Demonizații din morminte

Noaptea primejdioasă de pe mare a trecut, și dimineața de timpuriu, Isus și ucenicii Săi împreună cu acei care le-au urmat, au debarcat de cealaltă parte a mării. Dar îndată ce au pășit pe uscat, le-au ieșit înainte doi demonizați plini de mare furie, ca și când ar fi intenționat, să-i sfâșie în bucăți. Crâmpeie de lanțuri, pe care le-au rupt la evadarea lor din închisoare, atârnau încă de corpurile lor. Ei se tăiau și se băteau cu pietre ascuțite și cu alte obiecte, pe care le puteau arunca. Locuința lor era în gropi și nici un călător nu mai era sigur să mai treacă pe acolo; căci ei obișnuiau a se năpusti cu furia spiritelor rele asupra acestora și chiar să-i și omoare dacă puteau. Ochii lor aveau o privire sălbatică de sub părul lor lung și ciufulit, și semănau mai mult a animale sălbatice, decât a ființe omenești.VI 213.1

Când ucenicii și ceilalți au văzut aceste ființe oribile alergând către ei, au fugit toți plini de spaimă. Dar au observat îndată că Isus nu era cu ei și s-au întors, ca să afle despre soarta Lui. Ei L-au zărit stând liniștit pe locul unde L-au lăsat. Acela, care liniștise furtuna, care a dat deja mai înainte piept cu Satana și L-a biruit, nu fugea de spiritele rele. Când acești bărbați, scrâșnind din dinți și cu gura plină de spumă s-au apropiat de El până la câțiva pași, Isus a ridicat acea mână, care poruncise valurilor să se liniștească și acei bărbați nu au putut să se apropie mai mult de El. Ei au stat înfuriați în fața Lui, dar fără putere.VI 213.2

Cu o voce poruncitoare, El a ordonat apoi spiritelor necurate să-i părăsească. Cuvintele lui Isus au pătruns destul de adânc în sufletul întunecat al acelor bărbați, spre a-i face să înțeleagă, că în fața lor se afla Unul, care putea să-i elibereze de spiritele rele, care îi chinuiau. Dar încercând a-și deschide gurile ca să ceară ajutorul harului Său, spiritul cel rău a vorbit prin ei și aceștia au strigat cu tărie: “Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!”VI 213.3

Și Isus L-a întrebat: “Care-ți este numele?” Iar el a zis: “Numele meu este ‘Legiune’ căci suntem mulți”. Folosind acești oameni chinuiți ca mijlocitori ai comunicărilor lor cu Isus, aceste spirite L-au rugat, ca să nu le gonească din acel ținut, ci să le lase să intre în turma de porci, care pășunau în apropiere. Dorința lor a fost acceptată; și îndată ce s-a făcut aceasta, porcii s-au aruncat într-un adânc prăpăstios și s-au înecat în mare. Lumina a răsărit iarăși în sufletul demonizaților vindecați. Din ochii lor strălucea priceperea, de care au fost străini timp îndelungat. Fețele care au fost schimbate mult timp în chipul lui Satan, s-au îmblânzit deodată, mâinile mânjite cu sânge au devenit liniștite, iar acei bărbați au lăudat pe Dumnezeu pentru salvarea lor din sclavia spiritelor rele.VI 214.1

Cu cererea lui, de a se permite spiritelor rele să intre în porci, Satan intenționa să facă lui Isus greutăți în acel ținut. Prin pierderea porcilor s-a făcut proprietarilor lor o pagubă însemnată; iar vrăjmașul nu s-a înșelat deloc în gândul său, că prin această împrejurare va face ca Isus să nu fie simpatizat în acele împrejurimi. Păzitorii porcilor au privit cu uimire la toate cele petrecute și au observat, cum acei nebuni furioși au devenit liniștiți și cu mintea senină și cum întreaga turmă de porci s-a aruncat apoi deodată în mare și s-a înecat. Ei erau răspunzători față de proprietari pentru această pagubă și au alergat imediat să ducă vestea stăpânilor lor și să spună la toți oamenii cele întâmplate. Această distrugere a proprietății lor părea a fi pentru stăpâni de o mai mare valoare, decât faptul îmbucurător, că doi nebuni și-au recăpătat iarăși mintea, și nu mai primejduiau pe oamenii, care se apropiau de acel loc, și nu mai aveau nevoie să mai fie puși în lanțuri și legături.VI 214.2

