Chemarea ucenicilor

Ucenicii nu s-au unit încă pe deplin cu Isus ca conlucrători ai Săi. Ei au fost într-adevăr martori ai multora din minunile Sale, și sufletele lor s-au luminat prin învățăturile primite de pe buzele Sale; totuși ei nu au renunțat încă în totul la ocupația lor ca pescari. Inimile lor au fost umplute de întristare când au auzit despre soarta lui Ioan, și cugete contradictorii le nelinișteau sufletele. Dacă activitatea lui Ioan a avut un astfel de sfârșit tragic, care avea să fie soarta Maestrului lor, când cărturarii și fariseii aveau atâta ură pentru El? Pentru ei, în îndoielile și temerile lor, era încă o ușurare de a se întoarce iarăși la pescuit, pentru a uita pentru un scurt timp, în ocupația lor obișnuită, îngrijorarea lor.VI 142.1

Isus le-a dat drumul adesea, și le-a dat ocazia de a se recrea în cercul lor familiar; totuși, El Însuși a refuzat cu blândețe dar hotărât cererile lor, de a-și lua și El timp de recreație. Numai noaptea își găsea El timpul necesar pentru rugăciune, căci ziua era consacrată în întregime învățăturii și faptelor de milostivire. Pe când lumea, pe care El a venit să o răscumpere, era afundată în somn, Mântuitorul înălța Tatălui cereri de mijlocire pentru oameni, în tăcerea solemnă a munților. El petrecea adesea nopți întregi în rugăciune și meditație, pentru ca în zorii zilei să-Și înceapă iarăși lucrarea Sa activă.VI 142.2

Pentru Mântuitorul părea imposibil de a se retrage măcar pentru un timp scurt. Era încă de dimineață lângă marea Galileii și mulțimea s-a adunat deja grămadă în jurul Său, iar bolnavii și nenorociții erau aduși la El pentru vindecare. În cele din urmă gloatele s-au îngrămădit atât de mult în jurul Său, încât nu mai avea nici loc unde să stea. De aceea a cerut lui Petru ca să-L ia în vas, și îndată ce s-a suit în el, a spus ucenicilor să se depărteze puțin de la mal. După ce se află la o oarecare depărtare față de popor, El putea fi văzut și auzit cu mai multă ușurință de mulțime; și de aici de pe vas El predica despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Vorbirea Sa era simplă și serioasă și a făcut o impresie adâncă asupra sufletelor ascultătorilor.VI 142.3

După ce și-a terminat astfel predica, Isus s-a adresat lui Petru și i-a cerut să vâslească mai departe și să își arunce plasele pentru pescuit. Totuși Petru era complet descurajat; el era trist nu numai din cauza soartei lui Ioan Botezătorul, și inima sa îl chinuia cu necredință, ci el mai era amărât și din cauza perspectivelor sale pământești. El nu a avut succes la pescuit, și noaptea trecută a muncit tot timpul în zadar. Cu un ton descurajat el a răspuns la porunca lui Hristos: “Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit, și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”VI 143.1

El a chemat pe fratele său să-l ajute, și amândoi au lăsat plasele la adânc, după porunca lui Isus. Când au încercat să le tragă afară, ei nu au fost în stare să le ridice singuri, din cauza marii mulțimi de pești, și s-au văzut nevoiți să cheme pe Iacob și pe Ioan ca să le dea ajutor. Când plasa plină de pești se găsea în cele din urmă pe vas, acesta era încărcat așa de mult, încât se aflau în primejdie de a se scufunda.VI 143.2

