De la slăbiciune la tărie

Povestea nici unuia dintre ucenici nu ilustrează mai bine metoda de educare a lui Hristos ca povestea lui Petru. Îndrăzneț, agresiv și prea încrezător în propria-i persoană, cu o percepție rapidă și gata să acționeze, prompt în a plăti cu aceeași monedă, dar generos când trebuia să arate iertare, Petru greșea adesea și primea mustrări tot atât de des. Dar nici loialitatea sa plină de căldură, nici devotamentul față de Hristos nu erau mai rar și cu mai puțină hotărâre recunoscute și lăudate. Răbdător, cu o iubire aparte, Mântuitorul lucra cu ucenicul Său impulsiv, căutând să-i controleze încrederea de sine și să-l învețe umilința, supunerea și dependența.Ed 88.1

Lecția nu a fost învățată decât în parte. Încrederea în sine nu a fost dezrădăcinată.Ed 88.2

Adesea, Isus, cu o povară grea asupra propriei Sale inimi, căuta să pună înaintea ucenicilor scenele încercărilor și suferințelor Sale. Dar ochii lor erau incapabili să vadă. Învățăturile nu erau primite din toată inima, iar ei nu vedeau. Autocompătimirea, care îi împiedica să simtă împreună cu Hristos când Acesta suferea, l-a făcut pe Petru să-L dojenească: “Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu ți se întâmple așa ceva!” Matei 16, 22. Cuvintele lui exprimau ceea ce gândeau și simțeau cei doisprezece.Ed 88.3

Așa că au mers mai departe, către criza care se apropia; ei, lăudăroși, certăreți, împărțindu-și dinainte onoruri împărătești și nici măcar visând la cruce.Ed 88.4

Experiența lui Petru avea o lecție pentru ei toți. Pentru încrederea de sine, încercarea este o înfrângere sigură. Hristos nu putea opri lucrarea răului nepărăsit încă. Dar așa cum mâna Sa a fost întinsă pentru a salva atunci când valurile erau pe punctul să-l înghită pe Petru, tot astfel iubirea Lui s-a întins pentru salvarea lui, când apele mari au căutat să-i acopere sufletul. Iarăși și iarăși, chiar pe marginea propriei ruine, cuvintele lăudăroase ale lui Petru l-au adus mai aproape și mai aproape de cădere. Iarăși și iarăși a fost dată avertizarea: “Te vei lepăda ... că nu Mă cunoști”. Luca 22, 34. Inima mâhnită, iubitoare a ucenicului a fost cea care a vorbit când Petru a jurat: “Doamne, ... cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte”. Luca 22, 33; și Acela care citește inima i-a dat lui Petru solia, puțin prețuită atunci, dar care avea să arunce o rază de speranță în întunericul ce avea să cadă curând: “Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi”. Luca 22, 31.Ed 88.5

În sala de judecată cuvintele de tăgăduire fuseseră rostite; când iubirea și loialitatea lui Petru, trezite sub privirea de compătimire, iubire și tristețe a Mântuitorului, îl trimiseseră pe acesta în grădina în care Hristos plânsese și Se rugase; când lacrimile lui de remușcare au căzut pe pământul care fusese muiat cu picăturile de sânge ale agoniei Sale, atunci cuvintele Mântuitorului “M-am rugat pentru tine ... după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi” au căpătat sens pentru sufletul lui. Hristos, deși îi văzuse dinainte păcatul, nu-l lăsase pradă disperării.Ed 89.1

Dacă privirea pe care i-a aruncat-o Isus ar fi arătat condamnare în locul milei; dacă, văzând dinainte păcatul, nu ar fi vorbit despre nădejde, ce mare întuneric l-ar fi acoperit pe Petru! Ce disperare cruntă i-ar fi torturat sufletul! În acel ceas de suferință și scârbă de propria-i persoană, ce l-ar fi oprit să meargă pe cărarea pe care apucase Iuda?Ed 89.2

Cel care nu-i putea scuti pe ucenicii Săi de suferință nu l-a lăsat pe acesta pradă amărăciunii ei. Isus are o iubire care nu te părăsește și nu te uită.Ed 90.1

Ființele omenești, ele însele dedate la rău, sunt înclinate să se poarte fără blândețe cu cei ispitiți și cu cei greșiți. Nu pot citi inima, nu-i cunosc lupta și durerea. Au nevoie să învețe despre mustrarea care este iubire, despre lovitura care rănește spre a vindeca, despre avertizarea care aduce nădejde.Ed 90.2

Nu Ioan a fost acela care a vegheat alături de El în sala de judecată, care a stat lângă crucea Sa și care a fost primul la mormântul Său, dintre toți cei doisprezece ucenici — nu Ioan, ci Petru a fost cel menționat de Hristos după învierea Sa. “Duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru”, a spus îngerul, “că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veți vedea, cum v-a spus.” Marcu 16, 7.Ed 90.3

La ultima întâlnire a lui Hristos cu ucenicii, lângă mare, Petru — pus la încercare de întrebarea ce i-a fost de trei ori adresată: “Mă iubești?” — a fost repus la locul său între cei doisprezece. I s-a dat o lucrare; el urma să hrănească turma Domnului. Apoi, ca ultimă îndrumare personală, Isus i-a poruncit: “Tu vino după Mine!” Ioan 21, 17.22.Ed 90.4

Acum putea aprecia cuvintele acestea. Petru putea înțelege mai bine de data aceasta lecția pe care o dăduse Hristos când pusese un copilaș în mijlocul ucenicilor și îi îndemnase să devină asemenea lui. Cunoscând mai îndeaproape atât propria-i slăbiciune, cât și puterea lui Hristos, el era gata să se încreadă și să se supună. Putea să-și urmeze Maestrul în puterea Acestuia.Ed 90.5

Iar la încheierea experienței sale de lucrare și jertfă, ucenicul odinioară atât de nepregătit să vadă crucea, a considerat că este o bucurie să-și dea viața pentru Evanghelie, simțind numai că, pentru el, care-l tăgăduise pe Domnul, era o onoare prea mare să moară în același fel în care murise Maestrul său.Ed 90.6

Transformarea lui Petru a fost o minune a blândeții divine. Este o lecție de viață pentru toți aceia care caută să calce pe urmele pașilor Maestrului Învățător.Ed 91.1