doreau să fie singuri cu Isus, să stea la picioarele Lui și să asculte cuvintele Lui.HLL 138.7

“‘Veniți să vedeți’, le-a zis El. S-au dus și au văzut unde locuia și în ziua aceea au rămas cu El.”HLL 139.1

Dacă Ioan și Andrei ar fi avut un spirit necredincios, ca preoții și rabinii, n-ar fi ajuns să învețe la picioarele lui Isus. Ei ar fi venit la El cu critici, ca să-I judece cuvintele. În felul acesta, mulți oameni închid poarta în fața celor mai prețioase ocazii. Dar acești primi ucenici n-au procedat așa. Ei au răspuns chemării Duhului Sfânt prin predica lui Ioan Botezătorul. Acum au recunoscut glasul Învățătorului ceresc. Pentru ei, cuvintele lui Isus erau pline de prospețime, de adevăr și de frumusețe. O lumină dumnezeiască se revărsa asupra învățăturii din Scripturile Vechiului Testament. Adevărurile cele atât de cuprinzătoare le apăreau într-o nouă lumină.HLL 139.2

Numai căința, credința și iubirea ajută unui suflet să poată primi înțelepciune din cer. Credința care lucrează prin iubire este cheia cunoștinței și oricine iubește “cunoaște pe Dumnezeu.” (1 Ioan 4, 7.)HLL 139.3

Ucenicul Ioan era un om plin de râvnă, plin de o adâncă iubire, înflăcărat și totuși contemplativ. El începuse să priceapă slava lui Hristos — nu strălucirea și puterea lumească, pe care fusese învățat să le aștepte, ci “o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”, “plin de har și de adevăr.” (Ioan 1, 14.) El era absorbit de contemplarea acestei teme minunate.HLL 139.4

Andrei a căutat să dea și altora din bucuria ce-i umplea inima. Căutându-l pe fratele său Simon, i-a strigat: “Noi am găsit pe Mesia”. Simon n-a așteptat să i se mai spună o dată. Auzise și el predica lui Ioan Botezătorul și s-a grăbit să meargă la Mântuitorul. Ochii lui Isus Hristos s-au oprit asupra lui, citindu-i caracterul și istoria vieții. Firea lui impulsivă, inima lui iubitoare și înțelegătoare, ambiția lui și încrederea în sine, istoria căderii lui, pocăința, activitatea și moartea lui de martir, toate acestea le-a citit Mântuitorul și i-a zis: “Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa (care tălmăcit înseamnă Petru)”.HLL 139.5

“A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galilea și a găsit pe Filip și i-a zis: ‘Vino după Mine’.” Filip a ascultat porunca și îndată a devenit lucrător pentru Hristos.HLL 139.6

Filip l-a chemat pe Natanael. Acesta din urmă se aflase și el în mulțime, când Ioan Botezătorul arătase către Isus ca Miel al lui Dumnezeu. Când a privit la Isus, Natanael a fost dezamăgit. Se putea ca omul acesta, care purta semnele sărăciei și muncii, să fie Mesia? Cu toate acestea, Natanael nu se putea hotărî să-L lepede pe Isus, deoarece cuvintele lui Ioan îi pătrunseseră în inimă.HLL 139.7

În timpul când Filip îl căuta, Natanael era retras într-o livadă liniștită, pentru a medita la cele spuse de Ioan și la cele scrise de profeți cu privire la Mesia. El s-a rugat ca, dacă persoana arătată de Ioan era Liberatorul, să i se facă lucrul acesta cunoscut, și Duhul Sfânt a venit asupra lui, dându-i asigurarea că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său, ridicându-i un Mântuitor. Filip știa că prietenul lui cercetează profețiile și, în timp ce Natanael se ruga sub un smochin, Filip a descoperit ascunzișul lui. În locul acesta liniștit, adăpostit de frunziș, se rugaseră ei de multe ori împreună.HLL 140.1

Cuvintele: “Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege și proorocii” i-au apărut lui Natanael ca un răspuns direct la rugăciunea lui. Dar Filip avea încă o credință șovăielnică. El a adăugat plin de îndoială: “Isus din Nazaret, fiul lui Iosif”. Din nou s-au ridicat prejudecăți în inima lui Natanael. El a exclamat: “Poate ieși ceva bun din Nazaret?”HLL 140.2