Petru a văzut pe Isus săvârșind minuni uimitoare, dar niciuna nu a făcut o impresie atât de adâncă asupra lui, ca această pescuire minunată după o noapte de decepție. Necredința și descurajarea, care a chinuit pe ucenici în tot timpul acelei nopți lungi și obositoare, a făcut acum loc adorației și uimirii. Petru a fost umplut de conștiința puterii dumnezeiești a Maestrului și a fost rușinat din cauza necredinței sale păcătoase de până acum. El și-a dat seama că se găsea în fața Fiului lui Dumnezeu, și se simțea nevrednic a fi într-o astfel de societate. De aceea el s-a aruncat repede la picioarele lui Isus cu cuvintele: “Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” Dar pe când vorbea astfel, el strângea în brațe picioarele lui Isus și dacă Mântuitorul ar fi încercat să facă cum zicea Petru, atunci cu siguranță că n-ar fi fost voios să-L lase să plece.VI 143.3

Isus a înțeles însă sentimentele contradictorii din inima impetuosului ucenic și a spus: “Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” Cuvinte asemănătoare au fost adresate apoi și celorlalți trei pescari, când se aflau toți pe mal. Pe când ei își dregeau cu zel plasele, care s-au rupt din cauza marii greutăți de pește, Isus le-a zis: “Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.” Și îndată ei au părăsit plasele și vasele lor, și au urmat Salvatorului. Pescarii modești au recunoscut autoritatea dumnezeiască a lui Isus, și au renunțat la ocupația lor obișnuită și au părăsit bunurile pământești, pentru a da ascultare poruncii Domnului lor.VI 144.1

Acești patru ucenici au fost în viitor legați mult mai strâns cu Isus în umblarea sa pământească, decât oricare altul. Hristos, Lumina lumii, era pe deplin în stare, să facă pe acești pescari neînvățați din Galileea destoinici pentru înalta lor chemare, la care El i-a hotărât. Cuvintele, pe care El le-a rostit către acești bărbați simpli erau de cea mai înaltă însemnătate; ele trebuiau să influențeze lumea pentru totdeauna. Deși chemarea din partea lui Isus a acestor pescari sărmani și descurajați, părea a fi o faptă cu totul fără însemnătate, totuși acesta era un eveniment, care era însoțit de efectele cele mai grandioase și era destinat să zguduie întreaga lume. Puterea înviorătoare a lui Dumnezeu a luminat sufletele acelor pescari neînvățați, și i-a făcut destoinici, a răspândi învățăturile lui Hristos în lung și-n lat. Alții trebuiau să continue lucrarea, până ce avea să ajungă la toate țările; să fie auzită în orice epocă și multe suflete să fie câștigate prin aceasta. Galileenii aveau să devină într-adevăr “pescari de oameni”.VI 144.2

Isus nu era împotriva unei adevărate culturi. Cea mai înaltă cultură, dacă este sfințită prin iubire și temere de Dumnezeu, primește aprobarea Sa. Faptul chemării pescarilor învățați ca ucenici ai săi, este întrebuințat adesea ca pretext contra culturii. Dar acești bărbați au fost supuși influenței Sale înnobilatoare timp de trei ani de zile, și Mântuitorul era Educatorul cel mai desăvârșit pe care L-a cunoscut lumea vreodată. Prințul vieții nu a ales pe cărturari și pe mai mari ca ucenici ai Săi, pentru că n-au voit să-L urmeze; de aceea El cheamă oameni modești de la țară ca ajutoare ale Sale. Cei bogați și învățați dintre iudei se simțeau superiori tuturor celorlalți oameni, pentru înțelepciunea lor lumească și îndreptățirea lor de sine, și nu simțeau o necesitate deosebită după un Mântuitor. Caracterul lor nu putea fi schimbat, și nu voiau să primească învățăturile lui Hristos. Din contră pescarii modești se bucurau, a fi în legătură cu Mântuitorul și a deveni lucrători ai Săi.VI 144.3

În drumul Său către Ierusalim, Isus a văzut pe Matei ocupat cu încasarea taxelor de vamă. El era iudeu, dar de când s-a făcut vameș, frații săi îl disprețuiau. Jugul roman nutrea neîncetat spiritul de mânie în inimile poporului iudeu; faptul că o națiune disprețuită, păgână încasa biruri de la ei, era o neîncetată amintire, că puterea și mărirea lor ca națiune independentă au dispărut. Indignarea lor era deci fără margini, când unul din propriul lor popor uita atât de mult superioritatea neamului său, încât primea postul de vameș.VI 145.1

