Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Educaţie - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Lucrarea vieții

    “Dar fac un singur lucru.”

    În orice ramură, succesul cere un scop hotărât. Cel care vrea să atingă un adevărat succes în viață trebuie să păstreze în fața sa, în mod constant, țelul vrednic de străduința sa. Un astfel de țel este pus înaintea tinerilor de astăzi. Țelul dat de cer, de a duce Evanghelia lumii în această generație, este cel mai nobil care poate face apel la vreo făptură omenească. El deschide un câmp de lucru pentru orice om a cărui inimă a fost atinsă de Hristos.Ed 262.1

    Scopul pe care-l are în vedere Dumnezeu pentru copiii care cresc lângă focul nostru din cămin este mai larg, mai adânc și mai înalt decât a perceput vederea noastră limitată. Din păturile cele mai umile, în vremurile din trecut, cei pe care El i-a văzut credincioși au fost chemați să mărturisească pentru El în locurile cele mai înalte ale lumii. Și mulți dintre tinerii de astăzi, crescând asemenea lui Daniel în căminul său din Iudeea, studiind Cuvântul lui Dumnezeu și lucrările Sale și deprinzând lecțiile slujirii pline de credincioșie, se vor mai ridica încă în adunările legislative, în sălile de judecată sau în curțile regale ca martori ai Împăratului împăraților. Mulțimi de oameni vor fi chemați la o lucrare mai largă. Întreaga lume se deschide pentru Evanghelie. Etiopia își întinde mâinile către Dumnezeu. Din Japonia, India și China, din teritoriile încă întunecate ale propriului nostru continent, din fiecare zonă a acestei lumi a noastre răzbate strigătul inimilor lovite de păcat, cu dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeul iubirii. Milioane și milioane de oameni nici măcar nu au auzit de Dumnezeu sau de dragostea Sa, descoperită în Hristos. Este dreptul lor să primească această cunoaștere. Sunt în aceeași măsură ca și noi pretendenți la îndurarea Mântuitorului. Și nouă ne revine datoria de a răspunde acelui strigăt, nouă, care am primit cunoașterea, copiilor noștri cărora le-o putem împărtăși. Fiecărei familii și fiecărei școli, fiecărui părinte, învățător și copil asupra căruia a strălucit lumina Evangheliei i se pune în această criză întrebarea ce i-a fost adresată Esterei, regina, în acele momente de criză gravă din istoria lui Israel: “Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” Estera 4, 14.Ed 262.2

    Cei ce se gândesc la rezultatul grăbirii sau împiedicării răspândirii Evangheliei o fac raportând-o la ei înșiși și la lume. Puțini se gândesc la legătura pe care o are acest lucru cu Dumnezeu. Puțini stau să cugete asupra suferinței pe care a provocat-o Creatorului nostru păcatul. Tot cerul a suferit în agonia lui Hristos; însă acea suferință nu a început și nici nu s-a sfârșit o dată cu manifestarea Sa în trup de om. Crucea este o descoperire pentru simțurile noastre tocite a suferinței pe care păcatul, chiar de la nașterea lui, a adus-o în inima lui Dumnezeu. Orice îndepărtare de la ceea ce este drept, fiecare faptă de cruzime, fiecare eșec al omului de a atinge idealul Său Îi provoacă durere. Când au venit asupra lui Israel calamitățile care erau rezultatul clar al despărțirii lor de Dumnezeu — subjugarea lor de către dușmani, actele de cruzime și moartea — s-a spus că “El S-a îndurat de suferințele lui Israel.” “În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor ... și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime.” Judecători 10, 16; Isaia 63, 9.Ed 263.1

    Duhul Său “mijlocește pentru noi cu suspine negrăite”. Pentru că “toată firea suspină și suferă durerile nașterii” (Romani 8, 26.22), inima Tatălui ceresc se frânge din compasiune. Lumea noastră este o imensă leprozerie, scena unei mizerii asupra căreia nu îndrăznim să zăbovim nici măcar cu gândul. Dacă am vedea-o așa cum este, povara ne-ar fi îngrozitoare. Cu toate acestea, Dumnezeu simte totul. Pentru a distruge păcatul și rezultatele lui, El L-a dat pe Preaiubitul Său și a făcut cu putință să stea în puterea noastră, prin cooperarea cu El, să punem capăt acestei scene a nenorocirii. “Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” Matei 24, 14.Ed 263.2