Filip n-a intrat în dispută. El i-a zis: “Vino și vezi!” “Isus a văzut pe Natanael venind la El și a zis despre el: ‘Iată cu adevărat un israelit, în care nu este vicleșug’.” Surprins, Natanael a exclamat: “De unde mă cunoști?” “Drept răspuns Isus i-a zis: ‘Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin’.”HLL 140.3

Era destul. Spiritul dumnezeiesc care venise asupra lui Natanael, ca urmare a rugăciunii lui sub smochin, îi vorbea acum prin cuvintele lui Isus. Cu toate că se îndoia și avea anumite prejudecăți, Natanael a venit la Hristos cu o sinceră dorință după adevăr și iată că dorința lui s-a împlinit. Credința lui a trecut dincolo de aceea a celui care-l adusese la Isus. El a răspuns și a zis: “Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel”.HLL 140.4

Natanael nu L-ar fi găsit niciodată pe Isus, dacă s-ar fi încrezut în rabini, ca ei să-l conducă. El a devenit ucenic numai pentru că a căutat să vadă și să judece singur. La fel este și cazul multora de astăzi, care stau deoparte din cauza prejudecăților. Cât de deosebită ar fi urmarea, dacă ar veni și ar vedea!HLL 140.5

Cât timp își pun încrederea în priceperea oamenilor, nici unul dintre ei nu va ajunge la o cunoaștere mântuitoare a adevărului. Ca și Natanael, avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi înșine și să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt. Cel care l-a văzut pe Natanael sub smochin ne va vedea și pe noi în locul tainic al rugăciunii. Îngerii porniți din lumea de lumină sunt aproape de aceia care, plini de umilință, caută călăuzirea divină.HLL 141.1

Prin chemarea lui Ioan, a lui Andrei și a lui Simon, a lui Filip și a lui Natanael, a început întemeierea bisericii creștine. Ioan a îndrumat la Hristos pe doi dintre ucenicii Săi. Apoi unul dintre aceștia, Andrei, l-a găsit pe fratele lui și l-a chemat la Mântuitorul. După aceea a fost chemat Filip, și acesta s-a dus să-l caute pe Natanael. Exemplele acestea trebuie să ne arate ce importanță au eforturile personale de a face un apel la rudele noastre, la prietenii și vecinii noștri. Sunt oameni care toată viața L-au cunoscut pe Hristos, dar n-au făcut niciodată vreun efort personal să aducă măcar un singur suflet la Mântuitorul. Ei lasă toată lucrarea pe seama slujitorului Evangheliei. Se poate ca acesta să fie bine înzestrat, dar nu poate face ceea ce Dumnezeu a lăsat în seama membrilor bisericii.HLL 141.2

Sunt mulți oameni care au nevoie de lucrarea unor inimi iubitoare de creștini. Mulți oameni ruinați ar fi putut totuși să fie salvați, dacă vecinii lor, oameni obișnuiți, ar fi făcut un efort personal pentru ei. Mulți așteaptă ca cineva să li se adreseze direct. Chiar în familie, între vecini, în orașul în care trăim, este de lucru pentru noi ca misionari ai lui Hristos. Dacă suntem creștini, lucrul acesta va fi plăcerea noastră. Un om nu este cu adevărat convertit câtă vreme în inima lui nu s-a născut dorința de a face cunoscut și altora ce prieten scump a găsit el în Isus. Adevărul care mântuiește și sfințește nu poate fi ascuns în inimă.HLL 141.3

Toți cei consacrați lui Dumnezeu vor fi canale de lumină. Dumnezeu face din ei mijloacele Sale, prin care să dea și altora din bogățiile harului Său. Făgăduința Lui este: “Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, și aceasta va fi ploaie binecuvântată.” (Ezechiel 34, 26.)HLL 141.4