Toți acei care sprijineau în felul acesta autoritatea romană, erau priviți ca răsculători. Iudeii priveau ca o înjosire a avea vreo împărtășire oarecare cu un vameș. Chiar postul însuși era considerat deopotrivă cu împilarea și stoarcerea de bani. Totuși Isus nu S-a lăsat influențat de prejudecățile fariseilor. El nu privea la suprafață, ci înăuntrul inimii. Ochiul Său dumnezeiesc a recunoscut în Matei pe unul pe care îl putea folosi la întemeierea comunității Sale. Acest bărbat a ascultat la învățăturile lui Hristos și se simțea atras către El; inima sa bătea în adorație pentru Salvatorul Său, dar nu a ajuns niciodată la gândul, că acest mare Învățător îl va găsi demn de vreo atenție, și cu atât mai puțin, să-l aleagă ca ucenic al Său. De aceea mare a fost uimirea lui, când Isus i S-a adresat cu cuvintele: “Urmează-Mi”.VI 145.2

Fără cea mai mică opunere sau întrebare cu privire la paguba bănească care ar rezulta din aceasta, Matei s-a ridicat, a urmat Maestrului său și și-a unit străduințele sale cu ale celorlalți câtorva ucenici ai lui Isus. Vameșul disprețuit a simțit că Salvatorul i-a arătat o onoare, de care el nu era vrednic. El nu s-a sinchisit de afacerea care îi aducea venit, pe care a schimbat-o cu sărăcie și lipsă. Pentru el era îndeajuns, că avea să fie în prezența lui Isus, că era în stare să învețe înțelepciune și bunătate de pe buzele Sale, că putea fi martor la faptele Sale minunate și avea favoarea să participe la lucrarea Sa obositoare.VI 145.3

Matei era bogat, și totuși era voios a jertfi totul pentru Maestru. El avea mulți amici și cunoscuți, care doreau ca să devină urmași ai lui Hristos, și cărora el căuta să le ofere o ocazie, pentru a-L întâlni. El era convins, că ei vor fi răpiți de învățătura Sa curată și simplă.VI 146.1

Pentru acest motiv el a rânduit în casa sa un ospăț spre onoarea lui Isus, și a invitat la acesta pe amicii și rudele sale, printre care se aflau mulți vameși. Isus cu ucenicii Săi au primit invitația sa amabilă, și El a onorat acel ospăț cu prezența Sa. Cărturarii și fariseii, care supravegheau neîncetat mișcările Sale, nu a lăsat să le scape această ocazie, de a osândi lucrarea lui Hristos.VI 146.2

Ei erau foarte revoltați că unul, care se chema iudeu, întreținea relații cu vameșii. Deși ei nu voiau să-L recunoască drept Mesia și lepădau învățătura Sa, totuși nu puteau a-și închide ochii față de faptul, că El exercita o mare influență asupra poporului; și erau tare supărați, că El ar nesocoti prin exemplul Său prejudecățile și prescripțiile lor. Pentru că Isus a poruncit lui Matei, ca să-I urmeze, furia lor nu mai cunoștea margini. Pentru ce să dea El atâta onoare unui vameș urât? De aceea ei au atacat pe ucenici și le-a reproșat, că mănâncă cu vameșii și păcătoșii.VI 146.3

“Pe când ședea Isus la masă, în casă, iată că au venit o mulțime de vameși și păcătoși, și au șezut la masă cu El și cu ucenicii Lui. Fariseii au văzut lucrul acesta, și au zis ucenicilor Lui: ‘Pentru ce mănâncă învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?’” această întrebare a fost pusă cu un dispreț răutăcios. Isus nu a așteptat răspunsul ucenicilor Săi, ci a ripostat El Însuși la atacul lor ironic: “Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ‘milă voiesc iar nu jertfă!’ căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.” Cu aceste cuvinte El a explicat modul Său de procedare, comparându-Se cu un doctor, a cărui lucrare nu este printre cei sănătoși, ci printre bolnavi. El, care a venit să vindece sufletele bolnave de păcate, trebuia să meargă la acei, care aveau nevoie de milostivirea Sa iertătoare și de iubirea Sa compătimitoare.VI 146.4

Acești vameși sărmani și păcătoși, cu toată păcătoșenia lor, simțeau totuși nevoia de pocăință și de iertare, și aparținea misiunii Sale cerești, de a întâmpina asemenea trebuințe. Deși acești oameni nesocoteau în aparență ceremoniile religioase, totuși în inimile și viața lor erau mai bine pregătiți, a deveni creștini sinceri, decât fariseii și preoții, care priveau cu dispreț asupra lor. Mulți dintre aceștia posedau un caracter nobil și nu erau în stare, a umbla contra glasului conștiinței lor și să lepede o învățătură, pe care mintea lor o recunoștea ca adevărată.VI 146.5

Isus a venit să vindece rănile păcatului din mijlocul propriului Său popor; totuși iudeii au respins mâna Sa ce li se oferea ca ajutor: ei au călcat în picioare învățăturile Sale și nu au luat seama la faptele Sale puternice. De aceea Domnul s-a întors către aceia, care voiau să asculte cuvintele Sale. Matei și tovarășii săi au ascultat somația Maestrului și L-au urmat. Vameșul disprețuit a devenit mai târziu unul dintre cei mai devotați vestitori ai Evangheliei. Inima sa lipsită de egoism se simțea atrasă către sufletele care aveau nevoie de lumină. El nu a respins pe păcătoși prin preamărirea propriei sale evlavii, sau prin comparația acesteia cu starea lor păcătoasă; ci i-a atras prin compătimirea sa adâncă, ducându-le solia prețioasă a lui Hristos. Sforțările sale au fost încununate de succes. Mulți dintre acei, care au luat parte la acel ospăț și care au ascultat la învățătura dumnezeiască a lui Isus au devenit unelte pentru luminarea poporului.VI 147.1

Cuvintele potrivite, pe care Isus le-a adresat fariseilor din timpul ospățului, i-a adus la tăcere, totuși fără să înlăture prejudecățile lor, sau să înmoaie inimile lor. Ei s-au depărtat spre a se plânge la ucenicii lui Ioan despre felul de procedare al lui Isus și al urmașilor Săi. Ei au accentuat îndeosebi influența vătămătoare, pe care El o exercita asupra poporului, sfidând vechile lor tradiții și vestind lumii o învățătură de milostivire și de iubire.VI 147.2

Nemulțumirea urmașilor lui Ioan a fost trezită, și ei s-au plâns la ucenicii lui Isus asupra Maestrului lor, a Cărui umblare, ar fi fost, după părerea lor, în opoziție cu învățătura lui Ioan. Dacă Ioan era trimis de Dumnezeu și învăța prin Spiritul Său, atunci cum putea fi dreaptă umblarea lui Isus? Astfel urmașii Mântuitorului nefiind în stare a răspunde la aceste întrebări, au adus chestiunea în fața Maestrului lor. “Ei I-au zis: ‘Ucenicii lui Ioan, ca și ai Fariseilor, postesc des, și fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă și beau.’ El le-a răspuns: ‘Oare puteți face pe nuntași să postească în timpul când mirele este cu ei? Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acela zile.’” Luca 5, 33-35.VI 147.3

Prin venirea lui Isus pe acest pământ, a fost adusă lumina cerească. El a venit ca luminător și salvator al omenirii, ca să înfrâneze puterea lui Satan și să libereze pe captivi. La nașterea Sa solii cerești au adus păstorilor modești de pe câmpiile Betleemului solia îmbucurătoare care le vestea “bucurie mare”: “Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.”VI 148.1