    “Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16, 15), aceasta este porunca lui Hristos dată urmașilor Săi. Desigur, că nu toți vor fi chemați să fie pastori sau misionari, în sensul obișnuit al termenului; însă toți pot fi lucrători împreună cu El, în a da “vestea cea bună” semenilor lor. Porunca este dată tuturor, mici sau mari, învățați sau neștiutori, tineri sau vârstnici.Ed 264.1

    Având înaintea noastră această poruncă, putem noi să ne educăm fiii și fiicele pentru o viață de convenționalism “respectabil”, o viață căreia îi spunem creștină, dar căreia îi lipsește jertfirea de sine, o viață pentru care verdictul venit de la Acela care este adevăr trebuie să fie “nu te cunosc”?Ed 264.2

    Mii de oameni fac acest lucru. Ei se gândesc să asigure pentru copiii lor binefacerile Evangheliei, în timp ce îi tăgăduiesc spiritul. Dar aceasta nu trebuie să se întâmple. Cei care resping privilegiul tovărășiei cu Hristos în lucrare resping singura pregătire care îi face vrednici să aibă părtășie cu El la slava Sa. Ei resping pregătirea care oferă putere și noblețe de caracter în această viață. Mulți tați și mame, lipsindu-i pe copiii lor de crucea lui Hristos, au învățat prea târziu că îi dădeau în felul acesta în mâinile vrăjmașului lui Dumnezeu și al omului. Ei le-au pecetluit ruina, nu numai pentru viața viitoare, ci și pentru cea de acum. Ispitele i-au biruit. Au crescut ca un blestem pentru lume, ca durere și rușine pentru cei ce le-au dat viață.Ed 264.3

    Chiar în străduința de a se pregăti pentru lucrarea lui Dumnezeu, mulți sunt îndepărtați prin metode greșite de educație. Viața este privită de mai toată lumea ca fiind compusă din perioade distincte, perioada de învățare și perioada de aplicare a lucrurilor învățate — de pregătire și de realizare. În pregătirea pentru o viață de slujire, tinerii sunt trimiși la școală pentru a dobândi cunoștințe prin studierea cărților. Despărțiți de responsabilitățile vieții de zi cu zi, ei sunt absorbiți de studiu și pierd adesea din vedere care este scopul acestuia. Zelul consacrării lor timpurii se stinge și mult prea mulți sunt cuprinși de o ambiție personală, egoistă. La absolvire, mii descoperă că nu au nici un contact cu viața. S-au ocupat atât de mult timp cu abstractul și teoreticul, încât în clipa în care întreaga făptură trebuie mobilizată pentru a face față examenelor severe ale vieții reale, ei sunt nepregătiți. În locul acelei nobile lucrări pe care și-o propuseseră, energia lor se scurge doar într-o luptă pentru supraviețuire. După dezamăgiri repetate, disperați chiar și în încercarea de a-și câștiga în mod cinstit traiul, mulți alunecă pe panta practicilor îndoielnice sau ilegale. Lumea este jefuită de slujirea de care ar fi putut să se bucure; iar Dumnezeu este jefuit de sufletele pe care și-a dorit cu pasiune să le înalțe, să le înnobileze și să le onoreze ca reprezentanți ai Săi.Ed 265.1

    Mulți părinți greșesc făcând discriminare între copiii lor în ce privește educația. Fac aproape orice sacrificiu pentru a-i asigura cele mai mari avantaje unuia care este strălucit și capabil. Dar ei nu cred că aceste avantaje sunt necesare pentru cei ce sunt mai puțin promițători. Ei consideră că acestora din urmă nu le este necesară decât puțină educație pentru a-și putea împlini îndatoririle obișnuite ale vieții.Ed 265.2