Pentru acești oameni egoiști era indiferent, că acești nenorociți au fost eliberați, și stăteau acum liniștiți și înțelegători la picioarele lui Isus, cu inimile pline de mulțumire, ascultând la cuvintele învățăturii Sale, și preamărind numele Aceluia, care i-a făcut sănătoși. Lor nu le păsa decât de proprietatea lor pierdută și se temeau că prezența acestui Străin în mijlocul lor le-ar putea aduce nenorociri și mai mari. Spaima se răspândi în lung și-n lat, iar cetățenii se temeau că vor fi ruinați financiar. De aceea o mare mulțime a mers la Isus și L-a rugat, jeluindu-se de paguba lor, ca să părăsească vecinătatea lor. Ei priveau cu nepăsare la acei nebuni vindecați, care conversau acum cu Isus într-un mod priceput, și pe care îi cunoșteau foarte bine, căci au fost mult timp spaima satului. Vindecarea minunată a acestor bărbați părea a avea pentru ei o însemnătate mult mai mică, decât propriile lor interese egoiste. Ei erau îngrijorați de paguba ce li s-a făcut, și gândul că Isus va petrece mai mult timp la ei îi umplea de teamă. De aceea L-au rugat să părăsească țărmul lor. Mântuitorul S-a conformat dorinței lor, și a pornit imediat împreună cu ucenicii Săi, și i-a lăsat astfel pradă egoismului și necredinței lor.VI 214.3

Locuitorii aveau în fața lor dovezi vii despre puterea și milostivirea Aceluia, pe care ei L-au gonit din mijlocul lor. Ei au văzut că acei nebuni și-au recăpătat mintea la loc, totuși s-au temut așa de mult, de vreo pagubă oarecare, așa încât Mântuitorul, care a biruit înaintea ochilor lor pe stăpânitorul întunericului, a fost tratat cu dezinteres. Ei au gonit astfel darul prețios al cerului de la porțile lor, și s-au împotrivit în orbia lor vizitei Sale de milostivire. Într-adevăr noi nu mai avem ocazie ca să respingem de la noi persoana lui Hristos, după cum au făcut Gadarenii; totuși există mulți în timpul nostru, care refuză să urmeze învățăturile Sale, pentru că prin aceasta trebuie să jertfească interese pământești. Foarte mulți își întorc inimile de la Isus, de teamă că prezența Sa le-ar putea pricinui vreo pagubă bănească. Ca și Gadarenii egoiști ei disprețuiesc harul Său, și gonesc în mod nemilos Spiritul Său de la ei. La aceștia se referă cuvintele Sale: “Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona”.VI 215.1

Mulți gândesc poate că procedeul lui Isus în această chestiune ar fi împiedicat poporul acelui ținut, de a primi învățăturile Sale, că această dovadă neliniștitoare a puterii Sale, i-ar fi îndepărtat de la El și i-ar fi pus în poziția, de a nu mai putea fi atrași sub influența Sa. Totuși cei ce gândesc astfel nu cunosc planurile Salvatorului. Pe vremea când Gadarenii apelau la Isus, ca să părăsească țărmul lor, i-a fost adresată o cerere și din partea celor doi nebuni vindecați. Această din urmă cerere însă consta în aceea, ca să le fie îngăduit a însoți pe Salvatorul lor, în prezența Sa ei se simțeau siguri față de spiritele rele, care i-a chinuit și le-a distrus puterea bărbăției lor. Ei au rămas lângă El, când a dorit să Se urce în vas, au îngenuncheat la picioarele Sale și L-a rugat să-i ia cu El și să-i învețe adevărul Său. Dar Isus le-a poruncit să se întoarcă acasă la prietenii lor, și să le vestească, ce lucruri mari a făcut Domnul pentru ei.VI 215.2

Așadar ei au fost însărcinați cu o lucrare importantă, — să meargă în patria lor păgână și să transmită și amicilor lor lumina, pe care au primit-o de la Isus. Ei ar fi putut invoca motivul că ar fi o cerere prea grea pentru ei de a se despărți de Binefăcătorul lor, imediat la începutul experienței lor, și că ar dori mai bine să rămână cu El, în loc să fie expuși la încercări și greutăți, de care cu siguranță nu puteau fi scutiți în calea prescrisă lor de El. Ei ar fi mai putut de asemenea pretexta, că lunga lor absență din societate, i-ar fi făcut incapabili a-și aduce la îndeplinire lucrarea cerută.VI 216.1

Dar îndată ce Isus le-a prescris cărarea datoriei, ei au fost voioși a porni pe ea. Ei au dus lumina despre Mântuitorul nu numai la propriile lor familii și vecini, ci au vestit puterea lui Isus, de a salva pe oameni, pretutindeni în ținutul celor zece orașe de păgâni, istorisind despre lucrarea Sa minunată de a izgoni spiritele rele.VI 216.2