Cel mai mare dar al cerului a fost dat lumii, bucurie celor sărmani, căci Hristos a venit, ca să-i facă moștenitori ai Împărăției Sale! Bucurie pentru cei bogați căci El îi va învăța, cum să se folosească de comorile pământești, spre a-și procura bogății veșnice în ceruri! Bucurie pentru cei neștiutori, căci El a venit, să le aducă înțelepciunea dătătoare de mântuire! Bucurie pentru învățați, căci el vrea să descopere priceperii lor taine mult mai adânci, decât au putut pătrunde ei mai înainte!VI 148.2

Mântuitorul zice: “Dar ferice de ochii voștri că văd; și de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulți proroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe care le auziți voi, și nu le-au auzit.” Prin trimiterea lui Hristos au fost descoperite oamenilor adevăruri, care au fost ascunse de la întemeierea lumii.VI 148.3

Orice alt eveniment pământesc pare fără însemnătate, când este pus în comparație cu venirea lui Hristos pe pământ. Ce ocazie de bucurie au avut ucenicii, căci li s-a dat favoarea să umble și să vorbească cu Maiestatea Cerului! Fericiți erau acei care aveau în mijlocul lor pe Prințul Vieții și primeau zilnic de la El binecuvântări și milostiviri noi. Pentru ce trebuie să fie ei triști și să postească? Era mult mai potrivit ca aceia să fie triști, care lepădau pe Mântuitorul și își închideau ochii și urechile la învățăturile Sale dumnezeiești și se întorceau astfel de la pacea și bucuria iubirii și adevărului veșnic. Tezaurul cerului le era încredințat lor pentru câtva timp, și totuși ei preferară sclavia și întunericul în locul libertății și luminii venite prin Hristos.VI 148.4

În sinagoga din Nazaret, Isus S-a proclamat ca Mântuitor al omenirii. El a spus: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”VI 149.1

Cum puteau posti nuntașii, pe când Mirele petrecea încă în mijlocul lor? Dar când El avea să Se întoarcă iarăși la cer, și să lase pe ucenicii Săi să ducă singuri lupta cu necredința și întunericul lumii, atunci avea să fie potrivit pentru comunitate, de a posti și a se întrista, până ce Domnul avea să vină pentru a doua oară.VI 149.2

Fariseii invidioși tâlcuiau în rău, toate faptele Domnului. Tocmai acele lucruri, care ar fi trebuit să le miște inimile și să trezească admirația lor, ei le-au folosit cu pretext, de a-L acuza de imoralitate. Totuși acești bărbați care se îndreptățeau pe ei înșiși erau mustrați de atâtea ori de Isus pentru nelegiuirea lor, și le-a demascat de atâtea ori planurile lor rele, încât ei nu au îndrăznit să-i adreseze Lui plângerea lor, ci mergeau la acei, la care au nădăjduit să trezească mai cu ușurință prejudecăți și necredință. Dacă ucenicii ar fi luat în seamă aceste șoptiri, atunci ar fi încetat de a mai urma Mântuitorului. Totuși aceștia nu au luat în seamă aceste învinuiri lipsite de noblețe ridicate contra Maestrului lor, cum că El ar fi lipsit de religiozitate și s-ar asocia cu o societate rea. Ei știau că aceste pâre rele veneau de la niște persoane, care erau pline de ură și de răutate contra Lui.VI 149.3

Mântuitorul a mâncat cu păcătoșii. El le-a vorbit cuvinte de viață, și mulți L-au primit ca Mântuitor al lor. Ospățul lui Hristos era sfânt; iar fariseii cu postirea lor, din contră, își vor avea plata lor cu fățarnicii și necredincioșii, când Hristos va veni în mărirea Sa, pe când cei disprețuiți de ei vor fi adunați atunci în Împărăția Sa.VI 149.4