A face față disciplinei vieții

În afară de disciplina din familie și de la școală, toți trebuie să întâlnească disciplina severă a vieții. Cum să o întâmpinăm cu înțelepciune reprezintă o lecție care ar trebui expusă cu claritate fiecărui copil și fiecărui tânăr. Este adevărat că Dumnezeu ne iubește, că lucrează pentru fericirea noastră și că, dacă Legea Sa ar fi fost întotdeauna respectată, nu ar fi trebuit să cunoaștem vreodată suferința; și nu este mai puțin adevărat că în această lume, ca urmare a păcatului, fiecare viață este asaltată de suferință, necazuri și poveri. Putem să le facem copiilor și tinerilor un bine care să dureze toată viața, învățându-i cum să întâmpine curajos aceste necazuri și poveri. În vreme ce este de datoria noastră să le arătăm compasiune, nu trebuie să facem însă acest lucru niciodată în așa fel încât să-i încurajăm să-și plângă singuri de milă. Ei au nevoie de ceea ce stimulează și întărește mai degrabă decât de ceea ce slăbește.Ed 295.1

Ei ar trebui să fie învățați că această lume nu este un loc de paradă, ci un câmp de bătaie. Toți sunt chemați să suporte duritățile, ca niște soldați buni. Ei trebuie să fie puternici, să se poarte ca niște bărbați. Să fie învățați că adevăratul test al caracterului se găsește în dispoziția de a purta poveri, de a ocupa un loc greu, de a face lucrarea ce trebuie înfăptuită, chiar dacă acest lucru nu va aduce nici o răsplată sau recunoaștere pământească.Ed 295.2

Modul corect de a înfrunta încercarea nu este căutând să scăpăm, ci să ne folosim de ea. Acest lucru se aplică oricărei discipline, și cea timpurie, și cea de mai târziu. Neglijarea educației copilului pe când e mic și întărirea în timp a tendințelor greșite fac mult mai dificilă educarea sa de mai târziu și, de asemenea, ca disciplinarea lui să fie mult prea adesea un proces dureros. Și într-adevăr este dureros pentru natura inferioară, căci i se refuză dorințele și înclinațiile firești; durerea însă trebuie trecută cu vederea, având în perspectivă o bucurie mai mare.Ed 295.3

Copilul și tânărul să fie învățați că fiecare greșeală, fiecare defect și dificultate pe care o biruie devine o piatră pe care calcă pentru a ajunge la lucruri mai bune și mai înalte. Prin astfel de experiențe au dobândit succes toți aceia care au reușit, într-adevăr, să facă viața vrednică de trăit.Ed 296.1

“Oamenii mari nu s-au trezit de-odat pe creastă,
De nimeni nu au fost acolo puși,
Ci s-au sculat în miez de noapte să trudească
În timp ce-ai lor tovarăși dormeau duși.Ed 296.2

Au fost mereu mai nalți prin ce-au pus sub picioare,
Mai sus prin ce au stăpânit și-nfrânt,
S-au pus și patimi, și orgolii să doboare,
Deșarte mituri și vânări de vânt.Ed 296.3

Urcăm în liniște, încet și fără urme,
Prin tot ce e comun ne-avântăm;
Și ne mai facem loc prin bucurii spre culme.
Noi chiar prin neplăceri înaintăm.”Ed 296.4

Trebuie să “nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” 2 Corinteni 4, 18. Noi facem un schimb prin tăgăduirea dorințelor și înclinațiilor egoiste — renunțăm la ceea ce este fără valoare și trecător pentru a dobândi ceea ce este prețios și etern. Acesta nu este un sacrificiu, ci un câștig infinit.Ed 296.5

“Ceva mai bun” este lozinca educației, legea întregii viețuiri corecte. În locul fiecărui lucru la care ne cere să renunțăm, Hristos ne oferă ceva mai bun. Deseori, tinerii îndrăgesc obiecte, țeluri și plăceri care pot să nu pară rele, dar care nu au cum să realizeze cel mai înalt bine. Acestea abat viața de la cel mai înalt scop al Său. Măsurile arbitrare sau învinuirea directă pot să nu reușească să-i facă pe acești tineri să renunțe la lucrurile pe care le agreează. Ei trebuie îndrumați către ceva mai bun decât etalarea ostentativă, ambiția sau satisfacerea plăcerilor proprii. Aduceți-i în contact cu adevărata frumusețe, cu principii superioare și cu vieți mai nobile. Călăuziți-i să privească la Hristos, căci “toată ființa lui este plină de farmec”. O dată ce privirea le este fixată asupra Lui, viața își găsește centrul de greutate. Entuziasmul, devotamentul generos și pasiunea înfocată a tinerilor își găsesc în El adevăratul obiect. Datoria devine o încântare, iar sacrificiul o plăcere. Cea mai înaltă ambiție a vieții și cea mai mare bucurie a ei este acum aceea de a-L onora pe Hristos, de a deveni ca El, de a lucra pentru El.Ed 296.6

“Căci dragostea lui Hristos ne strânge.” 2 Corinteni 5, 14.Ed 297.1