    Dar cine este în stare să selecteze dintr-o familie pe acei copii cărora le vor reveni cele mai importante responsabilități? De câte ori s-a dovedit judecata omenească greșită în această privință! Amintiți-vă experiența lui Samuel, când a fost trimis să-l ungă ca împărat peste Israel pe unul din fiii lui Isai. Prin fața lui au trecut șapte tineri cu o înfățișare nobilă. Privindu-l pe primul, cu trăsături atrăgătoare, bine dezvoltat la trup și cu o ținută princiară, profetul a exclamat: “Negreșit, unsul Domnului este aici înaintea Lui”. Dar Dumnezeu a spus: “Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă”. Astfel, pentru toți cei șapte, mărturia a fost: “Domnul n-a ales pe nici unul din ei.” 1 Samuel 16, 6.7.10. Iar profetului nu i s-a permis să-și ducă la bun sfârșit misiunea până când David nu a fost chemat de la turmă.Ed 265.3

    Frații mai mari, dintre care ar fi ales Samuel, nu aveau calitățile pe care Dumnezeu le-a văzut ca fiind esențiale la un conducător al poporului Său. Mândri, independenți, încrezători doar în ei înșiși, au fost lepădați în favoarea celui pe care-l priveau fără prețuire, unul care își păstrase simplitatea și sinceritatea tinereții și care, atâta vreme cât avea să fie mărunt în propriii lui ochi, putea fi pregătit de Dumnezeu pentru responsabilitățile împărăției. Așa este și astăzi când, în mulți copii pe care părinții lor i-ar trece cu vederea, Dumnezeu vede valori cu mult deasupra celor date pe față de alții, despre care se crede că sunt foarte promițători.Ed 266.1

    Iar în ceea ce privește posibilitățile oferite de viață, cine este capabil să decidă care este mare și care este măruntă? Câți lucrători aflați în locurile umile ale vieții, punând pe picioare agenți pentru binecuvântarea lumii, nu au atins rezultate pe care le-ar invidia și împărații?Ed 266.2

    Prin urmare, fiecare copil trebuie să primească o educație în vederea celei mai înalte slujiri. “Dimineața, seamănă-ți sămânța, și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.” Eclesiastul 11, 6.Ed 266.3

    Locul specific, care ne-a fost hotărât în viață, este determinat de calitățile noastre. Nu toți ajung la același nivel de dezvoltare, nu toți fac aceeași lucrare cu tot atâta eficiență. Dumnezeu nu Se așteaptă ca isopul să atingă dimensiunile cedrului sau ca măslinul să se înalțe tot atât de sus ca palmierul cel maiestuos. Însă fiecare ar trebui să țintească tot atât de sus pe cât o face cu putință pentru el uniunea dintre uman și puterea divină.Ed 267.1

    Mulți nu devin ceea ce ar putea deveni, pentru că nu descătușează puterea care este în ei. Nu se prind de tăria divină așa cum ar putea s-o facă. Mulți se abat de la linia în care ar putea obține un succes deplin. Căutând o onoare mai mare sau o sarcină mai plăcută, ei încearcă ceva pentru care nu sunt pregătiți. Mulți oameni, ale căror talente sunt menite unei alte chemări, se ambiționează să îmbrățișeze o profesiune; iar persoana care ar fi avut succes ca fermier, meșteșugar sau infirmieră ocupă în mod nepotrivit funcția de pastor, avocat sau medic. Și iarăși, sunt alții care ar fi putut ocupa o poziție de răspundere, dar care, din lipsa energiei, dăruirii sau perseverenței, se mulțumesc cu un loc mai ușor.Ed 267.2

    Trebuie să urmăm mai îndeaproape planul de viață făcut de Dumnezeu. Să facem tot ce putem mai bine în lucrarea care ne este cea mai la îndemână, să încredințăm lui Dumnezeu căile noastre și să fim atenți la indicațiile providenței Sale — acestea sunt regulile care ne permit o călăuzire sigură în alegerea unei ocupații.Ed 267.3