Poporul acelui ținut a refuzat să primească pe Mântuitorul, pentru că a fost cauza distrugerii proprietății lor, și totuși ei nu au fost lăsați cu totul în întuneric; căci ei nu au comis păcatul de a lepăda învățătura Sa, pentru că nici nu au auzit-o, când L-au rugat, să părăsească țărmul lor. Cuvintele Sale de viață nu au ajuns încă la urechile lor. De aceea El a însărcinat pe acei, care cu puțin mai înainte au fost unelte ale lui Satan, ca să ducă lumina, pe care au primit-o de la El, și acelui popor întunecat. Acei, care au fost atâta timp reprezentanți ai stăpânitorului întunericului, au devenit astfel vestitori ai adevărului și slujitori ai Fiului lui Dumnezeu.VI 216.3

Oamenii au fost uimiți, când au auzit această veste minunată. Interesul lor a fost trezit și ei s-au străduit cu zel, ca să participe la această împărăție, despre care învăța Isus. Nimic n-ar fi putut trezi atât de adânc pe poporul acestei țări, ca acest eveniment, care a avut loc în mijlocul lor. Ei nu s-au îngrijit însă decât de avantajele acestei lumi, și prea puțin s-au gândit la mântuirea lor veșnică. Isus S-a îngrijit mult mai mult de adevărata lor fericire, decât s-au îngrijit ei înșiși. El a acceptat dorința demonului, și urmarea a fost distrugerea proprietăților lor.VI 216.4

Această pagubă a provocat indignarea poporului, și a scos pe Isus în vileag numaidecât. Deși L-au rugat, ca să-i părăsească, totuși ei au văzut și au auzit pe bărbații, pe care El i-a vindecat. Când aceste persoane, care au fost spaima comunității, au devenit soli ai adevărului, și au vestit mântuirea prin Isus, au exercitat o influență puternică, de a convinge poporul acelui ținut, că Isus este Fiul lui Dumnezeu.VI 217.1

Ei au făcut pe Isus să părăsească țărmul lor, pentru că se temeau de o păgubire și mai departe a proprietății lor, deși acei care au călătorit cu El pe mare, le-a istorisit despre primejdia din noaptea trecută și despre liniștirea minunată a furtunii prin cuvântul lui Isus. Ochii lor orbiți de simțul lumesc nu a privit decât la mărimea pagubei lor. Ei au refuzat să aibă între ei pe unul, care prin ridicarea degetului Său a stăpânit elementele, a dat afară demonii și a vindecat pe bolnavi și pe slăbănogi prin cuvântul Său, sau printr-o simplă atingere cu mâna Sa. Dovezile vizibile ale puterii lui Satan erau între ei. Prințul luminii s-a întâlnit cu prințul întunericului, și toți cei de față au recunoscut puterea supremă a Unuia asupra celuilalt. Dar cu toate că au văzut aceasta, ei au rugat totuși pe Fiul lui Dumnezeu, ca să-i părăsească. El le-a acceptat dorința, căci El nu Se impunea nimănui cu de-a sila, unde nu era primit cu bunăvoință.VI 217.2

Satan este dumnezeul acestei lumi; influența sa caută să corupă simțurile, să conducă sufletul omenesc la fapte rele și să ducă victima la violență și crimă. El seamănă dezbinare și întunecă priceperea. Lucrarea lui Hristos constă în aceea de a sfărâma puterea celui rău asupra fiilor oamenilor. Și totuși cât de mulți sunt în orice împrejurare a vieții, acasă, la ocupație și în biserică, care refuză pe Isus de la ușile lor, în timp ce monstrului urâcios îi dau voie ca să intre.VI 217.3

Nu e nici o minune, că pe pământ se răspândesc violențe și crime, și că întunericul moral acoperă orașele și locuințele oamenilor asemenea unui văl funebru. Satan stăpânește multe familii, popoare și biserici. El veghează la semnele corupției morale, și caută în ascuns să ducă pe oameni prin ispitiri ademenitoare la rele tot mai mari, până ce în cele din urmă ajung la o stricăciune totală. Unica siguranță constă în veghere și rugăciune împotriva atacurilor lui; căci în zilele din urmă el aleargă încoace și încolo răcnind ca un leu și căutând pe cine să înghită. Prezența lui Isus este un scut contra atacurilor lui. Soarele Dreptății dă pe față urâciunea vrăjmașului sufletelor, și el fuge din prezența dumnezeiască.VI 217.4

Mulți pretinși creștini din timpul nostru îndepărtează pe Isus din prezența lor, pentru avantaje pământești. Ei poate nu repetă exact aceleași cuvinte ale Gadarenilor, dar faptele lor arată lămurit, că ei nu caută fața Sa în diferitele lor ocupații. Lumea crede că nu mai are nevoie de milostivirea Sa. Alergarea după câștig înăbușe iubirea pentru Hristos. Ei nu iau seama la avertismentele lui Dumnezeu și disprețuiesc mustrările Sale, astfel că prin răutatea și planurile lor egoiste, silesc într-adevăr pe Salvatorul lor binecuvântat să-i părăsească.VI 218.1