Punerea la probă a lui Iov

Pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, cei care “sunt chemați după planul Său” (Romani 8, 28), biografia biblică are o lecție încă și mai înaltă a lucrării suferinței. “Voi Îmi sunteți martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu” (Isaia 43, 12), martori că El este bun și că bunătatea Sa este bunătatea supremă. “Am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.” 1 Corinteni 4, 9.Ed 154.2

Altruismul, principiul Împărăției lui Dumnezeu, este principiul pe care-l urăște Satana; el îi tăgăduiește însăși existența. De la începutul marii controverse, el s-a străduit să dovedească faptul că principiile după care acționează Dumnezeu sunt egoiste; și el procedează la fel cu cei care-I slujesc lui Dumnezeu. Lucrarea lui Hristos și a tuturor celor ce-I poartă Numele este aceea de a dovedi falsitatea pretenției lui Satana.Ed 154.3

Isus a venit în chip de om în scopul de a ilustra altruismul în propria Sa viață. Și toți aceia care acceptă acest principiu trebuie să fie împreună lucrători cu El, demonstrându-l în viața practică. Să aleagă ceea ce este drept, pentru că așa este drept, să ia poziție pentru adevăr cu prețul suferinței și sacrificiului — “Aceasta este moștenirea robilor Domnului, iar neprihănirea lor vine de la Mine, zice Domnul.” Isaia 54, 17.Ed 154.4

Foarte de timpuriu în istoria lumii este consemnat raportul vieții unuia asupra căruia s-a purtat această controversă iscată de Satana.Ed 155.1

Despre Iov, patriarhul din Uț, mărturia Aceluia care cercetează inimile a fost: “Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău.”Ed 155.2

Împotriva acestui om, Satana a adus o acuzație disprețuitoare: “Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui?... Dar ia întinde-ți mâna și atinge-te de tot ce are”; “atinge-Te de oasele și de carnea lui, și sunt încredințat că Te va blestema în față.”Ed 155.3

Domnul a spus lui Satana: “Iată, îți dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna”. “Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața.”Ed 155.4

Având această permisiune, Satana a spulberat tot ceea ce avea Iov: turme și cirezi, slujitori și slujnice, fii și fiice; și el “a lovit pe Iov cu o bubă rea din talpa piciorului până în creștetul capului.” Iov 1, 8-12; 2, 5-7.Ed 155.5

Și la cupa sa a mai fost adăugat un element al amărăciunii. Prietenii săi, care nu vedeau în nenorocire decât o plată a păcatului, au apăsat asupra duhului său rănit și împovărat cu acuzațiile lor, conform cărora Iov se făcea vinovat de nelegiuire.Ed 155.6

În mod aparent părăsit de cer și pământ, dar păstrându-și strâns credința în Dumnezeu și fiind conștient de integritatea sa, îndurerat și încurcat, a strigat:Ed 155.7

“M-am dezgustat de viață!”Ed 155.8

“Ah! de m-ai ascunde în locuința morților,
De m-ai acoperi până-ți va trece mânia
Și de mi-ai rândui o vreme când Îți vei aduce iarăși aminte de mine!” Iov 10, 1; 14, 13.Ed 155.9

“Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde;
Cer dreptate, și dreptate nu este!...
M-a dezbrăcat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap....
A depărtat pe frații mei de la mine
Și prietenii mei s-au înstrăinat de mine....
Aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea....
Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei!
Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.”Ed 156.1

“Oh! Dacă aș ști unde să-L găsesc,
Dacă aș putea să ajung până la scaunul Lui de domnie....
Dacă mă duc la răsărit, nu este acolo;
Dacă mă duc la apus, nu-L găsesc;
Dacă are treabă la miază-noapte, nu-L pot vedea;
Dacă Se ascunde la miază-zi, nu-L pot descoperi.
Dar El știe ce cale am urmat;
Și, dacă m-ar încerca, aș ieși curat ca aurul.”Ed 156.2

“Chiar dacă mă va ucide, tot mă voi încrede în El.”Ed 156.3

“Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu
Și că Se va ridica la urmă pe pământ.
Chiar dacă mi se va nimici pielea
Și chiar dacă nu voi mai avea carne,
Voi vedea totuși pe Dumnezeu.
Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor,
Ochii mei Îl vor vedea,
Și nu ai altuia.” Iov 19, 7-21; 23, 3-10; 13, 15; 19, 25-27.Ed 156.4

Lui Iov i s-a întâmplat după credința sa. “Dacă m-ar încerca,” a spus el, “aș ieși curat ca aurul.” Iov 23, 10. Așa a și fost. Prin răbdarea sa neobosită, și-a apărat propriul caracter și în felul acesta caracterul Aceluia al cărui reprezentant era. Și “Domnul a adus pe Iov iarăși în starea lui de la început.... Și Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.... În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi.” Iov 42, 10-12.Ed 156.5

În raportul despre cei care au fost părtași, prin dăruire de sine, la suferințele lui Hristos stau — unul în Vechiul Testament și celălalt în Noul Testament — numele lui Ionatan și Ioan Botezătorul.Ed 156.6

Ionatan a fost moștenitor al tronului prin naștere, știindu-se însă înlăturat prin hotărâre divină; pentru rivalul său a fost cel mai delicat și credincios prieten, apărând viața lui David chiar cu prețul primejduirii propriei vieți; statornic lângă tatăl său prin zilele întunecate ale slăbirii puterii acestuia și tot lângă el căzând în cele din urmă — numele lui Ionatan este prețuit în ceruri, iar pe pământ rămâne ca mărturie despre existența și puterea iubirii altruiste.Ed 157.1

Ioan Botezătorul, când a apărut ca vestitor al lui Mesia, a tulburat toată națiunea. Din loc în loc, pașii săi erau urmați de mulțimi de oameni de orice rang și stare socială. Totul s-a schimbat însă când a venit Acela despre care dăduse mărturie. Mulțimile l-au urmat pe Isus și a părut că lucrarea lui Ioan se apropia rapid de sfârșit. Cu toate acestea, credința lui nu a fost deloc șovăielnică. “Trebuie ca El să crească,” a spus el, “iar eu să mă micșorez.” Ioan 3, 30.Ed 157.2

Timpul a trecut și împărăția pe care Ioan o așteptase cu atâta încredere nu a fost întemeiată. În temnița lui Irod, fără aerul dătător de viață și libertatea pustiei, el a așteptat și a vegheat.Ed 157.3

Nu s-a făcut nici o intervenție armată, ușile închisorilor nu au fost sparte; dar vindecarea bolnavilor, predicarea Evangheliei, înălțarea sufletelor oamenilor mărturiseau despre misiunea lui Hristos.Ed 157.4

Singur în temniță, văzând încotro se îndreaptă cărarea sa, ca și a Stăpânului Său, Ioan a acceptat încrederea cu care era onorat — părtaș la jertfa lui Hristos. Soli cerești l-au însoțit la mormânt. Inteligențele universului, căzute și necăzute, au fost martorele modului în care el a demonstrat o slujire altruistă.Ed 157.5

Și în toate generațiile care au trecut de atunci, suflete suferinde au fost susținute de mărturia vieții lui Ioan. De-a lungul secolelor de întuneric, în temniță, pe eșafod, în flăcări, bărbați și femei au fost întăriți de memoria aceluia despre care Hristos a declarat: “Dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul.” Matei 11, 11.Ed 157.6

“Și ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel și de prooroci! Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe.Ed 158.1

Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți. Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți, ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului.Ed 158.2

Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.” Evrei 11, 32-40.Ed 158.3