    Cel care a venit din ceruri pentru a fi exemplul nostru a petrecut aproape treizeci de ani în muncă obișnuită, fizică. În acest timp însă, El studia Cuvântul și lucrările lui Dumnezeu și îi ajuta și învăța pe toți cei aflați în sfera Sa de influență. Când a început lucrarea Sa publică de slujire, a umblat să-i vindece pe cei bolnavi, să-i mângâie pe cei întristați și să predice celor săraci Evanghelia. Aceasta este lucrarea tuturor urmașilor Săi.Ed 267.4

    “Cel mai mare dintre voi”, a spus Domnul, “să fie ca cel mai mic; și cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește.... Și Eu ... sunt în mijlocul vostru, ca Cel ce slujește la masă.” Luca 22, 26.27.Ed 268.1

    Dragostea și loialitatea față de Hristos sunt resortul întregii slujiri adevărate. În inima atinsă de iubirea Sa se naște o dorință de a lucra pentru El. Această dorință să fie încurajată și călăuzită în mod corect. Fie că suntem în cămin, printre vecini sau la școală, prezența celor săraci, a celor loviți, neștiutori sau nenorociți nu ar trebui privită ca un ghinion, ci ca o ocazie prețioasă pentru slujire.Ed 268.2

    În această lucrare, ca în oricare alta, se câștigă îndemânare chiar în timpul desfășurării ei. Eficiența este asigurată achitându-ne de îndatoririle obișnuite ale vieții și slujindu-i pe nevoiași și pe suferinzi. Fără aceasta, eforturile susținute, pornite din intenții bune sunt adesea inutile și chiar vătămătoare. În apă învață oamenii să înoate, nu pe uscat.Ed 268.3

    O altă obligație, prea adesea trecută ușor cu vederea — o obligație care trebuie să fie prezentată fără echivoc înaintea tinerilor care au fost conștientizați în ce privește cerințele pe care le are Hristos — este aceea față de legătura cu biserica.Ed 268.4

    Legătura dintre Hristos și biserica Sa este foarte strânsă și sfântă — El fiind Mirele, iar biserica, mireasa; El, Capul, iar biserica, trupul. Legătura cu Hristos, prin urmare, presupune legătura cu biserica Sa.Ed 268.5

    Biserica este organizată pentru slujire; iar într-o viață în care Îi slujim lui Hristos, legătura cu biserica este unul din primii pași. Loialitatea față de Hristos pretinde împlinirea cu credincioșie a îndatoririlor din biserică. Aceasta este o parte importantă din pregătirea unei persoane; iar într-o biserică inspirată de viața Stăpânului, ea va determina în mod direct efortul pentru lumea din afară.Ed 268.6

    Există multe ramuri în care tinerii pot găsi ocazii de a lucra cu folos. Să se organizeze în grupuri de slujire creștină, iar cooperarea se va dovedi un ajutor și o încurajare. Arătându-și interesul față de lucrarea celor tineri, părinții și învățătorii vor avea ocazia să le ofere avantajul experienței lor mai mari și pot ajuta ca eforturile acestora să fie eficiente pentru facerea de bine.Ed 269.1

    Cunoașterea este ceea ce trezește compasiunea, iar compasiunea este resortul slujirii eficiente. Pentru a trezi compasiunea în tineri și copii și spiritul de sacrificiu pentru milioanele de oameni care suferă “în ținuturile care sunt dincolo”, ei trebuie să se familiarizeze cu aceste țări și cu popoarele lor. În această direcție se pot face multe în școlile noastre. În loc să se insiste asupra faptelor de vitejie ale Alexandrilor și Napoleonilor din istorie, elevii să studieze viețile unor oameni ca apostolul Pavel și Martin Luther, Moffat, Livingstone, Carey și istoria actuală a desfășurării de zi cu zi a eforturilor misionare. În loc să li se împovăreze memoriile cu o groază de nume și teorii care nu au nici un folos pentru viața lor și cu care, o dată ce au ieșit din sala de clasă, rareori își mai bat capul, să studieze toate țările în lumina efortului misionar și să cunoască popoarele și nevoile lor.Ed 269.2

