Pavel, voios în slujire

Cu credința și experiența ucenicilor galileeni, care se aflaseră în compania lui Isus, au fost unite în lucrarea Evangheliei vigoarea nestinsă și puterea intelectuală a unui rabin din Ierusalim. Cetățean roman, născut într-o cetate a unei națiuni cucerite; evreu, nu numai ca descendență, dar și printr-o educație de-o viață, devotament patriotic și crez religios; educat în Ierusalim de rabinii cei mai de frunte și instruit în toate legile și tradițiile părinților, Saul din Tars împărtășea în cel mai înalt grad orgoliul și prejudecățile națiunii sale. Pe când era încă tânăr a devenit un membru onorat al Sinedriului. Era privit ca un bărbat care promite, ca apărător zelos al credinței străvechi.Ed 64.3

În școlile teologice ale Iudeii, Cuvântul lui Dumnezeu fusese lăsat deoparte în favoarea speculațiilor omenești; fusese jefuit de puterea sa prin interpretările și tradițiile rabinilor. Înălțarea de sine, iubirea de putere, exclusivismul izvorât din invidie, bigotismul și mândria disprețuitoare — iată care erau motivațiile și principiile călăuzitoare ale acestor învățători.Ed 64.4

Rabinii se făleau cu superioritatea lor nu numai față de oamenii care aparțineau altor popoare, dar și față de propriii concetățeni. Ațâțați de ura năprasnică pe care o purtau opresorilor lor romani, ei nutreau hotărârea de a-și recăpăta independența națională prin forța armelor. Ei îi urau pe urmașii lui Isus, a căror solie de pace era atât de diferită de planurile lor ambițioase și, de aceea, i-au dat să fie omorâți. Pe scena acestei prigoane, Saul a fost unul dintre cei mai crânceni și neobosiți actori.Ed 65.1

În școlile militare ale Egiptului, Moise a fost învățat legea forței, iar această învățătură a avut o înrâurire atât de puternică asupra caracterului său, încât au fost necesari patruzeci de ani de comuniune cu Dumnezeu și natura pentru a-l pregăti să conducă pe Israel după legea iubirii. Și Pavel a trebuit să deprindă aceeași lecție.Ed 65.2

La poarta Damascului, viziunea Celui răstignit i-a schimbat tot cursul vieții. Prigonitorul a devenit ucenic, învățătorul, elev. Zilele de întuneric petrecute în singurătate la Damasc au fost în experiența sa asemenea anilor. Textele Vechiului Testament, stocate în memoria sa, constituiau studiul lui, iar Hristos, modelul său. De asemenea, pentru el, colțurile retrase din natură au devenit o școală. S-a dus în deșertul Arabiei pentru a studia acolo Scripturile și a învăța despre Dumnezeu. Și-a golit sufletul de prejudecățile și tradițiile care-i modelaseră viața și a primit învățătură de la Izvorul adevărului.Ed 65.3

Viața pe care a dus-o după aceasta a fost inspirată de un singur principiu, acela al jertfirii de sine, slujirea din iubire. “Eu sunt dator”, a spus el, “și Grecilor, și Barbarilor, și celor învățați, și celor neînvățați”. “Căci dragostea lui Hristos ne strânge.” Romani 1, 14; 2 Corinteni 5, 14.Ed 65.4

Cel mai mare învățător dintre oameni, Pavel, a acceptat atât îndatoririle umile, cât și pe cele înalte. El a recunoscut necesitatea de a munci atât fizic, cât și intelectual și a lucrat cu propriile mâini pentru a se întreține material. El continua să-și practice meșteșugul — acela de a face corturi — în timp ce predica zilnic Evanghelia în marile centre ale civilizației. “Mâinile acestea”, a spus el când s-a despărțit de fruntașii comunității din Efes, “au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.” Faptele Apostolilor 20, 34.Ed 66.1

Viața lui Pavel a descoperit, pe lângă înalte înzestrări intelectuale, și puterea unei rare înțelepciuni. Principii de cea mai mare însemnătate, principii de care cei mai mari gânditori ai timpului său erau total străini, sunt dezvăluite în învățăturile lui și dovedite practic în viața sa. Avea acea înțelepciune, mai presus de oricare alta, care manifestă o înțelegere rapidă a situației și o inimă plină de compasiune, care îl aduce pe om în contact cu ceilalți oameni și îi permite să scoată tot ce este mai bun din ei și să îi inspire în vederea unei vieți mai înalte.Ed 66.2

Ascultați cuvintele lui rostite înaintea păgânilor din Listra, când le îndreaptă atenția către Dumnezeu, descoperit în natură, Izvorul oricărui lucru bun, care “v-a trimis ploi din cer și timpuri roditoare, v-a dat hrană din belșug și v-a umplut inimile de bucurie”. Faptele Apostolilor 14, 17.Ed 66.3

Priviți-l în temnița din Filipi, în care, în ciuda trupului său sfâșiat de durere, cântecul lui de laudă rupea tăcerea miezului de noapte. După ce cutremurul a deschis ușile temniței, vocea lui se face din nou auzită, cu cuvinte de încurajare pentru temnicerul păgân: “Să nu-ți faci nici un rău, căci suntem toți aici” (Faptele Apostolilor 16, 28) — fiecare om era la locul lui, constrâns de prezența unui singur tovarăș de carceră. Iar temnicerul, convins de realitatea acelei credințe care-l susținea pe Pavel, întreabă care este calea către mântuire și, alături de toți cei din casa lui, se alătură grupului prigonit al discipolilor lui Hristos.Ed 66.4

Priviți-l pe Pavel la Atena, înaintea adunării Areopagului, răspunzând științei cu știință, logicii cu logică și filozofiei cu filozofie. Observați cum, cu tactul născut din iubire divină, arată către Iehova ca fiind acel “Dumnezeu necunoscut” căruia I se închinau neștiutori ascultătorii săi; și, folosind cuvinte citate dintr-un poet de-al lor, Îl înfățișează ca Tată ai cărui copii sunt. Ascultați-l cum, în acel veac al castelor, când drepturile omului — ca om — nu erau deloc recunoscute, descoperă marele adevăr al frăției între oameni, declarând că Dumnezeu “a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului”. Apoi, arată cum, în toate intervențiile lui Dumnezeu în favoarea omului, țelul Său plin de har și îndurare se regăsește asemenea unui fir de aur. El “le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” Faptele Apostolilor 17, 23.26.27.Ed 67.1

Ascultați-l la curtea lui Festus când împăratul Agripa, convins de adevărul Evangheliei, exclamă: “Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!” Și cu ce politețe delicată răspunde Pavel, arătând către propriul său lanț: “Fie curând, fie târziu, să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi, să fiți așa cum sunt eu, afară de lanțurile acestea.” Faptele Apostolilor 26, 28.29.Ed 67.2

Așa a trecut viața lui, după cum este descris în propriile-i cuvinte: “Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frați mincinoși. În osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte!” 2 Corinteni 11, 26.27.Ed 67.3

“Când suntem ocărâți”, a spus el, “binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; când suntem vorbiți de rău, ne rugăm”. “Ca niște întristați, și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci, și totuși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, și totuși stăpânind toate lucrurile.” 1 Corinteni 4, 12.13; 2 Corinteni 6, 10.Ed 68.1

În slujire și-a aflat bucuria; iar la încheierea vieții sale pline de trudă, privind înapoi la luptele și victoriile ei, a putut spune: “M-am luptat lupta cea bună”. 2 Timotei 4, 7.Ed 68.2

Aceste istorisiri sunt de un interes vital. Pentru nimeni nu au o importanță mai mare decât pentru tineri. Moise a renunțat la perspectiva unei împărății, Pavel la avantajele bogăției și cinstei în mijlocul poporului său — pentru o viață în care au purtat poveri în slujba lui Dumnezeu. Pentru mulți, viața acestor bărbați pare că a fost una de renunțare și sacrificiu. Chiar așa a fost? Moise “socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului”. Pavel declara: “Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.” Filipeni 3, 7.8. El era mulțumit de alegerea pe care o făcuse.Ed 68.3

Lui Moise i s-au oferit palatul faraonilor și tronul de monarh; însă în acele curți regale existau plăceri păcătoase, care îi fac pe bărbați să uite de Dumnezeu; și a ales în locul lor “avuțiile trainice și dreptatea”. Proverbe 8, 18. În loc să se alăture măreției Egiptului, el a ales să-și lege viața de țelul lui Dumnezeu. În loc să dea legi pentru Egipt, prin călăuzire divină, el a dat legi pentru întreaga lume. A devenit unealta lui Dumnezeu pentru a da oamenilor acele principii care reprezintă atât apărarea căminului, cât și a societății, care sunt piatra din capul unghiului a prosperității națiunilor — principii recunoscute astăzi de către cei mai mari oameni ai lumii, ca temelie a tot ceea ce este cel mai bun în cârmuirile omenești.Ed 68.4

Măreția Egiptului este în țărână. Puterea și civilizația lui au trecut. Însă lucrarea lui Moise nu poate pieri niciodată. Marile principii ale dreptății pe care a trăit ca să le întemeieze sunt eterne.Ed 69.1

Viața de trudă și griji împovărătoare a lui Moise a fost luminată de prezența Aceluia “deosebindu-se din zece mii” și despre care spunem că “toată ființa lui este plină de farmec.” Cântarea Cântărilor 5, 10.16. Cu Hristos în pustie, peregrinând, cu Hristos pe Muntele schimbării la față, cu Hristos în curțile cerești — viața lui pe pământ a fost una în care a binecuvântat și a fost binecuvântat, iar în ceruri este onorat.Ed 69.2

Și Pavel a fost susținut în lucrările sale diverse de puterea păstrătoare a prezenței Sale. “Pot totul”, a spus el, “în Hristos care mă întărește”. “Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: ‘Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca niște oi de tăiat’. Totuși, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Filipeni 4, 13; Romani 8, 35-39.Ed 69.3

Cu toate acestea, există o bucurie viitoare spre care Pavel privea ca la o răsplată pentru truda lui — aceeași bucurie de dragul căreia Hristos a îndurat crucea și a disprețuit rușinea — bucuria de a vedea roadele lucrării Sale. “Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria, sau cununa noastră de slavă?” scria el tesalonicenilor convertiți. “Nu sunteți voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteți slava și bucuria noastră.” 1 Tesaloniceni 2, 19.20.Ed 70.1

Cine ar putea evalua care sunt, pentru lume, rezultatele lucrării de o viață a lui Pavel? Dintre toate acele influențe binefăcătoare care alină suferința, alungă întristarea, îngrădesc răul, care înalță viața de la ceea ce este egoist și senzual și o slăvesc prin nădejdea nemuririi, cât se datorează străduințelor lui Pavel și a tovarășilor lui de lucru în timp ce călătoreau nebăgați în seamă din Asia până pe țărmurile Europei?Ed 70.2

Cât a meritat pentru oricare viață faptul de a fi fost unealta lui Dumnezeu în punerea în mișcare a unor astfel de influențe ale binecuvântării? Va merita să vedem, în veșnicie, rezultatele unei astfel de lucrări de-o viață?Ed 70.3