Filip i-a spus lui Natanael: “Vino și vezi”. El nu i-a cerut să primească mărturia altuia, ci să caute personal să-L vadă pe Hristos. Acum, când Isus S-a înălțat la cer, ucenicii sunt reprezentanții Lui între oameni și una dintre căile cele mai eficiente de a-i câștiga pe oameni pentru El este exemplificarea caracterului Său în viața noastră zilnică. Influența noastră asupra altora nu depinde atât de mult de ceea ce spunem, cât de ceea ce suntem. Oamenii pot să combată și să desconsidere logica noastră, se pot împotrivi și apelurilor noastre, dar o viață plină de iubire dezinteresată este un argument căruia nu i se pot împotrivi. O viață în care faptele se potrivesc cu vorbele, caracterizată prin umilința lui Hristos, este o putere în lumea aceasta.HLL 141.5

Învățătura lui Hristos era exprimarea unei convingeri trăite în viață și cei care învață de la El vor deveni învățători după modelul dumnezeiesc. Cuvântul lui Dumnezeu, vorbit de cel care a fost personal sfințit prin el, are o putere dătătoare de viață, care-l face atrăgător pentru ascultători și-i convinge că acesta e o realitate vie. Când cineva a primit adevărul din iubire, va da pe față aceasta prin puterea de convingere a comportamentului său și prin tonul cu care vorbește. El face cunoscut ceea ce el însuși a auzit, a văzut și a pipăit cu privire la Cuvântul vieții, ca alții să aibă părtășie cu el prin cunoașterea lui Hristos. Cuvintele mărturiei lui, pornite de pe buze atinse de cărbunele aprins de pe altar, sunt adevăr pentru o inimă primitoare și lucrează sfințirea asupra caracterului.HLL 142.1

Omul care caută să lumineze pe altul va fi el însuși binecuvântat. Va fi o ploaie binecuvântată pentru toți. “Cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 25.) Dumnezeu putea să aducă la îndeplinire lucrarea de salvare a păcătoșilor și fără ajutorul nostru; dar, pentru ca noi să ne formăm un caracter ca al lui Hristos, trebuie să fim părtași la lucrarea Lui. Pentru a putea intra în bucuria Lui, bucuria de a vedea ființe răscumpărate prin jertfa Sa, trebuie să luăm parte la eforturile Lui pentru răscumpărarea lor.HLL 142.2

Cele dintâi cuvinte ale lui Natanael, prin care își exprima credința, atât de pline de zel și sincere, au ajuns la urechile lui Isus ca o muzică plăcută. El i-a zis: “Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea”. Mântuitorul privea plin de bucurie în viitor, la lucrarea Sa de a vesti Evanghelia celor umili, de a alina inima zdrobită și de a vesti libertatea celor legați de Satana. Gândindu-se la binecuvântările scumpe pe care El le-a dat oamenilor, Isus a adăugat: “Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul omului”.HLL 142.3

De fapt, prin aceste cuvinte, Hristos spunea: Pe țărmurile Iordanului, cerul s-a deschis și Duhul S-a coborât asupra Mea ca un porumbel. Scena aceasta n-a fost decât un semn că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Dacă veți crede astfel în Mine, credința voastră va fi mai vie. Veți vedea că cerurile sunt deschise și că nu se vor mai închide niciodată. Eu le-am deschis pentru voi. Îngerii lui Dumnezeu se înalță, ducând rugăciunile celor înstrăinați și împovărați la Tatăl de sus, și se coboară cu binecuvântare și nădejde, curaj, ajutor și viață pentru fiii oamenilor.HLL 142.4

Îngerii lui Dumnezeu merg neîncetat de la pământ la cer și de la cer la pământ. Minunile lui Hristos pentru cei suferinzi și întristați au fost făcute de puterea lui Dumnezeu, prin slujirea îngerilor. Și tot prin Hristos și serviciul trimișilor Lui din cer e adusă orice binecuvântare de la Dumnezeu la noi. Îmbrăcându-Se în corp omenesc, Mântuitorul nostru unește interesele Sale cu cele ale copiilor căzuți ai lui Adam, în timp ce, prin dumnezeirea Lui, El îmbrățișează tronul lui Dumnezeu. Și în felul acesta Hristos este mijlocul de comunicare al oamenilor cu Dumnezeu și al lui Dumnezeu cu oamenii.HLL 143.1