    În această lucrare finală de răspândire a Evangheliei trebuie acoperit un câmp enorm; și, mai mult ca oricând până acum, lucrarea trebuie să recruteze ajutoare din rândurile oamenilor simpli. Atât tinerii, cât și cei mai în vârstă vor fi chemați de la câmp, din vie și din atelier și trimiși de către Stăpân să dea solia Sa. Mulți dintre aceștia nu au prea avut ocazia de a-și face o educație; dar Hristos vede în ei calitățile care îi va face capabili să-I împlinească scopul. Dacă își pun inima în lucrare și nu încetează să învețe, El îi va face destoinici să lucreze pentru El.Ed 269.3

    Acela care cunoaște cotele mizeriei și disperării lumii știe în ce fel poate aduce ușurare. Vede la orice pas suflete aflate în întuneric, aplecate sub povara păcatului, tristeții și durerii. Dar El vede și posibilitățile pe care le au; vede ce înălțimi pot atinge aceste suflete. Deși ființele omenești și-au bătut joc de binecuvântările lor, și-au irosit talentele și și-au pierdut demnitatea unei bărbății pline de evlavie, Creatorul urmează să fie slăvit prin răscumpărarea lor.Ed 270.1

    Hristos pune povara lucrării pentru acești nevoiași aflați în ținuturile aspre ale pământului asupra celor care sunt alături cu inima de cei neștiutori și de cei care s-au abătut de pe cale. El va fi prezent pentru aceia ale căror inimi simt milă, măcar că mâinile lor pot fi aspre și neîndemânatice. El va lucra prin aceia care pot vedea milă în nenorocire și câștig în pierdere. Când Lumina lumii trece pe lângă noi, vom vedea că greutățile sunt de fapt un privilegiu, că există ordine în încurcături, succes în eșecul aparent. Calamitățile vor fi văzute ca binecuvântări deghizate; nenorocirile, ca acte de îndurare. Lucrători veniți din rândurile oamenilor simpli, împărtășind durerile semenilor lor așa cum Stăpânul lor a împărtășit durerile întregului neam omenesc, Îl vor vedea prin credință lucrând cu ei.Ed 270.2

    “Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în graba mare!” Țefania 1, 14. Și avem o lume întreagă de avertizat.Ed 270.3

    Cu pregătirea pe care o pot astfel dobândi, mii și mii de tineri și cei vârstnici ar trebui să se dăruiască acestei lucrări. Deja multe inimi răspund chemării Marelui Lucrător, iar numărul lor va crește. Fiecare educator creștin să ofere simpatie și cooperare unor asemenea lucrători. Să-i încurajeze și să-i sprijine pe tinerii pe care-i are în grijă pentru ca aceștia să primească pregătirea prin care să poată intra în rândurile celorlalți lucrători.Ed 270.4

    Nu există nici o ramură a lucrării în care tinerilor să le fie cu putință să primească binecuvântări mai mari. Toți cei care se angajează în slujire sunt mâinile care Îl ajută pe Dumnezeu. Ei sunt împreună lucrători cu îngerii; sau, mai degrabă, ei sunt agenții umani prin care își îndeplinesc îngerii misiunea. Îngerii vorbesc prin glasurile lor și lucrează prin mâinile lor. Iar lucrătorii umani, cooperând cu agenții cerești, se bucură de avantajul educației și experienței acestora. Ca mijloc de educație, ce “curs universitar” poate egala acest lucru?Ed 271.1

    Cu o asemenea armată de lucrători, care ar putea fi formată din tinerii noștri, pregătiți cum se cuvine, cât de curând ar putea fi dusă întregii lumi solia despre un Mântuitor răstignit, înviat și care va reveni în curând! Cât de curând ar putea veni sfârșitul — sfârșitul suferinței, al durerilor și păcatului! Cât de curând ar putea primi copiii noștri, în locul unei proprietăți aici — stricate de păcat și durere, — moștenirea lor, unde “cei neprihăniți vor stăpâni țara și vor locui în ea pe vecie”. Unde “nici un locuitor nu zice: Sunt bolnav!” Și “nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul țipetelor.” Psalmii 37, 29; Isaia 33, 24; 65, 19.Ed 271.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents